Globe-trotter

vreau să plec cu mine în bagajul de mână
gata să mă aşez în avion ca în prima copilărie
tu să vorbesti până asurzesc toţi călătorii
şi să îţi descalţi imaginaţia lângă un hublou

călătoriile sunt asmatice îţi inundă plămânii şi tuşeşti ai alergie la drumuri
nu poţi pleca fără spray-ul care te scoate din şoc
dar acel acasă nu mai este decât un epicentru al cuvintelor
însă tu ai harul să te poţi plia şi aşa minusculă
poţi intra într-o dragoste mare şleampătă o dragoste de călătoare

am auzit că mă aştepţi cu flori criogenate
pe fiecare ax orar
însă îmi este teamă de timpul când
nu voi mai vizita muzee ci pasarele
suma tuturor efectelor halucinogene tineretea
va urca pe o linie liberă
mai sus de Dumnezeu cu o mie de pixeli
în calculatorul universal

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Print-love

iubirea/ frunze de canabis/ cerceii de colecţie ai mamei şi Honda aceea cu care jonglezi cu o mână
un sentiment aşa de teribil încât pare că ţi-ai faultat viaţa
şi nu mai poţi fi singur pe autostrada //bară la bară

lângă uşile azilului copiii bolnavilor de alzheimer
aşteaptă acel refresh existenţial ce pictează părinţii în graffiti
pe oricare dintre zidurile oraşului
din fotografii digitale surâzi cu mâna dreaptă
în semn de victorie
îţi cumperi domenii virtuale faci amor cu acei căutători de iluzii
şi camera te posedă într-un mod fatal până
vei sucomba
îndrăgostit de formele curbate ale cuvintelor
cu stânga pe acceleraţie
departe de frivolitatea poeziei postmoderniste

gamer al ideii de dragoste îţi ţii mâinile pe genunchi
de parcă lumea ar avea cărţile gata pregătite şi
un cataclism
ţi-ar sufla din plămâni oxigenul fără să poţi să te mai multiplici

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funicular

stare de alertă şi încă odată viaţa cu liniştea ei plană
îmi ceri să deschid panoul prin care
intră oxigen
să nu mai respir fără ramificaţiile firelor de iarbă
să te iubesc ca pe airforce delta cu toate revoluţiile
şi//once again more/să nu devenim de neînţeles
ca acei bătrâni perfizi care fac turul lumii indiferent de situaţie

nu îţi voi recita niciun mare poet şi//îţi voi transmite autosugestii
atâta dragoste a fost
încât zilele s-au subţiat au devenit difuze
iar vederea mea panoramică
ţi-a cuprins toate anxietăţile şi acel comportament obsesiv-compulsiv
prin care derutai emoţii

nici aici nici lângă firele de verbină
nu poţi să circuli cu funicularul
totuşi din toată schema cea mai mare este
dorinţa
să fim ca dintr-un polaroid zâmbitori
şi uneori pe acelaşi fus orar
vezi s-a întâmplat să ai un aparat
cu mai mulţi pixeli
să treci pe lângă poezie cu tot suflul
şi toate insta story să fie despre/cum nu există pandemie

s-a mai întâmplat să trecem peste
un metru distanţă /fiecare cu cele
o sută de poze ale irealităţii
şi să downloadăm epic existenţa
¿ povestea soldatului Švejk?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare
în pasta de întuneric pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas,
părinţii, haterii.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turbulenţe

Lumina aceea care vine din viitor
o simţi pe autostradă şi graba de a trece
pe linie continuă
îţi măreşte neşansa de a fi looser.
Pe cine te poţi baza când din all inclusive-ul
existenţial
lipsesc gamerii?

Farurile bat până în vieţile viitoare,
până în miezul anesteziat;
tu dai cateva ture, îţi închizi frustrările in torpedou
şi tatuezi cu îngeri hibrizi existenţa.

Mai poţi să aşezi culoare în pasta de întuneric
pe care o mesteci indolent,
apoi o scuipi din tine însuţi
cum ţi-ai scuipa timpul rămas, părinţii, haterii?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

din oraşul meu îţi zic
nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
dezlegate de lut

gura de aer care îmi zboară din piept
îţi intră în pori te dilată încât ocupi
universe
pari a pătrunde din niciodată în niciunde
oraş în oraş dragoste fără de dragoste
iubit de cuvânt ca un zid

mă aşez la vest de umbra ta
peste mine trec nori albi de sori
parcă moartea seamănă a viu
taci şi îmi trimiţi elefanţi roz
dragoste cu o sută de minusuri
mai aproape de somnul meu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiu

Nu aş vrea să văd inima ta locuită de un vid,
de aceea îţi întind paharul cu bere neagră
şi îţi cer să reînvii fibrele arţarilor căzuţi la echinocţiu.
Tu ştii exact din ce este fermentată licoarea existenţei şi îmi porţionezi fericirea
aşa cum ai îngădui orbului un rai al luminii
şi celui îndrăgostit sfinţenia singurătăţii.

Citesc despre femeile care aleargă cu lupii
şi o contrazic pe Sophie. Nu există lupi conduşi de femele!
Dragostea nu este un perimetru unde te poţi aşeza, ci un fel de sagrada familia.
Părinţii părinţilor au trait şi trăiesc după arhetipul haitei care se teme de foc,
eu însă am aprins focurile peste deal şi ţi-am strigat să găseşti vocea tic-tacului,
secundele cu potenţial
când stâlpii lumii
sunt corifeii din ultima linie.
Am tras aer lucid şi am răsturnat situaţii, ţi-am fumat iluziile, lume perfectibilă!

Visez să se nască oamenii-infinit, cei care trăiesc între zenit şi zefir...
Nu mi-ai pus întrebări prin perfuzii de teamă că aş fi putut ieşi din luminator,
de aceea sunt astăzi în prima linie, hanibal ante portas, într-o cetate de politruci.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ger la pătrat

întotdeauna mă aşez în primul rând
pare ilogic ce spun oamenii au tendinţa să se camufleze să se metamorfozeze
în pielea de şarpe a singurătăţii sau în sentimentalismul retoric

din rândul întâi gerul pare o haină de hermelină
căldura îţi coboară în anticamera sufletului
te disipezi în toate schimbările climatice
iar când vine vorba de îndrăgostit
ai o vedere panoramică

cum poţi iubi din faţă călare pe elefanţii roz
ai imaginarului!
lumea de azi cere lideri
până şi în dragoste toate au logica lor
dintr-o suburbie nu se pot metastaza atriile
nu poţi da ordin îngerului să te involueze
coborându-te la starea adamică

ah!!! singurătatea de everest
are gust de cucută
iar marea iubire este dezarticulată
libertinajul lumii care se reinventeză naşte poeţi ai secundei
care ridică la pătrat credinţa în om

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiradar

ce ar putea să ne spună oamenii... mereu într-o alergare haotică
cu blazările lor eroismul rutina opiumul zilei
tovarăşi în celula minusculă de unde
se pot conduce imperii// vis cu sirtaki pe o plajă la Acapulco

vin din oraşul-caracatiţă pe străzile căruia aceşti zombi neştiuţi
aprind focuri şi strigă numele celor din eşalonul 1//fii de politicieni rataţi conduc SUV-urile cu mâna dreaptă
iar cu stânga îşi strâng femeile aproape

radarul înregistrează aici şi toţi ştiu că nu poţi
intra în depăşire
trebuie să mergi pe axul drumului cu peste o sută de km/h pe lângă meteoriţi şi eclipse
cu lipsă de sentimente şi un abonament la
erotic-time
tot în acest spaţiu linear ultimul sosit este mesia
doar el îşi poate tăia tendoanele fără lamentaţii
ca într-un puzlle tu ştii că omul se recompune

imaginile cu semenii tăi care fac partide/matrioşka lor amoroasă/te readuc în agora
unde doar tu mai poţi pipăi aburul seminţele neîncolţite masa tăcerii şi flacăra olimpică

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Panaceu

sunt poeme curate vii cu care dai mâna
şi le bei în avalanşe
am credinţa că niciun înger nu se va juca de-a leapşa urcând în dreapta lui dumnezeu cum se întâmplă astăzi când rotim axul
războaielor iar epicentrul este mereu între
naţiuni

steagul este în inima voastră precum nichelul în cuvinte cade doar pentru a produce
zgomot
şi în toate acestea poezia sapă tranşee
ca o cârtiţă nevăzută
nu poţi ascunde bulbi de irişi în pământul afânat pentru că vor veni câinii nopţilor şi vor săpa
în căutarea unui panaceu pentru foamete

setea de minuni este atât de acută încât
în parcările subterane plăteşti o suprataxă
ca să poţi inspira aerul decolorat al morţii
sunt un dragon care iubeşte limane insule coralii dar flăcările pe care le expiră aprind
crugul cerului
şi nici măcar tu nu poţi înfige stiletul în crusta cuvintelor

ele viermuiesc/ şerpi inelari/ printre săracii
cu plămânii invadaţi de CO2 şi le scriu epitaful
aşa cum gavriil odinioară tăia tufe de trandafir în eden
te aştept cu ani de alamă la urechi să mângâi
spinarea destinului cetaceu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Brâncuşi: Ce sunt eu? O virgulă între două veşnicii... Sunt fir de nisip, dar fără mine, mai gol va fi pustiul! Pentru că nici piramidele nu sunt eterne. Şi nu vor dăinui mai mult decât postamentul lor planetar... Strămoşii mei au fost mai înţelepţi decât egiptenii... Ei îşi făceau sicrie de brad, nu sarcofage! Nu poţi înşela moartea, ascuns într-o ladă de piatră... În fond, ce e viaţa? Dragoste, contemplare, eliberare... Gata! Am iubit şi am contemplat destul! A sosit vremea să mă eliberez... Vârsta amăgirilor a trecut. Deasupra nu văd nimic. Doar coaja albastră a oului ceresc. E timpul să plec! Să-mi fac pernă din oasele mamei mele... Dalta, o iau cu mine... Voi sculpta şi Dincolo! Vreau să fac Raiul şi mai frumos...

replică din piesa de teatru Pasărea de aur (Infinitul Brâncuşi), scenariu de Valeriu Butulescu (2005)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martie. Azi

Respir dincolo de aerul lichefiat
într-o tăcere cât o calamitate
şi/nerambursabil/ timpul ne disecă...
Străzile se strâng şi se destind
de fiecare dată
când inima ta lipeşte afişe
despre o dragoste orbitoare
/frate, aici chiar trăiesc oamenii/

De aici suburbiile sufletului
par tot mai strâmte
şi nu este loc pentru echivoc...
Numărul 36 şi cele 55 de zile de carantină
amintesc de luna plină sub care
ai rupt frâna de mână
şi /ai văzut ai văzut/ s-au înălţat zmei
peste iordan

Parcă ne-am întâlnit în martie
şi/ înnebuniţi de sud/
am porţionat sentimentele kitsch.
Numai noi //tenebroşi şi perfizi
putem preschimba universul
într-un lift silenţios
şi/acel du-te-vino ne va ţine strâns
lângă ultima moarte cinematografică
a iubirii

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

Tu poţi, Doamne, într-o clipă
Din om ca să faci nimic,
Dar îl laşi să se întoarcă
Şi-i dai harul câte un pic.

Poţi, Doamne, s-aduci pace,
Împacare între noi.
Poţi să învii pe cel ce zace,
Ne poţi scoate din nevoi!

Tu poţi bogăţii şi ranguri
Să dai omului, de vrei,
Dar mai poţi ca, într-o clipă
De la dânsul să le iei.

Şi la fel ca Iov, sărmanul,
Pe o groapă cu gunoi
Să îl laude pe Domnul
Şi când sunt bolnavi şi goi.

Tu ne-ai scos din iadul roşu,
Dumnezeule preasfănt.
Adă, Doamne, bunăstare
Şi împăcare pe pământ!
.....................
C-au facut din astă ţară
Un pământ al nimănui
Şi s-au pus pe dânşii iară
Mai sus decât voia Lui!

poezie de Dorina Stoica din De la poezie la rugăciune (7 martie 2008)
Adăugat de Dorina Stoica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt gata să iubesc

Prinde-mă de mână şi fii ghidul meu
Spune-mi ce ai vrut să îmi zici mereu.
Şopteşte-mi în taină acele cuvinte
Vreau să le-aud şi să le ţin minte.
Gura mi-o sărută, atinge-mă bine
Stârneşte dorinţa ce o simt în mine.
Ţine-mă în braţe şi strânge-mă tare
Risipeşte-mi teama şi dă-mi alinare.
Şi în bezna nopţii când nimic nu vezi
Fii a mea făclie să îmi luminezi.
Iar în timpul zilei, e de înţeles
Vreau să îmi arăţi că eşti cel ales.
Aripi tu să-mi dai, ca să pot să zbor
Când eşti lângă mine mă înalţ uşor.
Pătrunde-mi în suflet, zidul prăbuşeşte
A venit şi clipa să-l văd cum sfârşeşte.
Fiindcă prizonieră sunt de când mă ştiu
Haide, rupe lanţul, liberă să fiu.
Căci a mea armură este mult prea strâmtă
Vreau să mi-o dai jos, că nu plec la luptă.
Scoate la lumină sufletul din mine
Că sunt gata acum să mă iubesc cu tine.

poezie de Ruth Kephart, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gustul dulce de căpşună

Te ţin în braţe şi de mână,
Ai gustul dulce de căpşună
Şi îmi miroşi frumos, a viaţă,
Eşti adiere de dulceaţă

Mi te aşez încet pe buze,
Nu ştii că vrei, îţi cauţi scuze,
O teamă... însă şi dorinţă
Eşti ca un fulg în neputinţă

Pluteşti uşor, înmiresmată,
Uitând că poţi fi sărutată,
Însă eu ştiu, însă tu simţi,
Nu avem cum să fim cuminţi

Simt gust de dragoste albastră,
Căpşuni buchete, flori in glastră,
Fiori necunoscuţi, uitaţi,
Suntem prea puri... sau prea curaţi

E zbor de suflete rănite
Şi de iubiri nepovestite,
Dar ochii spun, inima simte,
Ceva, cumva, ne-aduce aminte

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trepte

vezi, treptele scad, răsăturile curg
sunt flori carnivore ce se întind
până în suflet, pionier al sentimentelor volatile,
beau stropi de aer decantat şi mă aşez în oraşul vieţilor noastre
singură cu statuia care îmi explică de ce nu poate
traversa universul

ar vrea să fie o zi acel submarin galben
care străbate mări
o statuie îndrăgostită ce poate dansa ca o paiaţă
iar eu
voi fi
poeta
care citeşte
Biblia
în piaţa fără statui

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Campus

beau cafea cu dimineţile rostogolindu-se în cearşafuri şi nu am nicio ezitare să îţi plantez arbori în iris
dincolo de fereastra dublă caii pur sânge vomită zăpadă iar tu îţi piepteni muţeniile ca un robot ce nu a învăţat râsul oamenilor
vezi imensităţi de gânduri zânatice?

adu-mi! strig cu pieptul deschis încât îmi poţi pipăi plămânii atrofiaţi
adu-mi largul şi strâmtul! fă-mă să simt creşterea şi descreşterea sâmburelui de cais
universul gonflabil pe care îl poţi plia ca pe o umbrelă cu spiţe uzate

ştiu cât din timp l-am înfipt în autostradă ceasurile cu aromă de năut
pasagerii beau cafele prea scurte liniile vieţii de campus s-au subţiat şi iată zac eu peste mine sticlete ce fluieră aiuritor de subţire cu dosarele morţilor antologice sub cap
scriitor cu fâşii de carne ascunse sub unghii care sigur deschide poarta cu unul dintre omoplaţi

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul H

Trec secunde infime, ore de cuarţ...
Nu îmi este sete de nori, doar de ape despicate
de fulgere, de Sânziene
ce miros a mirişti... a gânduri, a nonculori...

Alerg haotic ca murgii ce îşi lovesc potcoavele de timp.
Aş descânta aburul propriei mele incertitudini, dacă m-aş putea opri.
De unde vii şi unde te duci, singurătatea mea plană?
Mai poţi încă să muşti cu dinţii albaştri,
să te înfigi în pulpa mea dreaptă, nepreţuito,
când dintre iarba de mare, mă ridic
şi, sfios dar teluric, te strig?

Parcă aici toate au un rost şi ceasul se învârte
drenat de lichidul vieţii.
Nu-mi recunosc vii, nu-mi recunosc morţii,
nu cad din mine însămi într-o stea azalee,
doar tac şi aşez vise pliate atent ca la iarmaroc până şina se întinde tulbure...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti astăzi aici. Nu îţi poţi alege un alt trecut, nu poţi da timpul înapoi, nu îţi poţi schimba copilăria şi nimic din ce ai trăit până acum. Însă poţi să decizi ca din acest moment să nu mai permiţi ca trecutul să te definească, poţi alege să fii oricine vrei să fii şi poţi, cu siguranţă, să îţi creezi un prezent şi un viitor pe măsura visurilor tale. Încetează să te mai victimizezi. Începe să trăieşti!

citat din Ursula Yvonne Sandner
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada cu portavoce

eu încă sunt aici pe strada Ispirescu
dar cartierul nostru este în carantină
şi oamenii se răsucesc în izolare trişti
îmi este dor de primele noastre zile
când ne plimbam prin parcul Romanescu
azi parcurile sunt inchise şi oraşul tace prins
într-o capcană nevăzută

mai ştii când ne vedeam la chioşcul de ziare?
toţi bătrâneii ne vedeau îmbrăţişaţi
şi te iubeam cu magică putere
azi toţi bătrânii din oraşul nostru stau în case
iar viruşii îşi instalează umbra
ca un tentacul întunecat peste oraş

parcă ai fi încă pe strada aceasta cu râsul tău gălăgios
nu văd însă decât ferestre închise şi ambulanţe care trec
văd doctori şi bolnavi/o lume-n agonie
este atâta moarte în jur iar ţie
îţi mai e dor de cartierul nostru colorat
de liniştea în care ne-am iubit cu-adevărat şi simplu
fără să ne gândim că timpul /şi el bolnav/ oraşul îl va ucide

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fântâna

Ştiu, Dumnezeu e dragoste
şi cine-L are
este cuprins în ea
ca-n pântecul de mamă

acolo nu e teamă
nici judecată, disperare,
nici lacrimi
fiindca dragostea nu doare

şi totuşi, câteodată
unii iubesc cu-o dragoste curată
deşi (încă) nu-L au pe Dumnezeu...

ştii ce cred eu?
nu poţi să scoţi cu sila din fântână apă
când ea e seacă
şi pe nimeni nu adapă

când ţi-e fântâna sufletului plină
poţi să iubeşti
să răspândeşti
lumină

şi se pare
c-ai fost iubit cândva
de cineva
c-o dragoste divină
de eşti în stare
să răspândeşti lumină

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!