* * *

Când mor părinţii, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,
Din când în când, mai pune-acolo, masa,
Păstrează-le bucata de pământ,

Când mor părinţii, nu te duce-n pripă,
Să calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construieşte încă o aripă,
Şi ai să vezi că nu le-a fost uşor,

Păstrează demn, tot ce a fost frumos:
Masa, la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Aşterne iute, scoarţele din lânâ,
Mâinile mamei te vor mângâia,
Şi stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculţi concertul din vâlcea,

Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primeneşti izvorul înfundat,
Mama şi tata te vor lua de mână,
Te vei simţi la fel ca altădat,

Mai dă cu var, copile, pe pereţi,
Să îi păstrezi curaţi, ca pe-o icoană,
Părinţii tăi au devenit peceţi,
Nu alerga, dup-avuţii, în goană,

Nu aştepta, rugina să le rupă,
Deschide porţile, la casă, largi,
Toţi îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi înconjurat numai de magi,

De ce nu vii? Ai tăi mereu aşteaptă...
Ofteaz-atunci când văd că eşti absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor să creadă-n visul desuet

De fapt, Părinţii nici nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină,

Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ţi-e rouă,
E vatra noastră veche, strămoşească,
Lumina ce se scaldă-n luna nouă.

poezie de Beatrice Silvia Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Chiar vreau să-l descopăr pe Dumnezeu, dar îmi fac mari griji cu părinţii. Sunt totuşi copilul lor. A: M: Tu nu eşti copilul nimănui, părinţii ţi-au dat doar rahatul-corpul, dar viaţa ţi-a dat-o Viaţa sau Dumnezeu. Aşadar, cât de corect este să spui că "Părinţii ţi-au dat viaţa", când de fapt, Dumnezeu ţi-a dat Viaţă - asta ca să nu spun că tu eşti Viaţa - iar părinţii te-au făcut prizonier într-un corp. Chiar şi a spune că părinţii ti-au dat corpul, este fals, pentru că, fără hrană, corpul tău nu ar fi fost. Deci, pământul ţi-a dat corpul. În concluzie, poţi pune părinţii pe primul loc sau îl poţi pune pe Dumnezeu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate se risipesc

Pe o băncuţă veche şi stricată,
se-aşterne praful într-un final,
Rămâne-o frunză ruginită,
lângă-acea casă, plai natal.
Frumoase, veşnice sunt amintirile,
părinţii încă te aşteaptă,
pe faţa lor îmbătrânită,
le curg de dor şi lacrimile.
Pe lângă poarta împietrită,
trec copilaşii mulţi şi jucăuşi,
şi mama iese într-o fugă
sperând c-apari şi tu printre uşi.
Copil fiind, nu preţuieşti,
tu nici c-aproape nu-nţelegi,
cum ai crescut şi ai uitat,
părinţii nu poţi să ţi-e alegi.
Noi am crescut şi am plecat,
dar mama, tot te-a aşteptat,
ea crede că nu o să uiţi,
s-o vizitezi mai des,
pe frunte dulce s-o săruţi.
Cum e făcută lumea asta,
să nu realizezi la timp,
că-nbrăţişarea mamei noastre,
n-o poţi avea plângând.
Învaţă să nu-ţi uiţi părinţii,
să îi iubeşti şi să-i susţii,
ei au făcut la fel cu noi, fiind pitici,
dar ai crescut, e rândul tău!

poezie de Inga Morari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept!...

Te aştept, grăbeşte-te, dă-i zor!
Te-aştept, că-s încă răbdător
Şi, stau cu-al meu calculator,
Ce-mi ţine până vii, de dor.

Te-aştept de-un an, dragul meu fiu.
Vino, încă nu-i prea tarziu.
Sunt încă om, încă sunt viu.
Te-aştept... că mă iubeşti! O ştiu!

Dar... n-ar fi ultima-amăgire!
De n-ai să poţi veni cumva.
Pentru mine e ceva,
Iubirea şi dragostea ta.

Copile, te-aşteaptă mama,
De-acum un an, te tot chema!
De cum zorile se ridică,
Pe tine, mereu te strigă!
Vino să-ţi mai vezi părinţii,
Te rog, vino cu nepoţii.
Nu ţi i-am văzut vreodată,
Vă aştept copii în poartă.
Iar, peste timpuri de-ai să vrei,
S-ajungi pe la părinţii tăi,
Poate că, nu-i vei mai găsi.
Rămâne-vor locuri pustii.
Tăicuţul meu şi, scumpă mamă,
Vă voi pierde cândva, mi-e teamă...
Astăzi, la voi, dragilor viu.
N-aş vrea să cred că-i prea târziu.

poezie de Georgeta Nedelcu din Cenuşa unui suflet! (5 martie 1998)
Adăugat de Georgeta Nedelcu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vatra de dor

vatră de dor am zidit în univers
pâinea de lumină să se coacă în ea
că să hrănească minunea iubirii de vers
în nopţi întunecate să bucure o stea.

dintre multe locuri dragi şi sfinte
vatra părintească mă mai cheamă
sufletul flămând să îl alinte
departe de tristeţe şi de teamă.

timpul are grijă de casa părintească
de când părinţii s-au înălţat la cer
o udă ploaia să o primenească
nucul de la poartă este bun străjer.

vatra de dor s-a clădit şi în suflet
cu viţa de vie boltă pentru sunet.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi aduc aminte de copilărie, îmi vin în cap momentele în care toată lumea citea: masa noastră lungă din lemn din living era acoperită cu toate ziarele posibile. Şi teancuri de cărţi zăceau peste tot, prin camere. Părinţii mei îşi doreau mereu să înveţe ceva în plus. Mama s-a apucat de lecţii de limba arabă după ce trecuse bine de vârsta de 40 de ani.

citat din Olivia Wilde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost cândva o casă

(un cântec vechi... şi totuşi actual, pentru vremurile pe care le trăim )
A fost cândva o casă
undeva în Bucureşti.
O casă mică, strâmtă,
fără soare la fereşti.
Da-n toată sărăcia ei
când mă uitam la ea,
în mintea mea de copilaş,
ce mare îmi părea!
Căsuţa aceea veche,
cu mărul rotat,
sub care sta tăticul
cu mămica la sfat.
Şi cu bucătăria
în care ani la rând,
aşteptam ca mămica
să m-adoarmă cântând.
la la la, la la la la la, la.
Dar într-o dimineaţă
cerul albastru a vuit
şi păsări mari şi negre
peste noi s-au năpustit.
Urlau zvârlind bucăţi de foc
făcând pământul scrum
şi fumul când s-a ridicat
n-am mai văzut în drum,
nici casa noastră veche,
nici mărul rotat,
zadarnic pe tăticul
şi pe mama am chemat.
Vedea cum fuge lumea
spre locul fumegând
şi-n mijlocul mulţimii
stam pe stradă plângând.
la la la, la la la la la la.
Sunt ani de când s-au dus
tăticul şi mămica mea.
Iar azi copilul meu
se joacă-n leagănul de nea.
Şi-n ochişorii lui de cer
atunci când obosesc,
îl iau în braţe şi-l dezmierd
şi încep să-i povestesc
da casa noastră veche,
de micul palat,
unde tata şi cu mama
pentru mine au visat.
Iar păsările negre
de-or vrea din nou război,
vor fi atâtea mame
să le strige, ÎNAPOI!
Autor necunoscut

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doruri mistuitoare

mi-e dor de satul cu casa bunicii
de jocul cu cocoşul cu caprele cu câinii
de hora veseliei cu bătuta opincii
de cireşul din poartă şi din fundul grădinii.

mi-e dor mereu de liniştea din sat
de rochia frumoasă din dantelată pânză
când la biserică mergeam la confesat
de Duminici răsfăţate cu plăcintă cu brânză.

mi-e dor mereu de casa părintească
de părinţii mei cu suflet de aur
sunt doruri care mă mistuie mă seacă
sunt amintiri de viaţă strânse în tezaur.

sunt gânduri care vin şi apoi pleacă
mereu împodobite cu cununi de laur.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România, casa mea

Cele trei culori sfinte
Reprezintă-al nostru tricolor.
Nu poţi descrie-n cuvinte
Când îl vezi, inima-ţi tresare uşor.

În vene, de român am sânge
Şi România-i casa mea.
Iar sufletul în mine plânge
Când văd ce soartă are ea...

O ţară frumoasă, bogată,
Completă, cu munte şi mare.
Ani de zile-a fost furată
De cei de la Guvernare.

Românie dragă, te iubesc,
Eşti ce-am mai scump pe lume.
Sunt mândru că aici trăiesc,
Nu reprezinţi un simplu nume!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (26 iunie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoşi ca sfinţii

O, ce frumoşi ne sunt părinţii,
Părinţii mei, părinţii tăi!
Aşa frumoşi sunt numai sfiinţii,
Numai fiinţa lacrimii!

Putem trăi în voie bună
Şi fără aur sau argint.
E greu să nu ai un prieten,
Străin eşti fără de părinţi.

Noi ştim că ei de dragul nostru
Îşi poartă crucea bucuroşi,
Viaţă lungă dă-le, Doamne,
Şi ţine-i veşnic sănătoşi.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întinde mâinile, copile

Întinde mâinile, copile si spune-i mamei: te iubesc
Atâtea nopţi a stat cu tine, atâtea griji o copleşesc...

Si poate nu mai are timp, si poate nici putere n-are
Dar te veghează si-şi doreşte ca fiul ei să crească mare!

Să fie bun si iertător, să aibă-n inimă credinţă
Să fie demn si să ajute pe cei ce sunt in suferinţă.

Să fie sănătos, cinstit si omenos cu cei din jur
Să-mpartă raza de lumină de sub cerescul abajur.

Să-mpartă florile iubirii curgând in vorbe cu blândeţe
Si să-nţeleagă si părinţii care ajung la bătrâneţe...

Intinde mâinile copile si spunei mamei: te iubesc
Ti-a dat viaţă, si in braţe eşti darul ei dumnezeiesc!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sunt rugat să privesc copiii bolnavi, deseori îmi ajung numai părinţii. Ce sens are să analizez starea copilului bolnav, dacă părinţii subconştient se dispreţuiesc pe sine sau pe ceilalţi. Cum pot ei să fie de ajutor propriului copil, când ei înşişi nu s-au schimbat?

citat din Serghei Nikolaevici Lazarev
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe la Bogata

am fost pe acasă la Bogata
dar nu e nimeni — e pustiu
goală-i casa şi e gata
şi pentru mine — e târziu

eu însumi am îmbătrânit
şi-a mea viaţă-i spre apus
iar trupu-mi este azi slăbit
aşa de zvelt eu astăzi nu-s

plecară ai mei cu toţi în şir
şi casa iată e pustie
doar al amintirii astăzi mir
pe-ai mei se luptă să-i învie

şi plin ocolu e de iarbă
şi nicio piatră nu mai e
de parcă totu-n mare grabă
ca focu-i stins — asemene

ca focu iată din fiteu
ce nu mai arde prea demult
de-ai casei iată-s numai eu
tăcerea când eu o ascult

dar e pustiu şi e închis
pe aripa vremii pierdute
de parc-a fost numai un vis
lăsat la cine vrea să asculte

de parcă nu a fost o vreme
în care acolo-am locuit
cu atâtea umblete şi semne
părinţii unde m-au primit

de parcă nici tata bătrân
n-a fost acolo vreodată
când ne jucam copii-n fân
în joaca cea nevinovată

şi parcă n-a fost la cuptor
chiar dânsu ptita să o facă
cum n-a fost alta aşa cu spor
cuptorul nostru să o coacă

şi parcă tata n-a umblat
făcând atâtea pe afară
să fie totul aşezat
din zori de zi până în seară

şi parcă acolo n-au crescut
copii ca florile de primăvară
dar azi e trist şi de urât
şi mai urât ar vrea să-mi pară

mi-aduc aminte cum în blide
topala mama o punea
şi noi copiii înainte
ne înfruptam atunci din ea

plină casa de viaţă
era atunci chiar şi-n ocol
simţeai spre ceruri cum se-nalţă
şi nu era nimica gol

acum — nimica nu e viu
şi iarba parcă este moartă
ocolu-i sarbăd şi pustiu
şi nimeni nu mai e la poartă

lipseşte mama — tata nu-i
şi nici o vorbă nu se aude
nici paşii azi ai nimănui
auzul nu ţi-l mai pătrunde

căci toţi s-au dus şi ne-au lăsat
sunt aşezaţi iată-n mormânt
de e pustiu şi al meu sat
de-ai mei aproape când nu sânt

se coc plăcinte-n atmosferă
căci iată totul a murit
şi casa parcă-i o himeră
viaţa unde mi-am trăit

căci fără viaţă este tot
ocol fântână — cohe şură
copil să fiu eu nu mai pot
căci toate iată se pierdură

şi nu e nimenea să urce
iar pe fân în podu şurii
şi din mere să îmbuce
mângâindu-i cerul gurii

nu e mama nicăieri
şi nici tata iată nu-i
de nu mai am în duh puteri
să dau veste nimănui

ca şi atunci când toţi copiii
pe afară-n şiruri se jucau
dând prinosul bucurii
plini de viaţă când fugeau

dar acum când iar privesc
atmosfera casei noastre
în chinuri mă prăpădesc
de ce văd că avem parte

iarba a umplut ocolul
nici un pas că nu se aşterne
de străluce-n goluri golul
de nimic nu este vreme

totul este năruit
fără viaţă şi mişcare
casa unde am trăit
nicio faţă parcă n-are

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un câine

Părinţii mei s-au dus la Dumnezeu,
În Rai, să facă şi acolo pâine;
La casa lor, unde-am crescut şi eu
A mai rămas, de câţiva ani, un câine.

Eu nu ştiu cum percepe-un câine timpul,
Dar ştiu că-i dintr-o specie deşteaptă,
Că, dacă-i cald sau rece anotimpul,
El stă mereu acolo şi aşteaptă.

Când l-am mutat pe tata în neant,
Ca ultimul plecat din casa noastră,
El a urlat prelung înspre palant
Apoi şi-a dus privirea spre fereastră.

De-acolo tata îi vorbea pe-un ton
Duios, cu vorbe blânde de-alintare,
Apoi pornea,-ntr-o mână c-un baston
Şi-n mâna cealaltă cu mâncare.

El stă şi azi, un ghem lângă ceaun,
Căci mai aşteaptă semne că e bine
Şi, Doamne, cum se bucură, nebun,
Când dă cu ochii lui frumoşi de mine!

Căci ne mai ducem, eu şi fraţii mei,
Din când în când, la casa părintească,
Prea rar, ce-i drept, prea rar şi eu şi ei,
O fi de vină firea omenească...

El sare când mă vede şi, vă jur,
Mă ia în braţe cu iubire mută
Şi latră-apoi rotindu-se-mprejur
Şi vine iar şi iarăşi mă sărută.

El nu-i flâmând, căci ni-l hrănesc vecinii,
E singur doar şi ştie ce e dorul
Şi recunoaşte sunetul maşinii
Şi dă a înţelege cu căpşorul

Că vrea să stau acolo, să rămân
Şi vrea să vină tata înapoi,
Să aibă şi el iarăşi un stăpân,
Cât va mai fi-n putere şi apoi,

Când va muri, c-aşa e legea firii,
De-o groapă, undeva, să aibă parte
Şi-un semn de preţuire a iubirii
Ce dăinuie şi dincolo de moarte!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Formular

-Numele şi prenumele?
-Eu.

-Anul de naştere?
-Cel mai tânăr an
când se iubeau
părinţii mei.

-Originea?
-As şi semăn
Dealul acela din prelungirea codrilor.
Ştiu toate doinele.

-Profesiunea?
-Ostenesc în ocna cuvintelor.

-Părinţii?
-Am numai mamă.

-Numele mamei?
-Mama.

-Ocupaţia ei?
-Aşteaptă.

-Ai fost supus
Judecăţii vreodată?
-Am stat nişte ani închis
În sine.

-Rubedenii peste hotare ai?
-Da. Pe tata. Îngropat.
În pământ străin. Anul 1945.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În visul frumos din noapte

În visul frumos din noapte, până ziua se deschide,
Ca o lebădă pe ape, Angelina eşti cu mine.
O veşnicie vreau să ţină, visul care ne-a unit.
Lângă tine Angelina, timpul nu are sfârşit.
Dar,
Când soare se oglindeşte, în apa mării albastră,
Buimăcit din vis năvalnic, iute alerg la fereastră.
În zadar rotesc privirea către bolta cea senină,
Nu te văd, nu te aud. Rămân cu visul Angelină.
Amăgire a fost visul, credinţa îmi e deşartă.
Ai fost în vis şi-ţi mulţumesc, dacă vii încă odată.

poezie de Dumitru Delcă (25 mai 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe la Caracal

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi,
Părinţii care-şi pierd copiii...

Striviţi sub tainice mistere,
Se duc părinţii spre alt rost,
De parcă nici nu ar fi fost,
Şi-i lasă pe copii-n durere...

Dar timpul lecuie durerea,
Iar truda zilei trece-ncet,
Coşmarul morţii în regret,
Şi soarta îşi impune vrerea...

Dar vrerea-i uneori nedreaptă,
Şi îi răpeşte pe copii,
Lăsându-i pe părinţi pustii,
Căzuţi pe-a disperării treaptă...

Nici timp, nici trudă, nu au vlagă,
S-aline prea cumplitul chin,
Li-i viaţa cupă cu venin,
Şi fără rost e lumea-ntreagă...

E trist când fiicele ori fiii,
Îşi pierd sărmanii lor părinţi,
Dar sunt de-a dreptul scoşi din minţi
Părinţii care-şi pierd copiii!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţii

Să-ţi iubeşti părinţii şi să-i respecţi mereu
Ei sunt cel mai frumos cadou de la Dumnezeu!

distih de Alina-Georgiana Drosu (1 mai 2019)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ia strămoşească

Am cusut pe ie macii toţi în floare
Spicele de grâu scăldate în soare,
Hora bătrânească ce o ştiau moşii
Dimineaţa pură când cântau cocoşii!

Piscul unui munte albit de speranţă,
Dorul ce aşteaptă o mână pe clanţă,
Aripa de vultur şi zboru' îndrăzneţ,
Steagul arborat de un vis semeţ!

Am cusut pe ie, zâmbet de copil,
Doina din străbuni ce încă o ştiu,
Un altar de brazi, cu vârful spre cer
Şi un ceas de taină, când încă mai sper.

Lacrimi am cusut, când mi-a fost mai greu
Şi-un pumn de ţărână chiar din trupul meu,
Sângele vărsat de ai mei strămoşi,
Anii tinereţii calzi şi luminoşi!

Am cusut icoana Sfintelor Fecioare,
Când primeau Lumină parcă-n calendare,
Smirna parfumată din teii înfloriţi
Mâinile trudite pentru cei munciţi...

Sufletul şi ruga în genunchiul minţii
Cum ne-au învăţat de mici şi Părinţii,
Talpa şi opica, plină de sudoare,
Sora mea şi Prutul ce încă mă doare!

Ia am s-o îmbrac ea îmi este portul,
Când îmi petrec Moşii am să cos şi ortul,
Vămile să trecem înspre veşnicie
Cu făclii speranţe aprinse pe ie!

poezie de Camelia Cristea din Pe Aripi de Cuvânt, Editura Singur 2016 (2 iulie 2015)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmbătrânesc părinţii

Când îmbătrânesc părinţii îşi deschide cerul pleoapa
Lacrime diamantine picurând din bolta-albastră,
Stelele în doliul nopţii ca şi florile în glastră
Se-ofilesc, sinucigaşe în eter săpându-şi groapa.

Murmurând molcom din cetini, brazi-n melodii funeste
Scaldă munţii ce spre ceruri creştete semeţe-nalţă,
Avocaţi ai apărării în a timpului instanţă
Avatarul senectuţii vor, pledând, să îl conteste.

Apele, în unda lină ridurile-ar vrea să spele,
În oglinda argintie tinereţea să reflecte
Ori în adâncimi de mare ale timpului efecte
Să înece în vârtejuri care par un joc de iele.

Când îmbătrânesc părinţii toamnă e şi vine iarna,
În încheieturi şi-n oase neputinţa-şi toarnă plumbul,
Ochilor, de vulturi cândva li se-ntunecă văzduhul
Şi în depărtări celeste îngerul îşi sună goarna,

Pică stelele din ceruri iar din gură pică dinţii,
Tremură pe limbă vorba şi picioarele vibrează...
Doar poveri pentru copiii care rar îi vizitează,
Umbre în amurgul vieţii-s, când îmbătrânesc, părinţii.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

1 Iunie (poezie pentru oameni mari)

Câţi dintre voi nu aţi dori, la vârsta mea, tânăr bunic,
Să fiţi din nou şi azi copii, să nu vă pese de nimic?
Să miorlăiţi când vreţi ceva, pe jos chiar să vă tăvăliţi,
Şi cât ar fi viaţa de grea, pe tavă toate să primiţi:

De la păpică, jucării, iar când apar acei sticleţi,
La ţoale şic de la butic, nu mai vorbesc de marafeţi,
Şi-apoi scandal că nu aveţi Merţan bonbon, decapotat,
Să-ţi vezi părinţii pe pereţi (!) de gustul vostru rafinat!...

Numai că eu aş vrea să fiu copil din nou pe-al vieţii drum
Fără nimica fistichiu, să am doar mintea de acum,
Prin greutăţi câte-am trecut, având copii, sunt profesór...
Părinţii mei n-ar fi ştiut că aş fi fost în casa lor ;

Din faşă, n-aş fi bâzâit, în nopţi, din seară până-n zori,
Iar tatăl meu ar fi dormit, de n-aveam azi patru surori,
Şi-apoi lu' mama, măricel, nu i-aş fi zis că eu nu pap
Orice mi-ar pune-n castronel, ca să-şi dea ochii peste cap ;

La şcoală, ar fi fără rost să-mi cert părinţii, fericit,
Că mi-au făcut lecţia prost şi profa iar s-a sictirit,
Ca prin liceu, de-aş lua un 3, la vreo lucrare ce n-o ştiu,
Mai tolerant aş fi cu ei, să nu-i albesc de timpuriu ;

Şi-aş fi cuminte şi corect, nu vicios, iar de fumat
Nici pomeneală! Din respect, n-aş încerca măcar o dat'
Să-i necăjesc pe-ai mei părinţi, să-mi pomenească ei, mereu,
Cum i-am tot scos, mă rog, din minţi, de Paşte şi de Dumnezeu.

Doar că pe tata, cordial, ca şi pe mama, că nu-i bai,
L-aş respecta-n mod special! Nu c-ar fi vorba de mălai,
Ci pentru cât de mândru-l ştiu, exagerând, chiar întreit,
Când vine vorba de-al său fiu care îi seamănă leit ;

Şi-ades m-aş duce pe la ei. Chiar azi pe tata l-am văzut
(Ai mei copii, de obicei, se-arată doar când să-i ajut)
Şi-atât de mult s-a bucurat, cum nimenea mai mult ca el,
Simţindu-se din nou bărbat, cu mine la un păhărel...

Aşa că eu, de-aş fi copil din nou cu mintea de acum,
Cu-ai mei părinţi aş fi docil... însă aş vrea să mă rezum
La faptul că m-am tot gândit, ce fericiţi ar fi fost ei...
Tot astfel cum mi-aş fi dorit să fie şi copiii mei.

poezie de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!