Când strigi, doar îngerii te-aud...
Te-ai risipit ca păpădia, cu aripi amputate-n vânt
Pe portativele tăcerii nevinovate din cuvânt.
Și nimeni n-a-nțeles, că-n tine, doinesc viorile de dor
Și totuși n-ai cerut nici milă și n-ai cerut nici ajutor.
Și de-ai strigat la veri pierdute, albastru cer nu ți-a răspuns-
Era prea-ntunecatră noaptea, la nici o stea nu ai ajuns.
Ți-ai construit castel din lacrimi și întrebări te-au troienit,
Să îți deszăpezească viața, nicio iubire n-a venit.
Mai înflorea câte-o speranță în florile de busuioc,
Da ursitoarele venit-au cu daruri fără de noroc.
Și câtă frumusețe zace în ochii verzi, ca de smarald,
Și câtă liniște și pace în glas de mamă-atât de cald!
Doar nopțile, surori de cruce te-au învelit în vise dulci,
Pe pat de iarbă verde, gândul, să-l odihnești și să îl culci.
Clepsidrele-și vedeau de treabă, furând secundele pe rând,
Surde și oarbe la durerea, pe-un țărm de mare, implorând.
Acum doar ruga te cuprinde în brațe sfinte de lumini
Și în lăcașul păcii tale, la sfinți și îngeri te închini.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Violetta Petre. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.