Cine sunt eu

cel care voi veni sau cel care nici nu am fost?
cel care va clipi sau cel care nici n-a deschis vreodată
ochii asupra frumuseţilor lumii?
cine sunt eu
dacă nu cumva... dumnezeul prea obosit, mulţumit
de o versiune în mic a puterilor sale cândva absolute? –
până să aflu
voi continua să-mi ascund bucuria nătângă
să-mi caut
plăcerea în arderea de tot a manuscriselor de la marea
moartă-n durerile
facerii de valuri cu cap de copil răsfăţat!

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu deţin controlul asupra a nimic. Nu sunt nici măcar precum un pictor care spune: "O să mă duc în atelier şi să-mi fac treaba, iar dacă nimeni nu vrea să-mi cumpere tabloul, ei bine, poate că o să-l cumpere când voi fi mort." Nu pot nici măcar asta să fac. Aştepţi pe cineva să-ţi înmâneze un rol. Mă aflu în această poziţie nebunească de dependenţă.

citat din Helen Hunt
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La uşa mea

Cine eşti tu
Să-mi hoinăreşti prin gânduri,
Să-mi alungi somnul,
Să-mi cerni zăpezi in suflet
Fără să-mi ceri voie?
Ţi-am deschis eu uşa?
Nu-mi amintesc.

Dar ai dreptate....
Am fost cândva impreună
Când citeam la lumina lămpii
Si fluturi roiau in jur
Departe, undeva in munţii
Ce aveau turbane sure
Si plete din păduri.

Nostalgic si melancolic
Ai păstrat seninul zării
Si gustul vinului....
Din care mare ai venit
Si care val te-a răsturnat
In toamna cea târzie,
La uşa mea?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inimi şi buze

marea deosebire
dintre noi este asemănarea
pe care fiecare o avem
cu dumnezeul nostru
tu
cu dumnezeul creştinilor
eu
cu dumnezeul străinilor
care
au însămânţat această planetă
-n vechime
...
acum
încă îmi este străină
limba pe care o foloseşti să deschizi
unele broaşte obtuze
ah
cum
ai sparge inimi şi buze
la orele de
anatomii comparate

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos lucru de azi

Nu a fost ploaia mică şi lungă
dintr-un nor imprudent
foarte bine ascuns
în inima golului,
nu au fost nici cozile de ceapă verde
din grădina de fum,

nu a fost reflecţia ta
în ochii mei,
nici reflecţia mea în ochii contemplării
şi nici contemplarea
în ochii mişcării,

nu a fost limba de ceas stricată
care m-a salvat
de mai multe ori de la moarte,
cum nu a fost nici strigătul
propriului meu
eu
din inima pădurii
ca din interiorul durerii,

cum nici plapuma mamei,
aşezată grijuliu
peste trupul meu obosit de arte,
nu a fost şi nu au fost
nici ochelarii prin care am văzut
o dimineaţă Electră*,

ci un poliţist care m-a oprit la semafor
cu un semn de carte.

poezie de Silvia Goteanschii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Valuri rosii

nu mai visez de mult valuri roşii
dacă o să adorm o să-ncep iar să-mi caut culorile sau să le pierd
nici nu mai vreau să visez începe să devină obositor
dacă o să închid ochii n-o să mai văd nici că e atât de târziu
o să uit că mi-e somn şi uite că o să termin de scris
toate mările sunt mai blânde cu ochii închişi
toate valurile se joacă de-a prinselea cu norii să vezi
azi chiar am auzit cum râdeau şi-şi spuneau pe nume
îşi legau la ochi cuvinte-ncrucişate şi scoici
şi dădeau fuga de-a-notul printre stele

până şi soarele stătea cu capul în nori şi privea
absent şi el cam de mult din peisaj
ce-o să fac
o să visez la nesfârşit valuri roşii

poezie de Camelia Silea
Adăugat de Cătălina Melinte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am jucat prea mult pe tabloul lucidităţii şi am pierdut. Va trebui să-mi obişnuiesc ochii cu întunericul ce se lasă. Va trebui să cuget la somnul firesc al tuturor lucrurilor, pe care lumina le ordonează, dar le şi oboseşte. Viaţa nu începe decât în întuneric. Puterile ei de germinare nu sunt decât obscure. E o noapte pentru fiecare zi, este o umbră pentru fiecare lumină. Nimeni nu-mi va cere să primesc aceste umbre cu bucurie. E destul că le primesc. Să te predai ploilor şi vânturilor, să te supui nopţii care vine, să te pierzi în mulţimea care trece, nimic mai odihnitor. Nu voi încerca să-mi mai caut drumul care duce spre mine. Dar nici nu pot aştepta să se desprindă din neant, zări care încă nu se văd. Desperarea e un entuziasm pe care l-am reprimat din vreme, ştiind cât de apăsător este într-o sensibilitate de evreu. Nu mă voi întoarce la nălucile de care m-am despărţit. "Seara cea mare" vine? N-are decât. Dar până va veni îmi rămâne un lung sfârşit de zi, pentru ceea ce am iubit şi încă iubesc.

Mihail Sebastian în De două mii de ani
Adăugat de Avramescu Norvegia-Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-fericiţii

ne-am împrietenit demult
nu mai ştim
cine pe cine a încurajat...
cine este bărbatul cine femeia
cine e pur şi simplu blocat
(?!)
nu mai ştim nici
numele tastelor de apel, vezi, la numărul coastelor
din care cândva... pe
ne-răsuflate iară se
făcea că încă o dată ne va
re-crea-re-crea de
fel unul ori una ca noi: ne
fericiţii

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să-mi închipui un Dumnezeu care îşi răsplăteşte şi îşi pedepseşte creaturile, sau care are o voinţă de felul celei pe care o observăm la noi. Nu pot şi nici nu vreau să-mi închipui un om care supravieţuieşte morţii sale fizice; să lăsăm spiritele slabe să nutrească asemenea gânduri, din frică ori dintr-un egoism absurd.

Albert Einstein în Ce cred eu (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor

sunete alungindu-se
vestind precum cerul pământul
se preling ceaţă
sau rouă, sau frunze, una câte una
laolaltă
căzând – dar până la atingere duhul lor
vibrând subţire, subţire

se-nalţă odată cu fumul
cu expiraţia, dorinţele şi
rugăciunile – atâtea câte sunt

nu ajung prea
sus
nori contrari îi împing ostil
spre piscuri străine

uneori, câte un sunet cade
străbate, urcă apoi, din miezul lui
nasc altele, trec dincolo
unde sunt aşteptate…

în zorii care vor veni «roşul»
în durerile facerii sale cheamă
iminenţa celorlalte culori

niciuna n-a trăit vreodată
singură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

naşterea culorilor

sunete alungindu-se
vestind precum cerul pământul
se preling ceaţă
sau rouă, sau frunze, una câte una
laolaltă
căzând – dar până la atingere duhul lor
vibrând subţire, subţire

se-nalţă odată cu fumul
cu expiraţia, dorinţele şi
rugăciunile – atâtea câte sunt

nu ajung prea
sus
nori contrari îi împing ostil
spre piscuri străine

uneori, câte un sunet cade
străbate, urcă apoi, din miezul lui
nasc altele, trec dincolo
unde sunt aşteptate…

în zorii care vor veni «roşul»
în durerile facerii sale cheamă
iminenţa celorlalte culori

niciuna n-a trăit vreodată
singură

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria mea a fost agitată. Cel care, de copil, nu a fost zguduit de suferinţe inexplicabile, de dorinţe nerostite şi care nu a avut de mic o înclinare pentru un gen oarecare de artă, nici iluzii nebune, nici speranţe ciudate, întemeiate pe forţele sau aptitudinile sale, pe creaţiile sale, mai mult sau mai puţin comice; cel care n-a plâns cu sughiţuri de o mie de ori noapte, fără să ştie de ce, nici n-a căzut în extaze neobişnuite, nici n-a izbucnit în veselii neaşteptate, nici n-a făcut prostii extravagante, acela poate fi sigur că va reuşi să ajungă tot ce va voi: un avocat bun, un jandarm straşnic sau un băcan destoinic, dar niciodată un artist, pentru că nu are suflu divin, nu are suflet.

citat celebru din Panait Istrati
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doliu

Mai mult, tu nu vei mai vedea
Nimic, nici cer, nici flori.
S-au prăfuit din zarea ta,
Ca nişte nori.
Nici zare nu vei mai avea,
Nici ochi cu care s-o măsori
În geamuri prin perdea.
De-acum străină mâna ta
Îţi va şedea deoparte,
Ca un condei, pe undeva,
Alăturea de-o carte.
Şi ochii tăi, de gura ta,
Vor trece mai departe,
Decât un nufăr de o stea.

Orbit-a viaţa şi, cu ea,
Şi cântecul şi luna,
Şi unda-n care strălucea
S-a stins pe totdeauna.

Tu pentru veci nu vei mai fi,
Şi-ai fost, cumva, vreodată?
Pustiul mă învălui,
Când sub un plop mi se trezi
Tot dorul de-altădată!
Durerea mi se pierde-n fum,
Tot căutând un vreasc de rost
Într-aste drumuri fără drum,
În care toate doar au fost,
Şi nu mai sunt acum.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straşnice haine! s-a gândit împăratul. Dacă mi-aş face nişte haine de acestea aş putea să aflu care din slujbaşii împărăţiei nu-s buni pentru slujbele pe care le au şi aş putea să aflu care din supuşii mei sunt proşti şi care sunt deştepţi. Numaidecât trebuie să-mi fac asemenea haine. Şi a dat pehlivanilor o mulţime de parale să înceapă să lucreze.

Hans Christian Andersen în Hainele cele noi ale împăratului
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu mâna pe clanţa de la uşa morţii

azi m-am gândit să-mi
provoc moartea
dezbrăcat de orice sentiment
muşc din viaţă ca dintr-un colţ de pâine
şi alerg
între negru şi alb
ca într-un cerc
umbra mi se deşiră puţin câte puţin
respir rar
dinspre tălpi înspre creştet
urcă un frig
am început să simt durerile întunericului

nu ştiu

poate sunt mult prea aproape de mine
astăzi când îmi privesc
interiorul şi mă risipesc ca
o ploaie de vară iubindu-mi
ceea ce am fost...

mă aflu la finalul repetiţiei

cu tot ce-a mai rămas din mine
o să-mi cumpăr
o clipă
în care o să-mi încui
toate amintirile
ţie ana îţi las ultimul sărut primit
la botezul copilului tău
să nu plângi pentru că eu
nu plec ci doar lunec
înspre o depărtare
în care
nu ajunge nici visul
de acolo poţi privi cel mai bine
în inima oamenilor

iartă-mă iubito

Dumnezeu nu este acasă
o umbră se mişcă pe cer de colo colo
şi mă cheamă...

poezie de Teodor Dume (ianuarie 2016)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul meu

Eu am fost cel care sunt,
Nici mai rău şi nici mai bun,
Multe ştiu, dar nu le spun
Chiar de-aş fi "frecat ca unt".

Întrebări la "ban mărunt",
Stau în minte să le pun...
Eu am fost cel care sunt,
Nici mai rău şi nici mai bun.

Dacă viaţa-i grea o-nfrunt,
Voinţei soartei mă supun...
De-ntrebaţi, am să vă spun
Că părul meu este cărunt.

Eu am fost cel care sunt.

rondel de Ioan Friciu (20 iulie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici iad, nici rai

Am obosit să te mai strig, iubite
Oricine ai fi fost, dar nu mai eşti.
Şi nici n-ai fost, am vrut doar să-mi citeşti,
Pe buze, adormitele cuvinte

Rămase undeva-n eter, ecouri
De aripi adunate într-un zbor,
Când tu, grăbit, plecai în urma lor,
Eu adunam, în urma ta, zerouri.

Şi m-am pierdut, cum toamna-şi pierde straiul,
Printre cuvinte. Să te-opresc, am vrut
Într-un poem cu noi, de început.
Dar n-am găsit nici iadul şi nici raiul.

De-aş şti că braţele-ţi îmbrăţişează
Un trup de Zee care te-a vrăjit,
M-aş risipi în neantul infinit
Şi n-aş mai ţine, noaptea albă, trează.

Şi vine înc-o noapte şi-ncă una;
(L-aş fi rugat, cândva pe Demiurg,
Când clipe goale, peste mine, curg
Să otrăvească stelele şi luna).

Se năpustesc flămândele coşmaruri
Când glasul sugrumat de neputinţi,
Scrâşneşte-atât de-anemic printre dinţi
Pierzându-se, o şoaptă, printre valuri.

Eşti prea departe să m-auzi, iubite
Iar eu sunt prea aproape de înec;
Adio, peste mine, ape trec,
Să nu-ţi faci griji, că mor aşa cuminte!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă tot e toamnă

dacă tot e toamnă,
voi plânge în versiunea pumnului tău mărunt
umplut cu amintiri definitive
şi-mi imaginez că tu îţi vei prelungi o claviculă anume,
pe care buza mea flămândă de tinereţe
trebuie s-o atingă până ce ea speriată,
s-o trezi între stele.

s-a aflat deja că sunt naufragiatul ochiului tău
aşteptând să-mi trimiţi din coapsă o emoţie,
pe care să mă pot căţăra văzut adevăr
de toate cuvintele ce stau la rând
să-mi survoleze poemele care se întind la viaţă.

apăsând clanţa speranţei torturată de obsesiile vechiului,
aproape distruşi vom năpădi odaia prin uşa nordică
nevăzuţi de luna întomnată,
nici de tabloul atârnat de singurătate...
şi învălmăşindu-ne sentimentele până la epuizarea ispitelor
ne vom salva atomii lutului nesigur
cu străluciri încovoiate de sălbătăciile galactice
lângă Dumnezeul mut şi cu mască de senin.

poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prietenii

cei care au
fost prieteni cândva şi-au schimbat
numele. ştiind despre pagina feţei

lor mai nimic (?!) acum nu se mai caută... totul
fără durere, în mare
fără bucurie, în mic

cei care au
fost nu mai sunt măsurabili cu numele
pe care nu-l au

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsul

aştept un răspuns care nu o să vină
pentru că nici întrebarea nu s-a prea pus
o inimă behăie ca o mioară suspină
sub colţii lupului interpus
între inima mea şi inima ta - gri gri gri
cu blana zbârlită,-n pădurile toamnei
de la care aştept un răspuns
pe care, tu ştii, nu dau nici doi bani

poezie de Traian Abruda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!