Rugină
A mai ruginit o frunză
Din copacul curții mele
Și se-așterne legănată
Pe-aceeași antică alee.
Mi-a ruginit sufletu-amar
De-atâtea nopți de așteptare
Și zboară greu și solitar
Prin codru ca o boare.
Au ruginit stele din cer
De veșnice plimbări,
Stinse-n zorii cenușii,
Se topesc în mări.
Au ruginit cântări de vară
Din stejarii ațipiți
Și-acum în prag de seară,
Adorm norii obosiți.
Au ruginit păduri întinse,
Când frunzele-au pălit
Și iară verdele-au schimbat,
În straiul aurit.
Mi-au ruginit tainele vechi
Și amintiri din viață,
A ruginit noaptea cu lună
Și zorii reci de dimineață.
poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.