Ecoul din urmă

Imi pun costum albastru de omag
Intâlnind moartea ce cântă ca un mag
Si nebun la un dans de rochie o trag
Prin păduri de stejari şi de fag
Printre brazi ce-mi cântă-n piept cu drag.

Ducând-o în cuibul meu-n frunte de munte
Rugând-o să sară-n prăpastie-nainte...
Si-oi veni şi eu zâmbind cuminte
După ce-oi-nalţa-n zbor cuvinte
De piatră ce-mi şad sarge prin minte.

Aruncate-n inimă precum termite
Ce tu, domnişoară,.. le pui în minte
In plăci de slove ştiute dinainte...
De toţi pe aici cuvântate
Că ne năştem, să te-ntâlnim moarte!

Precum nici nu ai scrie o carte
Şi-i cunosti finalul cu deşarte
Povestiri în lume ascultate,
Părând că aproapele e departe...
Şi depărtarea doar o moarte!

Ce eu o simt, o altă prăpastie
De unde să te înalţi cu graţie
Dansând aici fără să-nfingi cuie,
Căci le baţi-n a zborului feerie...
Cu a morţii.. ecou de prăpastie.

Căci unde-nfingi se naşte piatră
Ce nu-i a celui ce pare vatră...
Cu aţa vietii e legată dură!
Ca o lumină moartă-n găură neagră
Ce-şi absoarbe ecoul din urmă...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copiii lor vor fi stejari

Aici, în ţara de piatră,
Românii-s stăpâni pe vatră.
Aici, în munţii legendari,
Românii îs falnici stejari.
Ei aici trăiesc de veacuri
Apărând a ţării haturi.
Aici, cu credinţă-n Sfântul,
De ani răscolesc pământul.
Aici, apa din izvoare,
Când e cald, le dă răcoare.
Aici, în codrii seculari,
Copiii lor vor fi stejari.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zmeu de răvaş

Prin haremul de versuri
Plin de şfâşiate dresuri...
Ai să găseşti un răvaş
Cu parfum de nărăvaş.

Ce nu mai va fi izul tău
Căci in piept am să-nfing un zmeu
Să zbor acolo unde vreu
Departe de budoar de hău...

Ce-l zăresc în călimară
In poezia de ocară..
De care tin bine minte
E din vise de cuvinte.

Ce nu apartin lutului
Scris cu condeiul rutului..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Departe de aici

Vreau să trimit un vis departe de aici –
acolo unde înalt se avântă rândunica;
poate că lanul tău de grâu s-a copt
şi prin oceanele aurii ale secarei
se strecoară un murmur blând de pâine.

Aici e o lume de apă şi de piatră,
în mâna mea nu-i pâine – şi-i număr liniile.

poezie de Harry Martinson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, poete?

Ce mai faci, poete, dincolo de moarte,
Îţi este bine sau greu?
Că aici mulţi dintre noi te lăudă cu vorbe deşarte,
Căci aşa e omul lăsat de Dumnezeu.

Ce mai faci, poete, dincolo de moarte,
De neamul tău nu îţi este dor?
Căci aici mulţi se duc departe,
Uită de el şi de mama lor.

E trist fără tine, poete.
De-ai putea înapoi să vii,
Tu ai scrie cu lacrima şi sufletul
Cele mai frumoase poezii.

Poete, veşnic vei rămâne
Un simbol a omenirii.
Căci tu ai avut o inimă mare,
Plină de tandreţe şi iubire.

poezie de Vladimir Potlog (16 februarie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Magia nopţii când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.

Şi azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viaţa cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.

Şi prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.

Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristeţea-şi cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.

Tot ce-i trist e mai departe...
Tristeţea-şi caută cărări,
Pentru vis se naşte-o moarte
Ce-l elimină în zări,

Şi-i pustiu, şi-i fără urmă,
Deja triumfă nalţii nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

Aici v-a rămâne întuneric
Căci pământul, nu e veşnic.
Cum nu e oricare astru...

Prin praf de stele rătăciţi
Că am trecut pe aici, va şti...
Cineva? Ce după noi va fi.

Sau tot noi,.. de prin găuri negre
Adunaţi şi din nou frământaţi
Vom fi la nesfârşit prin stele
aruncaţi..

Şi ni se va pare cunoscut
Totul la fiecare început
În întrebarea...
De ce ne-am născut

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambrozie de zbor

Ambrozie de zbor din cocon
De călimara mea de demon
Fetiţa care-şi răsare ploii
Să spele tuşul unde mă-nmoii

In acel noroi bântuitor de moroi
Plin lumea viselor închise-n noi
Ce-o arzi cu ai tăi stropi-n culori
In curcubeie cu soarele priviri

Arătându-mi aripile de condeie
Ce alţii ar fi vrut să mi-le ieie
Să se împodobească cu ele
Lăsându-mi doar vârfurile

In cuie de răstignire adânci
Din a lor invidios brânci
In abisuri de carapace de scoici
Pe care tu le-ai atins pe aici

Topindu-le in aripi de file
Cu quasari din şoaptele
Ce-mi spunea scrie visele
Ele vor invia de printre file

Cu puf de păpădie în ciocârlie
Din palma ta plină de evlavie
Închinată menestrelilor derviş
In al junglei meschin desiş

Cu liane ce se infing în şiş
Celor neînchinaţi in primate
Sefilor de trib cu literate
Autoadulări în toteme moarte

De prin epoci comuniste
Cu drepturi fals câstigate
Când nu a făcut dreptate
In Uniunea plină de măsti corupte

Cu lingăi şi multe mascote
Rămase mosteniri defuncte
Din cenzuri ce nu sunt moarte
In această coruptă societate

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemări uitate

E templul acesta de piatră şi în el stau de veacuri statui de argint,
Răsună ecou de timpuri apuse, prin epoci ce ascund al vremii sublim.
Se lasă din cer o ploaie cascadă, cu ropotul său de cai nechezând,
Ce vin alergând să ducă în lume, o urmă de cer şi un colţ de pământ.

Sunt om plămădit din lut şi din apă, din aer şi duh şi din Adevăr,
Cuvântul dintâi îl port şi mi-e soartă, iar gândul răzleţ îl ţin căpătâi.
Deşi îndrăznesc a pătrunde cu mintea spre rostul concret şi pur omenesc,
Nu pot înţelege nici timpul, nici firea, acestui destin pe care îl trăiesc.

Îmi pun în speranţă o parte din vină, căci însăşi speranţa îmi destramă chemări,
Să pot să clădesc iar templul de piatră, cu sufletul meu încercat de aşteptări.
Prezentul îmi este verdict şi sentinţă, aş vrea mai uşor să îl pot depăşi,
Căci văd doar o lume ce nu are culoare, cu tonuri de timp şi tonuri de gri.

Cu fruntea lipită de geamul ce cată spre stradă, privesc cu uimire la ploaie visînd
Şi-mi pare că viaţa e o feerie, un dar făcut nouă aici pe pământ.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau să te aud chiar acum spunând cu o certitudine de netăgăduit că tu eşti Viaţă Eternă, căci adevărat, adevărat îţi spun, cea pe care o afirmi prin prostituţia cunoaşterii de după moarte, sunt doar cuvinte deşarte... Sună foarte mântuitor, nu? În timpul vieţii merg ca orbul după "Dumnezeul meu gândul" care mă duce din păcat/suferinţă în păcat şi după moarte în sfârşit, am scăpat să mai fiu un creştin/cretin şi sunt mântuit prin viaţa eternă. Iaca ciuciu! Nu există nici un Dumnezeu după moarte dacă nu îl regăseşti Recunoscându-te chiar Acum, chiar Aici, pricepi Asta!

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă topeşte avatar

Pe un colţ de filă neagră lumii
Ca o lacrimă de tuş vărsată,
Albastră, tristă şi-ngândurată
Cursă din călimara inimii.

Stătea ascultând viori de tei
Printre iadurile ei cătrănite,
De răbdări ce par infinite
Să-i răsară un astru cu ulei..

Pentru candela privirii de miei
Ce asteaptă răstignire-n fire!
Să se înalţe iar în iubire
Cu focuri ambre de mir de tei.

Inchinată geniului prea iubit
Ce-i apare doar la asfinţit,
Cu toiagul lui de raze moarte
Printre astre şi vremi departe.

Pomenindu-l zi după zi
Poate o învia iar pe aici...
Să-i nască in priviri sclipici
De copil cu stele ambre de tei!

Ei, lacrimă albastră de înger
Care ma făcut din nou să sânger..
Din călimara inimii versul
Cu neasemuirea ei în universul

Poeziei mele de piatră rece
Pe unde ea, când zâmbind trece
Mă topeşte avatar în quasar
Din al meu zero absolut de ghetar
de mercur

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nebun la al lumii parastas

De-aş fi cum voi în versuri mă citiţi
Aţi înnebuni, văzând cât de nebun sunt
Căci uneori-s turbat precum un vânt
Dansând în omăt de argint ce-l adoraţi

Din care voi-n oameni vă modelaţi
Şi nedorind să vă aud, mă-mbătaţi
Fugind printre necunoscuţi-n parastas
Să beau din vorba lor "in vino e veritas".

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemurirea cuvintelor

Nici dacă a-i scrie poezia perfectă
O utopie a literelor
Timpul nu iartă nimic
Cuvinte, oameni.. piatră,
Nemurirea nu ne-o oferim singuri
In efemeritatea fără sfărşit
Ce-o radiezi prin fapte... cuvinte
Străbate intunericul şi veacurile
Cât lumea va exista
Şi intr-o zi se va sfârşi şi ea,
Şoapta ce să zboare in univers
Pe buze de stele, aştri, comete
Toată viaţa poţi să o cauţi
E in noi din totdeauna
Iubirea... praf de stele din inima ta
Ce moarte nu are
Se metamorfozează
In floare, copac tot ce ne inconjoarā
Şi intunericul de-ţi este credinţă
Ce crezi că este vidul rece?
Lumină fără suflet...
Aşa cum e şi trupul fără inimă
Ce-l vezi dar nu-l simţi..
Radiază lumina in cuvinte, fapte
Sufletul va fi o rază nemuritoare
In infinitatea iubiri..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi se pare...

Majuscule de fumuri-n cuvânt
Se pare că-ţi sunt în cafea, vânt..
De sirene cu iz îndulcitor
Cu măşti de răsărit, viselor..

Şi nu stiu cât oare,.. mi se pare
Când totul pare ce şi nu pare
Coincidenţe întâmplătoare?
În reflex de umbre-nşelătoare

Mi se pare,.. sunt ucigătoare?
Când ecoul lor ascuns tare, doare..
Când intră in piept şi lasă-n urmă
Sfori priponite ce-mi curmă

Grumazul condeiului-mi de tei
Ce-mi lasă scorburi cu stropi
Ce zboară-n sălbatici corbi de clei
Pe lăstari făr'soţ din lemn de plopi

Cu apostoli ascunşi sub glugi
Aprinzându-le-n iudee ruguri
Lasând in urmă cenuşă de rugi
Din poezii duse de corbi-n ciocuri

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce...

... mă nasc nud, orb aproape şi doar plâng, plâng, plâng,
parcă ştiu dinainte, fără nimic să ştiu, că mă frâng, frâng
epopeea, ce-o încep să mă spun lumii cine sunt, sunt
şi n-am minte deloc, nu ştiu cum e voiaj, cât de crunt, crunt
cum mă înconjur de zâmbet, să-l pot crede, când pot ce să cred, cred
că e numai frumos şi doar bine o să fie, bun purced, îl purced
căci să mângâi învăţ, că mă mângâie palme şi noapte şi zi, zi de zi
mi se spune, mereu, nu înţeleg mai nimic, mi se spune c-aşa tot va fi, tot va fi
şi se pare că vreau, mă răsfăţ căci cuvinte presimt, oh presimt,
nu mă las, îmi strâng mâna în gingii că n-am dinţi şi mă mint, mint
la rându-mi, de mic, fiindcă am crez că-s cu toţii la fel, tot la fel
ca şi mine un nud, orb aproape, ce plâng după acelaşi model, ce model
imperfect şi cum minte n-am, cum, cum de naşte din bun orişice, orişice
ce se adude în ecou undeva, într-un rid de pe frunte, ce-i plină de riduri... de ce e, de ce e, e de ce?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul joc

demult, odată, poate într-o altă dată
eu căutam credinţa pură
azi ţipă agonic ochii în orbite
văd urme între lacrimi şi mă plâng
pe frunte am coroană
din cioburi, sticle, spini şi cale
aici trăiesc cu morţii vii
şi drumul n-are cale
eu am găsit în moarte esenţa vieţii
şi scriu la toţi cu lacrimile morţii
ei au fugit cu toţii, toţi netoţii
în noaptea asta fără margini
m-am lepădat de lume, de păcate
nebun, mai rătăceam prin ceruri
tot căutând lumina vieţii
am ars gândirea la o lampă
am demolat principii norme
de etică, morală, toate goale
şi am jucat la masa sorţii
destinul vieţii şi al morţii
a mai trecut gândirea, clipa
eu am rămas la porţile cetăţii
să joc un joc nebun cu morţii

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr luntraş

Întorcându-mă napoi
Fără pas şi chipul vioi...
Din Banatul taragot
Codrul plângea-n hohot

Căutându-si astrul:
Ce-o-nflorea cu versul,
O înverzea cu mersul,
O arginta cu glasul...

De-l urma cerbul, lupul!
Deschizând văzdul,
Coborându-i-ngerul
Adunând mercurul...

Ce-n lacrimile surde
Muzei ce nu-l aude...
Râmânea prin urme
Pe unde trecea-n lume.

Prin Banatul meu natal
Otrăvindu-mă letal,
Să hoinăresc în ireal
După al muzei ideal.

Să-i nasc ca un hamal
Din versul meu piedestal!
Ce-l trag în urma mea
Cu razele de stea...

Ce mă taie adânc... curmei!
Cu al meu rece condei
Fără glasul ei verde
Si privirea ce-mi vede...

Când a mea părăsită
Umblă deznăjduită...
Cu ploii nevăzute
Prin păduri sute şi sute!

De file veştejite
Cu tei neînflorite..
Cu dihanii-n urma mea
Ce-mi vor a devora...

Metafora inimii
Şi poemele pălmii,
Desaga de cuvinte
Cum nu au fost înainte.

Născute de quasarină
Muză ce mi-e divină
Şi hoinăreală pelină
Prin a mercurului tină...

Fără hrană şi tihnă
Sub soare şi furtună
Ca al meu înaintaş
Nufăr pe cer luntraş!

Ce m-ai-mi şopteşte
Şi noaptea filelor
Mi-o arde, străluceşte
Prin iadul criticilor

Lumea pare ce nu este!
Aurită din poveste...
Cu mercur cel spoit
Ce-l sorb ronin, lucit.

De nufărul meu stelar
Cu ambră de tei solar..
Eminul ce mi-a lăsat
Un Emin neînchinat!

Nimănui din astă lume
Doar muzei cu glas de bici
Auzit când nu-i pe aici
Prin mercurul de cutume..

Ce curge-n val cu spume
În cerneala trupului
În urletul lupului
Lăsându-mi fărâme...

Adunate de ciocârlii
Şi duse prin galaxii
În cânturile mele
Ce hoinăresc în stele...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paradoxul creaţiei

Păşeam agale- în iulie de foc -
Cu soarele în explozie de atom.
Şi mă gândeam; ce mic sunt, deşi-s om...
Mai mic, decât un câine, hârjonind de joc.

Cu creierul- fierbinte de amintiri-
Găseam că sunt total în handicap.
Uitat pe aici, de lume... de nu încap;
N-am loc, nici cum cel câine, printre firi.

Căci limba nu serveşte la nimic,
Chiar de vorbeşti, căci nimeni nu ascultă.
Nici nu mai ştiu, ori lumea-i foarte multă?
Ori spaţiul, ce mi-l cer, devine mic?

Nici nu mai pot să-mi stăpânesc, în piept,
Dorinţele nebune- câştigate...
Ce-am învăţat, mulţi ani, când făceam carte...
Şi mulţi apoi, gândindu-mă deştept...

Şi poate sunt, c-am trecut milioane...
De întâmplări- ce tot planificam.
Şi niciodată, ţel, nu reuşeam,
Ci un produs... a sute de persoane.

Nu ştiu de fel, cum, leul din savană,
E programat, mai bine de cât mine!?
Să fie rege, de când timpul ţine...
Şi timp, nu iroseşte de pomană!

Nu sunt nici cum furnica fără creier,
Ce poate face totul, fără minte.
Ce ştiinţa... îmi povesteşte? Se dezminte!
Nici ca să cânt, nu ştiu, precum un greier.

N-am nici talent, sau poate, n-am curajul
Cuvântul ac să-l fac- când mă susţin...
Cum scorpionul varsă prin venin
Dorinţa de-a învinge- nu sclavajul.

Abil, ca şarpele să pot să mă strecor,
Prin apă să înot- ca prin nisip...
Nu-s efilat, iar membre- de-am primit;
Târâş mă mişc, nici pom nu urc uşor.

Şi chiar cu sticle de dublez vederea,
Şi aripi de metal mă poartă în zbor...
Nu pot plana, în picaj, precum cocor,
Şi nici distinge, chinul, sau plăcerea.

Şi chiar muncind, nebun, până a piere,
Ca să adun rezerve, să fiu bine...
Eu, mulţi de-aş fi, mai mulţi decât albine;
Tot nu aş umple univers... de miere.

Iar dacă aş fi Chanel, Armani... toţi,
Cu averi imense şi laboratoare;
N-am cum s-ating esenţele de floare,
De la magnolii, ori tulipa de doi coţi.

Chiar galaxie, de buchet, de-aş da în dar,
Eu dragoste nu pot, să răspândesc;
Aşa cum Panda- simbol chinezesc-
Inimi înmoaie... în spectrul planetar.

Atunci, ce sunt, de ce susţin că-s primul?
Căci nu pot depăşi, nici un- nici unde?!...
Dar mintea, caldă, din străfund răspunde;
Doar suflet... ce-ai primit în dar... el e divinul.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă căuta prea departe

nici prea adânc
nu am aripi albe
călăresc doar cai verzi
mâncători de cenuşă
un fel de pegaşi absurzi
care prin deşertul roz
scurmă-n dune după atlantida
şi găsesc doar oaze morgana
precum cactuşii supuşi înfloririi
inventează primăvara şi în vara veşnică
pentru dospit de fluturi imenşi
cât muzeul antipa
asemănători cu două pleoape amorţite de vise
parcă niciodată terminate
un fel de avortoni monstruoşi
numai buni de pus în formol
dovezi peste vreme că există inefabil
precum îndrăznesc câteodată să presez sentimente
pe o filă de carte

nu mă căuta prea departe
nici eu nu mă găsesc întotdeauna
strig în mine cu disperarea înecatului
cuvinte ecou îmi răspund enervate
din visul meu prin visul tău
prin fiecare nouă viaţă

prin fiecare dulce moarte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce-mi pare

O întreb ce-o doare...
ba un braţ fără îmbrăţişare
ba talpa fără mângâiere
ba strănută de sărut neînvelită

si-i simt inima în furtună
timidă nu vrea să-mi spună:
să o învelesc, să o imbraţisez, să o sărut
cu un tsunami de bătăi, ce-mi pare ei surd

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecu precum umbra

Trecu anul cum ai întoarce
Cu slova ambră ce străluce
O filă umbră dintr-o carte
Scrisă-n praf de stele-n şoapte

Pe ramul de condei, coapte
Adiat cu mistralul de glas...
Ce e tot ce mi-a m-ai rămas
Avere spre eternitate.

In lumi ce nu-s prea departe
In care voi căuta şoapte
In univers nemaivăzute
Cu ecou de infinitate

In cântul lebedei prea mute
Lumii de aici cu file-nfipte
In afiş de recompensare
Celui ce copertă-şi are

Înăuntru cu fluturi morţi
Laudaţi şi admiraţi
Peste ziduri atârnaţi
Precum curcubeie-nşiraţi

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!