
Te-aștept!...
Te aștept, grăbește-te, dă-i zor!
Te-aștept, că-s încă răbdător
Și, stau cu-al meu calculator,
Ce-mi ține până vii, de dor.
Te-aștept de-un an, dragul meu fiu.
Vino, încă nu-i prea tarziu.
Sunt încă om, încă sunt viu.
Te-aștept... că mă iubești! O știu!
Dar... n-ar fi ultima-amăgire!
De n-ai să poți veni cumva.
Pentru mine e ceva,
Iubirea și dragostea ta.
Copile, te-așteaptă mama,
De-acum un an, te tot chema!
De cum zorile se ridică,
Pe tine, mereu te strigă!
Vino să-ți mai vezi părinții,
Te rog, vino cu nepoții.
Nu ți i-am văzut vreodată,
Vă aștept copii în poartă.
Iar, peste timpuri de-ai să vrei,
S-ajungi pe la părinții tăi,
Poate că, nu-i vei mai găsi.
Rămâne-vor locuri pustii.
Tăicuțul meu și, scumpă mamă,
Vă voi pierde cândva, mi-e teamă...
Astăzi, la voi, dragilor viu.
N-aș vrea să cred că-i prea târziu.
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (5 martie 1998)
Adăugat de Georgeta Nedelcu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre iubire, poezii despre mamă, poezii despre prezent, poezii despre frică, poezii despre copilărie, poezii despre calculatoare sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare
Valurile Dunării
Barca pe valuri saltă ușor
Inima-mi bate plină d'amor
Dulcea speranță e-n al meu pept.
Vino, ah! vino, că te aștept.
Vino n-ai teamă,
Dorul te chiamă,
Să plutim vesel și să cântăm,
Și-n fericire
Spre nemurire,
Brațe-n brațe să ne-avântăm.
Să te sărut cu dor, cu foc,
Timpul fugar să-l țin în loc.
Să mă săruți cu foc, cu dor,
Să tot trăiesc să nu mai mor.
Ah! Cerul atunci e mai-ntins,
Soarele parcă e mai aprins,
Și-n ochii tăi senini zăresc
Un raiu Dumnezeesc.
Barca pe valuri saltă ușor,
Inima-mi bate plină d'amor,
Dulcea speranță e-n al meu piept,
Vino, ah! vino, vin, eu te aștept.
Ah! vino, te aștept, vino, te-aștept,
Dulce speranța e sânul meu,
Vino, ah! vino,
Vino, vino, te-aștept!
cântec, muzica de Iosif Ivanovici, versuri de Carol Scrob (1888)
Adăugat de Dan Costinaș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre sărut
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- poezii despre ochi
- poezii despre muzică
- poezii despre fericire
- poezii despre dor
- poezii despre bărci
De când ai plecat, mamă
De când ai plecat mamă, multă vreme a trecut
și tare-mi este teamă, că în lume te-ai pierdut.
O veșnicie-i timpul, de când nu te-am văzut,
îți caut chipul mamă și noaptea-n așternut.
Te vreau alături mamă, să simt căldura ta,
să nu-mi mai fie teamă, de lumea asta rea.
Cu o îmbrățișare, să-mi dai iubirea ta,
să nu mai simt în palmă, strivită lacrima.
Târziu, pe prispa casei, stau noaptea și te-aștept,
inima-mi te cheamă, gata să sară din piept.
Eu încă mai cred mamă, că mâine vei veni
și știu prea scumpă mamă, că mult mă vei iubi.
poezie de Dumitru Delcă (2 ianuarie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate de Dumitru Delcă despre iubire
- poezii despre viitor
- citate de Dumitru Delcă despre viitor
- poezii despre trecut
- citate de Dumitru Delcă despre trecut
- citate de Dumitru Delcă despre timp
- poezii despre noapte
- citate de Dumitru Delcă despre noapte
- citate de Dumitru Delcă despre mamă
- citate de Dumitru Delcă despre frică
Și Duhul, și Mireasa...
Și Duhul, și Mireasa zic: "Vino! vino! vino!
Cât te așteaptă Tatăl cu haină de lumină
Și cât te cheamă Domnul cu dragoste de mamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă.
Vino, vino, vino suflete-așteptat
Până nu se-apleacă ziua spre-nnoptat
Până nu se duce Cel ce te-a chemai
Până te mai iartă sângele curat."
Și frații, și Cuvântul zic: "Vino, vino, vino
Și pune-ți legământul pe calea cea divină
Căci Domnul te așteaptă să scapi de-a morții teamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai cheamă."
Și moartea, și viața zic: "Vino! vino! vino!
Căci harul și prilejul nu mult au să mai țină
Cât încă poți întoarce, ia azi chemarea-n seamă
O, vino! vino! vino! că nu mult te mai chemă."
poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre moarte, poezii despre vestimentație, poezii despre sânge, poezii despre nuntă, poezii despre lumină sau poezii despre iertare
Vino...
Vino, în cerul înalt, printre nori
Vino, să numărăm stelele până-n zori
Vino, să îți arăt steaua mea
Vino, doar așa, cred, ne vom vedea!
Vino, eu te aștept oricât ar trebui
Vino, nu-ți fie frică, te voi păzi...
Vino, să vezi îngerii cum ne zâmbesc,
Vino, doar știi ce mult te iubesc.
Vino, în noapte, sub clar de lună
Vino, te aștept să fim împreună,
Vino, și dacă și tu ai vrea...
Vino, să îmi arăți steaua ta!
Vino, în amurg, în fapt de seară
Vino, când stele-ncep să răsară
Vino, să zburăm printre ele...
Vino...
Să ne-mpletim cununi din flori și din... stele
poezie de Mariana Simionescu (12 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre înălțime, poezii despre îngeri, poezii despre zâmbet, poezii despre zbor, poezii despre seară sau poezii despre nori

Telefon întâmplător
Alo, iubita mea, te deranjez,
Aș vrea să-ți spun ceva, dar nu se poate,
Decât dacă e vreme să te văd.
Te-aștept la ceas la Universitate.
Doresc să-ți spun ceva neapărat.
Alo, m-auzi? Te-aștept la ora 6,
Acolo unde toți suntem frumoși,
Iar voi cu toatele sunteți frumoase.
Eu am să port o floare la rever,
Te rog să porți și tu o floare-n mână,
Te-aștept la 6, nu cumva să uiți,
În niciun caz, nimic nu se amână.
Alo, iubirea mea, iubirea mea,
Te-aștept în gară și te-aștept acasă,
Te-aștept în Univers, pe-o canapea,
Te-aștept la Marea Neagră, pe-o terasă.
Alo, m-auzi? Nu-nchide, dă-mi răspuns,
Nu mă cunoști, precum nici eu pe tine,
Dar eu te-aștept la 6 și la 8,
La 5, la 1, când îți va fi bine.
Voiam să-ți spun că nu te mai aștept
Și telefonul zace-n furca-nchisă.
Am fost sinucigașul ce-a-ncercat
Norocul lui cu cea din urmă fisă.
poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (1985)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre telefon, poezii despre frumusețe, poezii despre universitate, poezii despre noroc, poezii despre negru, poezii despre gări, poezii despre flori sau poezii despre dorințe
De ce te-ai dus? De ce nu vii?
Un an din viață-a mai trecut
Și încă o stea a mai căzut.
Cum anii trec, se scurg mereu,
Cu ei odată trec și eu,
Imbătrânesc și-mi pare rău,
Că nu m-ai cunoscut.
De ziua mea te-aștept să vii.
Te anunț de astăzi ca să știi.
Să vii! Un.... La mulți ani să-mi spui,
Că sunt orfan, al nimănui,
Să nu mai rătăcești haihui,
De ce te-ai dus? De ce nu vii?
O.... Vino iar iubirea mea,
Te-aștept și te voi aștepta.
Eu te ador și.... mult am vrut,
Să vii să-mi dărui un sărut,
Să fim din-nou ca la-nceput
Măcar un ceas. De ziua mea!
Dar.... În zadar am așteptat
Venirea ta. M-am înșelat.
Eu cred că nu mă mai iubești,
Nu-mi vrei iubirea, n-o dorești,
De și ți-am spus că nu greșești.
Sincer! Regret că ai plecat.
Dar... Nu-i nimic, vei regreta.
Când dorul te va zbuciuma,
O să încerci să îmi revii,
Când toamnele-ți vor fi pustii,
Atunci... Iubita mea! Ți-o spun să știi
Că te-am uitat! Și, nu te pot ierta.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ziua de naștere, poezii despre sinceritate sau poezii despre greșeli
* * *
Te-aștept copilul meu, e iarnă iar în sat
Îmi este frig în suflet de-atâta așteptat,
Întoarce-te acasă, se-apropie Crăciunul
Din câți ați fost odată, n-a mai rămas niciunul.
Te-aștept copilul meu, de-atâția ani te-ai dus
Și câte-am pătimit, mă știe Cel de Sus
Icoanele din casă îmi știu durerea mea
Și geamul ce-l pândesc, venind a te vedea.
Te-aștept copilul meu, nimic nu-ți reproșez
În rugă și în gând te port și te veghez,
Dar sufletul mă doare căci nu ești lângă mine
Întoarce-te de poți, cât Domnul mă mai ține.
Te-aștept copilul meu, mi-e tare dor de tine
Se-apropie Crăciunul e frig și nu mi-e bine,
Vino să-mi încălzești inima-ndurerată
Acuma cât mai poți, mă mai colindă-o-dată.
Te-aștept copilul meu, căci pasul mi-e greoi
Aripile-mi sunt frânte, zboară tot înapoi,
Doar gândul meu la tine în viață mă mai ține
Te-aștept copilul meu, uite Crăciunul vine!
poezie de Lucica Forfotă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suflet, poezii despre gânduri, poezii despre icoane, poezii despre iarnă, poezii despre durere sau poezii despre acasă

De ce te-ai rătăcit, iubire?
Ușile mele sunt deschise, dar nu te vreau în amintiri;
Cu lacrima, străjer te-așteaptă, tăcutele mele iubiri.
De ce te-ai rătăcit, iubire? Cum te-ai pierdut oare, pe drum?
Vino, grăbește-te, că altfel, iubirea se transformă-n fum.
De când îmi scri, nu mai am somn, în mreje, iute, tu m-ai prins.
Vino, minune, să ardem în flăcări, că flăcările nu s-au stins.
Te-aștept, vino din depărtări, chiar dacă se pornesc furtuni,
Te-aștept cu ușile deschise, în sufletul tău să mă aduni.
Vino, dă-mi drept la fericire, să-ngropăm vechile dureri
Să ne găsim identitatea. Oare, tu, nu asta-mi ceri?
Atunci când valurile vieții, m-au doborât, m-au rătăcit,
Din ochii mei, lacrimi au curs, însă, acum, tu le-ai oprit,
Vino, ia-mă de mână, du-mă iubite-n alte emisfere,
Să trecem pragurile toate, de la tristețe la plăcere.
Ușile mele sunt deschise, coridoarele nu-s pustii.
Sufletul meu te așteaptă, oricând alăturea să-mi fii.
Spui că ești călător prin mine și nu ai unde să te-ascunzi?
De ce să fi un călător? Vreau cu dragoste să-mi răspunzi.
Ușile mele sunt deschise și te primesc la mine-n gând,
Mireasma trupului-ți-ofer, la toate visele pe rând.
poezie de Georgeta Nedelcu (9 februarie 2009)
Adăugat de Georgeta Nedelcu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre foc, poezii despre visare, poezii despre tristețe, poezii despre somn sau poezii despre plăcere
Vino, Tu, Doamne
Vino, Tu, Doamne ceresc,
Vino, ce mult Te doresc
Vino când stelele pier
Vino și du-mă în cer.
Cânt pentru Tine mereu
Sfânt, minunat Dumnezeu
Cânt pentru dragostea Ta
Ține-mă, Doamne, în ea.
Vino, Tu, Doamne al meu
Vino să vezi că mi-e greu
Vino, Tu, Domnul meu sfânt
Că-i tare greu pe pământ.
Stau în lumină din zori
Vino, Tu, Doamne pe nori
Haina subțire de in
Fie-mi veștmântul divin.
poezie de Adriana Cristea (8 iunie 2004)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre religie
Tu numai vino... iubito!
De câte ori te caut creând eternitatea prin valuri și furtuni
Căci ale mele ceasuri toate știi bine, doar tu poți sa le-aduni.
M-ascund în lacrima ce curge plângandu-te mereu pe tine,
Inca te-aștept caci dorul crunt e cuibărit de-acum adânc în mine.
Plângeau copacii toți la margine de viață visând să te întorci
Iar tu te-ascunzi de lacrimile lor și ale mele, în sânul unei nopți.
Mă-ntreb dece cărările-s pustii și luna nu le mai luminează,
Și cât să-aștept, minunea de a-mi fi cât mai durează?
Aș vrea să-mi fac cărări din toate visele și lacrimile mele,
Tu să-mi dezmierzi și să-mi alini viața mea cu ele.
Și să nu uiți că între gene ascuns de suferinți mă vei gasi,
Imbrățișându-te pe tine acum, și în toți vecii cât eu te voi iubi!
Cât o sa plâng iar după tine va ști doar soarta mea pribeagă,
Tu ai plecat și-ti spui acum că de mine nimic nu te mai leagă,
Ai intrebat cărările pe care te-așteptam, și astăzi sunt atâta de pustii
Dacă mai sufăr, sau mi-e dor, sau dacă eu înca te mai aștept să vii?
O să mai stau un veac sau poate două cu mâinile spre cer întinse,
Ca să îl rog să te mai caute și să mi te-aducă în visele promise.
O scară lungă de la cer către pământ din lacrimile mele vei găsi,
Tu numai vino iubito, si peste aceste triste valuri spre mine vei păși.
Tu numai vino... iubito!
poezie de Florentina Crăciun Fabyola (martie 2009)
Adăugat de Florentina Crăciun Fabyola

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre promisiuni sau poezii despre plâns
Tu, ființă inocentă
Te-aștept prin întuneric și prin ceață
să vii cu farmecele tale.
Aștept de parcă a trecut o viață,
cu sufletul pătat de dor și jale.
Mi-e dor de-un zâmbet călduros
ce risipește orice necaz
și de un suflet călduros
care te scapă de macaz.
Tu ființă inocentă care îmi aparții,
nu mă lăsa acum în umbră!
Îți dăruiesc orice ca să revii,
căci nu vreau viață sumbră.
Să pot trăi în pace cum oi vrea,
să pot iubi pe cine cred.
Că sunt sătul, deși nu prea...
Și cum mă vezi, cam șubred.
Ești tu aceea care-mi pare
a fi aleasa dintre spuse.
Un sentiment oferi, e mare
și-ndoielnic pare-mi-se...
Pătrunzi în minte parcă prea ușor
și nu stiu ce să fac -
ori să traiesc, să mor?
Mai bine mă împac.
Poate că nu vei mai ajunge
și te aștept degeaba...
Ceva în piept mă-npunge
și eu credeam că-i graba,
dar timpul pentru mine stă în loc
sau trece, nici nu știu...
Și inima aproape că-mi ia foc
la cât e de pustiu.
Mi-e dor de vorbele pe care
mi le spuneai în vis.
Eu nu mai dorm și doare,
căci nu mi le-ai mai zis...
Oftez din greu, că poate ești
tot mai aproape de apus,
unde te-aștept să îmi șoptești
ce, chiar de mult, nu mi-ai mai spus.
Mă pot uita la nori,
cum o făceam mereu.
Mi-e teamă c-o să mori
și o să pleci, dar eu?
Eu te aștept în întuneric și în ceață
să vii cu farmecele tale.
Aștept de parcă a trecut o viață,
cu sufletul pătat de dor și jale...
poezie de Pleșa Dragoș Florian din Poezie
Adăugat de Pleșa Dragoș Florian

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric sau poezii despre pace

Încă te iubesc!
Cimitir de amintiri, am în capul meu,
Îmi apari în vis mereu și mi-e tare greu.
Îmi răscolești sufletul, chiar și inima,
Cum pot să trăiesc iubire, cu așa ceva?
Nu știu cum să fac să uit, să nu-mi amintesc
Viața ce-am trăit-o noi. Încă te iubesc!
Nu voi mai găsi un altul, cu inima curată,
Că sunt singură acum, știu că-i de la Soartă!
Iubirea mea-i îngropată-n cimitir cu tine.
Bine mai era o dată, când erai cu mine!
Cimitir de amintiri îmi sunt visele,
Unde-i viața mea de-atuncea? Unde-s clipele?
Aș dori atât de mult, cu mine să fii!
Pe unde umblai o dată, locurile-s pustii.
Împreună aș fi vrut, să stăm toață viața,
Însă, mi-au rămas copii! Mi-a rămas speranța!
poezie de Georgeta Nedelcu din Cenușa unui suflet! (30 aprilie 2002)
Adăugat de Georgeta Nedelcu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă, poezii despre declarații de dragoste, poezii despre curățenie sau poezii despre amintiri

Încă te aștept...
Mă rog ca tu sa vii pe înserat,
Eu te aștept în suflet cu tandrețe.
Chiar dacă suntem la a doua tinerețe,
Eu te primesc necondiționat.
Ca altă dată nu mai știu zâmbi
Și, nu mai am nici pielea de mătase,
Doar veșnicele amintiri rămase...
Dar, nu-i nimic... Numai de vei veni...
Eu sunt în stare să te-aștept acasă,
În fiecare zi, din zori, în noapte,
Să simt cum mă-nvelești, în dor și-n șoapte
Cu gentilețea ta rămasă.
Și, nu ai să te superi dacă obosită,
Aș adormi privind la mândra lună
Fără ca eu, să îți spun "Noapte Bună"
Și, fără să mă duci tu în ispită,
Ci, răbdător, tu ai rămâne treaz,
Să mă veghezi în somnul meu de zână.
Și, nu mă vei trezi când, pe sub mână,
Sărutul dulce, să mi-l dai pe-obraz.
N-ai mai putea s-adormi nici o secundă
De frică să nu vezi, când te trezești,
C-a dispărut fără să-ți lase vești,
Iubita ta, ce-a chipeșă și blândă.
Ai accepta chiar și să te mai cert
Și fără vre-o rezervă ți-ai dori,
Să stăm de vorbă până a doua zi
Și pentru ce-ai greșit, eu sa te iert.
Frumos, cum eu te știu... nu din povești,
De-aș ști că pe la mine ai să treci,
Fii sigur că nu te-oi lăsa să pleci.
Iubitul meu, hai, spune-mi, unde ești?
Ți-am spus că te primesc necondiționat.
Mă rog ca tu, să vii la mine, pe-nserat.
poezie de Georgeta Nedelcu
Adăugat de Georgeta Nedelcu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre supărare sau poezii despre secunde
Stihuri inocente
Vino! Te-aștept să vii încet
în taina nopții să te cert
și-apoi în frământări să-ți iert
păcatul dulce desuet.
Vino! Și fii obraznică,
convinge-mă că n-ai plecat,
lăsându-mă încețoșat
în starea cea năvalnică.
Vino! Te aștept lunatic,
nopțile-s obositoare
și-n lumini pâlpâitoare
amintiri și-un gând angelic.
Frică-mi e de întuneric
și de singularitate,
mi-ar fi o necesitate
liniștea să-ți strâng feeric.
Scapă-mă de multe patimi
și minte-mă cum mă mințeai,
mai urcă-mă din nou în rai
să uit nopțile în lacrimi
Vino! Înfiripă-mi visuri
peste clipe-amăgitoare,
du-mă iar în timpul care
te sfințeam scriindu-ți versuri.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre versuri, poezii despre poezie sau poezii despre obrăznicie

Adu-ți aminte
Hai vino lume, ce mai stai?
Deschide brațele odată
Și dă-mi iubire, știu că ai,
Cum poate n-am primit vreodată
De ce ești tristă, ce-ai pățit?
Zâmbește larg, e ziua lungă,
De ce ți-e chipul necăjit?
Și lacrimile stau să-ți curgă?
Tot fugi de ea la nesfârșit
Și-n loc de inimi... cauți bani
Chiar ai uitat cum ai iubit
De-atâtea ori, atâția ani?
Hai vino lume! Te aștept!
Prea te-ai pierdut pe undeva
Ai încă inima în piept
Iubește! Fă ceva cu ea!
Nu m-am născut ca să fiu trist
Iar timpul mi-este limitat
Vreau dragoste cât mai exist
Să nu regret când am plecat
poezie de Adi Conțu (5 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre limite, poezii despre existență sau poezii despre bani
Bătrânețe
Aș vrea ca să mă ierți, copile,
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Am fost sărac, dar te-am crescut pe tine,
Nu am știut că într-o zi vei fi departe.
Nu, dragul meu copil, eu n-am furat
Și n-am averi să-ți las ca moștenire,
N-aș vrea să-ți spun cât am avut de îndurat,
Și cât mi-aș fi dorit ca să rămâi cu mine.
Dar ai crescut, copile, și-ai plecat,
Și tu, și sora ta v-ați dus mânați de soartă,
Eu am rămas cu sufletu-ntristat
Și încă vă aștept plângând singur la poartă.
Și știu că uneori vă mai gândiți la mine,
Dar viața voastră nu-i ușoară,
Acum, când zilele-mi sunt mai puține,
Aș vrea ca depărtarea asta să nu doară.
Îmi e din ce în ce mai greu cu bătrânețea,
Dar nu mă plâng și nu vă chem,
Și dacă Domnul mi-ar întoarce tinerețea,
Fără regrete și-ndoială, eu mi-aș dori ca să trăiesc la fel.
Și dacă nu puteți veni, o să vin eu,
Să va aduc câte ceva ca să puneți pe masă,
N-am să vă spun cât mi-e de greu,
Când voi veniți atât rar și ați uitat cum e acasă.
Aș vrea ca să mă ierți, copile,
Că n-am să-ți las în urma mea palate,
Și dacă s-o întâmpla să nu ajung la tine,
Să nu lăsați zambilele să moară neudate...
poezie de Dorin Dumitru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bătrânețe, poezii despre zambile, poezii despre sărăcie sau poezii despre palate
Te-aștept
Și iarăși e târziu și te aștept
Sub mărul înflorit - a câta oară...?
Îmi ticăie iubirea-ncet în piept,
Că toată-a mea ființă te adoară.
Atâtea stele au mai răsărit
Să-mi lumineze noaptea înc-o dată...
Luceafărul o clipă a zâmbit,
Zărindu-mi fruntea în visări scăldată.
Își ninge mărul floarea liniștit
Pe creștetul ce-mi odihneai în poală...
Eu te aștept ca Sfinxu-ncremenit,
Să-mpodobim iubirea-n strai de gală.
Te-aștept să-mi dai iar fructul otrăvit,
Ca Eva, lui Adam, în Rai, odată,
Cu dragoste fierbinte îndulcit
De dorul ce mi-a ars ființa toată.
Te-aștept oftând ușor și e târziu
Sub mărul înflorit a sărbătoare,
Ca Sfinxul împietrit, dar încă viu,
Să-mi dăruiești iubire ce nu doare.
poezie de Ioan Ciprian Moroșanu (21 aprilie 2014)
Adăugat de Ioan Ciprian Moroșanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărbători, poezii despre ninsoare sau poezii despre fructe
Al Lui!
"Cine iubește pe tată, ori pe mamă, mai mult decât te Mine, nu este vrednic de Mine..." (Matei 10:37)
Îți știu, îți cunosc îndoiala:
Ai vrea și n-ai vrea să faci școala...
Ți-e inima, încă, acasă.
Plăcerile-n iureș, te-apasă,
Și carnea-ți robește ființa.
Vândut-ai, pe fleacuri, credința.
Nu vrei să te dărui în totul,
Să treci Veșnicia de-a-nnotul.
Ești palid. Ți-e sabia ruptă.
Doi oameni, în tine, se luptă.
Dar, spune, te-nlănțuie lutul?
Mai tare-i ca tine trecutul?
Mai tari sunt dorințele?... Lasă
Trecutul, să geamă acasă!
Tu, vino! E școala Lui plină
De-o albă, cerească lumină!
Nu-ți pierde nădejdea și viața
Cu noaptea, cu lutul, cu ceața...
Tu, vino! Pe-a Dragostei treaptă
Isus te dorește, te-așteaptă,
Te cheamă... și vrea să te știe
Al Lui, doar al Lui, pe vecie!
Îți știu, îți cunosc îndoiala:
Ai vrea și n-ai vrea să faci școala...
Tu, uită trecutul, că minte!
Cu mâna pe plug, înainte!
poezie de Simion Cubolta
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre școală, poezii despre tată sau poezii despre mâini

Vino, mămico! (durerea copilului părăsit)
Vino, mămico, acasă,
Pâinea străină o lasă,
Mi-e sete de tine, mi-e frig,
În visele mele te strig.
De ce peste mări ai plecat
Și al nimănui m-ai lăsat?
Vino, mămico, te strig,
Mi-e foame de tine, mi-e frig...
N-auzi copilul cum plânge?
Vino, la pieptu-ți mă strânge,
Mi-e dor să mă mângâi pe cap
De visele rele să scap.
Să vină-ngerașul divin
Ah, scapă-mă mamă de chin!
Mi-e dor să aud glasul tău
Când vine-ntunericul greu.
Copil fără mamă, mă tem,
Sunt tare mâhnit și te chem
Ca iar lângă tine să stau
Și toată iubirea să-ți dau!
poezie de Gabriela Gențiana Groza (noiembrie 2011)
Adăugat de Gabriela Gențiana Groza

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pâine
Nu vreau să mor sperând
Încă o toamnă a trecut
Și toate frunzele-au căzut,
Iar anii trec, se scurg mereu,
Cu ei odată trec și eu,
Îmbătrânesc și-mi pare rău
Că nu mai cunoscut.
De sărbători eu ași fi vrut
Să vii să-mi dărui un sărut,
Să vii, un: La mulți ani să-mi spui,
Că sunt orfan al nimănui,
Să nu mai rătăcești haihui,
Dar Tu, n-ai vrut.
Nu vrei în suflet să-mi revii,
Deși de zeci de ani o știi,
Că te-am iubit și te iubesc,
Să-mi fii aproape o doresc,
Speranțele mereu îmi cresc,
De ce nu vii, de ce nu vii ?
O
Vino iar iubirea mea,
Te-aștept și te voi aștepta,
Să mă privești și zâmbitor,
Să-mi spui cuvântul: - Te ador,
Nu pot scăpa de al tău dor
Și nu te pot uita .
Dar în zadar aștept plângând
Și rugă-n ceruri adresând,
Destinul meu nu are Zel,
Nu are milă, e mișel,
Are în schimb un singur Țel,
El vrea să mor sperând.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă