Când îmi aduc aminte de copilărie, îmi vin în cap momentele în care toată lumea citea: masa noastră lungă din lemn din living era acoperită cu toate ziarele posibile. Şi teancuri de cărţi zăceau peste tot, prin camere. Părinţii mei îşi doreau mereu să înveţe ceva în plus. Mama s-a apucat de lecţii de limba arabă după ce trecuse bine de vârsta de 40 de ani.

citat din Olivia Wilde
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când

un membru al echipajului îi striga
ceva căpitanului în limba lor
ciudată pentru pasagerul special
iar el
căpitanul în ţinuta lui albă
lua puşca şi trăgea
într-o vietate minusculă
pe care numai ochii lui
şi ai marinarului care strigase
o putuseră deosebi printre umbrele
verzi şi albastre ale pădurii:
vreun pui de crocodil care stătea
întins nepăsător la soare
pe un buştean căzut în apă
lângă mal
sau vreun cormoran care stătea
nemişcat în urmărirea prăzii
în frunziş
pe la ora două căldura era insuportabilă
căpitanul înceta să mai citească
din cărţoiul lui gros
plesnea o muscă ţe-ţe cu pliciul
îşi ungea cu ulei arma
câteodată se aşeza la o masă
acoperită cu ziare vechi
şi scotea mărgele dintr-o cutie de lemn plină
cu mărgele de lemn
apoi se apuca să meşterească mătănii ieftine
luau masa şi serveau câteva pahare de whisky
se retrăgeau în cabinele
insuportabile din cauza căldurii
şi zăceau în paturi
nu putea fi vorba despre somn
picau în letargie câteva ceasuri

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu limba noastră

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea popor,
cum stelele
din cer
sunt stele
cu veşnica lumină-a lor.

Este a noastră limba noastră
şi noi suntem cu ea pământ,
cum marea mare
este mare
cu ape veşnic vălurând.

Este a noastră limba noastră
şi soartă noi suntem cu ea,
cum este codru verde soartă
cu ciuta şi cu pasărea.

Din străbunei cu limba noastră
noi am crescut şi creştem, demn,
cum creşte pomul din ţărână
suită-n frunză şi în lemn.
Ci noi cu ea, cu
limba noastră,
nemuritori vom fi oricând,
nemuritori cum e Pământul
cu Soarele mereu arzând.

poezie de Dumitru Matcovschi (1 ianuarie 2000)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna-mireasa mea bolnavă

Mi-aduc aminte de copilărie:
Ce alb ningea un suflet incolor!
Astăzi numesc idiosincrasie
Că nu eram, de boli, înghiţitor.

Alb, îmi aduc aminte de iubire:
Nici nu spuneam că sunt îndrăgostit,
Cu toate că vorbeam cu-ntreaga fire
Despre medicamentul înghiţit.

Şi-acum, când povestesc la lumea toată
Cum ninge alb un suflet colorat,
Mă simt o sanie abandonată
De un copil pe care l-a uitat.

Şi-n faţa morţii albe regret, bolnav cernit,
Că nu-s medicament şi nu pot să mă-nghit.

poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 decembrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziarele de dimineaţă

Ziarele de dimineaţă se distribuiau gratuit,
Copiii nu mai voiau să înveţe,
Peste tot numai războaie şi greve
Adevărul are întotdeauna două feţe

Soţul tău te părăsise
Tu voiai să te întorci în copilărie,
Lumina zilei apunea plânsă
Peste turnul de la primărie

Cine e mai tare face legea
Şi alte obiecţii nu mai ridic
Cei mai slabi au întodeauna dreptate
Deşi asta nu le (mai) foloseşte la nimic

poezie de Ion Untaru din Paso doble (2009)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când mor părinţii, nu le vinde casa,
Ei au trudit în Raiul lor cel sfânt,
Din când în când, mai pune-acolo, masa,
Păstrează-le bucata de pământ,

Când mor părinţii, nu te duce-n pripă,
Să calculezi cât iei pe truda lor,
Ci construieşte încă o aripă,
Şi ai să vezi că nu le-a fost uşor,

Păstrează demn, tot ce a fost frumos:
Masa, la care-ai stat, cu trei picioare,
Lampa ce arde încă, lin, duios,
Covorul, patul, cele trei ulcioare,

Aşterne iute, scoarţele din lânâ,
Mâinile mamei te vor mângâia,
Şi stai pe prispa veche, chiar bătrână,
Să mai asculţi concertul din vâlcea,

Hai, scoate apa toată din fântână,
Să primeneşti izvorul înfundat,
Mama şi tata te vor lua de mână,
Te vei simţi la fel ca altădat,

Mai dă cu var, copile, pe pereţi,
Să îi păstrezi curaţi, ca pe-o icoană,
Părinţii tăi au devenit peceţi,
Nu alerga, dup-avuţii, în goană,

Nu aştepta, rugina să le rupă,
Deschide porţile, la casă, largi,
Toţi îngerii te vor veghea, ascultă,
Vei fi înconjurat numai de magi,

De ce nu vii? Ai tăi mereu aşteaptă...
Ofteaz-atunci când văd că eşti absent,
Stau umbre triste, pironite-n poartă,
Nu vor să creadă-n visul desuet

De fapt, Părinţii nici nu mor vreodată,
Trăiesc în noi, sunt râu cu apă lină,
Sunt stele-aprinse peste zarea-naltă,
Sunt curcubeu, pe bolta cea senină,

Tu ia aminte: casa părintească
E locu-n care sufletul ţi-e rouă,
E vatra noastră veche, strămoşească,
Lumina ce se scaldă-n luna nouă.

poezie de Beatrice Silvia Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă te afli în unul din momentele în care crezi că toată lumea are ceva cu tine, s-ar putea ca tu să ai ceva cu toată lumea.

Luca Filip
Adăugat de Luca Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De casa-n care m-am născut, revăd adeseori
Fereastra micuţă prin care soarele
Se strecura sfios în zori;
Nu-ntârzia, nici nu făcea prea lungă ziua
Care de cei dragi nouă ne desparte,
Dar acum, doresc ca noaptea
Să-mi fi dus suflarea cât mai departe!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte
De trandafirii albi şi roşii, de crinii
Parfumaţi, de violete şi de-ale nuferilor cupe,
De toate-acele flori, fiicele luminii!
De liliacu-n care-şi făceau cuib prigorii,
Unde frate-miu-n lumina aceea care uneşte
Atârna de ziua lui flori galbene de salcâm –
Acel arbore încă mai trăieşte!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Era acolo un balansoar
Unde aripile rândunicii-n zbor
Erau susţinute de aerul limpede cristal!
Spiritul meu zbura atunci, un fulg,
Acum e cleios şi are aripi grele,
Iar iezerele verii nu mai pot răcori
Arşiţa tâmplelor mele!

Îmi aduc aminte, îmi aduc aminte,
Brazii erau înalţi, de-argint când venea gerul,
Credeam pe vremea-aceea
Că fruntea lor atinge cerul:
Era inocenţa celui neştiutor într-ale lumii;
Dar acum, când amurgul se-apropie tiptil,
Ştiu că astăzi sunt de rai mult mai departe
Decât atunci când eram doar un copil.

* Acest poem a inspirat filmul de scurt metraj I REMEMBER (1925), în regia lui Harry Edwards, cu actorii Harry Langdon & Natalie Kingston.

poezie de Thomas Hood, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar fi bine ca lumea să înţeleagă că şi femeile bisexuale sunt normale. Nu au două sexe.

citat din Olivia Wilde
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primele cărţi care m-au pasionat au fost romanele istorice. Am citit încă de la vârsta de 10 ani. Îmi aduc aminte, în franţuzeşte, o serie de volume despre epoca napoleoniană a doi autori alsacieni.

citat din Neagu Djuvara
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Limba Română

În limba română a sculptat Brâncuşi,
Şi şi-a vărsat tot dorul Eminescu,
A plans pe corzile viorii, a lui Enescu arcuş,
În limba română a pus viaţă-n pânze, Grigorescu.

În limba română cântă aşa duios privighetoarea,
Şi tot în limba noastră toţi stejarii povestesc,
În limba română străluceşte-n razele de soare marea,
În limba română toate florile iubesc.

În limba română lumea este mai frumoasă,
Şi tot în limba noastră rugile se înalţă către stele,
Limba română pentru mine e "Acasă"
Limba română, limba visurilor mele.

poezie de Marius Alexandru (9 august 2021)
Adăugat de Marius Alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curăţaţi-vă de toată mizeria înainte să intraţi în teatru, iar după ce aţi intrat, nu vă mai permiteţi să scuipaţi prin toate colţurile. Şi totuşi, în majoritatea cazurilor, actorii aduc cu ei în teatru toate mizeriile posibile: bârfe, intrigi, prejudecăţi, calomnii, ură, orgolii mărunte. Ca urmare teatrul nu devine un templu al artei, ci o scuipătoare, un loc de ceartă, o groapă de gunoi.

Constantin Stanislavski în Munca actorului cu sine însuşi, vol. II
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba mea, cea română

Dintre toate ce sunt, ori au fost, ori devin
Dintre graiuri uitate, ori prezente şi vii
Limba mea, cea română, te învaţă să fii
Cum nici una nu poate, mai înalt, mai divin...

Sunt plecaţi de acasă peste mări, peste ţări
Milioane de fraţi şi surori, aprig chin...
Limba mea, cea română, cea în care mă-nchin
Cea în care mă rog, pentru ei, către zări...

Limba-n care gândesc, mă exprim şi iubesc
Mă hrăneşte din cărţi cu o hrană de vis
Limba mea, cea română, cea în care v-am scris
Cea în care iubiţi şi trăiţi har ceresc...

Şi-ntr-o zi, peste timp, când m-oi stinge de tot
Voi gândi către voi - rugă Celui de sus
Limba mea, cea română, mi-ar zâmbi la apus
Şi-ar grăi pentru mine, când eu n-am să mai pot...

poezie de Petrică Conceatu (2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curiozitate. Făcând vizită în judeţul Covasna, preşedintele Traian Băsescu a promis că o să înveţe limba maghiară (Ziarele)

Pretenţioşi, cum eu îi ştiu,
Cei din Covasna o să-i ceară
Băsescului, când o veni
Să... râdă în limba maghiară!

epigramă de Gheorghe Grosu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place să citesc. Mai mult de atât! E vital să citesc, necesar precum a inspira şi a expira. Am cărţi lângă pat, pe sub pat, pe mese, pe sub mese. Unele neterminate, altele citite de mai multe ori, subliniate în două culori. Eu m-aş plictisi la plajă dacă nu aş citi ceva sau pe o pajişte la munte. Când eram mic, mama îmi citea poveşti din toate culturile. De Crăciun găseam sub brad, pe lângă haine, jucării şi dulciuri, cărţi de poveşti, apoi enciclopedii, romane istorice, SF, jurnale... Sper ca viitoarea mea soţie să îmi citească ceva frumos înainte de a adormi în fiecare seară.

Michelle Rosenberg în Secretomanul Şarmant
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reverie

În părculeţul de lângă apă
Care curge încet la vale
Stau gânditor pe bancă
Fiind şi zi de sărbătoare.

Pe alei e forfotă mare
Bătrâni, tineri şi părinţi
Veniţi pentru plimbare
Cu odraslele lor cuminţi.

Unii mereu spun la glume
De care îmi aduc aminte
Lumea noastră este lume
Şi priveşte tot înainte.

Bucurii au şi ai mici
Pe lângă părinţii lor,
Mamele şi ai lor tătici
Le fac voile cum vor.

Dau şi eu ceasul în urmă,
Cu amintirile toate,
Au fost ani grei, nu glumă
Ducându-i mai departe.

Privesc îngândurat în zare
Şi copilaşii din jur
Care îmi dau târcoale,
Voind ceva să le spun.

N-am stat mult şi am început
C-o voce înceată şi moale
Aşa cum m-am priceput
Pentru o bună desfătare.

Să trăiţi, dragi copii,
Să ajungeţi oameni mari,
Să aveţi numai bucurii
Împlinind suta de ani.

Strânşi cu toţii în jurul meu
Să asculte ce le vorbesc,
Le-am spus despre viaţă mereu,
Să fie harnici cât

poezie de Dumitru Matei din Clepsidra vieţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până una, alta, copilul creştea, asculta de părinţi, şi cartea cu care se născuse din mâini n-o lăsa. Citea, citea mereu pe dânsa şi învăţa, de se mira toată lumea de silinţa şi învăţătura dânsului. Când se făcu ca de nouă ani, ştia câte în lună şi în soare. El însuşi ajunsese să fie o carte şi toţi megieşii veneau la dânsul şi-l întrebau despre păsurile lor...

citat celebru din Petre Ispirescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străinul înşira sticluţele pe dulap, pe cămin, pe masa de lângă fereastră, pe jos, pe raftul de cărţi, pretutindeni. Farmacia din Bramblehurst nu se putea lăuda nici cu jumătate din sticlăria expusă acolo. Era un spectacol cât se poate de interesant. Coş după coş se uşura de încărcătura lui, până ce toate au fost golite. Masa din mijlocul odăii dispăruse sub un morman de paie. Afară de sticle, singurele obiecte care s-au mai ivit din coşuri au fost o serie de eprubete şi o balanţă împachetată cu grijă. Şi culmea! de îndată ce a isprăvit cu despachetatul, străinul s-a dus la fereastră şi s-a apucat să lucreze, fără să se sinchisească de muntele de paie, de focul care se stinsese, de lada cu cărţi rămasă afară, sau de restul bagajului care fusese cărat sus.

H.G. Wells în Omul invizibil
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărţi până la tavan... Cărţi până la cer... Grămada mea de cărţi e lungă de o milă. Cât de mult le iubesc! Cât de mare nevoie am de ele! Voi avea o barbă lungă în momentul în care le voi fi citit pe toate...

citat din Arnold Lobel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceaţa amintirilor se topeşte şi nu mai văd bojdeuca cea veche de lut. Mă opresc şi mama, cu părul alb ca pânzele celea din copilărie, aleargă în întâmpinarea mea. Mă înfior de fiecare dată când îmi aduc aminte de ochii ei umezi de bucurie. Ca şi acum, când stau la masa de scris, cu pianul în preajmă, care tace şi el pentru a-şi aduna gândurile... Ce straniu e!... Cum se întâmplă astăzi că eu sunt compozitor şi nu plugar, scriu muzică şi nu cresc pâine? Şi iarăşi prind a răscoli amintirile... Aplauze, aplauze... Şi numai mama în sală plânge. Alături de ea, întotdeauna mic, o întreb: "De ce plângi, mamă?". "Dacă ai şti, îmi răspunde, cum mă doare sufletul... şi dacă ai şti cât de bucuroasă sunt că am ajuns până în această zi...". Bucuriile şi suferinţele mamei. Nu ştiu dacă este o muzică mai frumoasă decît vocea mamei. Încerc să o pun pe note şi atunci cântecul ei de leagăn, pe care l-am uitat de mult, îl simt şi îl aud cântat în filmul "Maria, Mirabela". Încerc să-i surprind în sunete paşii ei uşori şi mereu grăbiţi şi, poate, anume atunci o văd alunecând pe Cătălina, fata de vis şi de basm a Luceafărului Poeziei noastre. Ce izvor fantastic de melodii este memoria noastră!...

citat din Eugen Doga
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi vorbim o limbă sfântă

Noi suntem pe acest pământ stăpâni
Şi vorbim o limbă sfântă.
Şi nu-i ascultăm pe acei păgâni care spun,
Că limba noastră, e o limbă frântă.

Limba noastră e dulce ca mierea de albină,
E gingaşă şi frumoasă ca floarea din grădină.
Limba noastră, e limbă veche, e de pe timpul lui Traian.
Ea s-a născut atunci când s-a înfrăţit poporul dac cu cel roman!

Limba noastră, e o limbă divină.
Aşa a fost şi va fi mereu,
Căci limba noastră cea română
E vorbită chiar şi de bunul Dumnezeu.

poezie de Vladimir Potlog (30 august 2022)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!