Tăcerea strigă, nu se-aude...

Oraşu-i gol, doar cimitirul a adunat lângă morminte
Pe viii morţilor, cu dorul şi cu durerea în cuvinte.
Se mai desprinde câte-o frunză, prinzând o lacrimă amară
De pe un rid de suferinţă din poezia solitară,

Ce încă mai suspină-a jale,-ncrustată-n piatra funerară,
Deasupra căreia uitarea şi nopţile doar mai coboară.
Tăcerea calcă pe morminte, cu rugăciuni abia şoptite
Şi nu răspunde niciun suflet din adormirea lui cuminte.

Doar lumănările-şi adună în statuete taciturne
Lumini zidite-n parafină, pentru plimbările nocturne
Ale plecaţilor din viaţă în lumea care nu cuvântă.
Doar clopotele bat, Marie, şi Liturghia-n ceruri cântă.

Oraşu-i gol, doar urma vieţii, o mai zăresc pe câte-o stradă
Ascunsă-n plânsul dimineţii, ce nu mai poată să te vadă.

sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie funebră

Prin moartele scânduri ce stau de strajă
Aş vrea să te mai văd mergând prin cimitir
Să îţi mai văd ochii cum mă privesc cu teamă
Iar după să dispari ca prin delir.

Ce opere, ce cantece regale?
Doar vocea ta mă-ncântă când o ascult
Ce îngeri care cântă lin la harpe?
Vreau să mai văd corbii din urma ta cântând.

Să bată clopotele să îţi anunţe sosirea
Iar preoţi să citească-n urma ta
Să arda candeli pe uitatele morminte
Să-ţi aminteşti că tu ai fost a mea.

Şi să dansăm în marea mascaradă
Creată pentru noi de ingerii din iad
Să zboare lângă noi roiuri de fluturi
Ce se transformă-n scrum şi cad.

Dar nimeni nu va şti această noapte
V-om dispărea ca vorbele în vânt
Doar cimitirul va rămâne-n noapte
O părăsită bucată de pământ.

poezie de Alin Ojog (10 mai 2022)
Adăugat de Alin Ojog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un pescăruş fără aripi

niciun dangăt de clopot nu m-a asurzit până acum
cum ţipătul pescăruşilor atinşi de furtună-
sfâşietoare baladă a destrămării zborului.
pe crestele albe, doar note schilodite
naufragiază resemnate, ingerând furia adâncurilor.
simt durerea în umărul stâng
dreptul s-a frânt cu aripă cu tot
când m-ai invitat la maraton
şi ştiai că eu nu pot ţine pasul cu tine.
acum pluteşti singur deasupra stârvurilor cenuşii
şi aduni câte-o pană rătăcită
pentru poemele tale si-la-bi-si-te.
nu-ţi mai ajunge cerneala sângelui meu
şi nici sângele meu nu-i albastru.
sunt doar un pescăruş fără aripi
în aşteptarea fluxului apelor tale vii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş fi piatră de pe râu...

Spune-mi stâncă cum de poţi să nu plângi când bate vântul şi te calcă în picioare şi zăpada şi pământul?
Nu te-am auzit ţipând, nici n-ai blestemat destinul, că n-ai lacrimă şi gând şi nu ştii ce e veninul.
Nici iubirea nu o ştii, nu o simţi, când floarea stâncii îşi înfige rădăcini chiar în colţii tăi, adâncii...
Ploile te spală-ades, vremea te mai şlefuieşte, dar tu taci cu înţeles, cum, pe mal, tace un peşte...
Nu te răzvrăteşti când paşi te lovesc cu duşmănie, stai cuminte şi ne laşi să dăm drumul la furie...
Pe sub ape te răsfeţi, când te mângâie izvorul, ai atât de multe vieţi, dar nu ştii ce-nseamnă dorul...
Ştiu, că în tăcerea ta, şisturi cristaline cântă şi numai tăcerea mea, în tăcere îţi cuvântă...
Noi ne-asemănăm cumva,-n miezul tău dospesc cuvinte, cum în poezia mea sunt tăceri ce ştiu s-alinte...
Şi răbdăm orice sudalmă, orice gând de neiertare, doar că tu nu simţi nimic şi pe mine-orice mă doare...
De-aş fi piatră de pe râu, aş avea o veşnicie să-mi ţin versurile-n frâu, să rămână-n poezie...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suferinţa este încă necesară omului, deşi am susţinut o viaţă că este doar o opţiune, şi asta pentru că am început să învăţ şi în absenţa ei, dar, uitându-mă în jur, la ceilalţi, realizez că încă este singurul mod de netăgăduit în care învăţăm ca specie, aşa cum învaţă un copil să nu mai pună mâna pe soba fierbinte abia după ce a simţit durerea transmisă terminaţiilor nervoase din epiderma topită. Doar cei care au avut parte de suferinţă pot avea compasiune pentru durerea altora, abia după ce au simţit-o şi au înţeles-o la rândul lor.

citat din romanul Visele nu dorm niciodată, Legămintele macilor de Nataşa Alina Culea (9 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima albastră

Din liniştea noastră
doar gândul mai cuvântă
lacrima albastră
doar Cerul o mai zvântă.

Din tâmpla noastră
doar versul mai grăieşte
lacrima albastră
doar Luna o iubeşte.

Din inima noastră
doar sângele suspină
poezia castă
doar ţie ţi-e stăpână.

Din iubirea noastră
doar liniştea ne cântă
lacrima albastră
ne este ruga sfântă.

În dorinţa noastră
doar trupul se afundă
lacrima albastră
în tine se scufundă.

Din inima-mi de fată
doar tu cuvânţi cu dor
de vei pleca vreodată
voi şti decât să mor.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi zadarnici înspre tine...

Se-aprind candele în case, pică ceara pe morminte,
Roade frigul pân' la oase şi tu-mi eşti aşa cuminte!
Doarme lacrima pe cruce,-ntr-o icoană, resemnată-
I-a secat izvorul, Doamne, şi de moarte-i vinovată.

Se-aud paşii pe aleea răstignirilor flămânde,
Cum abia îşi cară trupul printre toamne sângerânde
Cei rămaşi să pomenească pe cei duşi spre veşnicie-
Eu te strig cu gura-nchisă, cu oftatul sub bărbie.

Şi ce linişte ciudată se aşterne pe cuvinte!
Vântul doar silabiseşte, şi c-ai şti că vin, mă minte.
Hai, la o cafea fierbinte! Ţi-am adus şi crizanteme.
(De atâta jale, gândul fuge printre popi şi geme).

Parcă, te aud sub piatră, zgâriind lespedea rece
Şi un abur, peste frunte şi pe buze, parcă-mi trece.
Iar coboară nebunia peste mintea-mi zbuciumată
Şi întind spre tine-o mână, să te mai ating o dată...

Şi ce iarnă mă cuprinde şi mi-e ruga solitară!
Numai eu şi cu Brumarul, ce mai bântuim pe-afară...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub talpa goală

Şi-au despletit copacii din ramuri doruri multe
Şi mi-au căzut pe umeri, ca fulgii de zăpadă,
O frunză de lumină s-a frânt ca să m-asculte
Şi a căzut sub paşii îngrămădiţi pe stradă.

Sub talpa goală, seva s-a resemnat cuminte
Şi am simţit tic-tacul lui august sub călcâie.
E vară încă,-n mine, chiar dacă timpul minte
Şi mă îmbată-amurgul în aburi de tămâie.

Pământul încă plânge, cu dor de rai suspină,
Am lacrima sub talpă şi s-o strivesc nu-mi vine.
S-o iau în palma goală şi să o beau la cină
Ca pe agheasma vie, în serile străine?

E linişte-n oraşul cu marea la picioare.
Doar poezia cântă pe violete strune,
Un vers albastru-aprinde lumina din altare,
Când ruga către îngeri, de dorul tău apune.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că...

Poate că florile-s poeme de lumină
(Le scrie doar pământul când i-e bine).
Sau, poate că răsar, divin, din tine
Când lutul tremură de har şi n-are vină.
Poate că-s vise-n nopţi de vară,-n care luna
Coboară pe o scară de matase,
Pe frunte doar culorile să-ţi lase,
Tu să le iei şi să le-aşezi pe flori, cu mâna.
Sau, poate, asfinţitu-n palma ta se-alintă
Ca o chemare-n lumea de himere
Şi tu le mângâi lacrimi de durere
Când dimineţile-n corole-ncep să mintă.
Poate-am să rup câte-o petală dintr-o floare
Să-ţi scriu o poezie de iubire,
Pe fiecare vers o amintire,
Şi un răspuns la fiecare întrebare...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tributul

Plătim acum, ca-n vremurile din urmă
Tribut pentru morminte, vise, griji
Dar pentru mulţi, sufletul nostru moare,
Înlocuieşte viaţa, de artişti.

Eram săraci, săsraci suntem şi-acuma
N-avem prea mult, dar azi suntem n-avem nimic
Ne-a mai rămas doar visul şi minciuna
Şi poate un colindător calic

Acum n-avem nici suflet, nici morminte
Religia de mult e doar o umbră...
Doar Dumnezeu nu mai păzeşte trupul
De viaţa, mult prea grea şi mult prea sumbră.

Dreptate vrem şi-o viaţă mai bună,
Sinceritate, linişte şi pace
Dar cine glasul meu să-l mai audă
Când lumea-i plină azi, de "dobitoace."

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între atrii ninge-amarnic...

Între lacrimă şi mine e o punte de suspine pe unde se plimbă corbii,
croncănind a iarnă lungă cu nămeţi în partea stângă...
Între atrii ninge-amarnic, teama viscoleşte-n bernă,
un tic-tac rămas pe pernă mă anunţă că sunt vie, doar în vers şi poezie...
Cu dactilii şi troheii joc şotron pe ritm de jale şi cum am braţele goale
pun în vers o acoladă, vreo metaforă să vadă
că-am nevoie de cuvinte pentru ruga din morminte...
Şchiopătez printre ruine şi prin ceruri clandestine caut novele vecine,
poate te găsesc pe tine, să te-atrag cât mai aproape şi subit aceleaşi pleoape
să descopere lumină-ntr-o explozie divină...
Te-ntâlnesc la o răscruce, aleg calea ce ne duce dincolo de Calea albă
a Lacteii unde-n salbă se înşiră dezolanţe la gâturi de Babe Cloanţe...
Într-o clipă infernală, o consoană şi-o vocală, într-o contopire-astrală
reînvie-n pielea goală într-un rai mai neconform, unde şerpii încă dorm...
E-o iluzie facilă renăscută-ntr-o idilă, într-o zi din vincer,
când din must nu am să cer, că a fiert mult prea devreme în oceane de dileme...
Între lacrimă şi mine, creşte-o punte de suspine
şi-un covor de neputinţe sub a vremilor sentinţe...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă desfrunzesc de tine-ntâia oară

E încă august şi-ncă este vară,
Dar eu nu văd decât cum plâng cocorii,
Mă desfrunzesc de tine-ntâia oară
Şi mă îmbracă ploile şi norii.

Mi-s braţele mai goale şi inerte,
Îmbrăţişări nu ştiu să mai adune,
Viorile-s orfane de concerte,
O lacrimă se tânguie pe strune.

Nu-ţi mai găsesc prin gânduri nicio vină,
Chiar de-ai luat cu tine-albastra clipă,
Mai am un pic de cer la rădăcină
Şi-un rest de zbor pe-o singură aripă.

Sunt nopţile mai lungi şi mai flămânde
Şi niciun vis nu te mai recunoaşte,
Doar amintirea verii te ascunde
În toamna ce, în mine, iar se naşte.

Să te mai caut nu mai ştiu pe unde,
Şi să te strig la tine nu ajunge
Ecoul petrecutelor secunde,
În care doar uitarea pumnii-şi frânge.

Şi de-ai ales să fugi ca o nălucă
Şi urmele să-ţi ştergi, să nu te caut,
Singurătăţile să te aducă
'N poemul meu pe muzică de flaut.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nicicând...

Un suflet închis într-un trup trecător
se zbate-ntre viaţă şi moarte.
El ştie că-i doar pelerin călător,
dar trupul vrea încă să-l poarte.

Fugare clipe de luciditate
învie imagini trecute,
din lumea trăită redeşteptate...
Nu pare nimic să-l ajute.

Durerea cumplită trupu-i cuprinde,
nu crede mai mult să reziste.
Şi totuşi, de viaţă nu se desprinde:
el nu vrea să nu mai existe!..

Din câte-ar fi vrut cândva să-mplinească,
în timpul ce-n goană trecuse
fără să poată să şi le-amintească,
atâtea speranţe apuse...

E greu pentru el s-accepte sentinţa:
mai poate ceva să îndrepte
pe patul în care doar suferinţa
vrea, răbdătoare, s-aştepte?

Şi totuşi, el poate acum să-nţeleagă
din viaţa-i aproape trecută
de care, târziu şi tăcut se dezleagă:
nicicând viaţa nu e pierdută!

poezie de Elena Liliana Popescu din Unde eşti, timp? (2007)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pic de mov

Se pierde printre-atâtea veri de ceară,
Pe câmpuri împânzite de culori,
Un pic de mov, o lacrimă de seară
Modestă, printre-atâtea alte flori.

Ascunsă în lăcaşul de sihastru
Sub platoşa-i de spini pentru duşmani,
Tânjeşte după roşu şi albastru
De-a lungul nopţilor atâtor ani.

Mireasma-i delicată naşte ură,
Doar macii se apropie, timid
Să îi ofere câte-o picătură
De soare-n arealul lor algid.

Şi singuratic îşi petrece vara,
În alte anotimpuri moare-ncet-
O clipă violetă în Sahara
Uitată într-o viaţă de ascet...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ar fi...

Mi-e frig şi corbii se adună, ca pacostea pe omul bun
La un taifas sub clar de lună şi eu coşmare-n ochi adun;
Licornii-şi leapădă legenda, ca şerpii năpârlind de piei,
Cu ochii-albaştri în oglinda albastrului din ochii mei.

E linişte ca în morminte, tăcerile au chip de iad
Prin care scormonesc cuvinte şi din cuvinte lacrimi cad.
Degeaba înfloresc salcâmii şi teii poleiesc alei,
Mi-e frig, iubite, şi se-adună atâtea ierni în ochii mei!

Bujori serafici sângerează pe braţe goale, ce tânjesc
Încă o clipă de zăbavă, când scuturându-se, rânjesc
Pândaci flămânzi de roşu proaspăt. Ce agonie, ce măcel,
Când tremură de-nsingurare, al primăverii menestrel!

Mugesc amurgurile-n flăcări, nunteşte noaptea sub castani,
Floarea miresii-i e ofrandă, amorurile sunt pe bani;
Plăteşte noaptea mii de stele pe-o mângâiere şi-un sărut,
Rămâne ceru-n întuneric, ca şi cum stele n-a avut.

De-ar fi doar mintea mea ce naşte coşmaru-acesta clandestin,
Mi-ar fi uşor să spun o rugă şi la icoane să mă-nchin.
Dar, ştiu că ruga nu ajută şi niciun leac nu-i de ajuns
Când germinează-n noi doar ură şi-n sânge ura ne-a pătruns...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când strigi, doar îngerii te-aud...

Te-ai risipit ca păpădia, cu aripi amputate-n vânt
Pe portativele tăcerii nevinovate din cuvânt.
Şi nimeni n-a-nţeles, că-n tine, doinesc viorile de dor
Şi totuşi n-ai cerut nici milă şi n-ai cerut nici ajutor.

Şi de-ai strigat la veri pierdute, albastru cer nu ţi-a răspuns-
Era prea-ntunecatră noaptea, la nici o stea nu ai ajuns.
Ţi-ai construit castel din lacrimi şi întrebări te-au troienit,
Să îţi deszăpezească viaţa, nicio iubire n-a venit.

Mai înflorea câte-o speranţă în florile de busuioc,
Da ursitoarele venit-au cu daruri fără de noroc.
Şi câtă frumuseţe zace în ochii verzi, ca de smarald,
Şi câtă linişte şi pace în glas de mamă-atât de cald!

Doar nopţile, surori de cruce te-au învelit în vise dulci,
Pe pat de iarbă verde, gândul, să-l odihneşti şi să îl culci.
Clepsidrele-şi vedeau de treabă, furând secundele pe rând,
Surde şi oarbe la durerea, pe-un ţărm de mare, implorând.

Acum doar ruga te cuprinde în braţe sfinte de lumini
Şi în lăcaşul păcii tale, la sfinţi şi îngeri te închini.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, lângă mine, am rămas doar eu

Mai pot copile, azi, să te mai chem
Şi tu mai poţi răspunde la chemare.
Cu fiecare zi, mai mult mă tem...
Să-i dau răspuns tăcerii, la-ntrebare.

Mai pot copile, azi, să te privesc,
În ochii mei mai picură lumină,
Dar pozele prin care te găsesc,
Nu ştiu, cum dorul mamei se alină.

Tu nu ai timp şi nici nu înţelegi...
Să fii bătrân şi doar cu amintirea,
În câte zile... câte nopţi întregi,
Doar golul îţi acoperă privirea.

Atâta gol m-apasă şi doboară...
Şi parcă m-a uitat şi Dumnezeu,
Prin tot pustiul care mă-nconjoară,
Azi, lângă mine, am rămas doar eu.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul

Toamnă –
lumini
arome
amintiri...

Alaiuri de nopţi tot mai multe
ies din ascunsele cotloane
acoperind zilele
şi visele mele din pădurile sihastre
peste care
de mult se aşternură
frunze uscate.

***

În liniştea nopţii
o lacrimă caută un chip...

Iau în braţe
cuvinte şi frunze
şi le arunc către luna plină
ca şi înspre ea
să urce lin plutind
câte-o frunză
câte-o slovă –
câte-un gând
... Şi-atunci
brusc îmi zării
pentru o clipă
chipul
în lacrima iubitei.

poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cimitirul

Inima mea e doar un cimitir cu morminte multe
Acolo am îngropat vise, amintiri, iubiri pierdute.

distih de Alina-Georgiana Drosu (18 septembrie 2018)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te amintesc în poezii...

E linişte în cimitir, miroase-a busuioc şi mir şi-a amintiri deşarte, abia păşesc, să nu trezesc din somnul lor nepământesc vreun scâncet de departe...
Pe-alei, tăcerea-şi fac loc, ferindu-se de nenoroc, morminte sunt prea multe, că nu mai ai pe un' să mergi cu cimitire prea întregi de veşnicii oculte...
Respiră florile-obsedant, cu întreruperi, discordant sub masca pandemiei şi viii-şi fac curaj să stea de vorbă, pe o canapea la slujba liturghiei...
E Sâmbăta din brumărel când duşii-aşteaptă bileţel, pomelnic în altare şi viii lăcrimează-n pumni şi nu poţi lacrimi să aduni din ceri de lumânare...
Îţi mai citesc un vers să ştii, că te-amintesc în poezii şi m-amăgesc speranţe că dintre versuri mai auzi doar cum pot auzi şi surzi, cuprinşi de dezolanţe...
Mai trag un fum şi-ţi las postum şi ţie o ţigară şi o cafea cu cardamon s-o bei în raiul cu gazon, când te mai plimbi pe-afară...
Şi în cavou de ai putea să îmi faci loc la dreapta ta, eu aş intra şi-acum, că pe aici e rost de iad, din care doar blesteme cad, cenuşă, foc şi fum...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!