Părinților
Trec anii, și pân-acuma tot trecură,
Se trec părinții ce mereu tăcură.
Iar eu plâng fugind prin cruda viață
Având în inimă a nemuririi speranță...
Deplâng scurgerea neoprită a timpului
Înălțând "Rugă pentru părinți" Tatălui...
Sărmana mamă, cât voit-a,
Să-nece-n mir acea durere,
Să lumineze masa, casa
Mereu cuprinsă de tăcere....
Mereu muncid, mama zâmbea
Căci chipu-mi trist și lacrimi pe obraz,
Era ei inimii mâhnirea
Și neoprită grijă de necaz...
Zâmbea, să cred că-i împlinită,
Să nu-mi fac griji de inimă a sa,
Dar sufletu-mi simțea că-i necăjită,
Că mult, prea mult muncește ea,
Sărmana mamă...
Dar tata, neobositele lui brațe...
Munceau din greu tot spre-al meu bine,
Iar eu acum, fugind prin cruda viață,
Câteodată, îl văd pe tatăl meu în mine...
Cum griji își face de copii ai săi,
Păzindu-i de păcate lumii
Ca ei să crească, inimă bucurându-i,
Să-i fie bătrânețea, o sor-a fericirii...
Ah, de câte ori voit-am,
Să opresc timpul în loc
Să nu mai văd ce tot văzut-am
Să nu văd lacrimi părintești
Durerea să o dau pe foc!...
Plânge sufletu-mi de nemurire
Cu gândul la rădăcini ale lui,
Cu gândul acasă, la fericire
În fața casei, la umbra nucului...
De ce dat-ai Doamne Sfinte,
Aripi imense timpului,
Să treacă suflet de Părinte
Intransigent zburând în calea lui???
De ce luat-ai Doamne,
Tinerețea, sfânta tinerețe-a lor?
De ce încărunțit-ai părul?
Când îngerii cântă în cor
Despre-a lor frânte inimi
Ce vor mereu să bată,
De dorul dragostei, a fiilor,
Ce prea puțin prin depărtări s-arată...
Trece viața-mi mult prea scurtă,
Eu fug prin ea, printre străini,
Pe frunte obosita mamei mâini
Mă-ntoarce-acasă, la casa-mbătrânită...
Întors acasă prea arare
Din depărtatul drum al sorții,
Văd nucul de la poartă, și-o cărare
Spre prispa casei, unde așteaptă sfinții...
Multe grele întâlni-voi
Peste multe mări zbura-voi,
Dar gândul, inimei îi pasă,
Că toate drumurile duc acasă,
La părinți...
poezie de Paladi Anatolie din Poezii (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Paladi Anatolie

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre timp
- poezii despre sfinți
- poezii despre mamă
- poezii despre inimă
- poezii despre tristețe
- poezii despre plâns
- poezii despre fericire
- poezii despre durere
- poezii despre îngeri
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Dorul de mamă
Blând surâs cu plete albe,
Cu riduri nenumărate,
Tu mi-ai dăruit viață,
Mi-ai pus inima în carte.
Stâlpii casei mă așteaptă
Să revin mereu la tine,
Ca să văd la bătrânețe
Cum o duci, de-ți este bine.
Te aud oftând din poartă,
Dorurile te apasă,
Singură ești în ogradă,
Singură te-așezi la masă.
Zarea, cerul te-nconjoară,
Soarele îți bate-n geam
Și te bucuri când la ușă
Mai apare câte-un neam.
Însă-n lacrimi, sub năframă
Pe noi mamă ne aștepți,
Sufletu-ți este în noi,
Frații buni, ai tăi băieți.
Facem și noi ce se poate,
Ne rânduim omenește
Să aducem zâmbete
Mamei care ne iubește.
Cât suntem încă în lume
Și acasă cât te știm
Mai venim la o poveste,
Dorul să ni-l ostoim.
Rămânem pe mai departe
Tot copiii tăi iubiți,
Nu uităm că noi suntem
Și la rându-ne părinți.
Mama scumpă, stâlp la casă,
Ține-o, Doamne, cât de mult,
Locul ei fie sub soare,
Nu sub iarba de mormânt.
Vrut-am s-o luăm la noi,
S-o știm bine și aproape,
Dar cum nu era acasă
Se simțea în val de ape.
Readusă-n bătătura
Unde, Doamne, ne-a crescut,
Se simți iar fericită;
Oare bine am făcut?
Mamă, sufletul meu sfânt,
Vis frumos precum o floare,
Mi-ai dat viață, eu îți dau
Dorul meu din depărtare.
Am să vin pe prispa casei
Ca să depănăm povești,
Să te știu fără de cazne
Cât pe lume mai trăiești.
Sărut mâna și obrazul,
Iartă depărtările,
În viață pentru noi
Rămâi tu și dorurile!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre viață, poezii despre dor, poezii despre Soare, poezii despre zâmbet, poezii despre sărut, poezii despre suflet sau poezii despre sfințenie
Peste sufletu-mi cărunt
Sunt aici
și mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
și tot mai car,
viața-n firul ei subțire,
și ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.
Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
și mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.
Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia și când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbește
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt și nu se poate.
Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veșnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre gânduri, poezii despre tăcere, poezii despre vorbire, poezii despre vară, poezii despre toamnă, poezii despre păr cărunt sau poezii despre ploaie
Dor de părinți
Aș vrea să-i am pe mama și pe tata
Aproape, lângă mine, să-mi croiască soarta
Căci de când ei au plecat...
În lumea largă... eu, aproape că am uitat
Ce înseamnă să ai lângă tine
Un suflet pur... un suflet de părinte!
Mi-e dor de tine, mama mea!
Și tare acum aș vrea
Să te pot mângâia...
Să-ți alin din durerea-ți grea.
Chiar dacă tu mă certai,
Știu că o făceai pentru că mă iubeai!
Și mi-e dor de tatăl meu
Acum când știu că-i este tare greu
Și mă doare inima...
Să știu că el se va opera!
Dar mă rog la Dumnezeu
Să-l aibă în grija sa mereu!
Și mi-e dor de voi, părinți,
Aș vrea acasă să veniți
Pentru ca atunci, când un necaz mă apasă
Să știu că-i cineva care mă așteaptă
Cu drag acasă!
poezie de Gianina Cristina Gotan
Adăugat de Elena Ramona Marcov

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre religie, poezii despre acasă sau poezii despre Dumnezeu
Exces de sentimente
Prea multe sentimente
Într-o singură inimă
Prea multe gânduri inocente
Adunate în palmă
Prea multe dureri prea multe vise
Unde au loc și rezistă timpului
De atâta vreme închise
Ascunse de razele soarelui
Prea multe semne de întrebare
Ca într-un joc divin
Prea multe răspunsuri în așteptare
Unde rătăcesc de nu mai vin
Și totul pare anormal de firesc
Toate nedreptățile din labirintul lumii
Una câte una ne-amăgesc
Lovind la porțile raiului inimii
Unde oare încap atâtea cuvinte nerostite
Când totul este ocupat de iluzii
Unde trăiesc speranțele adormite
În așteptarea fericitelor concluzii
Prea multe sentimente într-o singură inimă
Ce bate împovărată de griji și nevoi
Prea multe și totuși prea puține
Din fericire pentru noi...
poezie de Florentina Danu
Adăugat de Florentina Danu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre visare, poezii despre somn, poezii despre rai sau poezii despre inocență
Nu plâng...
Mi-am adunat curajul în palma-mpreunată
Și l-am trimis ca rugă, Lui, bunul Dumnezeu,
Prin noaptea dintre ani am mai trecut odată...
Singurătății rob, să-i fii... e-atât de greu.
Părinte sunt, dar fiii, îmi sunt plecați departe,
Nevoi, de alții scrise, i-au dus printre străini
Eu am rămas aici... din când în când o carte
Mai pune câte-o veste, în viața mea cu spini.
Nu plâng, imi pun pe rană, speranță și tăcere,
Îmi caut alinarea... prin amintiri de ieri...
Dar sufletu-mi de mamă e-o mare de durere...
Și-n palma mea, se sting, prea multe mângâieri.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre singurătate, poezii despre noapte sau poezii despre cărți
Mama
Ești în vârstă de acum,
Draga mea, scumpă mămică.
Nu te-nghizui la lung drum,
Doar prin sat, pe cale mică.
Părul tău, frumos însă bălai,
Mâinile atât de obosite,
Câte lacrimi ai putut să dai,
Câte nopți n-au fost dormite...
Și acum mă încălzești
Cu a inimii blândețe.
Pentru mine sfântă ești,
Dragostea și mila vieții.
Mă aștepți mereu să vin,
Sa-ți răspund că totu-i bine.
Pentru mamă e un chin
Când odorul nu-i mai vine.
Să trăiești mereu, o, mamă,
Să ne mângâi cu iubire,
Glasul tău mereu ne cheamă,
E izvor de fericire.
Doar cu zâmbetul pe față
Iți dorim mereu sa fii.
Cât mai ești măicuță, în viață,
Mai suntem și noi copii.
poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre vârstă sau poezii despre păr blond
A mai trecut o toamnă peste noi
A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor și-a despărțire
Și am rămas mai singuri și mai goi,
De-atâția pași pierduți prin cimitire.
Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Și ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol și-o lacrimă nemângâiată.
Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porți închise...
A-ngenuncheat și frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferință,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Și tot mai distanțați și-n neputință.
A mai trecut o toamnă peste noi
Și-n gând șoptim aceeași rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Și-așterne curcubeul peste lume!
poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre suferință sau poezii despre frunze
Amintiri din copilărie
Deseori mă gândesc, stând sub cerul senin,
La toți anii ce trec, la toți anii ce vin
Și, zâmbind, mi-amintesc cum cu greu m-adormeai
Prin duioase povești ce seara-mi spuneai.
Glasul tău, mamă dragă, îmi răsună în gând
Și, cu gândul la tine, adorm greu și plângând.
Ați trecut, zile frumoase, când pe stradă alergam,
Ne opream la porți de case și.... sunam și-apoi fugeam.
Când jucam șotron, pe-afară, până când se însera
Și nu aveam nicio grijă. Doamne, bine mai era!
Dulce, tu, copilărie, amintire ce nu piere
De ce clipele-ți plăcute sunt cu toate efemere?
Doamne, cred că ani din viață i-am ceda, dacă am știi
Că ne vom redobândi "luxul" de a fii copii.
Însă timpul n-are milă. El mereu fuge, mereu,
Fără a ști că acuma ne-am dori și tu, și eu
Să se-oprească doar o clipă, să se-ntoarcă în trecut,
Să avem din nou în față ce-am iubit atât de mult...
Mama să ne fie-alături, tata să ne ocrotească,
Noi să ne jucăm pe-afară, timpu-n loc să se oprească!
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre amintiri, poezii despre șotron sau poezii despre zile
Moartea unui sfânt
Trecut-a el în viața cea de dincolo de moarte,
Ne-a părăsit el, însuși Păunescu...
Lăsându-ne credință veșnică de carte,
Transmisă de Luceafăr-Eminescu...
El, fratele iubit al lui Grigore,
Ce plâns-a cu amara nostalgie
La înmormântarea cea de purure,
S-a-nveșnicit, prin trista-i bucurie..
Rugatu-s-a cât a putut pentru părinții
Ce pleacă mult prea trist de printre noi,
Iubitu-i-a poetul ca pe sfinții,
Că trec prin orice grijă și nevoi...
Nu a mai zăbovit de loc pe-acest pământ
Cutremurat de mult prea multe răutăți,
A părăsit Moldova acest sfânt..
S-a ridicat în rai, întristându-ne pe toți...
Poetul-patriot român, nu a murit
El pur și simplu s-a înveșnicit..
Și-aceasta zi nu s-a uita vreodată...
Pierdut-am noi un sfânt, Culturii Tată...
poezie de Paladi Anatolie din Poezii (24 noiembrie 2010)
Adăugat de Paladi Anatolie

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre răutate sau poezii despre poezie
La mulți ani, mamă!
Îmi aduc cu drag aminte,
De clipele din satul meu,
Când iarna grea din ulițe,
Mă făcea să vreau mereu,
Să fiu acasă lângă foc,
Să mă-ncălzesc, să nu răcesc,
Dar anii au trecut cu tot,
Mă uit în spate și privesc.
Timpul nu se-ntoarce,
Anii trec în zbor,
Acum cu toții sunt departe,
Dar poate-n viitor,
Vom fi cu toții împreună
Să ne sprijinim necazul,
Să ne scoatem din furtună
Și să ne întoarcem hazul.
Poate nu azi sau mâine,
Dar azi e mai urgent,
Deși nu suntem lângă tine,
Mamă dragă, crin etern,
Îți urăm, deși suntem departe,
Viață lungă, multe zile,
Fericire, sănătate,
Inimi plini de iubire.
Ți-aș dori tot ce se poate,
Dar știu că tot ce îți dorești,
Nu e pentru tine mamă,
Ci pentru ai tăi copii, ce îi iubești.
Azi e despre tine, mamă,
E ziua ta, deși mereu,
Ne ești în inimă icoană,
Și un înger trimis de Dumnezeu.
La mulți ani iubită mamă!
poezie de Cosmin-Emanuel Petrașc (20 februarie 2022)
Adăugat de Cosmin-Emanuel Petrașc

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre viitor sau poezii despre dorințe

Glossă îngerilor din pustiu
E cerul senin câmp cu flori
Și lumea e doar un pustiu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi,
E toamnă și-atât de târziu.
Trec prunci fără mamă prin timp,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec pruncii cu tată la schimb
Și lumii aduc mulțumiri.
E cerul senin câmp cu flori
O lume de simple minuni.
Ei trec prin vulcanice zări,
Prin lacrimi și peste furtuni.
Străini în amonte plecați,
Aval de dureri luând în piept,
În noaptea de doliu sunt frați,
Legați prin destinul nedrept.
Și lumea e doar un pustiu,
Tăcere și lacrimi și ploi.
Sărmani prunci, cu voi vreau să fiu,
Să știu de-ale voastre nevoi.
Pe străzi insalubre și reci,
Dezbrăcați, înfometați, goi,
În liniștea nopții de treci,
Doar Domnul e-alături de voi.
Din pleoape curg lacrimi de ploi,
În suflet e-un râu de dorinți,
Spre Tatăl Ceresc numai voi
Înălțați repetat rugi fierbinți.
Făeă voi lumea toată ar fii
Un pustiu și un timp în zadar,
Căci ne-am naște în goluri de zi
Și prin noapte vom trece arar.
E toamnă și-atât de târziu,
Voi plângeți cu toamna deodat',
O ramură udă să fiu,
O pleoapă, un vis... m-am rugat.
S-acopăr cu sufletul meu
Durerea ce-n voi a-ncolțit,
Să fiți pentru mine, mereu,
Un drum către plus infinit.
Trec prunci fără mamă prin timp
Popasul din ceasul târziu,
O flacără slab pâlpâind
Pierind prin abstractul pustiu.
O clipă din binele ieri,
Speranța eternului mâine,
Un vis piedestal altor veri,
Flămânzilor colțul de pâine.
Săraci de părinți și iubiri...
Să-mi trec peste timp sărăcia,
În carnea aceleiași firi,
Să încolțească-omenia.
Un gând pâlpâind hrănitor
În suflet cerșindu-și dreptate,
O ploaie, un tremur ușor,
Un pas, încă unul spre moarte.
Trec pruncii cu tată la schimb,
Își plâng neiertarea prin noi,
O poartă spre-al timpului nimb
Mânjită de-a grijilor ploi,
Nevoi repetat le urzesc
Durerea și dreptul de-a fi...
Se-ntreabă de ce mai trăiesc,
De ce mai există o zi.
Și lumii aduc mulțumiri
Același ecou repetat,
Aceleași dureri, tânguiri
Ce-n noi, ca un cânt s-au creat.
Fiți, oameni, mai buni și mai drepți!
Dați celor ce plâng cei ce n-au
Lumină, etern înțelepți...
Făclii de dreptate vă vreau!
Și lumii aduc mulțumiri...
Trec pruncii cu tată la schimb,
Săraci de părinți și iubiri,
Trec punci fără mamă prin timp.
E toamnă și-atât de târziu,
Din pleoape curg lacrimi în ploi
Și lumea e doar un pustiu...
E cerul senin câmp cu flori...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărăcie sau poezii despre copilărie
Dor de mama
Stau la geam, privind cerul cenușiu,
Afară vântul doboară frunzele ruginii,
Un mesaj de dor, mamă, ție îți scriu,
Acasă, înapoi, eu te aștept să vii.
Ești departe mamă, departe de mine,
De când ai plecat, tristețea m-a învăluit,
De când ai plecat, mă gândesc mult la tine,
Și te aștept cuminte, cu sufletul chinuit.
Nerăbdător număr zilele ce se scurg greu,
Până când vei trece iarăși al casei prag,
Mă rog să te aducă acasă Bunul Dumnezeu,
Căci eu te aștept mereu, mereu cu mare drag.
poezie de Paul Aelenei Jr. din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre numere

E liniște
e prea multă liniște,
prea multe limanuri
și găuri de vierme.
e alb gândul ce trece prin ochi
răscolind noaptea ce cade-n silabe.
orașu-i prea alb de-atâta lumină,
prea dezvelite-s casele de umbre,
ferestrele trec ușor dintr-o parte în alta
și dragostea trece mereu prin pereți.
în centrul geometric o umbră subtilă devine cuvânt
într-o memorie tăiată ce adună liniștea oarbă
ce mă linge pe mâini.
timpul treaz moare într-o vedere
speriind mâna care scrie
despre toate plutirile din liniștea camerei
și ora se închide mai devreme.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mâini, poezii despre viermi, poezii despre moarte, poezii despre lumină sau poezii despre geometrie

Visare...
Nălucă sau chip ireal
Ce noaptea în vis îmi apare,
Tu, singurul meu ideal
Rămâi mereu zâmbitoare.
De trec prin necazuri și griji
La tine mereu îmi stă gândul
Și umerii mei solizi
Fără tine-i bate vântul.
De am bucurii, fericire
Și traiul îmi este ușor
E pentru tine iubire
Din inimă un colțișor.
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre idealuri
Chemarea unui copil
E multă tristețe în țară.
Sărăcia, departe v-a alungat.
A trecut un an și-o vară
De când pe-acasă n-ați dat.
Mi-e foame, mamă, și mi-e frig.
Picioarele mi-au înghețat.
În zadar mamă te strig,
Tu prea departe ai plecat.
Mă doare capul și mi-e rău,
Și plânge sora mea.
S-a-mbolnăvit de dorul tău,
Și noaptea-n somn ea te striga.
Nici tata nu se mai întoarce,
Nici el nu știm unde-a plecat.
În casă bunica noastră zace,
Pe drumuri, mamă, ne-ați lăsat.
Suntem străini în sat la noi
Și nimeni nu ne-ajută.
Printre străini sunteți și voi.
Doamne, ce viață pierdută!
Pâinea noastră-i cea mai bună
Chiar când n-o avem la masă.
Veniți să fim iar împreună!
Mamă, întoarce-te acasă!
Ne este prea greu fără voi
Și gânduri negre ne încearcă.
Îndurați-vă, mamă, de noi!
Nu lăsați vremea să treacă!
În casa noastră-i cald și bine
Când suntem cu toți la masă.
Vă așteptăm și azi, și mâine
Să faceți cale întoarsă.
poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trecut sau poezii despre pâine
Dorul
O inimă pierdută
De lacrimi si de dor
De mamă si tată
De mângâierea lor.
Dorul ce se varsă
De sora si de casă
E mereu amar,
De lacrimi in zadar.
Dorul ce te apasă
În inimă mereu
Venin ce mă omoară
De dorul lor mereu.
poezie de Adriana Gheorghie
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?!
De ce să-i lăsăm pe părinți să ne moară?!
Cu ce drept să ucidem?! Căci odată cu ei
Vom muri jumătate, vom muri-ntâia oară
Vom simți pașii lor ca pe-o dulce povară -
Pași pierduți în neant, lacrimi grele sub geană.
Vânt de vieți răvășite, pașii singuri și grei.
Ei vor fi doar o umbră, noi o stea căzătoare,
Noi vom fi doar iluzii, tot iluzii și ei.
Cu ce drept să lăsăm noi părinții să plângă?!
Ei au plâns viața toată și-n genunchi au luptat,
La copii, tot ce au, înc-o zi să le-ajungă,
Dintr-un prunc să se facă puiul mamei bărbat.
Cu ce drept judecata?! Ce-a greșit un părinte?
Ce-a greșit mama, tata? Vă aduceți aminte?!
Cu ce drept, pentr-o palmă, doar durere să lași
Și să pleci la cafea și țigări în oraș?!
Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la tristețe?
Au făcut sacrificii și de ei au uitat...
Cu ce drept le semnați condamnarea la moarte?
Ei de mult dintre voi, ca un vis au plecat.
Că sunt triști sau sunt singuri, nici chiar lor nu le pasă,
Nu le pasă că n-au ce să pună la masă...
Luminează, căci au drumul vieții-nainte
Și durere și plâns, dar și griji de părinte.
Nu le pasă de ei, pe ce drumuri apucă,
Nici nu știu ce poveri au sau pot să mai ducă,
Doar de voi le mai pasă, cât rămâneți copii,
Cât aveți un părinte, până-n ultima zi.
Cât e Soare pe cer și în ei Dumnezeu,
Vor lupta pentru voi și vor plânge mereu,
Vor trudi în genunchi, vor muri repetat,
Vor muri zi de zi, că așa le e dat.
Cu ce drept să-i lăsăm condamnați la uitare?!
Da, ne sunt o povară, paranoici sau răi,
Ei au râs când pe voi a uitat să vă doară
Și-au vegheat zi și noapte printre sute de ploi.
Cu speranțe și rugă s-au lăsat în uitare,
Dar pe voi nici acum de părinți nu vă doare.
Un blestem repetabil cu părinți și copii,
Lacrimi, suflete goale, până-n ultima zi...
P. S.
Deci cu ce drept vă condamnați părinții,
Când chiar și ei, pe ei s-au condamnat?!
Rugați mai bine îngerii și sfinții
Să le lumine drumul întinat!
Întindeți-le mâna cu iubire
Și dați putere! Pașii obosiți,
Să își găsească forță-n pașii voștri.
Doar asta îi va face fericiți.
Părinții-s doar o lacrimă de-a voastră
În care ca-n oglindă se privesc,
Ei vor rămâne veșnic pronie cerească...
Și dincolo de moarte vă iubesc.
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prea repede
Zboară clipele-n vânt una câte una,
La rând, pierzându-se-n uitate zări,
Prea repede la asfințit răsare luna,
Prea-n grabă apune soarele în mări.
Prea repede s-a risipit copilăria,
Iar tinerețea parcă a trecut acum,
Prea lungă-i, Doamne, veșnicia,
Pentru o viață ce trece ca un fum.
Prea repede trec zilele cu soare,
Iar nopțile albastre nu-mi ajung,
Prea scurtă mi se pare bucuria,
Pentr-un infern atât de lung.
poezie de Paul Aelenei din Iarna Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare sau poezii despre tinerețe

Prea...
Prea-ntuneric, prea lumină,
Prea curată, prea sordidă,
Prea domoală, prea rapidă,
Prea codalbă, prea... hermină!
Prea înaltă și prea scundă,
Prea tăcută, prea vocală,
Mult prea fină, prea imundă,
Prea proverb și prea... zicală.
Prea dulce și prea amară,
Prea calmă și prea nervoasă,
Prea de râs și prea șucară,
Prea tristă și prea... haioasă!
Prea stinsă și prea aprinsă,
Prea confuză, prea lucidă,
Prea sumbră și prea distinsă,
Prea plouată, prea... aridă!
Prea șuie și prea frumoasă,
Prea pe dungă, prea pe lat,
Prea departe, prea acasă,
Prea Arghezi, prea... Pillat!
Mândro, doru-mi să te poarte,
Prea curând sau prea târziu,
Când prea prea, când foarte foarte,
Când prin Rai, când prin... Pustiu!
poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre proverbe, poezii despre înălțime, poezii despre voce, poezii despre viteză sau poezii despre frumusețe

Glossă trecerii unei vieți
Se-aud clopote bătând ca un suflet... Noaptea strânge
Într-un pumn mereu plăpând gândul celui care plânge.
Timpul strigă-n depărtări și se strânge în clepsidră,
Praful se așterne iar cu secundele-n firidă.
Lin, ceasornicul, bătrân toarce caierul tăcerii...
O bătrână plânge-n prag și așteaptă-n faptul serii
De-o zări din depărtări îngerul... E dus de-o viață...
În a vremii închisori, singură-i. Ce tristă casă!
Se-aud clopote bătând ca un suflet... Noaptea strânge
Parcă-n brațe prunc flămând care tremură și plânge.
Pribegie, teamă, dor, plâns și lacrimă amară...
Traiul nu i-a fost ușor! Mâncau pâine de secară.
Vântul aspru-i biciuia. Focu-n vatră se stinsese
Și picioru-i sângera. Haina-n coate se rupsese...
Cu migală a cules și-a trăit din mila lumii.
Totul are-n lume sens... Chiar și furia furtunii.
Într-un pumn mereu plăpând gândul celui care plânge
Și adoarme nemâncat, visul steag și imn ajunge.
Ruga sufletului său este mir, catapeteasmă,
E lumină și-adevăr, stea din mantia cerească.
Mănăstire și-a zidit din durere și din rugă,
La dureri s-a închinat ochiul său să nu mmai plângă.
Spaima nopților târzii, teama și singurătatea
Răsărită-n nopți cu ger, răsplătită-i cu dreptatea.
Timpul strigă-n depărtări și se scurge în clepsidră,
Trec spre sângerânde zări pașii risipiți în tindă.
Mama-ntinde brațul stâng. Brațul drept, ca o câmpie,
Lin alunecă spre ea ca un fulg de păpădie.
Tata, parcă lăcrimând, brațul drept sfios întinde...
Cu îndemnul părintesc, pruncu-n brațe și-l cuprinde.
Îngenunchi în rugi și-n vis! Plângi pentru părinți, copile!
Și bătrân când ai să fii, dă-le-un strop de fericire.
Praful se așterne iar cu secundele-n firidă...
Dacă ar mai fi o zi, mama pruncul să-și cuprindă
În a cețurilor văi, în privirea lăcrimândă,
Suferința ar putea în adânc să și-o ascundă.
Tâmplele-au albit de mult, în broboadă și le-ascunde.
Chipu-i are brazde-adânci, genele-s de lacrimi ude.
A uitat mai deunăzi să-și îmbrace fota, ia,
Fiindcă fata ei purta sfântul nume de Maria.
Lin, ceasornicul bătrân toarce caierul tăcerii...
Bate-n poartă cineva. Cin' să fie-n faptul serii?!
Tare-i frig... Și a plouat... Ori sunt lacrimi prinse-n barbă?!
"Biata mea măicuță, plângi?!" fiica mama și-o întreabă.
"Mamă, m-am întors și eu. Ion ăl mic... Acum sunt mare.
Să mă ierte Dumnezeu, mult am stat în depărtare!"
Tace... -n gol parcă privește. Ce e asta?! Vis e oare?!
Dumnezeu mi-a ascultat ruga-mi cutremurătoare?!
O bătrână plânge-n prag și așteaptă-n faptul serii...
"Vezi, băiatul meu cel drag, înfloriți de-odată-s merii!
Vezi fetița mea? Acum, lacătul cel ruginit
Când să-l pui să-nchizi portița, îți urează bun venit!
Dragii mei copii, văd bine, ceasul morții se grăbește!"
Spune mama printre lacrimi și copiii și-i privește.
N-am fost nimănui povară, sufletul mi-e obosit,
Mama cea de altă dată mult prea mult a-mbătrânit.
De-o zări din depărtări îngerul... E dus de-o viață!
Vremuri aspre cu ninsori și furtuni... Aceiași casă,
Vă așteaptă ca un Sfinx truditor și de povară...
Prinsă-n ea, același vis cată iarăși să răsară.
Ploi și clopote pe rând au bătut... Ea, în tăcere,
Vă așteaptă să veniți să-i lăsați o mângâiere.
Vă așteaptă, dragii mei, toate darurile sfinte
Ce-au rămas - un talisman -, spre aducerile-aminte.
În a vremii închisori, singură-i. Ce tristă casă!
Oh! Trecut-au sărbător... Nimeni n-a mai stat la masă.
Ceasu-n loc de s-ar opri, să vă pot păstra, copile!
Însă timpul nu stă-n loc, este fără de oprire.
Doar un vis mai are mama... Așezați-vă! Mă rog,
Cât mai repede la tatăl vostru, maică, să mă-ntorc.
Voi rămâneți cu-mpăcare și uniți în orice ceas,
Este singura dorință, mamă, care mi-a rămas.
În a vremii închisori singură-i. Ce tristă casă!
De-o zări din depărtări îngerul... Căci de o viață
O bătrână plânge-n prag și așteaptă-n faptul serii.
Lin, ceasornicul bătrân toarce caierul tăcerii.
Praful se așterne iar cu secundele-n firidă,
Timpul strigă-n depărtări și se scurge în clepsidră.
Într-un pumn mereu plăpând gândul celui care plânge...
Se-aud clopote bătând ca un suflet... Noaptea strânge...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas