Toate se risipesc

Pe o băncuţă veche şi stricată,
se-aşterne praful într-un final,
Rămâne-o frunză ruginită,
lângă-acea casă, plai natal.
Frumoase, veşnice sunt amintirile,
părinţii încă te aşteaptă,
pe faţa lor îmbătrânită,
le curg de dor şi lacrimile.
Pe lângă poarta împietrită,
trec copilaşii mulţi şi jucăuşi,
şi mama iese într-o fugă
sperând c-apari şi tu printre uşi.
Copil fiind, nu preţuieşti,
tu nici c-aproape nu-nţelegi,
cum ai crescut şi ai uitat,
părinţii nu poţi să ţi-e alegi.
Noi am crescut şi am plecat,
dar mama, tot te-a aşteptat,
ea crede că nu o să uiţi,
s-o vizitezi mai des,
pe frunte dulce s-o săruţi.
Cum e făcută lumea asta,
să nu realizezi la timp,
că-nbrăţişarea mamei noastre,
n-o poţi avea plângând.
Învaţă să nu-ţi uiţi părinţii,
să îi iubeşti şi să-i susţii,
ei au făcut la fel cu noi, fiind pitici,
dar ai crescut, e rândul tău!

poezie de Inga Morari
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ziua mamei

E unică ca şi viaţa, nu poţi s-o schimbi, doar s-o-nţelegi
Si poate vrea din când in când să-i aminteşti că o iubeşti.

E mama ta si te-a crescut cum a putut.... o fi greşit...
E om si ea ca fiecare, n-o judeca, fii mulţumit!

Cu mâna ei ocrotitoare, ca aripa, te-a-mbrăţişat,
Adu-i de ziua ei o floare, fă-ţi timp să-i spui că n-ai uitat.

Au fost si zile, au fost nopţi când n-a dormit gândind la tine
Poate-ai plecat demult de-acasă si drum iti e prin ţări străine

Adu-ţi aminte.... fiind copil, privirea ei iţi da viaţă
Nu e târziu să-i ceri un sfat şi să asculţi ce te invaţă

Si dacă-n lume cineva există să-ţi dorească bine
Să ştii că numai mama ta se va gândi mereu la tine.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii - o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, tristă mamă!

(scrisoare din lacrimi de înmormântare)

Azi nu mai sunt nici Zâna Bună şi nici Crăiasa din Poveşti...
Copile, te-am crescut cu suflet, dar astăzi nu mă mai iubeşti.
Sau poate-s Zmeul din poveste, ori Baba-Oarba hâdă, rea,
Sunt mai bonavă, mai urâtă, nu mă poţi lua în grija ta.

Azi Dumnezeu îmi este casă şi martor lacrimilor, deci,
Nu-ţi cer să mă iubeşti copile... Nepăsător dac-ai să treci,
Nu mă voi supăra. Ştiu bine că nu-ţi mai sunt de ajutor.
Aşa-s părinţii – o povară. Nici pentru ei nu e uşor.

Poate că-i timpul de răsplată... Spre ceruri mă voi îndrepta...
Să uiţi această zi, copile! În urmă nu te mai uita!
De-ar sparge pieptul de durere... O lacrimă a împietrit
În pieptul mamei fără viaţă. Ea n-a uitat că te-a iubit.

P. S.
Te iert, dar văd bine, de-acum e târziu,
Căci duh de lumină dmereu am să fiu...
Duh în Dumnezeu, lumină, cânt,
Altă mamă, pentru alt pământ.
Tristă mamă, oh, când ai plecat,
Pruncii nici măcar n-au lăcrimat.
E târziu, doar clopotul răzbate
Dincolo de viaţă şi de moarte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E greu

E greu să fii singur pe lume,
Să nai o vorbă cui îi spune,
E greu printre străini să fii,
Dar nu acasă la copii,

Şi este greu pentru un tată
Să lase acasă o mândră fată,
Şi este greu pentru mămici,
Să-şi lase puişorii mici,

E greu departe ca să fii,
Să înghiţi amarul ce te apasă,
Ştiind că copilaşii tăi,
Plâng prin unghiere în altă casă,

Cu ce am greşit în astă lume,
De tot ne bate Dumnezeu,
Lăsăm copiii şi părinţii,
Plecăm că este tot mai greu,

Într-un final când ne întoarcem,
Este distrus tot ce am avut,
Părinţii nu mai sunt în viaţă,
Chiar şi copiii au crescut

poezie de Silvia Tulbur (22 martie 2021)
Adăugat de Silvia Tulbur
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frusina

(Poezie inspirată din povestea de viaţă a străbunicii mele, mama bunicului meu, care rămasă văduvă de tânără a crescut 5 băieţi.)

Am crescut la sân şi-n poale,
Cinci flăcăi... vădană fiind,
Aveam numai terci prin oale,
Şi-l amestecam jelind...

Omul meu, sărmanul, fuse,
Nimicit de roţi de tren,
Într-o zi de joi se duse,
Pe calea către Eden...

De-atunci lacrima, năpasta,
Mă căutau... Blestemate!
De parcă pe lumea asta,
Făcusem saci de păcate.

Rugam Cerul să mă ţină,
Sănătoasă, să-i fac mari,
Şi-mi spuneam: Haida, Frusină,
Încă poţi crucea să-ţi cari.

Deseori, făŕ de-ale gurii,
Se duceau să-nveţe carte,
Priveau poarta bătăturii,
Şi oftau parte în parte.

Anii au trecut de-a valma,
Azi mi-e iarnă-n calendar,
Mi-e îmbătrânită palma,
Iar flăcăii mă văd rar.

Cu toţii sunt duşi prin ţară,
Cu neveste şi copii,
Eu încă-i aştept s-apară,
Din cinci, unul o veni...

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Draga mea, atât el cât şi tu poţi uita, ziua când v-aţi cunoscut, iubit, logodit, poţi uita ziua de naştere sau chiar numele copilului, poţi uita părinţii, poţi uita absolut orice gând, căci inevitabil timpul ţi le va lua şi le va vinde uitării... Un singur element esenţial nu uita, că tu eşti Dumnezeu şi nu nenorocitul de gând care te-a schilodit şi te-a făcut om. Dacă îl ţii minte pe Dumnezeu ca propria ta fiinţă poţi să uiţi totul, căci totul este doar deşertăciune. Dacă nu uiţi asta, le poţi da uitării pe toate celelalte, căci fără asta toate sunt deşertăciune. Nu-ţi uita inima dar uită-ţi mintea, nu aştepta bătrâneţea ca să vină Alzheimerul să ţi-o ia. Atât de multă deşertăciune pe care mintea o numeşte pompos şi fals "cunoaştere".

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste fără final...

O fetiţă-abandonată, care avea câteva luni,
De destin a fost purtată spre casa unor bătrâni
Dintr-un sat uitat de lume şi departe de oraş
Şi-au luat-o să o crească... Doamne sfinte, ce curaj!

Că,, mamaie'' şi,, tataie'' au crescut şi alţi copii
Nedoriţi sau părăsiţi de părinţi plecaţi hai hui...
Chiar şi,, mama adoptivă'' care le-a adus fetiţa
A crescut la ei în casă şi ştia ce-i umilinţa

De-a fi fost abandonată de părinţii ei cei buni
Şi de-aceea, prin ea, Domnul a făcut acum minuni.
Când fetiţa a crescut şi-a-nceput să zică,, mamă''
Mama bună n-a răspuns, n-o ştia, de bună seamă!

Dar pe doamna ce-a adus-o a crezut-o drept mămică
Şi,, mamaie'' şi,, tataie'' la bătrâni ştia să zică.
Acel înger de fetiţă a crescut, s-a făcut mare
Avea doisprezece ani când, ca din senin apare,

Tocmai când era la şcoală, o femeie tinerică
Ce-a venit să o cunoască pretinzând că-i e mămică...
Pentru ea era străina care a abandonat-o...
Fata n-a primit sărutul şi nici n-a îmbrăţişat-o

Mama bună a fetiţei a vărsat lacrimi amare
Şi-atunci a-nţeles şi dânsa ce înseamnă-abandonare
S-a dus plânsă la oraş, resemnată, să aştepte
Poate fata, de-o vrea Domnul, va putea-n curând s-o ierte...

Fata este domnişoară, e frumoasă şi deşteaptă
Are-n viaţă două mame şi-o,, mamaie'' (care-i moartă.)
Şi cum,, mama adoptivă'' s-a dus în străinătate,
... Pe,, mamaie'' -a luat-o Domnul,... de dor şi singurătate,

Pe fetiţa-abandonată glasul sângelui o cheamă
Şi-şi doreşte îmbrăţişarea celei care-i este mamă!
A iertat-o fără zgomot, tot trecutul l-a uitat...
Dar acum bietul,, tataie''-i un moşneag abandonat!

Voi, copii, pe care moşul v-a crescut cu-a lui blândeţe
Să mai treceţi pe la dânsul... poate doar să-i daţi bineţe...
Şi s-aveţi, copii, respect şi cu el s-aveţi răbdare
Că-n curând va cere moşul să-i aprindeţi lumânare!...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adu-ţi aminte cât au suferit părinţii tăi înainte de a te aduce pe lume; cu câtă grijă te-a purtat mama sub inima sa, cu câte dureri te-a născut, cum te-a îngrijit, cum te-a hrănit la pieptul ei, cum te-a primenit, cum a petrecut nopţi întregi lângă tine şi cu câtă muncă neobosită s-a trudit tatăl tău ca să-ţi câştige hrana cea de toate zilele! Bucură-te dacă poţi să-ţi răsplăteşti părinţii pentru osteneala pe care au depus-o pentru tine!

citat din Sfântul Filaret al Moscovei
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

I: Chiar vreau să-l descopăr pe Dumnezeu, dar îmi fac mari griji cu părinţii. Sunt totuşi copilul lor. A: M: Tu nu eşti copilul nimănui, părinţii ţi-au dat doar rahatul-corpul, dar viaţa ţi-a dat-o Viaţa sau Dumnezeu. Aşadar, cât de corect este să spui că "Părinţii ţi-au dat viaţa", când de fapt, Dumnezeu ţi-a dat Viaţă - asta ca să nu spun că tu eşti Viaţa - iar părinţii te-au făcut prizonier într-un corp. Chiar şi a spune că părinţii ti-au dat corpul, este fals, pentru că, fără hrană, corpul tău nu ar fi fost. Deci, pământul ţi-a dat corpul. În concluzie, poţi pune părinţii pe primul loc sau îl poţi pune pe Dumnezeu.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pâinea mamei

Mama, bună gospodină,
O făcea doar cu făină
Şi, etapă cu etapă,
Drojdie (maia) şi apă;

Mai punea un strop de sare
Şi-o grămadă de răbdare.
În copaie,-apoi, reţine,
Frământa aluatul bine

Şi, cu-o cruce creştinească,
Îl lăsa să se dospească.
Cu-o răbdare ca de piatră,
Pâinea o cocea pe vatră.

Caldă, bună, delicioasă,
Mama ne-o punea pe masă,
S-o mănânce copilaşii,
Fetele şi băieţaşii

(Împreună cu părinţii,
Credincioşi cum sunt doar sfinţii),
Cu mâncarea cea gătită
Tot de mama mult iubită.

Azi mă-ntreb cu nostalgie:
Unde eşti copilărie?
Unde sunt părinţii mei?
Unde-i mama, pâinea ei?

poezie de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (21 august 2022)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu-ţi uiţi legământul!

Să nu-ţi uiţi legământul, să nu ţi-l uiţi, îţi spun
că-ai să-l regreţi odată plângând ca un nebun
şi-ai să străbaţi pustiuri topindu-ţi ochii goi;
dar dragostea zdrobită în veci n-o-nvii 'napoi.
Să nu-ţi uiţi datoria spre Sfântul Dumnezeu,
că nu-i o altă vină s-o ispăşeşti mai greu
şi-ai să boceşti odată cu sufletul arzând;
dar vremea ta trecută n-o mai întorci nicicând.

Să nu-ţi uiţi aşteptarea acelor ce te plâng,
că ai s-o simţi ca jarul arzându-ţi sânul stâng
şi-ai ocoli pământul să poţi afla pe-acel
ce ţi-ar ierta păcatul, să poţi să scapi de el.

Să nu uiţi niciodată ce-i unic şi divin,
căci toată viaţa-n urmă ţi-o vei 'neca-n venin,
dorindu-ţi orice moarte, pe zi de mii de ori —
nici suportându-ţi viaţa, şi nici putând să mori.

... Ci ţine-ţi legământul şi dragostea frumos;
aşa să mergi cu ele în faţa lui Hristos.
Când mulţi se duc în Iadul amarelor mustrări,
tu 'nalţă-ţi legământul spre veşnice cântări.

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Am revenit în satul meu natal plângând,
Unde mai am o palmă de pământ
Şi o căsuţă părintească nevândută,
Cu grădina plină de iarbă nepăscută...
Acolo m-am născut în urmă cu mulţi ani,
Părinţii mei, Dumnezeieşti ţărani...
Am ajuns acolo mai de dimineaţă,
Pe vecinii noştri nu i-am mai prins în viaţă,
Glasul părintesc nu-l mai ascult,
Sărmanii de ei, nu mai sunt de mult.
De aceea astăzi, sufletul mă doare,
Nu are cine să-mi pună întrebare,
Părinţii nu mai sunt, acum îi port în gând,
În satul meu natal, mă întorc plângând.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniţi! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalţă flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinţii mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger şi câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Îşi şterge ochii cu năframa
Şi tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe şi apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duşi departe amândoi
Şi plâng şi ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuţa şi-o privesc.
Ştiu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărţeau păduri şi stânci...

Un trai mai bun şi daruri noi
Voi ne-aţi adus, dar cât vom fi
Copii uitaţi, lipsiţi de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu peşti de-argint plângând de dor,
Voi sunteţi doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea...
Să nu uiţi moşule! Acum
Este târziu şi poţi pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu ştiu că nu ne-aţi părăsit,
Însă şi nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca şi voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteţi goi
Şi eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieţii înapoi...

Copil sărac sunt... ca şi voi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea.
Un trai mai bun şi daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe şi apoi
E ger şi sunt nămeţi pe drum.
Îmi vreau părinţii înapoi!
Aştept să vină Moş Crăciun...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

M-a crescut mama în poală
Din leagăn şi pân' la şcoală
Zile-ntregi şi nopţi de-a rândul
Mi-a vegheat somnul şi gândul.

M-a învăţat să gânguresc
Să spun mamă, să zâmbesc,
M-a învăţat apoi prin casă
Primii paşi până la masă.

M-a învăţat ca să nu mint
M-a învăţat să nu m-alint
Să nu ştiu ce este frica
Toate m-a învăţat mămica!

Mamă bună, mamă dragă
Te-oi iubi o viaţă-ntreagă
Pentru tot ce ai făcut
Pentru că tu m-ai crescut.

poezie de Nina Cassian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eric (într-o celulă la inchisoare): Nu toţi am dat de belea. (I se adresează lui Kelso.) Părinţii tăi au şapte copii. Nici n-o să-şi dea seama că tu lipseşti. (I se adresează lui Fez.) Părinţii tăi nici măcar nu locuiesc în ţara asta. (I se adresează lui Hyde.) Mama ta? Probabil că e în celula de alături.

replică din filmul serial Anii '70
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când mor părinţii, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,
Din când în când, mai pune-acolo, masa,
Păstrează-le bucata de pământ,

Când mor părinţii, nu te duce-n pripă,
Să calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construieşte încă o aripă,
Şi ai să vezi că nu le-a fost uşor,

Păstrează demn, tot ce a fost frumos:
Masa, la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Aşterne iute, scoarţele din lânâ,
Mâinile mamei te vor mângâia,
Şi stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculţi concertul din vâlcea,

Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primeneşti izvorul înfundat,
Mama şi tata te vor lua de mână,
Te vei simţi la fel ca altădat,

Mai dă cu var, copile, pe pereţi,
Să îi păstrezi curaţi, ca pe-o icoană,
Părinţii tăi au devenit peceţi,
Nu alerga, dup-avuţii, în goană,

Nu aştepta, rugina să le rupă,
Deschide porţile, la casă, largi,
Toţi îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi înconjurat numai de magi,

De ce nu vii? Ai tăi mereu aşteaptă...
Ofteaz-atunci când văd că eşti absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor să creadă-n visul desuet

De fapt, Părinţii nici nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină,

Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ţi-e rouă,
E vatra noastră veche, strămoşească,
Lumina ce se scaldă-n luna nouă.

poezie de Beatrice Silvia Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A crescut dolarul, a crescut francul, a crescut lira, a crescut euro, treaba lor. Ai noştri au făcut ceea ce au promis: să ţină leul pe loc.

aforism de Cristinel Mortici (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Landon: Deci, care e primul lucru de pe lista ta?
Jamie: Să mă mărit în biserica unde a crescut mama. Acolo unde s-au căsătorit părinţii mei.

replici din filmul artistic O iubire de neuitat, scenariu de Karen Janszen, după Nicholas Sparks
Adăugat de Dumitriu Delia, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Cine-i cea mai scumpă-n lume?
Nu e greu ca să-ţi dai seama.
Cine ţi-a dat viaţă, nume,
Dacă nu iubita mamă?!

Mama te-a adus pe lume,
Te-a crescut la sânul ei,
Te-a-nvăţat să-ţi alegi drumul,
Să rezişti în anii grei.

Ochii mamei îţi zâmbesc,
Când îţi merge şi-ai succes,
Lacrimile-o podidesc,
Dacă-n viaţă nu ţi-a mers.

Mama te aşteaptă-n prag,
Când te-ntorci din pribegie
Şi la pieptul ei cu drag,
Ca pe-un prunc ea te mângâie.

poezie de Tudor Gorgos din La pragul destăinuirii (2010)
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am făcut băiat mare

Am crescut
odata cu pomii
din ogrda noastra
pe care-n fiecare vacanta,
vara,
îi udam mereu,
scotând cu ciutura apa
din inima pamântului.

Am crescut
cu frunza
ce se hârjonea cu vântul,
odata cu rasaritul
si scapatatul soarelui.

Am crescut
si ma despart
de ora
unui timp ireversibil
când nu mai pot fi copilul
neastâmparat de odinioara
alergând în vipia verii
cu tipete
dupa iepuri.

De-acum, mama,
n-o sa ma mai certe vreodata
ca sar gardul la vecini
ori c-am sarutat o fata
si nici din tinda
n-o sa mai poata striga:
,, Vin' acasa mama
ca se raceste mâncarea! "

De-acum voi fi altul
caci asta-i ursitoarea,
disperarea
si împacarea.

poezie de George Pena
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!