Nufăr luntraş

Întorcându-mă napoi
Fără pas şi chipul vioi...
Din Banatul taragot
Codrul plângea-n hohot

Căutându-si astrul:
Ce-o-nflorea cu versul,
O înverzea cu mersul,
O arginta cu glasul...

De-l urma cerbul, lupul!
Deschizând văzdul,
Coborându-i-ngerul
Adunând mercurul...

Ce-n lacrimile surde
Muzei ce nu-l aude...
Râmânea prin urme
Pe unde trecea-n lume.

Prin Banatul meu natal
Otrăvindu-mă letal,
Să hoinăresc în ireal
După al muzei ideal.

Să-i nasc ca un hamal
Din versul meu piedestal!
Ce-l trag în urma mea
Cu razele de stea...

Ce mă taie adânc... curmei!
Cu al meu rece condei
Fără glasul ei verde
Si privirea ce-mi vede...

Când a mea părăsită
Umblă deznăjduită...
Cu ploii nevăzute
Prin păduri sute şi sute!

De file veştejite
Cu tei neînflorite..
Cu dihanii-n urma mea
Ce-mi vor a devora...

Metafora inimii
Şi poemele pălmii,
Desaga de cuvinte
Cum nu au fost înainte.

Născute de quasarină
Muză ce mi-e divină
Şi hoinăreală pelină
Prin a mercurului tină...

Fără hrană şi tihnă
Sub soare şi furtună
Ca al meu înaintaş
Nufăr pe cer luntraş!

Ce m-ai-mi şopteşte
Şi noaptea filelor
Mi-o arde, străluceşte
Prin iadul criticilor

Lumea pare ce nu este!
Aurită din poveste...
Cu mercur cel spoit
Ce-l sorb ronin, lucit.

De nufărul meu stelar
Cu ambră de tei solar..
Eminul ce mi-a lăsat
Un Emin neînchinat!

Nimănui din astă lume
Doar muzei cu glas de bici
Auzit când nu-i pe aici
Prin mercurul de cutume..

Ce curge-n val cu spume
În cerneala trupului
În urletul lupului
Lăsându-mi fărâme...

Adunate de ciocârlii
Şi duse prin galaxii
În cânturile mele
Ce hoinăresc în stele...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!