Timpul H

Trec secunde infime, ore de cuarţ...
Nu îmi este sete de nori, doar de ape despicate
de fulgere, de Sânziene
ce miros a mirişti... a gânduri, a nonculori...

Alerg haotic ca murgii ce îşi lovesc potcoavele de timp.
Aş descânta aburul propriei mele incertitudini, dacă m-aş putea opri.
De unde vii şi unde te duci, singurătatea mea plană?
Mai poţi încă să muşti cu dinţii albaştri,
să te înfigi în pulpa mea dreaptă, nepreţuito,
când dintre iarba de mare, mă ridic
şi, sfios dar teluric, te strig?

Parcă aici toate au un rost şi ceasul se învârte
drenat de lichidul vieţii.
Nu-mi recunosc vii, nu-mi recunosc morţii,
nu cad din mine însămi într-o stea azalee,
doar tac şi aşez vise pliate atent ca la iarmaroc până şina se întinde tulbure...

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Requiem

respiram sare apa învolburată camufla sentimente
era rece până dincolo de cer nu-mi ajungeai
mie cea cu ponei jucăuşi cu umeri mirosind a nopţi asudate
parcă ieri trezeam cocoşi aurii
sinceri şi tineri/ internauţi elegiaci

mi-ai întrebat mâna stângă unde se sparg valurile
pietre crestează orizontul cu singurătatea lor romboidală
aici poţi sta la rând doar ca să ţipi nu e timp
pentru requiem!

apele lumii irup precum falii ale timpului viu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflux

eu nu văd oameni doar păsări
şi zbor de măiastră
văzul meu este asemenea lupului alb/singuratic
văd fericiri ţinând oameni în lesă
străzi unde automatismele
/zâmbet-grimasă/ trec pe bandă rulantă
lumea asta nu este decât
o esplanadă un soare striat
în sute de figuri

îţi trebuie o înţelepciune de unicorn să cerni nisipul
ca pe nişte pietre filosofale
aşa voi asurzi cu mine în mine
voi vedea sunete până la dezmorţire
oamenii îmi vor bea aburul viului
fericirea-instant mă va decora

poezie de Angi Melania Cristea din Căutătorul de pokemoni
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cai trec pe stradă -
iarba creşte mai dreaptă
în guri flămânde

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Antiradar

ce ar putea să ne spună oamenii... mereu într-o alergare haotică
cu blazările lor eroismul rutina opiumul zilei
tovarăşi în celula minusculă de unde
se pot conduce imperii// vis cu sirtaki pe o plajă la Acapulco

vin din oraşul-caracatiţă pe străzile căruia aceşti zombi neştiuţi
aprind focuri şi strigă numele celor din eşalonul 1//fii de politicieni rataţi conduc SUV-urile cu mâna dreaptă
iar cu stânga îşi strâng femeile aproape

radarul înregistrează aici şi toţi ştiu că nu poţi
intra în depăşire
trebuie să mergi pe axul drumului cu peste o sută de km/h pe lângă meteoriţi şi eclipse
cu lipsă de sentimente şi un abonament la
erotic-time
tot în acest spaţiu linear ultimul sosit este mesia
doar el îşi poate tăia tendoanele fără lamentaţii
ca într-un puzlle tu ştii că omul se recompune

imaginile cu semenii tăi care fac partide/matrioşka lor amoroasă/te readuc în agora
unde doar tu mai poţi pipăi aburul seminţele neîncolţite masa tăcerii şi flacăra olimpică

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zorii nu mă judecă pentru vise

mă trezesc îndrăgostit
de soare
de ciripit
de sentimentul aiurea
că nu-mi permit
să trec prin viaţă
ca şi când aş fi îndeplit
o corvoadă

de aceea trăiesc
cu iluzia că pot cuprinde
înţelesul
până la nefericirea care mă cuprinde
la aflarea unicului răspuns
apoi fluier a pustiu într-o mănăstire de lut
unde tot aşez
o cărămidă de apă
peste o alta

doar aşa zidesc pereţii
dintre mine
şi dumnezeu

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem brut

zilele cu tine erau de neînchipuit cu infinite emoţii
şi certuri silenţioase//zilele mai lungi decât era firesc
pictate în culori de apă
şi orice dialog între noi era atât de calin
fără umbra misterioasă a poeziei
fără drogul ei pur// dialog pe note joase
ţineai ambele mâini în buzunar iar eu încă de atunci
visam oraşe mari liniştea de 2000 de carate
nu-mi pria
felul tău de a fi insolent veşnica ta grimasă
mă făceau să te iubesc cu peste 1000 de cai- putere
cu forţa aceea care face dintr-o femeie un cântec brut fără negativ

şi iată că daimonul artei m-a prins în centrifugă
şi îmi roteşte toate stările//toate sentimentalismele
lipsa ta de reacţie la orice discuţie imaginară
adună în mine poeme de pagina 1
şi (mă îmbrăţişezi impetuos) poate singurătatea nu este pentru noi
mai ştii când alergam de oriunde pentru 20 de minute
fix cât trebuie să salvăm anii aceia teribili
de parcă nu cunoscusei încă zăpezile de pe Postăvaru
şi te iubeam cu nebunia artistului fără mască

hai, vino la teatrul naţional azi plouă şi nu poţi
pleca definitiv
doar tu poţi suprima anxietatea ce îmi inundă spaţiul vital
teama stupidă de semenii mei
sunt repetiţii şi îţi voi recita eu însămi ca niciodată
despre existenţa în nonculori
ştii că sunt poetă şi orice aritmie îmi displace
doar tu poţi să trezeşti oraşul să te strecori prin moloz şi chioşcuri de ziare
aşa au început să fie dimineţile pe bulevard
cu tot mai puţini oameni
//ore decuplate din mulţime//

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Percuţie

Privesc lumea plină de ingratitudini, şerpii inelaţi care colindă apele.
S-a revărsat furia terrei; cu ultimele puteri trece prin munţi şi prin văi...
Ia cu ea ingurătatea udă să o exorcizeze în păduri pe unde calcă paşi de Sânziene şi morţii adorm nelumiţi.

Nu poţi izola sufletul! Pe serpentine
vijelii au facut să dispară hotarele dintre semeni.
Ne uneşte capricios vieţuirea, ceasul de copt secunde zurlii.

Alergam prin râpe şi poieni... tălpile susurau a neştiinţă,
când ai început să pui întrebări părului meu răsfirat şi nu ai mai percurtat
la sintagma timp mort.

Vocile ascultă plămânii terrei şi cântă la orgă despre iubirea pioasă.
Roboţi megatronici iau locul oamenilor simpli.
S-au îndumnezeit fiarele... timpii... câmpii...
Mai pot să admir panorama universului volatil?

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ma recunosc,ma regasesc

Ma “recunosc”, caci nu ma pot “cunoaste”
Si nu-nteleg, cind Mi-esti necunoscut,
Cind nu Te vad, m-am cufundat in noapte,
Cind Te gasesc, gasesc un inceput.

Ma recunosc in leaganul din casa,
Ma recunosc si-n plins si-n gingurit,
Ma recunosc si-n cel plecat din casa,
Ma recunosc si-n toate m-am gasit.

Dar cine sint, de unde vin si unde,
Spre ce ma-ndrept, spre ce liman m-avint,
Eu nu cunosc si nici nu pot patrunde,
Iar truda mea e goana dupa vint.

Sint fiul ratacit ce-a fost departe,
Fara parinti, far-casa, doar cu chin.
Sint cel ce se pierduse fara moarte,
Strin de toti si siesi tot strain.

Ma-ntorc acum-napoi si-mi caut dorul.
Te caut iar, si iar ma las gasit.
Iar Te cunosc si-mi recunosc izvorul;
Ma recunosc in Cel ce m-a gasit.

Ma recunosc in trecatorul astazi,
Dar sint flamind de timpul infinit.
Nu stiu ce sknt, dar recunosc in mine
Un Dumnezeu ce-n fine m-a gasit.

Ma recunoasc, caci nu ma pot cunoaste
Si nu-nteleg, cind mi-esti necunoscut;
Cind nu-mi vorbesti, cind negura ma paste
Nu sint nimic, dar SUNT cind Te-am vazut.

poezie de Daniel Branzai
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi cere, deci, mie, conducător al unui imperiu, de a cuceri fericirea pentru tot poporul meu. Nu-mi cere mie, sculptor, să alerg după frumuseţe; m-aş opri în loc, neştiind încotro să alerg. Cere-mi doar să le clădesc un suflet în care un asemenea foc să poată arde.

Antoine de Saint-Exupery în Citadela
Adăugat de Iulia Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creatorul

Peste tot mă văd doar pe mine
Nu există om care să nu-mi semene
Şi nici măcar un animal
Care să nu geamă cu glasul meu
Pe unde calc pământul se despică
Iar morţii poartă chipul meu
Cerul şi pământul, după mine au fost făcute
Soarele, luna şi întreg universul
Mă urmăreşte cu mii de feţe ale mele...
Nu ştiu de unde şi până unde
Această stranie şi nebunească asemănare
Că doar sunt un simplu Dumnezeu

poezie de Iustinian Gr. Zegreanu
Adăugat de Iustinian Gr. Zegreanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pune virgule

E o joacă de copil să fur emoţii
şi cu mâna la ochi să trăieşti printre rânduri,
cineva te iubeşte în vis – poate chiar eu ţi-am zis
despre dragostea apărută de nicăieri,
cine vrea să trăiască în pielea mea, să iubească durerea din sân
şi golul din stomac, nu pune virgule nici spaţii nebuniei mele,
chiar dacă nu pot să strig te iubesc
te recunosc în palme când înfigi cuie şi tot ce simt e bucurie,
alerg în cerc – sunt autistul perfect
descifrez greu ce nu poate fi atins,
fac dragoste cu imaginea mea din oglindă, cu femeia aceasta imperfectă
mângâi cearcănele şi nopţile din părul ei le aşez ca piese de domino,
degetele tale pe chipul obosit şi buzele mi se deschid sărutând cerul
iarba, florile, lumina din jurul tău mi se desfac în poeme de dragoste
mă minţi că nu simţi – te mint că nu-mi eşti şi jocul acesta continuă,
primul ajunge la linia albă unde e prea târziu să te las să câştigi,
cerul cade în bolta sângerie a nopţii – eu râd de umbrele îmbrăţişate pe hârtie,
în seara asta se naşte un poem, îl vom boteza după noi
deschide ochii negri ai singurătăţii şi nimic nu va mai fi la fel.

poezie de Mihaela Roxana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţie

din oraşul meu îţi zic
nimic nu seamănă a moarte
precum seamănă picioarele mele a dragoste
dezlegate de lut

gura de aer care îmi zboară din piept
îţi intră în pori te dilată încât ocupi
universe
pari a pătrunde din niciodată în niciunde
oraş în oraş dragoste fără de dragoste
iubit de cuvânt ca un zid

mă aşez la vest de umbra ta
peste mine trec nori albi de sori
parcă moartea seamănă a viu
taci şi îmi trimiţi elefanţi roz
dragoste cu o sută de minusuri
mai aproape de somnul meu

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Multiplicarea lui eu

te aşez cer al meu în iarba ce îneacă norii
să văd culori de apă stoarse de respiraţii
miros cu ultimele clipe rana vineţie
ce mi-au săpat-o în palme sările pământului

ah! cum se scrie poezie ca o cuminecătură
pe care o înghiţi debusolat
există un dumnezeu al oamenilor simpli
ochi atotvindecător ce ne manipulează
să putem iubi străinul care bea suflete gemene

m-am luptat cu o claustrofobie ce îmi germina prin toate articulaţiile
îmi era teamă să rămân cu mine însămi
atât de hotărât mă apăsa acoperişul lumii
atunci când tu ai aprins vâlvătaia iubirii
ce dă reset oricărui tip comun
de a te multiplica

boala mea a devenit autoimună
şi dintr-o dată am inhalat clorofilă
apoi toate au devenit oase suflu verde nestare

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul de unde vii

are străzi nepavate îmi ţin
tocurile în maini cum aş ţine sufletul tău
gravat
într-o albă singură noapte
aburul râului se întinde pe alei
ca nişte limbi de şarpe degustând un asfinţit
ziua se dă cu parapanta
între noi doi arborii lumii tac infinit

orele se scurg pe asfalt
miroase zurliu a război şi a morţi
pe acoperişuri pisici zvelte torc
în mâinile tale inima mea se goleşte de sânge de ani şi de sorţi.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un zero absolut sau cât mai aproape de faţa cerului

mă aflu la intersecţia acelor de ceasornic
în mine a mai rămas puţină lumină
doar atât cât să scriu
ultimul bilet
absent pentru o clipă
respir haotic
nu mă mai recunosc şi nici nu-mi pasă
strig la cineva pe care nu l-am întâlnit niciodată

nu mai am timp să aştept
mă delimitez de ceea ce am fost şi
o identitate din care o să ies...

dar ce mai contează!

nimeni nu pleacă definitiv din acelaşi loc
e dor un ritual care-i ţine pe oameni
mai aproape de Dumnezeu

poezie de Teodor Dume (2014)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi cuvintele

Nu-mi mai spun nimic
de prea multe ploi
acolo pe unde
într-o spovedanie
păcatele mele
fără remuşcări
într-o tăcere căutată
din piartă
din cer
într-un cântec pe care nu-l mai recunosc

poezie de Eli Gîlcescu (7 iunie 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Shamanism

Ore de întrebări autodresate.
Iată corespondenţa cu magma cuvintelor,
cu existenţa #rezist... cu strada
unde pictorii mor lângă culoare.
Ieri turnai asfalt în gropile patriei,
erai tu şi autostrada cu aurolaci.
Amprentai afişele liderilor zonali ca şi cum
ai fi avut nişte glande pentru (∞)realitate
şi, iar şi iar, ofertai salariul minim...

Destest amatorismul în discurs
şi recunosc că vă multiplicaţi Xxx
dar shamanismul artei
scade,
stinge,
sparge
impostura, acolo unde stadioanele cer circ
iar deţinuţii cer azil politic exotic.

Cetăţeanul suferă de automatisme
în ţara cu cele mai candide utopii.
Încă nu avem copia lumii pe stick?
Încă nu am salvat politica într-un folder
criptat?
Pe culoarele morţii ai paşaport permanent,
viaţa însă este ca un Ipod
scos la ofertă:
cu multe aplicaţii, inutil.

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când spectacolul vieţii e mut

Am grijă de mine deşi se moare-ncet
încă de pe când eram vioară
când spectacolul vieţii e mut
dă-mi voie sa plâng
sunt pe o urmă de rană...
nu-mi aminti cum am ajuns
femeie de foc din copilul de lut

Cât eram de frumoasă
ştiam de la tine,
astăzi nu mai ştiu de fel
dar învăţ cum se moare-n picioare
de pe vremea când
aveam pe deget inel...

Şi mă-ndepărtez de toate
să văd
până unde nu mă mai văd,
dacă vreau să uit,
să mă uit –
nimic nu mă ţine
am voie să plâng,
să mor în picioare,
şi să strig istovită după mine...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din de la Autor, Clipe (2 august 2020)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

777 de amintiri

zilele trec cu şenile peste lacul unde orăcăitul broaştelor pare o incantaţie suavă
mă apropii de partea carosabilă a inimii tale
cumva asfixiată de gazele de eşapament ale
celor care trec într-o dezordine simplistă
zile şi nopţi negre/albe din care cresc cercuri de libelule ce se aşază tăcut în luminatorul unde bem dragostea ca pe un vin bisericesc

ştiu că stai la intersecţia spre via Toledo unde muzicanţii strâng instrumentele la miezul nopţii şi se îndreaptă sec spre
spre noaptea muzeelor
vor să simtă spectacolul vieţii boeme să îşi sprijine arcuşul de coasta statuii unei zeiţe romane
arta este un zbor spre panorama universului nud

vreau să îmi pictezi tabloul unei vieţi de ambuscadă să ne apucăm de privit la microscop roua cireşilor din livadă
ţi-aş întinde cele 777 de amintiri cu degetele
mele de pianistă şi aş închide claviatura
fără nicio emoţie
aşa cum dansezi când partenerul este fix cel
care te susţine ca un microcip subcutanat

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciun fluture -
doar iarba încolţită
sub brazda neagră

haiku de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!