Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
având alăturea pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să mai găsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

Mi-e tot mai dor de casa părintescă,
de mama şi de tatăl meu,
căci am plecat, demult, în lumea largă,
alăturea de mine având pe Dumnezeu...

Anii au trecut pe nu ştiu unde
şi mă trezesc privind în depărtare,
cu gândul către casa părintească,
de multe ori plângând lângă o floare...

O floare care seamănă cu alta
de prin grădina casei părinteşti,
unde mi-am petrecut copilăria
acolo, pe meleaguri olteneşti...

Dar, casa părintească stă să cadă,
sub ploaie, vânt şi vijelie
şi niciodată n-am să regăsesc,
pierduta mea copilărie...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căsuţa părintească

M-am tot plimbat şi eu prin astă viaţă.
Locuri frumoase multe-am cunoscut.
Dar cea mai scumpă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

Într-o căsuţă mică de la ţară
Mi-am petrecut şi eu copilăria.
Unde ca oaspete, seară de seară
În cap de masă stătea sărăcia.

Ne înghesuiam cu toţii într-o odaie
Şi cei mai mari şi cei mai mititei.
Mâncam turtiţe coapte pe tigaie
Şi ascultam voioşi poveşti cu zmei.

Râdeam cu toţii şi ne părea bine,
Chiar dacă foarte multe ne-au lipsit.
Dar gândurile mereu ne-au fost senine
Şi adormeam alături, fericiţi.

Era căsuţa noastră foarte mică.
Pitită la o margine de sat.
Doar că acolo am fost fericită
Şi mă simţeam ca Zâna din palat.

Copilăria mea a fost ca o poveste.
Şi azi fiind matură, o visez.
Dar din păcate deacum nu mai este.
Însă în suflet, în veci am s-o păstrez!

Prin multe am trecut în astă viaţă
Şi locuri foarte multe-am cunoscut.
Dar cea mai frumoasă-e casa părintească,
Acolo unde mama m-a născut!

poezie de Natalia Mazilu Miron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul casei părinteşti

În Şesuri*, pe limanul Tazlăului Sărat,
Mai dăinuie timpului casa părintească;
Vântul nostalgiei, cu duioşie, presărat,
Iute, mă-ntoarnă, de ea să-mi amintească,

Peste bariere de timp, cu pasul scăpărat,
Unde copilăria avea să-mi înflorească,
În Şesuri, pe limanul Tazlăului Sărat,
Mai dăinuie timpului casa părintească;

Chiar dincolo de viaţa pământească,
Dorul meu se va-nfrupta înflăcărat
Cu-această hrană dulce sufletească
De care nu voi fi niciodată dezbărat,
În Şesuri, pe malul Tazlăului Sărat.

rondel de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul vetrei părinteşti

În Socolu de Câmpie, lângă Budunoi,
Era vechea vatră părintească,
Unde tatăl meu lucra cu boi
Făcând pământul să rodească.

În grădină-ncepe să-nflorească
Violaceu şi roşu covorul de trifoi,
În Socolu de Câmpie, lângă Budunoi,
Pe vechea vatră părintească.

Dar în aceste timpuri vechi şi noi,
Început-au să se prăpădească
Părinţii mei şi casa părintească,
Satu-ntreg şi păsări din zăvoi,

În Socolul de Câmpie, lângă Budunoi...

rondel de Ioan Friciu (2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

Ne-am adunat în curtea casei părinteşti,
cei cinci fraţi împrăştiaţi prin lume,
satul ni se pare, acum, străin,
nu mai ştim pe nimeni după nume...

Casa părintească este tristă,
numai Luna-n cer o luminează,
singura ce-i este credinciosă
şi de zeci de ani o tot veghează...

Dadeşul ne spune iar poveşti,
nu mai regăsim copilăria,
fără mama şi fără de tata,
nu este completă bucuria...

Nucul îşi mai flutură câteva frunze,
prunii din livadă s-au uscat,
numai dudul negru de la poartă,
ne dă dude bune de mâncat...

Suntem toţi la margine de viaţă,
cum putem să fim mai optimişti?
Azi plecăm, închidem iarăşi poarta
şi în suflet suntem tot mai trişti...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Casa din lut bătut cu pleavă,
Acoperită cu draniţă de brad,
Grădina cu meri şi cu otavă,
Unde mă-ntorceam cu drag.

Ochii blânzi ai mamei nu erau,
Trecuţi demult în nefiinţă,
Eu totuşi îi vedeam mereu,
Şi îi purtam în conştiinţă.

Fântâna din larga ogradă,
Săpată de nu ştiu care bunic,
Este aproape de livadă,
O ştiam de când eram mic.

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străvechea casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o ştiam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo uneori,
pe locul ei găsesc o altă casă,
care se-nalţă mult mai arătoasă,
însă răceala ei îmi dă fiori.

Ai dispărut şi tu, iubită mamă!...
Te-ai dus precum copilăria mea,
şi poate acum priveşti de undeva,
simţind cum gândul meu-napoi te cheamă.
Nu vezi?, betonu-a invadat grădina,
iar printre ziduri pomii se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.

Mai şti?, de tata-s puşi, sub clar de lună,
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
muncea să-avem ce trebuie pe masă,
în fiecare zi din săptămână.
Iar tu îl aşteptai cu masa pusă
şi îl priveai cu ochi adânci, ca marea,
ca să-i aduci în suflet împăcarea
şi liniştea pe chipul său transpusă.

V-ati dus, şi el şi tu, iubită mamă!...
Şi fraţii mei apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acasă bântuit de teamă.
Rămân în drum şi mă întorc grăbit,
plângând copilăria mea trădată
şi casa părintească dărâmată,
neştearsă umbră-n sufletu-mi rănit.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Că e la sat sau la oraş,
Bunicul patriot pretinde:
Să fie stăpânită de urmaş...
Casa părintească nu se vinde!

epigramă de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu bunicii am avut o relaţie foarte bună, ca orice copil normal. Eram o familie obişnuită şi nu am avut o copilărie cu conflicte sau cu mari probleme. Cu toate acestea, este dificil pentru mine să mă refer la casa părintească într-un mod emoţionant, cum fac majoritatea oamenilor care îşi amintesc de locul în care au copilărit. Propriu-zis, casa părintească nu a existat. Am stat cu chirie şi ne-am mutat de mai multe ori. Poate că multora li se pare un lucru neobişnuit pentru acele vremuri, când majoritatea familiilor erau legate de o casă, fie ea şi casa bătrânească, în care locuiau mai multe generaţii. Dar aşa a fost viaţa mea.

Klaus Iohannis în Pas cu pas, capitolul I (2014)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

La 5 ani, într-o zi de mai, am părăsit casa noastră pentru totdeauna. Din cauza datoriilor, bunica mea a pierdut-o. I-a fost luată şi dărâmată. Azi locul unde a fost casa e o bucată din ograda unei biserici. Ne-am dus la ţară, unde tatăl meu, în tovărăşie cu un frate al mamei şi cu altă rudă, au luat în arendă o moşioară. Ţin minte această primă călătorie a mea (căci călătoria ce am făcut-o când eram de jumătate de an, într-o iarnă, de la TârguFrumos, unde m-am născut, la Roman, nu o pot pune la socoteală). Stăteam pe scăunaşul trăsurii, iar mama mea cu bunica mea în fund. Tatăl meu nu ştiu: era pe capră, ori nu era cu noi. Era frumos, era soare. Întâiaşi dată am trecut prin păduri. Călătoream în altă planetă. Am ajuns la Poiana lui Iuraşcu, moşia noastră, pe la 5-6 seara. Acolo ploua. Într-o grădină mare, după ploaie, cântau zeci de cuci. Era casa proprietăresei, o cucoană bătrână, care fusese de multe ori cu trăsura la Paris. Am stat în casa aceea mai multă vreme. O puternică impresie mi-au făcut nişte pui de cucuveică care avea cuibul sub streaşina casei boiereşti. Cucoana aceasta avea o fiică, Eleonora, o femeie foarte frumoasă, care, la rândul ei, avea două fete de vreo 16-18 ani.

Garabet Ibrăileanu în Amintiri din copilărie şi adolescenţă (31 iulie 1911)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă

Simt nostalgia cum în piept mă-apasă
Iar gândul cum mă poartă spre părinţi,
În casa noastră se-mpletesc dorinţi...
Mi-e dor de nucul cel bătrân de-acasă...

Văd frunza verde, umbra lui cea deasă
Cu crengile-i bătrâne şi cuminţi
Copii flămânzi şi grijulii părinţi,
Stând laolaltă peste vremi, acasă.

Ca un străjer la casa părintească,
Eu tot bătrân îl ştiu precum a fost
Sub poala lui, copiii aveau să crească,

Fiind leagăn, ca şi dulce-adăpost,
Cu prima vorbă spusă, românească,
Şi unde mama ne-a învăţat un rost...

poezie de Petre Gigea-Gorun din Căldura vieţii (1978)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri sumbre

Mai întâi a plecat mama, către bunul Dumnezeu,
La puţin timp după aceea, a plecat şi tatăl meu.
Tot ce au clădit în viaţă, copiilor au rămas,
Ce folos că-n dimineaţă, casa nu mai are glas.
A crescut iarba-n ogradă, via nu se mai cunoaşte,
Casa e gata să cadă, fântâna-i plină de broaşte.
Undeva, în faţa casei, bradul mai veghează încă
Cum trec anii peste lume, cum curge râul prin luncă.
Într-un alt colţ din grădină, frunzele din nuc căzute,
Dau pământului culoare, prin ogradă aşternute.
S-au uscat pomii-n livadă, puţini din ei mai rodesc,
Iar uluca stă să cadă, stâlpii n-o mai sprijinesc.
Un decor plin de ruine, se aşterne-n faţa mea,
Printre ele, o găină, mai scormoneşte ceva.
...........................................
Unde sunteţi MAMĂ, TATĂ, să vedeţi cum ce-aţi clădit
Din lemne, nisip şi piatră, la pământ s-au năruit.
Peste ce-aţi clădit cu trudă, dezastrul s-a aşternut,
Viaţa cu noi este crudă, nu putem face mai mult.

poezie de Dumitru Delcă (decembrie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai bogată moştenire pe care parinţii pot să o lase copiilor este copilăria fericită, plină de amintiri tandre despre tatăl şi mama lor. Aceas­ta va lumina zilele care vin, îi va păzi de ispite şi îi va ajuta în încercările vieţii de zi cu zi după ce vor părăsi casa părintească.

citat din Alexandra Feodorovna
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa părintească

Primul meu rai s-a prefăcut în scrum,
Nu pot uita căsuţa mea cea dragă,
Spre locul casei, gol, privesc din drum:
-Cât mi-aş dori s-o mai revăd întreagă!

Mama demult la ceruri e plecată,
N-a fost de faţă să mai vadă focul,
Ne-a părăsit cu inima-mpăcată:
Casa-şi păstrează-n liniştea ei locul.

Tata-împietrit de jale şi durere
Neputincios privea cum arde totul,
Cu braţele spre cer, fără putere,
Ruga pe Dumnezeu să stingă focul.

S-au mistuit în flăcări lucruri sfinte:
Pozele-n ramă, neşterse amintiri,
Icoana casei o revăd ca mai-nainte,
Mă-nchin în gând la ea, în rătăciri.

Am încercat s-o construiesc în minte,
Am refăcut odaie cu odaie,
Nimic nu seamănă ca înainte:
-Ţi-e tare dor de casa ta, Culaie!

Lampa din cuiul din perete-o pregăteam,
Şi-o aprindeam pe la amurg de seară,
În podul casei zvârlugă mă suiam
Urcând uşor pe treptele de scară.

Prin geamul de la drum îl văd pe tata,
Mă-ncearcă amintiri şi doruri multe,
Aştept să mai deschid-odată poarta,
Să intre, să mă mângâie pe frunte.

Plouă... Uliţa Morii tristă plânge,
Un loc viran pe suflet mă apasă,
La poartă plâng şi inima-mi se frânge,
Sunt trist... N-am unde să mai trag acasă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa străbună

Rămasă neatinsă-n mintea mea,
străbuna casă-n care m-am născut
cu amintiri mă cheamă în trecut
s-o mai revăd cum o ştiam cândva.
Dar de mă-ntorc acolo, uneori,
în locul ei găsesc o altă casă
ce se înalţă mult mai arătoasă,
însă răceala ei... îmi dă fiori.

Ai dispărut şi tu, iubită mamă! –
te-ai dus precum copilăria mea
şi mă priveşti acum de undeva
când dorurile mele te recheamă.
Betoane grele-au invadat grădina
iar pomii strânşi în ele se sufocă,
coroana lor se-ntoarce echivocă
să caute-ntre ziduri reci lumina.

Au fost sădiţi de tata-n clar de lună
căci ziua-ntreagă nu era pe-acasă,
pleca la muncă să avem pe masă
ce trebuia..., pentru o viaţă bună!
Tu, mamă, l-aşteptai cu masa plină
şi îl priveai cu ochi adânci ca marea,
ca să-i alungi din cuget întristarea,
în suflet să-i aduci numai lumină.

V-ati dus, şi el şi tu, iubită mamă!...
şi fraţii mei, apoi, în urma voastră,
doar eu, rămas pe-a timpului fereastră,
mă-ntorc acolo bântuit de teamă.
Privesc din drum şi mă întorc grăbit
plângând copilăria mea trădată
şi casa părintească dărâmată,
neştearsă umbră-n sufletu-mi rănit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acasă

Inima îmi cântă o doină dulce
E doina satului, e dor de casa mea
Cântu-i ca o pasăre ce plânge
Şi zboară singură în noapte spre o stea.

Cântul îmi e casa părintească
Refrenul nesfârşit al sufletului meu
Astăzi, eu mă-ntorc cu drag acasă
La mama mea, la tatăl meu, la Dumnezeu.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Casa noastră de odinioară
E-n sărbătoare mare, câte amintiri
Când ne adunăm cu toţi-n seară
La gura sobei, printre atâtea povestiri.

Azi, miroase-a mere coapte iară
Şi a gutui păstrate pe-un bătrân cuptor
Teiul din grădina de afară
Ne retrezeşte al copilăriei dor.

REFREN

Acasă, mă-ntorc când dor de tata inima-mi apasă
Acasă, m-aşteaptă maica mea cea sfântă la fereastră
Acasă e cânt de leagăn, sunt copil de-a pururea
Acasă, acasă, îmi vindec dorul şi cu inima.

Acasă, icoană-i sacră din copilăria noastră
Acasă, e Dumnezeu cu noi duminica la masă
Acasă, ni-i ruga pusă în genunchi, ne e altar
Acasă, acasă, e Raiul unde ne întoarcem iar.

E Raiul unde ne întoarcem iar,
E Raiul unde ne întoarcem iar.

cântec interpretat de Paul Surugiu - Fuego, muzica de Paul Surugiu - Fuego, versuri de Adrian Artene (6 decembrie 2019)
Adăugat de Alesia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată

mă-ntorc în lumea mea
de unde am plecat
acolo îmi găsesc liniştea
acolo cuvântul e cuvânt
floarea este floare
soarele acelaşi
în fiecare dimineaţă

nu pot urca mai sus...
nu pot aspira
spre înălţimile artei
acolo unde tu eşti împărat

mă-ntorc acasă
recunosc, nu fără un regret
dar mă voi regăsi
trecând pragul casei
care mă aşteaptă
aşa am fost, aşa voi fi
şi nu mă voi schimba
niciodată.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zădărnicie

În casa aceasta a locuit un om,
avea în grădină flori şi roşii
şi dimineaţa îl trezeau cocoşii,
iar fructele le lua direct din pom!

Mai avea-n grădină şi un gutui,
le admiram şi iarna când treceam,
cum stăteau înşiruite-n geam,
galbene cu puful ca de pui...

Acolo, lângă casă, avea o vie,
cu struguri albi şi tămâioşi,
cum nu se poate mai gustoşi,
iar viaţa îi părea o veşnicie...

Prin curte îi zburdau nepoţii,
din prispă îi privea cu bucurie,
în jur era tot veselie,
dar anii au fugit ca... hoţii.

Acum n-ai ce să mai admiri,
omul a plecat, de mult, spre stele,
lăsând aicea toate cele
şi un crâmpei de amintiri,

care... vor dispărea şi ele...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie pierdută

COPILĂRIE PIERDUTĂ

Prin copilărie, cât am colindat,
N-am întâlnit iubirea sufletească,
Ce i-am dus doru-n casa părintească,
Unde orice sentiment a îngheţat.

În piept duceam povară nefirească,
A fiului nedorit şi aruncat
În vâltoarea vieţii, care l-a marcat,
Doar cu mila Domnului să trăiască.

Un chip firav, de copil maturizat,
Se îndârjea să supravieţuiască
Lângă mamă cu destin împovărat.

Traiul umilitor să-şi depăşească,
La şcoală, an de an a fi premiat,
Învăţa noaptea, ziua să muncească.

Maria Filipoiu - poet, eseist, jurnalist
Bucureşti - România

poezie pentru copii de Maria Filipoiu din Poezii pentru copii
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie rătăcită

Din copilărie, cât am colindat,
N-am întâlnit iubirea sufletească,
Ce i-am dus doru-n casa părintească,
Unde orice sentiment a îngheţat.

În piept duceam povară nefirească,
A fiului nedorit şi aruncat
În vâltoarea vieţii, care l-a marcat,
Doar din mila Domnului să trăiască.

Un chip firav, de copil maturizat,
Se îndârjea să supravieţuiască
Lângă mamă cu destin împovărat.

Statut umilitor să-şi depăşească,
La şcoală, an de an a fi premiant,
Învăţa noaptea, ziua să muncească.

poezie de Maria Filipoiu (12 februarie 2022)
Adăugat de Maria Filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!