De-ar fi...
Mi-e frig și corbii se adună, ca pacostea pe omul bun
La un taifas sub clar de lună și eu coșmare-n ochi adun;
Licornii-și leapădă legenda, ca șerpii năpârlind de piei,
Cu ochii-albaștri în oglinda albastrului din ochii mei.
E liniște ca în morminte, tăcerile au chip de iad
Prin care scormonesc cuvinte și din cuvinte lacrimi cad.
Degeaba înfloresc salcâmii și teii poleiesc alei,
Mi-e frig, iubite, și se-adună atâtea ierni în ochii mei!
Bujori serafici sângerează pe brațe goale, ce tânjesc
Încă o clipă de zăbavă, când scuturându-se, rânjesc
Pândaci flămânzi de roșu proaspăt. Ce agonie, ce măcel,
Când tremură de-nsingurare, al primăverii menestrel!
Mugesc amurgurile-n flăcări, nuntește noaptea sub castani,
Floarea miresii-i e ofrandă, amorurile sunt pe bani;
Plătește noaptea mii de stele pe-o mângâiere și-un sărut,
Rămâne ceru-n întuneric, ca și cum stele n-a avut.
De-ar fi doar mintea mea ce naște coșmaru-acesta clandestin,
Mi-ar fi ușor să spun o rugă și la icoane să mă-nchin.
Dar, știu că ruga nu ajută și niciun leac nu-i de ajuns
Când germinează-n noi doar ură și-n sânge ura ne-a pătruns...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
La mulți ani, Minunea mea!
(pentru Paula)
Se scutură floarea de tei peste frunți
Și-n palme adun anii scurți și mărunți.
Pe tine te-aș ține, în loc, să mai stai,
Să-mi faci din chilie, grădină din rai.
Un nufăr să-mi crești pe sub pleoapă, când plâng,
Să-mi fii lună plină în oghiul meu stâng.
Și zâmbetul tău, să m-aline când strig
În nopțile albe, cu lacrimi și frig.
Aprinde-mi lumina din ochii-ți verzii,
Că nopțile-s grele și-n mine pustii,
Se-adună doar ierni cu troiene de dor
Și timpu-n suspine și lacrimi măsor.
În prag când apari, anotimpuri dispar
Și-i vară în casă și din calendar,
Mai fur înc-un an, sau cât pot să apuc,
Din brațe, să nu te mai las când mă duc...
Ești cântecul meu, pe-o vioară-n delir
Și, că mi te am, jubilez și mă mir...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când mi-e dor...
Când mi-e dor te scriu în versuri, le găsesc în jurul meu, coborând din universuri, unde am acces doar eu...
Când mi-e dor, privesc departe într-un cer pe care calc, chiar dacă din legi nescrise, legea zero o încalc...
Când mi-e dor adulmec marea, ce adună-un gând pribeag, dintr-o altă depărtare de pe cel mai drag meleag,
Unde rătăcești prin ceață, în decorul unei ierni, unde dorul ne îngheață, când ninsoare îmi așterni...
Când mi-e dor, ascult nocturna, pe Chopin îl chem din neant, să ne fie, doar o clipă, depărtărilor liant...
Când mi-e dor, mai ies din mine și-n fantoma unui tren, ne-ntâlnim morgane-n gara unde-ți cânt doar un refren
Dintr-o simfonie-albastră ce-au compus-o ochii mei, pentru ne-ntâlnirea noastră pe nostalgice alei...
Când mi-e dor, mai mor o dată-n partitura unui lied, ca o notă-abandonată-n care dorul îmi închid...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor
Mi-e dor de vară și mi-e dor de Soare,
De plaja prinsă-n cuie de aramă,
Când tu pășești prin nopțile amare
Și-mi mângâi clipa înnorată, mamă!
Mi-e dor de vară și de nepătruns...
Mi-e dor de stele, de copilărie,
Căci ploile tăcerii m-au pătruns.
Mi-e dor să fiu un fulg de păpădie!
Mi-e dor de pace și de infinit,
De pașii alergând prin universuri
La care să visez n-am îndrăznit...
Doar scormonesc în ele după versuri...
Mi-e dor de val, mi-e dor de albatroși,
De răsărit și de apus deodată...
Mi-e dor, mi-e dor de ochii tăi frumoși,
Mi-e dor de voi, de ia înflorată.
Mi-e dor de vară, de iubiri
Și de grădina cu trifoi,
Mi-e dor de lumea noastră toată...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e dor
Mi-e dor de zilele fierbinți de vară
Când ne țineam de mână sub castani,
Mi-e dor să te sărut ca prima oară,
Să simt din nou magia acelor ani.
Mi-e dor de noaptea cea cu lună plină
Când ne plimbam pe plajă îmbrățișați,
Mi-e dor de chipul tău, de pielea fină,
De ochii tăi adânci și minunați.
Mi-e dor de iarba verde, înrourată
Pe care alergai necontenit,
Mi-e dor să simt răcoarea ei curată
Și să-ți admir făptura ca vrăjit.
Mi-e dor să-ți spun iar vrute și nevrute,
Să simt că-s tânăr și că te doresc,
Însă acestea-s lucruri dispărute,
Dar eu n-am încetat să te iubesc.
poezie de Octavian Cocoș (19 aprilie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș
Comentează! | Votează! | Copiază!
La vie comme elle vient...
Cad frunze de pe ramuri în dansul lor firesc,
Rămân brațele goale, eu după veri tânjesc;
Bat ploile-n ferestre într-un tic-tac parșiv
Și țipă violetul în straiul rogvaiv.
Și visu-mi se îneacă în Styx-ul nemilos-
Sunt Lethe ce sădește uitarea pân' la os.
Și de n-aș fi uitare, ce-amar în ochii mei,
Când toamnele se-ncuibă în florile de tei!
Mi-e sete de pădure, mi-e foame de-un fior
În mine anotimpuri se nasc și mor de dor;
De dorul de albastru ce plânge pe la uși,
Unde-a rămas copila orfană de păpuși.
Orfană sunt de vară, orfană de părinți-
Icoane-n raiu-acela în care stau cuminți,
Unde nu-i întristare și nici durere nu-i
Și plouă-n mine dorul și nu-l spun nimănui.
Doar îl așez în versuri și-n rugă îl strecor
Când sângerează-n mine atâtea veri și mor
Încet, cu fiecare plecare și mă tem
De viață, ca de-o caznă, sau ca de un blestem.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să mă trezești, eu încă dorm...
Să mă trezești, iubite, cu zăpadă
Și să mă ningi cum numai tu mai știi,
Cu dorul tău ce l-am pierdut pe stradă,
Când încă mai erau ciorchini în vii!
Să-mi amintești colinda necântată,
Din seara de Ajun. Te-am așteptat!
Ningea cu alb, ningea ca-tr-o sonată,
Dar, tu în altă lume ai cântat.
Și aripi ți-ai crescut, ca în poveste-
Pe ale mele mi le-a retezat
Un vultur ce pândea flămând pe creste
Și eu cu tine nu am mai zburat.
Mi-s rănile și-acuma sângerânde
Și niciun înger nu găsesc să-mi dea
Vreun zbor de prin icoane muribunde,
Sau doar o aripă de catifea.
Să pot să te găsesc în noaptea sfântă,
Când, doar atunci, minunile-ar putea,
Să-mi fericească așteptarea frântă
De imposibilul din mintea mea.
Eu încă dorm, iubite, mi-e mai bine,
Să nu mai văd cum ninge abuziv.
Troiene te-au ascuns în alb, de mine-
De ne-am putea trezi în rogvaiv!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toc
ochii din perete
ochii din tavan
ochii din iarbă
ochii
ochii din hârtie
ochii din cuvânt
ochii din poezie
ochii
ochii din sticlă
ochii din roșu
ochii din pahar
ochii
mă dezbrac și alerg
în mijlocul mării unde
nimeni nu dă doi bani pe singurătate
poezia nu mai e
doar apă
liniște
tu
pe suprafața apei
ochii
o mare de globi oculari
înot prin ochi de orbi
se face întuneric
apa moale ca o basma de englezoaică sofisticată
singurătatea nu dă doi bani pe tine
fața mea
un desen cu ochii albi
cerul aruncă ochi de înger peste ochi de orb
vezi?
sunt doar abstractul acestei foi
pe care scriu un vis de noapte
ochii din perete, din tavan, din iarbă, din hârtie, din cuvânt, din poezie, din sticlă, din roșu, din pahar, ochii
mă privesc și... nu dau doi bani pe singurătate
viață strânsă în cămașa de forță a pielii
orbitor e doar soarele
ce ne încălzește nebunia în ibricul lui dumnezeu
o
c
h
i
i
m e i
e
ș
tu
i
poezie de Erika Bloj
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lăcrimează cine râde - (paradoxuri)
Lăcrimează cine râde și mai naște un surâs
Întunericu-i mai tainic, de-i lumina tot mai sus
Peste lume ninge toamnă, dacă primăveri mai vin
Eu îți sunt prieten mâine, chiar de azi îți sunt străin...
Mai cerșesc un loc în Raiul cel râvnit de amândoi
Doar dac-am întins o mână și prin Iadul cu noroi;
Și sunt cel mai mare înger, te păzesc de cele rele
Eu, de-am adunat tăciunii, diavolul căderii mele...
Sunt iubitul ce-ți recită din poeme de demult
Eu, ce nu știam cum cântă muza; doar știam s-ascult.
Și-ți adun din universuri flori de colț pe lună plină
Eu, care călcam pe frunze și-aveam inima haină...
Tu-mi aduci în noaptea nunții toana nesfârșitei rugi
Să-ți mai dau răgaz o clipă, nu știu ce să mai îndrugi;
Dar îți spun că, dintre stele ce-au adus mărturisiri
Numai una dintre ele are-n colțuri trandafiri...
Niciun spin ce-a stors din viață picătură de pelin
Nu a înțepat când seva ce-i curgea n-avea venin;
Răul-rău va fi ma aprig și mai greu de îndurat
Doar atunci când dinspre bine bate vânt nevinovat...
Și nu-i ziuă fără noapte și nu-i dulce făr-amar
Și de sunt acum frumoasă, unii-mi spun că n-am habar
Că nu pot să fiu cum sunt, cu atâtea vise-n zbor
Dacă n-am căzut destul, dacă visul nu-mi omor...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rosu si negru
E întuneric și mi-e frig...
Tavanul din lemn e mult prea aproape...
Sunt singură:
Doar demonii îmi mai vorbesc...
Cel mai bun prieten
Mi-a fost cuțitul...
Sângele mi-a curs
Roșu pentru tine...
Mi-am închis ochii și m-am rugat
Unui Dumnezeu din ceruri...
Dar EU nu cred în EL
Și EL nu m-a ascultat...
Priveam cu o plăcere dureroasă
Roșul vieții ce se scurge...
Șuvoaie calde de sentimente,
Patimi, vise, dor...
Lacrimi dulci mi-au umezit
Pentru ultima dată, ochii...
Vroiam să mor...
Și am murit...
Mi-e frig și e întuneric...
Sicriul din lemn e mult prea strâmt...
Nu sunt singură:
Îngerii din Rai îmi zâmbesc...
poezie de Ioana Cornelia Sigarteu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oglinda groazei
Mă rog să scap de-un gând care mă duce
Spre-ntunecimi cum nu am mai văzut
Și scriu cu trandafiri, la o răscruce,
Poemul îngerilor ce-au căzut.
În ceața ce se lasă peste suflet,
Mai bâjbâie o rugă către cer
Și țipă în tăcerile de urlet
Dureri ascunse-n lacrimă de ger.
E noaptea lungă ca și niciodată,
Iar visele au iz de cimitir,
Mi-e tare frig și frică, deodată,
Când un coșmar mă poartă-n coviltir.
Curg apele în râuri de sudoare,
Încerc să-not prin ele dar nu pot,
Văd doar un labirint fără hotare,
Din care-un mâine nu știu cum să-l scot.
Dar dintr-o dată visul se sfârșește,
Oglinda groazei pică la pământ,
O aripă de înger mă- nvelește
Și iată-mă din nou așa cum sunt!
poezie de Dorina Omota din Mai plâng o lacrimă și plec
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Liniște
Atâta liniște acum
Și atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Și atâtea amintiri de odinioară.
Atâta liniște, de mă înspăimântă,
Și tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârșit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.
Atâta liniște, de un perpetuum nesfârșit.
Atât zbucium între două ființe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viață fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.
Atâta liniște cât poate cuprinde noaptea în vise,
Și tot atâtea speranțe renasc diminețile.
Dimineți, punți între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.
Atâta liniște...
poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul iertării-i prea lung...
La cer să-mi ajungă o rugă în dungă, n-am scară și nici în genunchi,
De-aș sta în altare, nu am lumânare și nici busuiocul mănunchi.
E cale prea lungă și ruga în dungă e-un cifru mai greu de pătruns,
Pe care-l dezleagă doar mintea întreagă, în care iertări s-au ascuns.
Mă doare un soare ce n-are răbdare și vine mai des decât ieri
Și-n foc pârjolește un vis ce-nflorește pe-o gură-necată-n tăceri.
Cuvinte proscrise se târă și mi se mai frânge-un poem pe asfalt,
E raiul departe, un iad ne desparte și cum să ajung spre înalt?
Se rupe o treaptă și îngeri așteaptă, ca Domnul să facă minuni,
Dar, nu se aude, de-atâtea palude, când mlaștini în suflet, aduni,
Nici strigăt, nici jale, doar slabe vocale se tânguie-n margini de lumi.
Nu-i chip de tămadă, când moartea-i pe stradă, doar moartea să ți-o asumi.
E vreme de ducă, când pe coji de nucă, genunchii la rugă n-ajung,
Prea multe păcate se zbat vinovate și drumul iertării-i prea lung...
sonet de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e frig de frigul
Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
și nu va mai veni-napoi, în veci,
și haina din cuier devine rece
și mânecile la camași mi-s reci.
Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
și l-a lasat acolo, în pamânt.
Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.
Mi-e frig de frigul nopților de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameții vor începe sa se-aștearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.
Mi-e frig de frigul țurțurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.
Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Își joaca rolul ultim și-i e greu,
Ca îl priveste însuși Dumnezeu,
și dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Eu necuvântătorul
eu și marea mea de cuvinte
mă spăl cu cuvinte, respir cuvinte, mănânc și visez cuvinte
mă-îmbrac în cuvinte și de adio mă ofer ofrandă
cuvânt pe cerul gurii
din aer strâng lumini și praf de stele
respir praf de stele, mănânc praf de stele,
mă spăl cu praf de stele
și moartea mă preface-n praf de stele
în mâna dreaptă am cuvântul ce va naște iar cuvinte
în mâna stângă-am strâns un pumn de praf de stele
lumină scriu cu praf de stele
și nu știu de cuvintele sunt ale mele
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Strigoi
Mi-e frig de mine și m-alung
Dintr-un mormânt creat din lut
Cu margini galben colorat,
Și cu pământul drept capac.
Sunt blestemat să mă accept...
Strigoi cu ochi și oase moi,
Mă plimb slăbit printre morminte
În timp ce plâng niște cuvinte.
Mă ține cimitirul-n brațe
Cum ține câmpul o paiață,
S-alung din sfintele morminte
De pe la cruci babe smintite.
Mă ceartă popa de necaz
Că umblu noaptea prin oraș
Doar cu cămașa mea de in
Și-o lumânare ca un fir.
Sunt vinovat de noaptea-mi tristă
Ce-apasă peste neființă...
Sunt un strigoi creat din ploi
Ce mi-au spălat mormântu-n zori.
poezie de Vasile Șerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Șerban
Comentează! | Votează! | Copiază!
Declin opalin
Mă-ntrebi deseori cine sunt,
Te-ntreb deseori cine ești...
Mai spune-mi, te rog, un cuvânt,
Atunci când privirea ferești.
Prin tine, o urmă-i lăsată
De pașii de prunc, alergând
Pe-o plajă pustie, curată,
Nisipul din noi adunând.
Și luna mi-e soră de sânge,
Și vântul mi-e frate de ploi,
Iar ochiul meu râde sau plânge,
Găsind drumul drept înspre noi.
Și pactul cu noaptea l-aș face,
Să știu că-mi vei fi numai zi,
Dar noaptea pe tine te place
Și rodul din noi va plesni.
Doar pentru că vara e vară,
Când este în mine și-n noi
Și noaptea mi-e soră de seară,
Și vântul mi-e frate de ploi.
Par toate că ne separă,
Dar toate ne-aduc înapoi.
poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-e umbră noaptea asta, iubite
Iubite noaptea asta e rece, fără viata,
Și vreau ca să ma lași sa vin la tine,
Îmi e atit de frig, cuprinde-ma în brate,
Alunga-mi Întristarea și plinsul din retine.
Hai lasă-mă încet ca să îți mingai fata,
Vreau tandru chipul tău, frumos sa ți-l ating,
Atat îmi e de goala si-negurata viata,
Mi-e sete azi de tine, iar dorul mi-e flamind.
Ma lasă, sa îmi fac culcuș la pieptul tau,
Și stringe-ma iubite, lingă tine aproape,
Revarsă, scalda-ma în ploi de curcubeu,
Sa infloresc precum un nufăr dalb pe ape.
Ma lasă-n taina de tine să ma apropii,
Sa ma pierd feciorelnic în ochii tai smarald,
Un dor am pătimaș, vreau ca să ți sărut ochii,
Și sa ma pierd în ei, ca nu mai pot sa rabd.
Tu sa ma prinzi de maini și-ncet sa ma sfiori,
Cum un îndrăgostit sfioara tandru-o floare,
Sa ma topesti iubite-n a dragostei viltoare,
Eu sa ma renasc iar, ca pasarea sa zbor,
Spre infinitu-albastru, unde e numai soare,
Mi-e umbra noaptea asta iubite, dorul doare!
poezie de Elena Tudosa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Că mi te pierd, septembrie, mi-e teamă...
În țipătul de pescăruși strig eu, dar numai păsările-mi înțeleg cuvântul,
că m-a născut din păsări Dumnezeu, doar că n-am aripi pentru zbor și n-am avântul
Să mă înalț la cer, s-ating neatinsul, jinduitoare umbră pe pământ,
să prind în palme, Doamne, necuprinsul, pentru o clipă să fiu ce nu sunt...
Și marea îmi recită din poeme, când face dragoste cu-amurgul pe ascuns
și versul meu de neiubiri se teme, când de furia mării e pătruns...
Suspinul frunzelor de toamnă în cădere îmi este mic dejun, dejun și cină
și totuși mușc din lacrimi cu plăcere, când știu că mai am veri la rădăcină...
Și noapte sunt mai mult decât sunt zi și-n stele mă alint deși la ele eu niciodată nu am să ajung, doar m-amăgesc că-s una dintre ele...
În toate câte sunt mă regăsesc, dar mai ales septembrie mă cheamă și când prin alte luni mă rătăcesc, că nu te mai găsesc îmi este teamă...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din flori de gând te-adun
Eu am plecat pe-o clipă, adio nu ți-am spus,
Clepsidrele așteaptă impulsul remușcării;
Azi m-a ucis amurgul și-un vis a mai apus
Și mușcă fericirea din buzele răbdării.
M-aș dezbrăca de mine, să-mi dai din tine-un pic
Albastrul mi-ar rămâne, ca o nemărginire;
Sunt eu cu strai de tine, sau nu mai sunt nimic
Și-n coajă de tristețe te plămădesc, iubire.
Și lasă-mă să caut de dincolo de noi
Cum mai suspină dorul și ploile cum mor!
Am adunat în mine un pas din doi în doi
Și valsul fără tine mi-e greu... Și mi-e ușor
Să te adun din mine, ca pe o notă vie
Dintr-un solfegiu tainic, dospit în flori de gând.
Hai, cântă-mă sub ploaie! Ce dragă simfonie
Mi te găsesc sub streșini, cu toamnele plângând.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au înflorit salcâmii
Au înflorit salcâmii în vara mea pustie
Și freamătă ciorchinii de-atâta alb nebun,
În mine ninge, tainic, cu flori de iasomie
Și de-ai fi lângă mine, câte-aș avea să-ți spun!
Îmi ești atât de-aproape, dar depărtări ne plouă
Și nu-mi ajung cuvinte, la mine să te-aduc;
Am să dansez cu iele-n păduri, pe lună nouă
Cu ultima suflare, de braț să te apuc...
Și-n voaluri de mirese, te-oi înveli satanic
Să nu-mi mai scapi din mreje, cu vrăji să te seduc;
Mi-e lacrima ascunsă într-un surâs amarnic
Și te aștept, iubite, în cuibul meu de cuc...
Să-mi umpli golul rece, în care pescărușii
Au tot murit pe rând, pe-o margine de mal!
Eu te aștept cu pâine și sare-n fața ușii
S-apari din spuma mării, pe coama unui val...
Au înflorit salcâmii și albul lor mă frânge
De fiecare dată, când mai privesc în sus;
Din fiecare floare îmi picură, în sânge
Câte-o secundă moartă, dintr-un timid apus...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!