A fost cândva o casă

(un cântec vechi... şi totuşi actual, pentru vremurile pe care le trăim )
A fost cândva o casă
undeva în Bucureşti.
O casă mică, strâmtă,
fără soare la fereşti.
Da-n toată sărăcia ei
când mă uitam la ea,
în mintea mea de copilaş,
ce mare îmi părea!
Căsuţa aceea veche,
cu mărul rotat,
sub care sta tăticul
cu mămica la sfat.
Şi cu bucătăria
în care ani la rând,
aşteptam ca mămica
să m-adoarmă cântând.
la la la, la la la la la, la.
Dar într-o dimineaţă
cerul albastru a vuit
şi păsări mari şi negre
peste noi s-au năpustit.
Urlau zvârlind bucăţi de foc
făcând pământul scrum
şi fumul când s-a ridicat
n-am mai văzut în drum,
nici casa noastră veche,
nici mărul rotat,
zadarnic pe tăticul
şi pe mama am chemat.
Vedea cum fuge lumea
spre locul fumegând
şi-n mijlocul mulţimii
stam pe stradă plângând.
la la la, la la la la la la.
Sunt ani de când s-au dus
tăticul şi mămica mea.
Iar azi copilul meu
se joacă-n leagănul de nea.
Şi-n ochişorii lui de cer
atunci când obosesc,
îl iau în braţe şi-l dezmierd
şi încep să-i povestesc
da casa noastră veche,
de micul palat,
unde tata şi cu mama
pentru mine au visat.
Iar păsările negre
de-or vrea din nou război,
vor fi atâtea mame
să le strige, ÎNAPOI!
Autor necunoscut

poezie de Dumitru Delcă (14 aprilie 2022)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mămica, mierea prelucrează (poezie pentru copii)

Mămica, mierea prelucrează
Şi mierea ei este gustoasă;
Copilul ei, încă visează
Şi creşte măricel în casă.

Ca o albină silitoare
Este mămica mea frumoasă;
Iar eu, nectarul ei din floare
Adus şi prelucrat în casă.

Dacă n-ar fi a mea mămică...
Nu aş avea nici vis, nici casă;
Şi aş rămâne foarte mică
Şi nici la chip... n-aş fi frumoasă.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deosebire

Moritz, un elev cuminte
La liceul din Bacău
Într-o zi pe negândite
L-a întrebat pe tatăl său:
- "Papalâcule, ia spune-mi
Dar să nu fi supărat
Ce deosebire-i între
O femeie ş-un bărbat?"

- "Vai de mine şi de mine
Moritz, nu mă enerva
Cum se poate main leibchen
Să mă-trebi aşa ceva.
Un băiat ca tine învaţă
Şi nu întreabă aşa hai-hui
Chestiuni neruşinate
Care nu-s de vârsta lui."

Moritz, însă nu se lasă
Şi aşa cum şi-a propus
Plin de nevinovăţie
La mămica lui s-a dus.
- "Mutterlein, să nu te superi
Dar aş vrea să o lămurire:
Ce deosebire-i între
Un bărbat şi o femeie?"

- "Asta da obrăznicie
Vai de mine şi de mine
Stau şi mă întreb într-una
Cum de nu-ţi este ruşine?
Tu, model în toată clasa
Şi în tot liceul chiar
Să vorbeşti aşa cu mama?
Piai din ochii mei! Măgar!"

Moritz – dezolat de atâtea
Observaţiuni amare
Profesorului îi pune
Tot aceeaşi întrebare.
Dascălul – Albert – pe Moritz
Îl întreabă rugător:
- "Ia să-mi spui, te rog, ce număr
Poartă mama la picior?"

- "Mama? 37 poartă."
Iară dascălul, Albert
Mai întreabă: - "Dar tăticul?"
- "Tata? 41 cert!"
- "Deci, mămica 37
Tata, 41 are.
Precum vezi, deosebirea
Este numai între picioare."

poezie satirică de Ion Pribeagu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăticul meu

Mi-e dor de palma ce-mi dădeai
când nu eram cuminte,
Apoi în braţe mă luai,
mă sărutai pe frunte.
Mă îndemnai cu dulci cuvinte
să fiu copil ascultător.
Îmi dădeai învăţăminte
ca să mă port în viitor.
Pe câmpul ars de soare
unde trudeai din greu,
Îţi aduceam mâncare
şi apă, tăticul meu.
Cu apa din cănuţă
tu faţa-ţi răcoreai,
Şi-n umbra la căruţă,
la masă te-aşezai.
Tu pofta de mâncare,
c-o ţuică îţi sporeai.
Făceai o cruce mare
şi traista desfăceai.
Pe ştergar ţesut de mama
tot ce-am adus ai mâncat.
Până să iau bine seama,
la treabă iar ai plecat.
Pe frunte m-ai sărutat,
mi-ai zis să fiu sănătoasă.
De muncă te-ai apucat,
iar eu am plecat acasă.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mămica mea este în mine (poezie pentru copii)

Mămica mea este în mine,
Acum o chem; şi-acum ea vine;
Mămica mea este din vis
Şi calea vieţii mi-a deschis.

Visez mereu, pe-a mea mămică;
Ascult mereu, ce vrea să -mi zică;
Mămica mea, este în mine
Şi o iubesc, mereu, când vine.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsuţa veche din Kentucky (extras)

Oh! Te rog nu plânge, doamna mea,
Nu mai plânge, lacrimile tale mă dor foarte!
Hai să cântam un cântec pentru casa din Kentucky,
Pentru căsuţa noastră veche de departe.

cântec, muzica de Stephen Foster, versuri de Stephen Foster
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mămica mea când mă sărută (poezie pentru copii)

Mămica mea când mă sărută
Simt că mă nasc încă odată;
Şi nu mi-o dau nici pe osută:
Chiar dacă-i sunt: o fată!

Vreau să-mi trăieşti, mămica mea;
E ziua ta, şi-ţi mulţumesc!
Şi-ţi dăruiesc de ziua ta:
Şi eu, mămico, să trăiesc!

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul III (8 martie 2011)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miaunică (poezie pentru copii)

O pisică foarte mică
S-a pierdut de-a ei mămică,
"Miau, miau, miau", ea mieuna
După pisi mama sa.

Şi pisoiul de pisică
Pierdut de a ei mămică
Era foame de lăptic
Că e pisi, mamii mic!

"Mami, mami", ţipa el
Zgribulit şi mititel,
"Mami, mami, vreau lăptic:
Să mai sug şi eu un pic".

Dar mămica, a pierit:
Pentru el a şi murit,
Miau, şi miau, pisi ţipa
Să vină mămica sa.

Probabil, mami pisică
Pentru pisi a ei mică:
S-a dus după şoricei
Şi-alergată... de căţei!

"Vine ea a mea mămică",
Mieuna pisica mică;
Dar de foame mieuna:
Şi mămica, nu-i venea!

Şi deodată, un copil:
Se strecoară, tot tiptil
Şi-l înhaţă... pe pisic
Să îl ducă, la lăptic!

Miaunică, speriat
S-a zbătut şi a ţipat
Dar în casă la lăptic
A tăcut, cât e de mic!

De atunci, el, a uitat
De mămic şi mieunat:
Are-n casă mulţi mămici,
Are-n casă... mulţi tătici!
***
Vă rugăm, să vă gândiţi:
Şi pisoii... să-i iubiţi!
Să le daţi puţin lăptic:
Să-i fiţi mamă, şi tătic!.

poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa cu însemnul soarelui

Există o casă cu un soare pe poartă
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

Mama era croitoreasă
În casa-nsemnată şi-mi cosea jeans,
Tata dădea prea rar pe acasă,
Fiind unul dintre cei mai mari beţivi din New Orleans.

Un beţiv are o sticlă şi-o valiză
Şi o pereche de cărţi de joc,
Nu-i fericit decât atunci când bea,
Când uită de timp şi de noroc.

Mama are grijă de ceilalţi copii,
Să nu facă ce am făcut eu,
Trăieşte în casa cu însemul soarelui,
În păcate ce-o apasă greu.

Cu-n picior sunt aici pe peron,
Cu celălalt de-un tren mă agăţ,
Mă-ntorc înapoi la New Orleans,
Cu cătuşe şi lanţuri, cu tot.

Mă întorc cu memoria la New Orleans,
Cu sufletul rupt, într-o casă
Cu însemnul soarelui sculptat pe poartă,
Unde nimeni nu mă aşteaptă.

O casa cu un soare pe poartă,
În New Orleans, în oraşul meu,
O casă care a ruinat mulţi tineri sărmani
Şi, Doamne, unul dintre aceştia sunt eu.

cântec interpretat de The Animals, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe când eram copil, locuiam într-o casă veche, care ascundea o comoară. Fireşte că nimeni n-a dat de ea, sau poate nici nu s-a hărăzit nimeni să o caute. În schimb, toată casa era pătrunsă de vraja ei. Casa mea ascundea în sânul ei o taină...

Antoine de Saint-Exupery în Micul Prinţ, XXIV (15 aprilie 2013)
Adăugat de cristina gloria oprisa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi si trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut în zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi cât ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa mamei

Ce familie frumoasă,
Doi părinţi şi trei copii.
Împărţeau aceeaşi casă
Şi aceleaşi bucurii.

Mama le făcea de toate,
Toate poftele din lume;
Iar tăticul grijuliu
Aducea plasele pline.

Anii au trecut in zbor
Iar copiii s-au mărit,
Mama a rămas cu dor
Şi tăticul a murit.

Bolnăvioară draga mamă
Lupta cu-ale vieţii griji;
Ca o stâncă pe afară,
În suflet cărbuni aprinşi.

Trece azi şi trece mâine,
Trec şi luni şi trec şi ani;
Iar cei trei copii departe,
Între ei parcă-s duşmani.

Mama suferă-n tăcere
Numai ea şi-a ei durere.
Are-o singură dorinţă
Înainte de a piere.

Şi se roagă, ţine post:
-Doamne, Dă-le Tu credinţă!
Dacă mamă bună-am fost,
Aşa ceva-i cu neputinţă!

Chinul mamei-i tot mai mare,
Boala este tot mai grea
Şi-ntr-o zi de primăvară
Ea din viaţă se stingea.

Iată fraţii-s împreună
Dorinţa i-au împlinit:
-Draga noastră mamă bună,
După noi căt ai tânjit!

Şi plângând o duc spre groapă,
Spre odihna cea de veci:
-Rămas bun, măicuţă dragă
De ce trebuia sa pleci?

poezie de Ramona Kovacs (2019)
Adăugat de Ramona Kovacs
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băieţelul şi cadoul

Un laptop i-au dat în dar
Tăticul şi cu mămica,
Dar crezând că e cântar
S-a urcat pe el bunica.

epigramă de Lucian Preda din Alandala
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când mor părinţii, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,
Din când în când, mai pune-acolo, masa,
Păstrează-le bucata de pământ,

Când mor părinţii, nu te duce-n pripă,
Să calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construieşte încă o aripă,
Şi ai să vezi că nu le-a fost uşor,

Păstrează demn, tot ce a fost frumos:
Masa, la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Aşterne iute, scoarţele din lânâ,
Mâinile mamei te vor mângâia,
Şi stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculţi concertul din vâlcea,

Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primeneşti izvorul înfundat,
Mama şi tata te vor lua de mână,
Te vei simţi la fel ca altădat,

Mai dă cu var, copile, pe pereţi,
Să îi păstrezi curaţi, ca pe-o icoană,
Părinţii tăi au devenit peceţi,
Nu alerga, dup-avuţii, în goană,

Nu aştepta, rugina să le rupă,
Deschide porţile, la casă, largi,
Toţi îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi înconjurat numai de magi,

De ce nu vii? Ai tăi mereu aşteaptă...
Ofteaz-atunci când văd că eşti absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor să creadă-n visul desuet

De fapt, Părinţii nici nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină,

Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ţi-e rouă,
E vatra noastră veche, strămoşească,
Lumina ce se scaldă-n luna nouă.

poezie de Beatrice Silvia Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca între Tată şi Fiu

Astăzi tot ce vreau Doamne e
să stau de vorbă cu tine
ca între tată şi fiu
nu o să întreb nimic despre cei
care se vând pentru câţiva bănuţi şi
nici despre lucrurile care nu există
dacă ţi-aş cere să-mi spui
de ce mor oamenii
mi-ai răspunde
că sunt muritori
dacă te-aş întreba de ce
nu-i înveţi să moară
mi-ai răspunde că tu
le-ai dat viaţa
şi că
viaţa trebuie să-i înveţe
când şi cum...
dar cu tata ce-ai avut?
s-a dus într-o dimineaţă devreme
să stea de vorbă cu tine şi
nu s-a mai întors
de atunci mama
în fiecare zi
îşi punea şorţul
şi-i gătea de prânz
ochii îi erau ca doi nori încărcaţi
din când în când îşi ştergea fruntea
brăzdată de griji şi lăcrima
prin colţul buzelor apăsat de durere
scăpărau milimetric cuvintele care ne făceau fericiţi
" vine tata... s-o fi dus ca să vadă ce-o mai fi pe dincolo",
apoi îşi cufunda capul în pumni şi suspina

ai mai îmbătrânit şi tu şi tata
aţi spart cerul şi prin crăpătura aceea
ne priveaţi chiorâş până în ziua
în care mama a adormit pe prispa de pe care
îşi împreuna mâinile şi te ruga să ai grijă de noi
cu siguranţă mama e acolo şi mă priveşte de sus
dar tata?
de ce nu mă strigă tata?
nu mai am pe nimeni şi nici prieteni pe aproape
am mai îmbătrânit şi eu
timpul s-a aciuit în crăpătura prispei
e doar un semn
ştiu că
tata şi cu mama au fost cândva pe-aici

e târziu, Doamne!
ţine-mă pe genunchi în seara asta
şi lasă-mă să o văd pe mama
e tot ceea ce vreau

nu trebuie să mă înveţi să mor
tata sau poate mama au o datorie
mai veche faţă de tine

lasă gestul meu să acopere totul
asta-i tot ce vreau,
Doamne!

poezie de Teodor Dume din Volumul: Temniţa de sub rană
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe la Bogata

am fost pe acasă la Bogata
dar nu e nimeni — e pustiu
goală-i casa şi e gata
şi pentru mine — e târziu

eu însumi am îmbătrânit
şi-a mea viaţă-i spre apus
iar trupu-mi este azi slăbit
aşa de zvelt eu astăzi nu-s

plecară ai mei cu toţi în şir
şi casa iată e pustie
doar al amintirii astăzi mir
pe-ai mei se luptă să-i învie

şi plin ocolu e de iarbă
şi nicio piatră nu mai e
de parcă totu-n mare grabă
ca focu-i stins — asemene

ca focu iată din fiteu
ce nu mai arde prea demult
de-ai casei iată-s numai eu
tăcerea când eu o ascult

dar e pustiu şi e închis
pe aripa vremii pierdute
de parc-a fost numai un vis
lăsat la cine vrea să asculte

de parcă nu a fost o vreme
în care acolo-am locuit
cu atâtea umblete şi semne
părinţii unde m-au primit

de parcă nici tata bătrân
n-a fost acolo vreodată
când ne jucam copii-n fân
în joaca cea nevinovată

şi parcă n-a fost la cuptor
chiar dânsu ptita să o facă
cum n-a fost alta aşa cu spor
cuptorul nostru să o coacă

şi parcă tata n-a umblat
făcând atâtea pe afară
să fie totul aşezat
din zori de zi până în seară

şi parcă acolo n-au crescut
copii ca florile de primăvară
dar azi e trist şi de urât
şi mai urât ar vrea să-mi pară

mi-aduc aminte cum în blide
topala mama o punea
şi noi copiii înainte
ne înfruptam atunci din ea

plină casa de viaţă
era atunci chiar şi-n ocol
simţeai spre ceruri cum se-nalţă
şi nu era nimica gol

acum — nimica nu e viu
şi iarba parcă este moartă
ocolu-i sarbăd şi pustiu
şi nimeni nu mai e la poartă

lipseşte mama — tata nu-i
şi nici o vorbă nu se aude
nici paşii azi ai nimănui
auzul nu ţi-l mai pătrunde

căci toţi s-au dus şi ne-au lăsat
sunt aşezaţi iată-n mormânt
de e pustiu şi al meu sat
de-ai mei aproape când nu sânt

se coc plăcinte-n atmosferă
căci iată totul a murit
şi casa parcă-i o himeră
viaţa unde mi-am trăit

căci fără viaţă este tot
ocol fântână — cohe şură
copil să fiu eu nu mai pot
căci toate iată se pierdură

şi nu e nimenea să urce
iar pe fân în podu şurii
şi din mere să îmbuce
mângâindu-i cerul gurii

nu e mama nicăieri
şi nici tata iată nu-i
de nu mai am în duh puteri
să dau veste nimănui

ca şi atunci când toţi copiii
pe afară-n şiruri se jucau
dând prinosul bucurii
plini de viaţă când fugeau

dar acum când iar privesc
atmosfera casei noastre
în chinuri mă prăpădesc
de ce văd că avem parte

iarba a umplut ocolul
nici un pas că nu se aşterne
de străluce-n goluri golul
de nimic nu este vreme

totul este năruit
fără viaţă şi mişcare
casa unde am trăit
nicio faţă parcă n-are

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paternitate

Având un frate blond ca spicul,
Leit mămica şi tăticul,
Cel mic, cu faţa tuciurie,
Al cui o fi, Alah mai ştie!

epigramă de Vasile Vajoga din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Geniala lui tăticul"

Fetiţa lui Traian este deşteaptă,
E genială şi plină de "succesuri",
Dar are, când puţini se aşteaptă,
"Eşece" mari în unele discursuri.

epigramă de Paul Constantin (26 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea de-acolo ne lumină

A trecut un an de când s-a dus
Fetiţa căzută în fântână,
Să stea alături de Isus,
Cu Maica Domnului de mână.

Azi în sat e sărbătoare.
Satu-ntreg s-a adunat,
În amintirea celei care
La Dumnezeu a plecat.

Femei, copii, cu mic cu mare,
În genunchi s-au aşezat
Şi slăvesc copilul care,
În rai, la cer s-a ridicat.

Ei plâng alături de părinţi.
Aduc coroane mari de flori.
Apoi se roagă la cei sfinţi
Să-i fie îngerii surori.

Cuminţi, aprindem rând pe rând,
Lumânări la groaznica fântână,
Care-a lăsat părinţi plângând
Şi multă tristeţe-n urmă.

De sus, cu aura ce-i înconjoară
Chipul ei de îngeraş,
În mintea noastră ea coboară,
Aievea unui copilaş.

Şi mama ei, ades o vede
În visul nopţilor de vară.
Printre copii, la joc o pierde
Şi inima-i rămâne... tot amară!

Încet, încet, visul se stinge.
Din el nimic n-a mai rămas.
De prea mult dor sufletu-i plânge
Şi-s multe lacrimi pe obraz.

Acum, copila e o mândră floare,
În a raiului grădină,
Şi la fel ca Ursa Mare,
Ea de-acolo ne lumină!

poezie de Dumitru Delcă (9 iunie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!