Stele căzătoare

Mă stinge tăcerea, mă arde cuvântul,
Mă-nalţă văzduhul, mă-ngroapă pământul,
În brazde de cuget, în susur de ape,
Suspină şi gândul, suspin e în toate

Şi cad mii de fluturi din dor de lumină,
Răpuşi de-ntuneric, de griji şi de vină,
Bătaie de aripi în umbră apune,
Când nori de tristeţe mă strigă pe nume

Doar ochii tăi tandri mai pot să-mi arate,
Că sigur iubirea există în toate,
Şi poate de-aceea alerg înspre tine,
Când teamă îmi este că nu vei fi mâine

Îmi strigă tăcerea, îmi plânge cuvântul,
În suflet mi-e rece şi bântuie vântul,
Atunci când nu eşti, universul dispare,
Cad stele din cer şi lipsa ta doare

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea nu-i aşa de moarte...

Noaptea nu-i aşa de noapte cum e lacrima tăcerii
Şi nici vinerea prea lungă cum e lipsa mângâierii.
Ploaia nu-i aşa de rece cum dojana de nevină
Şi nici negru-aşa de negru cum e lipsa de lumină.

Vântul răvăşeşte ramul, dar mai tare bate gândul,
Când e trist la lumânare că n-a prins în vers cuvântul.
Iarna nu-i aşa de rece, nici zăpada nu mă-ngroapă,
Cum e vara ce mă doare, când tristeţile-mi adapă.

Şi nici toamnele nu-mi ţipă, când îmi pierd veşmântul verde,
Cum îmi strigă anotimpul unui dor ce nu mă vede.
Marea nu-i aşa adâncă şi nici valu-aşa de mare,
Cum îmi este mie hăul şi albastrul ce mă doare.

Încruntarea se-nsenină cu tandreţe şi iubire,
Zâmbetul din colţul gurii amiroase a mâhnire.
Nu-i nici iadu-aşa de groaznic şi macabru, cum mi-e vina,
De-a mă şti nevinovată. Şi îmi plânge rădăcina,

Că nu am apă curată să îi torn, să înflorească-
Curg noroaile din palme... cine să le mai oprească,
Când nu-i timp de-nduioşare şi de facere de bine?
Tu arunci cu duşmănie şi eu cu iertare-n tine.

Moartea nu-i aşa de moarte, cum e viaţa de neviaţă-
Vino-n schitul meu, străine, spune-mi adevăru-n faţă!
Că nu sunt demnă de tine şi mă exilez cuminte
În poeme violete, unde nimeni nu mă minte...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, eşti numai dor, eşti stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu şi nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viaţă ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi şi inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâşietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut şi nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe braţul tău m-aş odihni şi nu m-aş sătura, în veşnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ţi spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme şi-ai să revii
Şi iarăşi vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înţeleg, târziu, că nu se mai poate şi-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea

Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri şi coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu eşti lângă mine!

Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puţin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înţeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.

poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascultă-mi tăcerea

Ascultă-mi tăcerea din necuvintele mele
să-ţi pot şterge lacrimile şi gândurile grele
atunci când rătăcind te pierzi printre stele
purtând cu tine şi toate visele mele.

Aş vrea, să-ţi binecuvântez tăcerea
atunci când simţi ca sufletul îţi moare,
să pot să te mângâi, atunci când te doare
să-ţi şterg tristeţea cu a mea candoare.

Aş vrea, să te pot iubi dincolo de astre
să-mi fi mereu chezăşie în sufletul meu,
să te înalţ şi ating duios cu o pură floare
ca să-mi rămâi în nemurire, pururi eseu.

poezie de Cornelia Minda (27 septembrie 2013)
Adăugat de Cornelia Minda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o zi

m-am înfăşurat în gânduri
privind asfinţitul privirii
trăiesc înăuntrul ideii
astăzi îţi povestesc despre oglinzile pure
sunt zgomot în zgomot
am deschis mâine
spre a ţine de mână cuvântul
noaptea rătăcesc somnabul între ani
uşa e deschisă
paşii se scurg în trecut
să aud chemarea străbună
ochii trăiesc şi ard în priviri
eu vin de acolo unde sălăzuieşte focul
sunt răspântie în suflet
eliberat de tristeţile lumii
un fluier de soc ce plânge în curte
susură lumina în stâncă
tăcerea suspină
pe aripi zbor peste noapte
plâng copacii în vale
cresc flori uscate în grădină
din semne de suflet
mă caut decojit de idei în trecut
în gânduri frământate de timp
nu ştiu dacă voi veni, rămân la izvor
să ascult susur de lumină în suflet
dacă într-o zi
mâna Ta va atinge pământul
din humă voi renaşte în toate

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarba a adormit profund

Hai să aprindem noaptea cu cântecul de greier,
În loc de luminar
Să punem stele în foc.
Să spunem că iubirea a semănat cu vântul
Sau cu o adiere a frunzelor de plop
S-au liniştit caişii şi vişinii în roşu orizontal
Şi iarba a adormit profund.
Cuvântul nu mai strigă la tine, universul la mine,
Răsăritul pe drumuri să ne prindă când alergăm desculţi
Şi ce alegorie de flori tot mai suave au păsările-n aripi!
Când vântul parcă-i stins.
Ne caută un miracol cuvânt sau întrebarea
De ce în tinereţea noastră a nins?

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare...

Mă doare să văd oameni plângând
Mă doare să văd pe cineva suferind,
Mă doare când nu eşti lângă mine
Mă doare să ştiu că nu-ţi este bine.
Mă doare atunci când nu mă iubeşti,
Mă doare atunci când mă umileşti
Mă doare când ştiu cât te iubesc
Mă doare să văd că nu te recunosc...
Mă doare tăcerea rece şi grea,
Mă doare durerea din inima mea
Mă doare ş-o lacrimă ce curge pe obraz
Mă doare când ştiu de-al tău necaz.
Mă doare de-o frunză ce se leagănă-n vânt
Mă doare de oricine şi orice cuvânt,
Mă doare că TU nu poţi să-nţelegi
Mă doare... dar tu ai vrut să alegi.

poezie de Mariana Simionescu (25 octombrie 2010)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumeţul

lumina s-a culcat între pleoape
timpul a rămas singur
între mine şi el un cuvânt ne desparte
ochii privesc ce pot să mai vadă
paşii s-au şters în ecouri târzii
uneori ascultam lutul cum plânge
sub palme, a rugă
seara mă preling într-o mare
dar unde mai este marea o mare
mă doare, mă strigă tăcerea din mine
se stinge în vatră şi cuvântul rămas
nemuritor mă întorc între astre
să fiu lumină pentru suflete plecate
uneori înalţ catarge pe boltă
şi din adâncul nopţii renasc între ape
mi-e sete să beau orizontul
să strâng nemărginirea în palme
sunt suflet ce bate în poartă
drumeţ necunoscut cu chip de ceară

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ziua se stinge

,, Şi plouă şi ninge", e iarnă şi-i frig
Şi vâjâie vântul, e vreme câinoasă,
Când ziua se stinge în noapte te strig
Doar flăcări şi umbre se îngână prin casă

Tu nu eşti aici să-mi mai spui,, te iubesc''
Şi ţes cu fir negru reţele de gânduri
Din vise şi umbre nu pot să clădesc
Iubirea pierdută.... cu zbateri de fluturi

Şi plânge natura cu stele şi ploi
Cu macii pe buze aştept la fereastră
Dar iarna aşterne un zid între noi
Cu nori şi cu neguri pe bolta albastră...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prind aripi când iubirea e sprijinul meu

Prind aripi când iubirea e sprijinul meu cald,
Dispar dureri profunde, în bucurii mă scald,
Visez în plină noapte cum îngerii în zbor
Îmi pătrund în suflet cu farmec şi fior.

Totu-i frumos, mă strigă viaţa-n forme noi,
Necunoscute fapte rodesc peste noroi,
Împletesc cunună de flori viu colorate,
Mă mulţumesc în umbre cu urme de palate.

Iubirea este spiţa la roata care duce
În ceasul veşniciei clipa cea mai dulce,
Sărutul care soarbe speranţa din păcate
Şi mă-nalţă iarăşi în lume pe-ncercate.

Am aripi când iubirea mă-nalţă la nou rang,
La inima frumoasă a omului meu drag
Să pot visa în noapte toţi îngerii în zbor,
Să vă pătrund în suflet cu farmec tuturor!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În aripile păsărilor stă vocea mea

Am uitat să mai iubim florile şi mâine va ninge
mâinile tale vântul le va risipi în fulgi si marea se va aprinde
de atâta dragoste, precum braţele intinse ale unui zeu homeric.
Deschide ochii!
in aripile păsărilor stă vocea mea, care te strigă pe nume,
pe numele de botez de fată
din timpuri vechi când iubirea nu s-a rostit
erau doar nori senini, ispitindu-ţi ochii cu lumină.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Cuvântul Tău

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Eşti acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aş putea eu crede
Dincolo de ce-aş putea eu şti
Dincolo de tot ce nu se vede
Eşti doar Cuvântul şi a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârşit zidirea
Şi prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip şi nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă doare viaţa

Mă doare viaţa, destinul,
Mă doare zborul de fluturi,
Mă doare amarul, pelinul
Mă doare visul din gânduri,

Mă doare sufletul prădat
Mă doare timpul ce trece,
Mă doare cuvântul uitat
Mă doare privirea ta rece,

Mă doare tăcerea
Mă doare şi visul...
Mă doare uitarea
Mă doare abisul...

poezie de Maria Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Declin opalin

Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine eşti...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea fereşti.

Prin tine, o urmă-i lăsată
De paşii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.

Şi luna mi-e soră de sânge,
Şi vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.

Şi pactul cu noaptea l-aş face,
Să ştiu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Şi rodul din noi va plesni.

Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine şi-n noi
Şi noaptea mi-e soră de seară,
Şi vântul mi-e frate de ploi.

Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre soartă

Tristeţe mă apasă atunci când uit de tine,
Privire infinită şi apusă...
A ta iubire doare, dar mă las pătrunsă,
Şi tot atunci o simt c-ar vrea să mă aline.

E tot ce ştiu... şi tot ce ştiu voi tace...
N-am să ajung o stâncă fără sânge!
Chiar de vânt puternic astăzi mă înfrânge,
Tăcerea mea va tulbura suflete sărace.

Despărţirea vine în ceasul cel mai dulce,
Rămas bun spune vântul prin culori...
Şi ploaia cu safire, pădurea ce adori,
Cu ele şi iubirea şi însăţi a ta cruce.

O altă viaţă aşteaptă să înceapă acum,
Altundeva departe, unde-i doar dreptate...
O viaţă cu o lume perfectă întru toate,
Unde-i numai ziuă, noapte nicidecum!

Mă doare gândul meu ce vrea a sta la tine,
Cu cât clipe scurgând trăirea pe pământ,
Aşa de mult iubesc tăcerea din cuvânt
Ce-l voi rosti în toamna regină în suspine.

Şi aş zbura spre răsărit să afli şi tu despre zbor...
Ce soartă duse-ntru sfârşit dorinţa cea mai mare
Şi puse semnătură peste a mea ardoare?...
Să fiu şi să fii, prinzându-mă în dor!

Nepotolit se-aruncă înspre mine înverşunat,
Cel care m-a dorit cândva o sclavă...
Dar privesc la el... faţă lăcrimată cu privire gravă,
Şi cu zbucium rece pe chipu-i însetat.

Rostesc o rugăciune să alin durerea-i
Şi apele-mi sărate, pe-obraz răsar neaşteptat...
Ah, fericire... vină tu la mine s-aduci ce am sperat,
Iar tu, ducând cu tine şi purtând averea-i.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aceasta nu poate fi

aceasta nu poate fi aievea
înfăţişarea e înşelătoare
o oarecare aşezare a coborât pe oameni
distanţa se măreşte de naşterea ierbii şi doare

toate vieţile au devenit la fel
între sus şi jos nu mai există doi
există doar unul
miezul nopţii e surd
ruptura nu-i lumină

pe această absenţă pedepsită de viaţă
ochii se lipesc de creier
cuvântul intră-n oglindă
şi uneori se face frumos ţintind luceafărul de sus
ieşind din tăcerea învelită în plastic

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigă... Să tac!

Tu, dimineaţa mea, ce-mi aduci soare,
Să-mi spui, te rog, dacă tăcerea doare!
Mi-e frică să nu-ţi sperii Răsăritul
Şi să nu pleci, luându-mi Infinitul!...

De noapte neagră, mult am obosit!
Habar n-aveam că tu-mi vei fi ursit!
De asta tac... şi-n vers, doar, îţi vorbesc,
Să nu cumva, cu vorba să rănesc...

Ador tăcerea, cu ea m-am hrănit
Până în ziua-n care te-am găsit.
Aş vrea acum, să-ţi spun cât TE IUBESC!
Strigă... să tac, dacă-ncep să vorbesc!...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmurul tăcerii

Când, în gând,
încolţesc seminţele aripilor,
cuvântul devine o bătaie de aripi,
iar poemul, drumul aripilor
în văzduhul răscolit de vânt.
Poetul, har şi libertate,
murmurându-şi tăcerea
– încărcată de povara sufletului –
sub măreţia aripilor
în căutarea luminii.

poezie de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei lucruri extrem de ciudate

Când pronunţ cuvântul "Viitor",
Prima silaba deja aparţine trecutului.
Când pronunţ cuvântul "Tăcere",
Tăcerea este compromisă.
Când pronunţ cuvântul "Nimic",
Fac ceva de care non-nefiinţa se poate agăţa.

poezie clasică de Wislawa Szymborska, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!