Casa părintească

Primul meu rai s-a prefăcut în scrum,
Nu pot uita căsuţa mea cea dragă,
Spre locul casei, gol, privesc din drum:
-Cât mi-aş dori s-o mai revăd întreagă!

Mama demult la ceruri e plecată,
N-a fost de faţă să mai vadă focul,
Ne-a părăsit cu inima-mpăcată:
Casa-şi păstrează-n liniştea ei locul.

Tata-împietrit de jale şi durere
Neputincios privea cum arde totul,
Cu braţele spre cer, fără putere,
Ruga pe Dumnezeu să stingă focul.

S-au mistuit în flăcări lucruri sfinte:
Pozele-n ramă, neşterse amintiri,
Icoana casei o revăd ca mai-nainte,
Mă-nchin în gând la ea, în rătăciri.

Am încercat s-o construiesc în minte,
Am refăcut odaie cu odaie,
Nimic nu seamănă ca înainte:
-Ţi-e tare dor de casa ta, Culaie!

Lampa din cuiul din perete-o pregăteam,
Şi-o aprindeam pe la amurg de seară,
În podul casei zvârlugă mă suiam
Urcând uşor pe treptele de scară.

Prin geamul de la drum îl văd pe tata,
Mă-ncearcă amintiri şi doruri multe,
Aştept să mai deschid-odată poarta,
Să intre, să mă mângâie pe frunte.

Plouă... Uliţa Morii tristă plânge,
Un loc viran pe suflet mă apasă,
La poartă plâng şi inima-mi se frânge,
Sunt trist... N-am unde să mai trag acasă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Şi zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârşit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toţi-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.

Azi, miroase-a mere coapte iară
Şi a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezeşte al copilăriei dor.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.

E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru Moş Crăciun

Aştept să vină Moş Crăciun,
Îmi vreau părinţii înapoi,
E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Ei sunt departe şi apoi,
Muncesc din greu spre a avea
Un trai mai bun şi daruri, noi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea!
Copil sărac sunt... ca şi voi.

Aştept să vină Moş Crăciun!
Poveşti cu zâne-am auzit...
Cu feţi-frumoşi, cu zmei de fier
Care pământu-au împânzit.
Un făt-frumos e tatăl meu!
O zâă bună-i mama mea!
Şi dacă traiul le e greu,
Izbândă tot îşi vor afla.

Îmi vreau părinţii înapoi!
O rugă-n vânt am zămislit...
Veniţi! Vă vreau decât pe voi!
Atunci doar fi-voi fericit!
Se-nalţă flacără-n apus,
Eu îngenunchi, Părinte Sfânt.
Părinţii mei s-au dus, s-au dus...
Adu-i acasă mai curând!

E ger şi sunt nămeţi pe drum,
Acasă-i pomu-mpodobit.
E ger şi câinii latră-acum...
În poartă cine s-a oprit?!
Bunica iese în pridvor,
Îşi şterge ochii cu năframa
Şi tremură de vis, de dor,
O vede, înger blând, pe mama.

Ei sunt departe şi apoi,
Cu ei în gând adorm mereu.
Sunt duşi departe amândoi
Şi plâng şi ei de dorul meu.
Dar ruga mi s-a împlinit,
Cu drag căsuţa şi-o privesc.
Ştiu eu?! Parc-au îmbătrânit!
Dar eu mai tare îi iubesc.

Muncesc din greu spre a avea,
Aici, noi, multe bucurii,
Dar ochiu-i gol de mama mea,
De tată zorile-s pustii!
De-atâta dor, peste ocean,
Crescut-a pod de-alese rugi.
Când eu stăteam plângând la geam,
Ne despărţeau păduri şi stânci...

Un trai mai bun şi daruri noi
Voi ne-aţi adus, dar cât vom fi
Copii uitaţi, lipsiţi de voi,
În timpuri ne vom nărui.
Val cu privirea către cer,
Cu peşti de-argint plângând de dor,
Voi sunteţi doar un giuvaer
Ce-l vom păstra la piept, de dor.

Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea...
Să nu uiţi moşule! Acum
Este târziu şi poţi pleca!
Poate c-ai înnoptat pe drum...
Oh, mamă, bine ai venit!
Bine-ai venit, tăticul meu!
Eu ştiu că nu ne-aţi părăsit,
Însă şi nouă ne-a fost greu.

Copil sărac sunt... ca şi voi.
În roluri, parcă semănăm.
Cât voi de mine sunteţi goi
Şi eu de voi sunt... Să zburăm!
Să plângem timpul ce-am pierdut,
Apoi, cu amintiri cu amintiri de noi
Să o luăm de la-nceput
Dând timpul vieţii înapoi...

Copil sărac sunt... ca şi voi.
Eu doar părinţii, ştii, i-aş vrea.
Un trai mai bun şi daruri noi,
Muncesc din greu spre a avea.
Ei sunt departe şi apoi
E ger şi sunt nămeţi pe drum.
Îmi vreau părinţii înapoi!
Aştept să vină Moş Crăciun...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi plouă şi ninge...

E toamnă târzie şi plouă şi ninge,
Se scutură norii şi streaşina plânge
Şi vântul s-agită, e vreme câinoasă
În sobă ard flăcări, fac umbre prin casă

E mut telefonul, tăcerea se-aude
Şi ceasul a stat, un bec nu s-aprinde,
E beznă afară, nu mai ştiu unde sunt
Se scurg amintiri prin tăceri de mormânt

De ce nu-s cu tine, mă-ntreb şi-i târziu
De ce n-am rămas?!.... Mă-ntreb şi nu ştiu...
E frig prin odaie şi focul se stinge
E toamnă târzie şi plouă şi ninge...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strada mea

Strada mea cu nume de Luceafăr,
Mă cheamă cu atâtea amintiri,
La poarta casei, teii puşi de tata,
Au vârsta mea şi au îmbătrânit.

Dar strada şi parfumul teilor e acelaşi,
La fel ca amintirile, ce au trecut,
Aud şi-acum sâset de bucurie,
Cum aş putea uita, ce-am petrecut.

În poarta casei văd pe mama şi pe tata,
Cu ochii adânciţi în tâmple argintii,
Pe sora mea, înger între copii,
Ce-mi conduceau plecarea cu toţii trei,
Căci mă chema grăbit al meu destin.

Acum, strada, ca şi poarta, e pustie,
Doar mama între tei apare rar,
Cei dragi s-au dus chemaţi de zări pierdute,
Iar prietenii, către ale lor chemări.

Poate că într-o viaţă viitoare,
Din nou cu toţii ne vom întâlni,
Copilăria mai mult vom preţui,
Căci amintirea ei, rămâne în instinct.

poezie de Valeria Mahok (4 octombrie 2004)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea asta de lumină

În căsuţa de la ţară,
Frumoasă ca un palat,
N-am venit de astă vară
Şi sunt tare supărat.

Voi pleca acum la drum
Poarta casei să deschid,
Şi în noaptea de Crăciun,
Pe părinţi am să-i colind.

Din suflet le voi ura
Viaţă lungă, fericire!
Cu drag le voi adresa
Cuvinte de mulţumire.

Vom sta apoi lângă cuptor
Şi amintiri vom depăna.
Am să le-arăt că mi-a fost dor
De tatăl şi de măicuţa mea.

Sufletele ne-om deschide,
Vom cânta chiar şi colinde
În brad becuri vom aprinde,
Vom goli vinul din blide.

În noaptea asta luminoasă
Vom petrece până-n zori,
Când umblă din casă-n casă
Cete de colindători.

Ne vor cânta la fereastră
Colinde de viaţă lungă.
Noi, din avuţia noastră
Le dăm vin şi bani în pungă.

În noaptea asta de lumină
Ne vom ruga la Dumnezeu,
Masa să ne fie plină
Ca-n noaptea asta, tot mereu.

Aşa vine Moş Crăciun
În căsuţa de la ţară.
Mă grăbesc s-ajung acum
Unde n-am venit de-o vară.

poezie de Dumitru Delcă (17 decembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

În noaptea albă de Crăciun

... În seara sfântă de Ajun,
Ne aşezam, tăcuţi, la masă...
Era plăcut şi cald acasă,
În noaptea albă de Crăciun.
Şi mama,-n vatra cu tăciuni,
Trăgea sub pirostie focul,
Scânteile duceau norocul
Pe coşul casei plin de lumi.
C-o stea din el, plecam şi eu,
Cum pleacă-n cer o rugăciune,
Sperând la clipa de minune,
Ce-înseamnă-n viaţă Dumnezeu...
În zori de zi, o luam, de zor,
Cu steaua mea din jar culeasă,
S-ajung, prin sat, din nou, acasă,
Precum un mag pe-un drum de dor.
Credeam că vin din cer, de sus,
Să spun că steaua-n zori răsare,
Să duc prin case-o veste mare
Că s-a născut în noi Isus...
Mergeam prin zori ca un cuvânt
Ce se năştea din casă-n casă,
Cu steaua magică culeasă
Din cer, cu focul din pământ.
... Priveam în jar, cu ochi de gând,
Mă minunam la ce-o să fie,
Când vom ieşi din pribegie
Şi ne-om întoarce pe pământ...
... Dar steaua mea era doar semn,
Cules din vatra cu corlată,
Din lumea noastră, aşezată
În case vechi, cu porţi de lemn...
... Însă-a venit de-atunci un nor
Iar cerul nu mai arde-n stele,
Azi, sunt cu toate-ntre zăbrele
Şi tot pământ-i orb de zbor...
... În noaptea sfântă de Crăciun,
Ajung din nou la noi acasă,
M-aşez, târziu, pe-un strop de masă,
Prin ce-a fost ieri, cu ce-i acum...
.........................................
... Era tot ziua de Crăciun...,
Dar mama mea, demult murise,
Iar coşul casei, plin de vise,
Era acum morman de fum...
... Am să pornesc din nou la drum,
Dar casa noastră din răscruce,
S-a dus şi numai poate duce
La ce-a fost ieri, prin ce-i acum...
... Mă pregătesc să plec din sat,
Când voi zări, în ochi, lumină,
Şi când cocoşul, din grădină,
Va fi la primul lui mimat.
Am doar pe gând, din cer, o stea,
Cu mări de foc şi flori de gheaţă,
Şi-am s-o aştept, ca-n dimineaţă,
Să-apară iar în viaţa mea...
Dar, acea stea din timp s-a dus
Şi-n zori de zi n-o să apară,
Să ducă-n lume-o veste rară...,
Căci a murit, în noi, Isus.

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe la Bogata

am fost pe acasă la Bogata
dar nu e nimeni — e pustiu
goală-i casa şi e gata
şi pentru mine — e târziu

eu însumi am îmbătrânit
şi-a mea viaţă-i spre apus
iar trupu-mi este azi slăbit
aşa de zvelt eu astăzi nu-s

plecară ai mei cu toţi în şir
şi casa iată e pustie
doar al amintirii astăzi mir
pe-ai mei se luptă să-i învie

şi plin ocolu e de iarbă
şi nicio piatră nu mai e
de parcă totu-n mare grabă
ca focu-i stins — asemene

ca focu iată din fiteu
ce nu mai arde prea demult
de-ai casei iată-s numai eu
tăcerea când eu o ascult

dar e pustiu şi e închis
pe aripa vremii pierdute
de parc-a fost numai un vis
lăsat la cine vrea să asculte

de parcă nu a fost o vreme
în care acolo-am locuit
cu atâtea umblete şi semne
părinţii unde m-au primit

de parcă nici tata bătrân
n-a fost acolo vreodată
când ne jucam copii-n fân
în joaca cea nevinovată

şi parcă n-a fost la cuptor
chiar dânsu ptita să o facă
cum n-a fost alta aşa cu spor
cuptorul nostru să o coacă

şi parcă tata n-a umblat
făcând atâtea pe afară
să fie totul aşezat
din zori de zi până în seară

şi parcă acolo n-au crescut
copii ca florile de primăvară
dar azi e trist şi de urât
şi mai urât ar vrea să-mi pară

mi-aduc aminte cum în blide
topala mama o punea
şi noi copiii înainte
ne înfruptam atunci din ea

plină casa de viaţă
era atunci chiar şi-n ocol
simţeai spre ceruri cum se-nalţă
şi nu era nimica gol

acum — nimica nu e viu
şi iarba parcă este moartă
ocolu-i sarbăd şi pustiu
şi nimeni nu mai e la poartă

lipseşte mama — tata nu-i
şi nici o vorbă nu se aude
nici paşii azi ai nimănui
auzul nu ţi-l mai pătrunde

căci toţi s-au dus şi ne-au lăsat
sunt aşezaţi iată-n mormânt
de e pustiu şi al meu sat
de-ai mei aproape când nu sânt

se coc plăcinte-n atmosferă
căci iată totul a murit
şi casa parcă-i o himeră
viaţa unde mi-am trăit

căci fără viaţă este tot
ocol fântână — cohe şură
copil să fiu eu nu mai pot
căci toate iată se pierdură

şi nu e nimenea să urce
iar pe fân în podu şurii
şi din mere să îmbuce
mângâindu-i cerul gurii

nu e mama nicăieri
şi nici tata iată nu-i
de nu mai am în duh puteri
să dau veste nimănui

ca şi atunci când toţi copiii
pe afară-n şiruri se jucau
dând prinosul bucurii
plini de viaţă când fugeau

dar acum când iar privesc
atmosfera casei noastre
în chinuri mă prăpădesc
de ce văd că avem parte

iarba a umplut ocolul
nici un pas că nu se aşterne
de străluce-n goluri golul
de nimic nu este vreme

totul este năruit
fără viaţă şi mişcare
casa unde am trăit
nicio faţă parcă n-are

poezie de Ioan Daniel Bălan (31 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor

Trec anii, şi pân-acuma tot trecură,
Se trec părinţii ce mereu tăcură.
Iar eu plâng fugind prin cruda viaţă
Având în inimă a nemuririi speranţă...
Deplâng scurgerea neoprită a timpului
Înălţând "Rugă pentru părinţi" Tatălui...

Sărmana mamă, cât voit-a,
Să-nece-n mir acea durere,
Să lumineze masa, casa
Mereu cuprinsă de tăcere....

Mereu muncid, mama zâmbea
Căci chipu-mi trist şi lacrimi pe obraz,
Era ei inimii mâhnirea
Şi neoprită grijă de necaz...

Zâmbea, să cred că-i împlinită,
Să nu-mi fac griji de inimă a sa,
Dar sufletu-mi simţea că-i necăjită,
Că mult, prea mult munceşte ea,
Sărmana mamă...

Dar tata, neobositele lui braţe...
Munceau din greu tot spre-al meu bine,
Iar eu acum, fugind prin cruda viaţă,
Câteodată, îl văd pe tatăl meu în mine...

Cum griji îşi face de copii ai săi,
Păzindu-i de păcate lumii
Ca ei să crească, inimă bucurându-i,
Să-i fie bătrâneţea, o sor-a fericirii...

Ah, de câte ori voit-am,
Să opresc timpul în loc
Să nu mai văd ce tot văzut-am
Să nu văd lacrimi părinteşti
Durerea să o dau pe foc!...

Plânge sufletu-mi de nemurire
Cu gândul la rădăcini – ale lui,
Cu gândul acasă, la fericire
În faţa casei, la umbra nucului...

De ce dat-ai Doamne Sfinte,
Aripi imense timpului,
Să treacă suflet de Părinte
Intransigent zburând în calea lui???

De ce luat-ai Doamne,
Tinereţea, sfânta tinereţe-a lor?
De ce încărunţit-ai părul?
Când îngerii cântă în cor
Despre-a lor frânte inimi
Ce vor mereu să bată,
De dorul dragostei, a fiilor,
Ce prea puţin prin depărtări s-arată...

Trece viaţa-mi mult prea scurtă,
Eu fug prin ea, printre străini,
Pe frunte obosita mamei mâini
Mă-ntoarce-acasă, la casa-mbătrânită...

Întors acasă prea arare
Din depărtatul drum al sorţii,
Văd nucul de la poartă, şi-o cărare
Spre prispa casei, unde aşteaptă sfinţii...

Multe grele întâlni-voi
Peste multe mări zbura-voi,
Dar gândul, inimei îi pasă,
Că toate drumurile duc acasă,
La părinţi...

poezie de Paladi Anatolie din Poezii (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Paladi Anatolie
Comentează! | Votează! | Copiază!

În grinda vremii

Amintirile îmi zac în grinda vremii atârnate,
Smerit mă-întorc acasă unde sfinţit îmi este locul,
Vânat de timp praful uitării le-acoperă pe toate,
Sărut icoana casei ce-o-îmbrăţişează busuiocul.

Prin cotloane învechite scotocesc vreascuri uscate,
Ţiuie tăciunii-n vatră şi-îndată se aprinde focul,
Amintirile îmi zac în grinda vremii atârnate,
Smerit mă-întorc acasă unde sfinţit îmi este locul.

Coc pe plita-încinsă bine turte rumene-afânate,
Scot bostanul din cuptor, tai feliile-n jumate,
Le împart cu fraţii mei şi apoi începem jocul,
Veseli şi lipsiţi de griji, împlinit ne e sorocul,
Amintirile îmi zac în grinda vremii atârnate.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri despre tată

Privesc cu ochii-n lacrimi... nu e tata!
Aştept să vină să-mi deschidă poarta,
Dar lacătele-s vechi şi rudinite
Şi iarba necosită... N-am cuvinte!

În loc de bun venit, un doliu-n poartă...
în gânduri, o căsuţă fermecată
Şi o fântână... nucul şi aleea
Şi-n poarta casei mama mea, femeia,

Ce ne-a crescut şi ne-a-nvăţat să fim
Oameni cinstiţi şi simpli, să iubim,
Să nu ne pierdem sufletul... Iar eu,
Eu am rămas slujind lui Dumnezeu.

Oh, tată, parcă vad ca-ntâia oară
Cum alergam să îţi sărim în poală...
Te-ai dus! La tâmple alb, la suflet prunc...
De toate-aminte, tată, îmi aduc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând hoinar peste zăpadă

Gândul meu hoinar străbate
noapte neagră, fără stele,
coborând încet spre casa
unde zorile-am văzut.
Printre dealuri se abate
vântul care cântă jale.
Tinda case-i o ruină
ce se pierde-n amintiri,
iar ferestrele uimite
mă privesc ca pe-un străin.
În grădină, florile sub gheaţă
stau în aşteptări necontenite,
să răsară-n primăvară
tinere şi parfumate.

Gândul mă îndeamnă
peste pragul casei să păşesc
să privesc pereţii
scorojiţi de timp.
Dintre rame înnegrite
mă privesc tăcuţi şi cu dojană
cei ce au fost şi nu mai sunt.

Ca un bulgăr de zăpadă
gândul mă loveşte-n faţă,
aprind candela iertării
către cel urcat pe cruce.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aştept de-o săptămână

Ia-mă uşor de mână
Şi inima-mi atinge,
Dureri să nu rămână
În suflet, focul stinge.

Cutează şi mă poartă
Spre veşnicii deschise,
Iubiri, noroc şi soartă,
Răstoarnă-le din vise.

Păstrează-mă lipită
De trupu-ţi ca o taină,
Ce arde şi palpită
Abil ieşind din haină.

Ia-mă uşor de mână
Si inima-mi atinge,
Aştept de-o săptămână
Uitările... a plânge.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de tine

Casa e tristă şi pustie
De când tu ai plecat
Iar lacrimile nu se mai opresc
Din barba-mi argintie,
Sunt lacrimi de durere
Sunt lacrimi care ard in suflet
De dorul fiicei mele.
Paduri de foc îmi ard in suflet
De dorul tău copil iubit,
Încerc sa-l sting dar nu se stinge
Că arde-ncet, mocnit
Şi-mi mistuie uşor
Sufletul meu rănit.
Mi-e dor de ochii tăi frumoşi
Mi-e dor de glasu-ţi cristalin
Mi-e dor, mi-e tare dor
Copila mea de tine.
Pe drumul dintre cimitir şi casă
Poteca s-a bătătorit
Bătând în fiecare zi
La uşa casei tale,
Dar totul este in zadar
Că nimeni nu-mi deschide
Şi o pornesc din nou agale
Spre casa tristă şi pustie.

poezie de Ionel Iamandei (19 aprilie 2009)
Adăugat de Ionel Iamandei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de vatră

După atâţia zeci de ani,
Printre prieteni şi duşmani
M-a cuprins un dor nebun
Să-mi revăd satul străbun,
Casa, prunii de sub feţi,
Livada cu mărul creţ,
Ulicioara cu noroi
Şi otava din zăvoi,
Unde adesea mă jucam,
Când pe “Mojar” o păşteam,
O hrăneam să ne dea lapte,
S-avem ce mânca cei şapte,
Cinci orfani, moşu şi mama,
Ce-aveau să înfrunte drama
Trecerii în nefiinţă,
Celui ce ne-a dat credinţă,
Tata... Vorba creştinească
S-a dus pe calea “cerească”,
Sus în “Rai” să odihnească.

Tată! Nu te-am cunoscut,
Eram mic, nepriceput,
Dar destinul m-a crescut.

M-a purtat în lung şi-n lat,
Ţara-ntreagă am colindat,
Dar de tine n-am uitat.

De-aceea tu, lună plină,
Ieşi de seară fă-mi lumină,
Să văd drumul care duce,
La căsuţa de la cruce,
Şi de-acolo... mai spre grui,
La mormântul tatălui.
Să mă-nchin, să-i las o floare,
Şi-un stejar mic la picioare,
Să crească, să-l bată vântul,
Să-i păzească-n veci mormântul.

Tată! De ce m-ai părăsit înainte de a te cunoaşte?
-"Ăsta mi-a fost destinul, fiule."

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa veche

Cade ceaţa mantie grie
Peste-oraşul adormit,
Înghiţind a curţii vie
Şi salcâmul desfrunzit.

Vremuri calde au murit
Şi bunicul credincios,
Casa veche-n amintiri,
O păstrez sfios.

Doar prin podul părăsit,
Printre lucruri prăfuite,
Un vrăbete zgribulit
Stă cu-aripile lipite.

Noaptea umple de fantasme
Cerul negru, ceaţa deasă,
Prizonieri fugiţi din basme
Ajuns-au la noi acasă.

Caut gândurile ascunse
În memoria de copil,
Prin secrete nepătrunse
Din al minţii vechi azil.

Dar al casei pod înalt
Zboară-n albe licăriri,
Casa, curtea şi salcâmul
Rămân tainice-amintiri.

poezie de Emil Utalea
Adăugat de Emil Utalea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frământă mama pâinea

Smerit-aşează mama icoanei busuiocul,
În jale-şi plânge candela un licăr de lumină,
În mângâieri de mâini rămâne sfinţit locul
Când sita sfântă cerne o pudră de făină.

Mireasma dulce se-nvăluie-n odaie,
Venit din plămădeli de lanuri, bob de grâu,
Surâde mulţumit de binecuvântata ploaie,
Frământă mama pâinea cu şorţul prins în brâu.

În colţul de tulpan se-adună roua frunţii,
Mi-s dragi, aş vrea să îi sărut mâinile aspre,
În aluatu-acoperit dospeşte pâinea nunţii,
Speranţa de mai bine din sufletele noastre.

Se-ncinge focul în cuptorul din polată,
Dogoarea jarului i-aprinde obrăjorii,
Din ţest un iz de pâine caldă, coaptă,
Se răspândeşte-n aer pe Uliţa Morii.

Ştergar curat întinde-ncet pe sfânta masă,
Coltuce mari de pâine le rupe şi le-mparte,
O coajă mai păstrează la cei plecaţi de-acasă
Pe drumuri fără-ntoarceri, acolo, sus, departe...

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva între mine şi tristeţea lucrurilor există un suflet

De la o vreme mă privesc
ca pe un lucru uitat în podul casei
(nici nu ştiam că există
şi că-l moştenesc de la tata)
ţin ochii larg deschişi cât să
încapă Dumnezeu
disecreţia
sentimentele şi iubirea
a tot ce nu am cunoscut îndeajuns

astă-seară am impresia
că cineva se uită la mine
ca la icoana agăţată pe întunericul
de sub grinda unde bunica
îşi ascundea tristeţile
implorându-l pe Dumnezeu să o ierte
de tot ce a făcut şi nu a făcut

miroase a busuioc uscat
e multă linişte în oftatul nopţii
căldura îmi despică amintirile
una câte una
mă privesc apoi
cobor într-un timp fără atingeri
şi îmi place să cred că Dumnezeu
îmi îngăduie lucrul acesta
pentru ca şi mâine să-mi pot aminti
de cei plecaţi...

ştiu că mă vor întreba de ce
nu o fac mai des
cel puţin la capătul săptămânii când
clopotele crapă liniştea din sat
ba o să mă certe şi mama pentru că
uneori uit să-mi iau micul dejun

parcă o aud cum respiră...

privesc în jos şi nu spun nimic

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un pas spre tine ...

Nu iubirea pentru tine a fost lucru cel mai important din viaţa mea, ci dragostea.
Era înainte de ivirea zorilor
când visul lasă locul unui alt vis
şi trezirea ne-a luat prin surprindere.

Sper din tot sufletul să te revăd.
În acea binecuvântată zi,
voi face un pas spre tine
fără să-mi folosesc picioarele.

poezie de Camelia Opriţa din Insomnii în alb-negru (13 iunie 2007)
Adăugat de Citatepedia.ro
Comentează! | Votează! | Copiază!