Plânge-o fată

Într-o vale îngropată
În amestec de culori,
Prăbuşite-n sol şi nori,
Singură mai plânge-o fată.

Câte-o frunză muribundă-n
Poală i se-aşterne lin
Când trezită de suspin,
Geme udă, sângerândă.

Tremură-adierea rece
Într-un glas mereu suav,
Când al ei surâs firav,
Calea gândului petrece.

Altă lacrimă din nori
Udă frunza-ntunecată,
Care plânge liberată
Ca şi ochii visători.

Toamna tainele-şi divulgă,
Noaptea cade cenuşie
Ca pădurea-n apatie
Şi fantasmele alungă.

Iară sub bătrân stejar
Din stele născută,
Suspinând in poala udă,
Plânge-o fată cu amar.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge o inimioară

Plânge-o inimă de fată
În grădina dorului,
În suspine zdrumecată
Şi nu spune nimănui.

Ar pleca, nu ştie unde?
Ar mai sta, nu are rost!
Cum să facă să mai uite,
Să nu ştie ce-a mai fost?..

Cine poate să-nţeleagă
A ei dragoste pierdută?!
Plânge-o inimioară dragă
Că a fost prea crud cernită.

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai cade câte-o frunză...

Mai cade câte-o frunză ruptă,
Din pomul şi aşa prea gol
Şi în căderea ei foşnită
Mor visele strânse în stol.

Mai cade câte-o frunză verde,
Copacul este întristat,
E-atât de gol că nu ai crede
C-a fost cândva cel mai bărbat.

Mai cade şi câte o creangă,
S-a rupt din uscăciunea ei,
Lăsând coroana prea beteagă,
Lăsând mai rare flori de tei.

Mai cade câte-o frunză udă,
Înlăcrimate dimineţi,
Vântul când trece nu ascultă
Povestea ei cu ochii beţi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză galbenă

Frunză rece, ofilită
Pe-aripă de vânt lipită,
Te chinui de-atâta amar
Să te-aşterni pe trotuar,
Suspinând prin cer golită
De sevă şi toamnă-orbită
Vii-n mormântul de frunziş
Legănată prin desiş
Şi te-aşterni domol pe faţă,
Galbenă şi fără viaţă!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O fată tânără pe patul morţii

Ca robul ce cântă amar în robie,
Cu lanţul de braţe, un aer duios,
Ca râul ce geme de rea vijelie,
Pe patu-mi de moarte eu cânt dureros.

Un crin se usucă şi-n laturi s-abate
Când ziua e rece şi cerul în nori,
Când soarele-l arde, când vântul îl bate,
Când grindina cade torente pe flori;

Aşa făr' de veste pe zilele mele
O soartă amară amar a bătut,
Şi astfel ca crinul de viscole rele,
Pe patu-mi de moarte deodat-am căzut.

Abia-n primăvară cu zilele mele
Plăpândă ca roua abia am ajuns,
Atuncea când cântă prin flori filomele,
O crudă durere adânc m-a pătruns.

Amară e moartea când omul e june,
Şi ziua-i frumoasă, şi traiul e lin,
Când paserea cântă, când florile spune
Că viaţa e dulce şi n-are suspin!

Să moară bătrânul ce fruntea înclină,
Ce plânge trecutul de ani obosit;
Să moară şi robul ce-n lanţuri suspină,
Să moară tot omul cu suflet zdrobit!

Iar eu ca o floare ce naşte când plouă
Creşteam, pe cunună să am dezmierdări,
Şi mie amorul cu buze de rouă
Cu inimă dulce îmi da sărutări.

Ca frunza ce cade pe toamnă când ninge,
Suflată de vânturi aici pe pământ,
Ah! Juna mea viaţă acuma se stinge
Şi anii mei tineri apun în mormânt!

poezie celebră de Dimitrie Bolintineanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nori

Nori violeţi,
cu părul vâlvoi.
Nori speriaţi,
de graba din noi.

Nor - lună, amanţi
în nopţile lungi.
Nori războinici,
ca oceanul în stânci.

Nori împrăştiaţi de vânt,
ca oamenii de frici.
Nori priviţi întins pe pământ,
printre iarbă şi furnici.

Nori visători,
ca emoţiile tinereţii.
Nori rozalii,
ca începutul vieţii.

Nori îngânduraţi,
ca ochii iubiţi.
Nori incomozi,
ca intrebările mele.

Nori miraţi,
ca nisipul, de valul întors.
Nori inundati de ploaie,
mirosind a verde crud.

Pe voi toţi,
vă iubesc.

poezie de Cătălina Bontoi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece

Ramură de viscol ruptă
Geme noaptea la fereastră,
Tulburând candela slută
Prin funesta casă a noastră.

Alte braţe alertate
Ale arborilor trişti,
Se cutremură sedate,
Ai naturii vechi artişti.

Noaptea rece betegeşte
Munţi şi codrii părăsiţi,
Şi din ceruri fulguieşte,
Dintre aştrii-n nori pitiţi.

Fumegă stane de hornuri
Dar în case nici un glas,
Nici de cânt şi nici de ofuri
Nu trădează vreun taifas.

Umbre reci în cale strânse
Din grămezi de nea-ngheţată,
Născute-s din ceruri plânse
Şi de viscoluri sculptate.

Din văzduhul cânepiu
Se mai cern prin noapte fulgi,
Şi-n năucitor pustiu,
Pribegesc urme adânci.

poezie de Emil Utalea (20 decembrie 2018)
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nepăsare

Umbre negre, lungi pândesc
În a gândului ogradă
Peste tot se ofilesc,
Frunze, fluturi, nori grămadă.

Dintr-un timp uitat şi rece
Ies afară la iveală,
Sentimente făr' de lege
Din a minţii-urzeală.

Casele-au îmbătrânit
Ca un suflet fără casă
Am uitat când am murit,
Am murit şi nici nu-mi pasă!

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

În culoarea specifică, arămie
Un tablou toamna pictează.
O frunză dispare-n ceaţa argintie
La ultimul ei bal dansează.

E noiembrie-acum în calendar
O altă frunză cade fără vină
Se-aşterne timid pe trotuar
Şi-l mângâie în surdină...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (5 noiembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plâng ochii cerului

Plâng ochii cerului sub nori,
Lăsând pe gene-o-nnegurare
Ori semne triste de-nserare;
Ieşind miresmele din flori
La-ntunecata-nvolburare,
Efluvii pleacă, de culori.

Trăiesc mereu cu o speranţă
Oricât mi s-ar părea de greu,
Atunci când cred că Dumnezeu
Mai e cu mine-n rezonanţă;
Nori grei şi cenuşii de toamnă
Efervescent se zvârcolesc,
Istov de ploaie rece toarnă.

acrostih de Ioan Friciu (2018)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugină

A mai ruginit o frunză
Din copacul curţii mele
Şi se-aşterne legănată
Pe-aceeaşi antică alee.

Mi-a ruginit sufletu-amar
De-atâtea nopţi de aşteptare
Şi zboară greu şi solitar
Prin codru ca o boare.

Au ruginit stele din cer
De veşnice plimbări,
Stinse-n zorii cenuşii,
Se topesc în mări.

Au ruginit cântări de vară
Din stejarii aţipiţi
Şi-acum în prag de seară,
Adorm norii obosiţi.

Au ruginit păduri întinse,
Când frunzele-au pălit
Şi iară verdele-au schimbat,
În straiul aurit.

Mi-au ruginit tainele vechi
Şi amintiri din viaţă,
A ruginit noaptea cu lună
Şi zorii reci de dimineaţă.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testamentul gândului

Iară scriu şi-aud afară Întunericul de smoală Şi salcâmul ud oftând, Cu frunzele delirând.
Plouă-n noaptea toamnei gri, Udă frunze zeci de mii Şi-n sicriele de fier, Aşez gânduri de rebel.
Mai curg rimele pe foaie Una, trei, zece, şiroaie, Iar prin ochii reci deîndat' Plânge cerul frământat.
Rătăcind prin amintiri Văd cum fostelor iubiri, Nu le pasă de-al meu vers, Eu alerg prin Univers.
Şi rămân în ploi şi vis Doar cu masa mea de scris, Mâzgălind pe-un pergament, Al gândului testament.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plânge-o mierlă prin păduri

Plânge-o mierlă prin păduri
Secerată de gânduri;
Au plecat puii-n străini
Rătăcesc prin mărăcini;
Spune-mi puiule de cuc:
Încotro, eu, să apuc?
Să le duc mâncare-n cioc,
Apă rece în cancioc,
Boabe din lanul de grâu,
Iarbă de pe mal de râu;
Ajută-mă, cucule!
Răni îmi sunt aripile.
Mă topesc de dorul lor,
Pân la anu am să mor!
Pe soare, cu florile,
Străbătând cărările.

poezie de Liliana Roibu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima lacrimă

Într-o fatală, crudă oară
Grozav eu am jurat
Să smulg din peptul meu afară
Amoru-mi înfocat.

L-am smuls!... şi mult în depărtare
Am plâns şi am jălit
Până timpul blând, cu îndurare,
Durerea mi-a gonit.

Şi azi din nou ca mai 'nainte
Simt un suspin amar
Şi văd o lacrimă fierbinte
În ochi lucindu-mi iar...

Ce vrei tu, lacrimă amară
Ce vrei, adânc suspin,
Vrei tu ca să înceapă iară
Amorul ş'al meu chin?

Nu! — grabnic lacrima va trece,
Pe cer cum trece-un nor
Stropind duios mormântul rece
Al stinsului amor.

poezie clasică de Iacob Negruzzi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Începuturi

Cer de pergament, alb şi rece,
Împresurat de nori, până-n zări,
Tulburător, ca-n adâncuri de mări,
De ce-mi ţii ochii captivi
într-un anotimp ce va trece?...
Ramurile pomilor sunt copleşite de stele,
Pământul explodează de verde crud,
Şi chiar dacă te privesc îndelung, te şi aud
În toate ploile ce cad în şiraguri de perle;
Te simt şi în vânt, ca un bătrân matelot,
Cum bate încet, înteţindu-se iară,
Atunci când pământul îndrăzneşte să-ţi ceară
Să-i descoperi adevăratul chip pastelat tot!

poezie de Alexandru Răduţ (2021)
Adăugat de Andreea Stein
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

Te aştept fără cuvinte
Când o stea se-aprinde,
Să-ţi arate calea iară,
Prin noaptea de vară.

Te aştept nerăbdător
Fiind aprins de dor
Briza n-o mai întâlnesc,
Pădurea n-o mai iubesc.

Te aştept tot gânditor
Vântul n-are spor,
Stau întins pe iarba deasă
Cu luna mireasă.

Te aştept lângă izvor,
Solitar decor
Şi-ţi văd trupu' mlădios
Ce se-apropie sfios.

Te aştept, sunt necăjit
Pe câmp ofilit,
Ochii minţii te zăresc
Pe tărâm ceresc.

Te aştept dezamăgit
Trupul ţi-a pierit,
În noaptea de vară
Din mintea mea iară.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zâmbeşte...

Zâmbeşte-mi, fată dragă,
Cu ochii-ţi lăcrimânzi,
Zâmbeşte-mi, fată dragă,
Cu ochii tăi cei blânzi.

Închide-ţi ochii de cleştar
Şi zâmbeşte iară...
Alungă-mi din suflet soarele-amar,
Să fie din nou vară.

Să pătrundem între copaci,
Să prindem puf de păpădii,
Să fim din nou săraci,
Să fim din nou copii.

Să ne jucăm cu florile,
Şi să stăm în ploaia argintie,
Şi să vedem cum cad zorile
Pe bolta argintie.

Să alergăm în vesela poeniţă,
Pe muşchiul cel pufos,
Şi să zărim o tânără căpriţă,
Cu iedu-i mic, morocănos.

Şi să culegem albăstrele,
Dintre copacii milenari,
S-ascultăm cum cântă păsărele
În plopii lungi şi solitari.

Cu ochii tăi cei blânzi,
Zâmbeşte, dragă fată,
Cu ochii-ţi lăcrimânzi,
Nu plânge, dragă fată.

Simte fericirea oarbă-a noastră,
Şi parfumul dulce-al iubirii...
Ascultă cum cântă pasărea măiastră,
Despre focul rece al iubirii.

Zâmbeşte-n continoare,
Să ştii, drăguţa mea.
Că viaţa-i trecătoare,
Nu plânge, fata mea!

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte, toamna

Lumina lumânării este argintie pe paravanul îngheţat şi luminos.
Cu evantaiul ei micuţ ea alungă cărăbuşii...
Pe treptele palatului noaptea este rece sub razele de lună;
Aşezându-se, priveşte două stele despărţite de Calea Lactee – Vega şi Altair.

poezie de Du Mu, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Mă stinge tăcerea, mă arde cuvântul,
Mă-nalţă văzduhul, mă-ngroapă pământul,
În brazde de cuget, în susur de ape,
Suspină şi gândul, suspin e în toate

Şi cad mii de fluturi din dor de lumină,
Răpuşi de-ntuneric, de griji şi de vină,
Bătaie de aripi în umbră apune,
Când nori de tristeţe mă strigă pe nume

Doar ochii tăi tandri mai pot să-mi arate,
Că sigur iubirea există în toate,
Şi poate de-aceea alerg înspre tine,
Când teamă îmi este că nu vei fi mâine

Îmi strigă tăcerea, îmi plânge cuvântul,
În suflet mi-e rece şi bântuie vântul,
Atunci când nu eşti, universul dispare,
Cad stele din cer şi lipsa ta doare

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade gheaţă peste flori

Ziua cerul se-norează
Într -o galaxie mare
Soarele doarme visează
Printre stele lucitoare

Pletele sunt aşezate
Sub un nor pufos
A lăsat vântul să bată
Vântul aprig furios

Norii negrii se adună
Vântul suflă rece
În nori fulgeră şi tună
Ziua fără soare trece

Pică lacrimi îngheţate
Plânge norul cel rebel
Fie-i greşelile iertate
Se va-împrăştiea şi el

Eu îl rog pe soare iară
Să se uite printre nori
Amintind că vine vara
Iarba-i verde în zăvoi

Timpul e să se trezească
Avem nevoie de ploi
Aerul să-l încălzească
Cade gheaţă peste flori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era

Era-nceput de toamnă, pe pajişti adiind
Şi frunze se-aprindeau prin părul tău bălai,
Iar chipul tău iubit ce-n soare îl scăldai
În suflet mi-alerga, prin vale rătăcind.

Era-nceput de toamnă cu stoluri călătoare,
Cu struguri copţi în vii şi nucul fremătând
Sub care aţipeam în curtea mea visând
La ochii de smarald şi buzele odoare.

Era-nceput de toamnă, iar greierii cântau,
Dar eu cu ochii-nchişi gândeam să te sărut,
Sperând ascuns în suflet că şi tu ai fi vrut
Şi vântu' ascultam şi toamna te-aşteptam.

Era-nceput de iarnă când însă ai apărut
Din vise infinite, din nori şi fulgi de nea
La fel cum te vedeam în gând pe strada mea
Şi cum tu niciodată nu cred că ai ştiut.

Era-nceput de iarnă şi noi ne sărutam
În parcul gol şi trist cu brazii adormiţi,
Iar eu pierdut de-atunci în ochii tăi iubiţi,
În fiecare clipă, tăcut mă bucuram.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!