Dacă tot e toamnă

dacă tot e toamnă,
voi plânge în versiunea pumnului tău mărunt
umplut cu amintiri definitive
şi-mi imaginez că tu îţi vei prelungi o claviculă anume,
pe care buza mea flămândă de tinereţe
trebuie s-o atingă până ce ea speriată,
s-o trezi între stele.

s-a aflat deja că sunt naufragiatul ochiului tău
aşteptând să-mi trimiţi din coapsă o emoţie,
pe care să mă pot căţăra văzut adevăr
de toate cuvintele ce stau la rând
să-mi survoleze poemele care se întind la viaţă.

apăsând clanţa speranţei torturată de obsesiile vechiului,
aproape distruşi vom năpădi odaia prin uşa nordică
nevăzuţi de luna întomnată,
nici de tabloul atârnat de singurătate...
şi învălmăşindu-ne sentimentele până la epuizarea ispitelor
ne vom salva atomii lutului nesigur
cu străluciri încovoiate de sălbătăciile galactice
lângă Dumnezeul mut şi cu mască de senin.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să-mi vii

astea ce simţi tu pe încordarea nopţii
sunt schiţele pasului
unde soarta ar vrea să ne întâlnim.
locul fără formă chiar,
recomandat de uitarea noastră
contorsionată-n nepăsare.

dincoace,... gardul de tăcere e,
care trebuie sărit cu credinţă ascunsă;
iubirea să ne-o înverzim
până când deznădejdile or să bea
trilurile secrete
din coarnele arborilor nedezmeteciţi.
ştiu, că pe lângă trup, braţele noastre
trebuie să aibă întinderea iubirii,
ce vrei să mi-o înveţi.

urlă catedrala cu vocale stricate,
bănuieşte şi ea ceva acum;
că tu ai să-mi vii în aşteptarea fluidă
ce saltă clanţa uşii desfrânată.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapteo

noapteo, cântă-mi cu stele acum
când filozofia nu mai este pe masă
şi câinele refuză lătratul lângă casă.
hai cântă-mi doar cu stele
şi rămâi în cerc pe un butuc pe care stă luna
şi cele câteva înfricoşări ale mele.

ia-mi luna de pe faţă!
refuz să fiu aprins şi văzut când sărut
ţărna umbrei mele
ori amintirea răsturnată pe fila toamnei târzii;
te rog ia-mi luna de pe faţă,
asta fă-o mai întâi!

hai dă-mi mâna acum!
o joacă să începem,
pe după timp, vise şi poezii...
de harnicul sunet al zadarului noi vizavi.
ai grijă cum strângem fluida iubire între noi
am putea neca oricând ispita de a fi
şi strigătele laterale
când povestii noastre se împreună,
de se sperie degetul captiv inelului de cerneală
şi încoronat de tăcerea nebună.

hai cântă-mi cu stele!
dă-mi mâna să ne jucăm
pe un vers ce ne înconjoară ţarc
până când pe masă voi găsi iară filozofie
şi o şoaptă alungată de pe o coapsă arc.
te rog noapteo, apropie-te, vino-mi şi mă atinge,
de aspiraţii eu atârnat, mi-e teamă prelungă,
că ş-o aripă de fluture acuma m-ar învinge.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi...

şi s-aprind de la soare, arzând
zile albe ca laptele lin
şi le sorb ca pe vremuri cu jind
când tristeţea, când caldul senin

şi fug nopţile toate la rând
şi se strâng într-un loc, la un loc
aşteptând, aşteptând, aşteptând
şi tribut şi noroc şi soroc...

şi mai stau între ele mai stau
între zile şi nopţi încă viu
şi le las să-mi mai toarne pe şleau
din paharul când plin când târziu...

poezie de Iurie Osoianu (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu

cel care voi veni sau cel care nici nu am fost?
cel care va clipi sau cel care nici n-a deschis vreodată
ochii asupra frumuseţilor lumii?
cine sunt eu
dacă nu cumva... dumnezeul prea obosit, mulţumit
de o versiune în mic a puterilor sale cândva absolute? –
până să aflu
voi continua să-mi ascund bucuria nătângă
să-mi caut
plăcerea în arderea de tot a manuscriselor de la marea
moartă-n durerile
facerii de valuri cu cap de copil răsfăţat!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În adevăr

Nu-mi fi părere!
Părerile mor
În tăişul crunt
Al realităţii...
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii drum cu piatră,
Cu gropi şi cu mers lin.
Să-mi creşti şi să îmi scazi
Până te văd
În adevăr -
Deplin.

Nu-mi fi ceaţă!
Ceaţa se pierde în lumina dură
A soarelui...
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii ochi de copil,
Cu gene strânse sau calme.
Să-mi vezi vădit şi să îmi spui
Până te cred
În adevăr –
Senin.

Nu-mi fi fum!
Fumul se stinge în veghea udă
A ploilor.
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii aer curat, nestins,
Cu nuanţe calde sau reci.
Să te respir adânc şi să îmi dai
Până te simt
În adevăr -
De veci!

Nu-mi fi clipă!
Clipele se scurg în mersul perfid
Al orelor.
Ci, dacă-mi eşti,
Să-mi fii etern scobit în ore,
Cu zile scurte, lungi, aparte
Să te iubesc greoi şi simplu
Până îmi eşti
În adevăr -
Jumate.

poezie de Gabriela Chişcari (28 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Obişnuinţe

eu peregrin înaltelor tremuri
şi aspiraţilor ce vieţii nu mai contenesc,
nu mai cruţ pomii ce nu trec strada
când îi strig din spatele timpului degradat
şi pe gol înfăşurat.
şi nici nu renunţ la fugă pe orbita ochiului tău
până ce ideea nu se miră şi ea
chiar de este admiratoarea mele singurătăţi.

îmbrâncesc caii în vânzoleala fluturilor
nelegaţi de nimic
şi nimeni n-aş vrea să mă vadă că fac asta;
gândesc că numai aşa pot salva iarba
de sub boturile cailor amorţiţi de amintiri
ori de potcoavele grele de scântei.

mai pe urmă voi curăţa
grădina de lătratul câinelui lateral
asigurând liniştea cireşului de elită
spre hazardul ce ne face din mână alene.
cu odaia păzită de salcâmi m-am obişnuit,
ştiu că cerului nu-i mai permite cădere de niciun soi,
doar numai c-o programare anume
trecând prin articulaţii de paradis.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răscruce între singurătate şi ultima haltă

îmi pun capul pe palme şi aştept
ca şi cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme

din când în când deschid ochii şi-mi
rostogolesc privirea de la un colţ la altul
e mult întuneric şi nicio speranţă
de care
să-mi atârn ultima clipă

nici nu ştiu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
şi muşcă necondiţionat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidenţă sau nu
între cele două spaţii
văd un alb nesfârşit
nu sunt disperat ci doar
am o senzaţie ciudată

ştiu că mi-am depăşit maturitatea şi că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de muşeţel
însă ştiu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă şi
ceaţa care va tăia respiraţia numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce nu pot face

norii, umbrele ori lumina
mă apasă pe gândurile ce-mi consumă existenţa
care locuişte nestingherită în trup
cu statut de viaţă.

mai departe merg liniştit
până la capătul speranţei dezlănţuite
ce nu se lasă supusă de ignoranţă
nici de aspiraţiile neverosimile timpului prezent
şi încearcă să scape de singurătate
cu omiprezenţa ta în jurul mesei
la care se scriu poemele destinului
cu păsări care dau zborului contur
prin spaţiul dimensionat de iubire
în care nu pot trăi fără tine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ajuns până acolo încât acum mă gândesc că uneori iubirea constă în dreptul de a-l tiraniza pe cel iubit, drept pe care el ţi-l dă de bunăvoie. În visurile mele de taină, nici nu puteam să-mi imaginez iubirea altfel decât ca pe o luptă, ea începea mereu cu ura şi se încheia cu o supunere morală, dar mai apoi nici nu mai puteam să-mi imaginez ce să fac cu obiectul supus.

Dostoievski în Însemnări din subterană
Adăugat de Simona
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Mi-am aşezat lângă tabloul de pe hol
buza de sus lângă ochelari
şi buza de jos lângă chei
şi zâmbetul în cutia cu mărunţiş.
Mi-am zis
sunt acasă!
Pot să îmi întind pătura peste fereastră
dar
am adormit pe hol în gheata în care pisica năştea
în vis un atlet cu
ghiarele intrate în poiana
pieptului din piept
şi am luat-o în braţe
ca pe un torace ce-ţi sare din piept
o felină...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Starea izolării

eu străbat replicile tăcerii definitive
şi ordonez bibelouri între axele părerii înlăcrimate.
mut gânduri prin aspiraţii prăfuite,
banal ud viaţa muşcatei de pe noptieră
îngândurat lăsând-o să privească împrejurul
până la refuz.

muchiile şifonierului zac în inepţii grave
de când în patrulaterul izolării
adun amintiri solidificate rând pe rând.
mi-e teamă că primăvara-mi va cere degete afară
pentru transfer de simţuri...
că şansa uitării de înverzire m-ar putea cuprinde
ca o răutăcioasă inspecţie
de când pustiul străzii se înhăită cu viruşii covid19
în răsfrângerea sensului de moarte.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să-mi imaginez viaţa

trebuie să-mi imaginez viaţa

nu merită să mori dacă
(şi când) se plâng trandafirii
frumuseţea lor nu face doi bani

chiar dacă oamenilor le place să creadă
că fiecare buruiană
este un trandafir trandafirii (cum tu
te-ai prins deja) doar vor zâmbi.

poezie de E.E. Cummings, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre şi greieri

E o seară cu umbre şi greieri
cu luna care stă la pândă...
de tăcerea lucrurilor mi-e teamă
şi de tot ce pune stăpânire pe om
până şi umbra e un fel de mare
pe care nu o putem domina
pe un pat de crini, demult nu se mai moare,
întotdeauna la capătul luminii nu e întunericul
ci Ea (pe umbră dacă calci nu doare!)
între singurătate şi moarte e un prag
ce se ţine scai de toate ale tale
până când, toate culorile vieţii (într-o zi)
din viaţă... se retrag...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din poem nou, Amprente (28 iunie 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-am să te uit

N-am să te uit, dar dacă o voi face,
Să rătăceşti prin vise nopţi la rând,
Să-mi torni peste iubirea care zace
Licoare, să te-aduc mereu în gând.

Pune în ea parfum de lăcrămioare,
Ulei de busuioc bătut cu dor,
Năvalnic, de prin stânca din hotare,
De dragoste mereu vindecător.

Şi roagă luna să mă mângâie pe faţă
Cum ceru-n noapte-i alintat de stele,
Să dorm până răsar spre dimineaţă
Zori în culori, tristeţile să-mi spele.

Prefă-te în copac la geamul meu,
Trimite floarea peste tot şi-n toate,
Fă din iubire-altar şi atuncea eu
Te voi iubi şi dincolo de moarte.

poezie de Angelina Nădejde (20 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acest conţinut nu e disponibil momentan

întind un cearşaf lângă un alt cearşaf / lângă un alt cearşaf / până acopăr tot nisipul
aici e locul unde nu vine niciodată primăvara
aici e locul unde nu poţi scrie un poem

aici e locul unde nu ai nimic de spus

ca o casă fără oameni / 24 de ore de singurătate lângă o sobă veche

tu eşti un coyote care vine să mă adulmece seara
dar carnea mea e prea uscată / vii şi pleci / vii şi pleci

//sunt ca o papuşă care suferă de ms/ doctorii în halatele lor albastre
mă veghează neputincioşi //

toate formele de distrofie sunt periculoase / asta ţi-am spus în ultima scrisoare

suntem ca un grup de control care nu ştie ce trebuie să simtă
când se fac experimentele pe noi

dar aici / în lumina dimineţii ne vedem cel mai bine petele de pe piele

îmbinările dintre oase / aici nu sunt stâlpi de tensiune / funcţionăm fără curent electric

aparatele se alimentează de la soare şi e o creştere continuă a neliniştii odată cu lumina
până când bruma care cade dimineaţa ne linişteşte

şi pornim pe jos către acea casă singuratică

între noi un zid de nisip ce se scurge senin / scurtcircuite în creierele noastre

înnodăm cearşafurile albe până obţinem o linie continuă

un puls care ne trezeşte la viaţă şi continuăm să trăim/ nimic în acest poem nu este despre

despre durere sau păsări/ doar corpuri care se conservă pentru o nouă viaţă.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte

Tu n-ai văzut Creaţia, draga mea,
iar eu nu pot să ţi-o arăt,, orişicât aş vrea!

Se apropie Sărbătorile şi eu nu ştiu de ce lumea stă la rând,
de ce oamenii se ascund prin biserici,
pe lângă sfinţi pe care nu i-au văzut niciodată,
pe lângă imagini nicicând văzute, trăite.

E... Azi, mai e puţin până la ZIUA cea mare,
vecinii îmi spun că Dumnezeu stă la rând pentru mine.

Doamne, sunt orb, de nu te văd?
Unde eşti?

De printre umbre Păcatul mă trage de mână,
îs singur cu mine-n momentul răzleţ,
aş vrea să mă cert cu-ntunericul din mine,
Dumnezeu nu mă lasă şi-mi spun că sunt bun?

Vreau să mai cred în cuvinte şi-n şoapte!
Vreau să mă-mpac cu mine şi El!

Unde eşti, Dumnezeule ascuns în cuvinte?
Dumnezeule ascuns în şoptiri, unde eşti:

Când m-am trezit în aceeaşi viaţă urâtă eram biet actor
inutil,
infantil era cerul, insalubră privirea.

Dumnezeul meu juca şotron printre cuvinte.
Cum să-l întreb eu de ce răneşte privirea,
cum să-l întreb dacă nu-l doare trecutul,
cum să-l întreb dacă mai vine şi mâine?

poezie de Ioan Romeo Roşiianu din Flori(i)le poeziei (antologie Ioan Romeo Roşiianu), Editura eCreator, Baia Mare (2020)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre iară toamnă

de-o vreme am început să văd prin lucruri
şi pe tine toamnă nevoită să vii nechemată,
prin sunarea ploii şi nădiejdea geamului
ce separă odaia de creanga-n vis aplecată.

ochilor culoare în urmă trist o să cânte -
în târziul unui clopot atârnat de fugita vară.
în păduri bocet de javre, lupte de vise amare,
pe geana drumului iar indispoziţii se cară.

prin tine toamnă m-aş pute salva închipuit
de ierburile rebele mâncătoare de mari tălpi;
sau de versetul mirosului de obraznic crin
privind mângâierea femeii cu ochii prea lămpi.

un an de zile, sarcastică trecere de când doar
abia m-am retras din imaginile tale prin nimeriri...
frunzele de arţar viforos şi acum mai scobesc faţă
şi sunt hotărât să mai adun aer de învelit amintiri.

popasuri gri şi apatii terestre pentru iară toamnă;
frigul şi-a deschis spre miazănoapte orfelinat
pentru flori solitare, flori în sonor cărunţit
ce nu par de-ajuns vremii fără cuprul naufragiat.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

În mină gândului

Aşa din senin mă uit la tine!
Aşa din senin zâmbeşti în văzduh.
Aşa din senin mă mir.
Aşa cum între îngeri te ridici
Ţi-aş purta umbrela cu pitici
până în mină unde să-mi ridici
statui de întuneric
unde nici
un Dumnezeu nu a văzut cazmale!
Aşa că te invit...
Pleacă de-aici!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul aflat în poziţia mea

Ascultă cu atenţie cuvintele mele;
Unele nu sunt spuse
De mine, ci
De omul aflat în poziţia mea.

Ce drept are el
să-mi foloseasca gura? Ȋl urăsc
când te atinge
cum nu trebuie.

Totuşi, şi el te iubeşte,
Străinul acesta îngrozitor
Care face din ochii mei ferestre;
Pe care tu îl vezi mereu stând de veghe.

Până când într-o zi moare
din pricina iubirii mele pentru tine.
Ascultă cu atenţie cuvintele mele –
pentru că... cine vorbeşte acum?

poezie clasică de Norman MacCaig din Omul aflat în poziţia mea, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!