Spre iară toamnă
de-o vreme am început să văd prin lucruri
și pe tine toamnă nevoită să vii nechemată,
prin sunarea ploii și nădiejdea geamului
ce separă odaia de creanga-n vis aplecată.
ochilor culoare în urmă trist o să cânte -
în târziul unui clopot atârnat de fugita vară.
în păduri bocet de javre, lupte de vise amare,
pe geana drumului iar indispoziții se cară.
prin tine toamnă m-aș pute salva închipuit
de ierburile rebele mâncătoare de mari tălpi;
sau de versetul mirosului de obraznic crin
privind mângâierea femeii cu ochii prea lămpi.
un an de zile, sarcastică trecere de când doar
abia m-am retras din imaginile tale prin nimeriri...
frunzele de arțar viforos și acum mai scobesc față
și sunt hotărât să mai adun aer de învelit amintiri.
popasuri gri și apatii terestre pentru iară toamnă;
frigul și-a deschis spre miazănoapte orfelinat
pentru flori solitare, flori în sonor cărunțit
ce nu par de-ajuns vremii fără cuprul naufragiat.
poezie de Mihai Savin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Mihai Savin. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.