Plânge-o fată
Într-o vale îngropată
În amestec de culori,
Prăbușite-n sol și nori,
Singură mai plânge-o fată.
Câte-o frunză muribundă-n
Poală i se-așterne lin
Când trezită de suspin,
Geme udă, sângerândă.
Tremură-adierea rece
Într-un glas mereu suav,
Când al ei surâs firav,
Calea gândului petrece.
Altă lacrimă din nori
Udă frunza-ntunecată,
Care plânge liberată
Ca și ochii visători.
Toamna tainele-și divulgă,
Noaptea cade cenușie
Ca pădurea-n apatie
Și fantasmele alungă.
Iară sub bătrân stejar
Din stele născută,
Suspinând in poala udă,
Plânge-o fată cu amar.
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.