Gând hoinar peste zăpadă
Gândul meu hoinar străbate
noapte neagră, fără stele,
coborând încet spre casa
unde zorile-am văzut.
Printre dealuri se abate
vântul care cântă jale.
Tinda case-i o ruină
ce se pierde-n amintiri,
iar ferestrele uimite
mă privesc ca pe-un străin.
În grădină, florile sub gheață
stau în așteptări necontenite,
să răsară-n primăvară
tinere și parfumate.
Gândul mă îndeamnă
peste pragul casei să pășesc
să privesc pereții
scorojiți de timp.
Dintre rame înnegrite
mă privesc tăcuți și cu dojană
cei ce au fost și nu mai sunt.
Ca un bulgăr de zăpadă
gândul mă lovește-n față,
aprind candela iertării
către cel urcat pe cruce.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.