Tăcerea, ca un cancer

Când şerpuiesc în noi tăceri de moarte
Infernul se hlizeşte mulţumit;
Un drac cu mâna dreaptă ne desparte
Şi să ucidă vorbele-i pornit.

Ca o pelagră-nnebuneşte glasuri
Şi se strecoară şerpuind perfid,
Cad minutare evadând din ceasuri,
Secundele în lacrimi se divid.

Înstrăinarea-şi face loc în mine
Şi-n tine roade ultimul cuvânt,
Se-nscăunează ielele-n regine,
Silabele orfane eu descânt.

Doar valul mării ţipă-a nemurire
Într-o lagună-n care au rămas
Două cuvinte să ne dea de ştire:
Tăcerea, e spre moarte, primul pas.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi, Doamne, o durere!

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

Nu ţi-am cerut prea multe
Când m-am rugat la tine
Prin locurile culte
Ascunse-adânc în mine.

Nu ţi-am cerut palate,
Nu ţi-am cerut o pâine,
Voiam doar sănătate,
S-apuc ziua de mâine,

Iar tu, din bunătate,
Mi-ai dat atâtea zile;
Le-am irosit pe toate,
Făcându-le sterile.

Te rog, mai dă-mi o şansă,
Oricât ar fi de mică,
Să pot intra în transă,
Şi chiar în miez de frică,

Să văd iar universul,
Cum se desparte-n două,
Şi să primesc chiar versul
Din ochii tăi când plouă.

Dă-mi, Doamne, raţiune
Dincolo de simţire,
Şi lacrimi, poţiune
Cu gust de nemurire,

Să simt cum bate vântul,
Să simt cum curge apa,
Să simt plângând-pământul
Când se-adânceşte groapa.

Să simt întreaga lume
Cum o ating cu mâna,
Şi-n valul fără spume
Să-mi limpezesc româna.

Dă-mi, Doamne, frenezia
Şi dorul cu suspine,
Când vine poezia,
Să mă gândesc la tine,

Dă-mi, Doamne, o durere,
Dar să nu fie moarte,
Şi-oleacă de putere,
Să scriu încă o carte.

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre cuvinte mari, cuvinte şi necuvinte

[clişee]

viaţa mea se scurge printre cuvinte ca un râu fără maluri, cu meandre, vârtejuri şi-împotmoliri

iubire
e un cuvânt atât de mare încât puţine inimi reuşesc să-l cuprindă în întregime
şi toate celelalte se mulţumesc cu surogate, coji, firimituri
convinse că au cucerit Everestul

moarte
teamă, spaimă, furie, frică, nimeni nu poate să o ignore şi puţini sunt cei ce o iubesc cu adevărat
dar iubirea adevărată nu înseamnă să i te oferi plin de ignoranţă şi aşteptări
adevărata iubire înseamnă înţelegere şi este de o profunzime incalculabilă

cuvânt
ajuns bătaia de joc a celor mai mulţi, cuvântul ca adevăr suprem nu ţine cont de laşitate şi prostie
el iubeşte fără să aştepte răspuns, el oferă fără să aştepte vreo plată şi priveşte totul cu pace
pentru că nimeni nu îi cunoaşte începuturile maiestuoase dar dureroase în acelaşi timp

tăcere
tăcerea e o bijuterie. tăcerea e o avuţie imensă. tăcerea e tot ce mai poţi spera să te salveze
înţeleptul te serveşte cu tăceri măsurate, necugetatul te acoperă cu şuvoiul neroziilor
tăcerea nu este spaţiul dintre două cuvinte, tăcerea este spaţiul dintre două cunoaşteri

tu eşti mintea mea, eu sunt mintea ta şi spaţiul e doar un simplu cuvânt ce ne desparte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 45

Iar celelalte două, aer şi foc, se ştie
Oriunde m-aş afla, ele rămân cu tine
Primul e gândul meu, şi-apoi dorinţa vie
Prezente şi absente, că vin şi fug de mine.
Şi când acestea-n grabă la drum cu drag pornesc
Spre tine cu a mea solie de iubire,
Din patru elemente, cu două doar trăiesc
Şi-n moarte mă cufund de crâncenă mâhnire.
Până când viaţa iar va fi reîntregită
Cu acei soli rapizi ce-acasă o să vină
Şi care vor vesti, cu graba cuvenită
Că sănătatea ta este acum deplină.

Aflând asta mă bucur, apoi mă întristez,
Iar îi trimit la tine, şi iarăşi eu oftez.

poezie celebră de William Shakespeare, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas...
eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper,
spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis,
rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam
pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu
şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci
şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint,
dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat,
acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu calc la fel ca noaptea pe tăceri...

Mai trece-un azi la fel ca şi un ieri, nimic nu iese din banal... vreun pas... eu calc la fel ca noaptea pe tăceri şi-n mine nu mai strigă niciun glas...
Pe treptele singurătăţii din amurg coboară anii grei fără reper, spre-o destinaţie unde concurg aceleaşi gânduri în veşmântul pauper...
Mi-au împietrit pe braţe rugi spre cer şi-n palme nu mai pot să ţin măcar un vis, rânjeşte într-un colţ un rinocer şi muşcă din poemul interzis...
Şi-mi sângerează muza-n verde crud, rămas prin vene când mai poezeam pe malul mării unde-acum aud doar scâncetele duşilor din neam...
Nu e tristeţe, lacrimi nu mai sunt... e-o dezertare chiar din eu-l meu şi-apostazia nu mai pot s-o-nfrunt, acum, când mă tot strigă Dumnezeu...
E drumul tot mai greu chiar şi spre rai, când nu mai ştii pe un' s-o iei pe la răscruci şi când la vamă n-ai un ort să dai şi te împiedici de torturi şi cruci...
Şi m-aş întoarce să mai scriu ceva pe pragul dintre lacrimă şi-alint, dar nu mai este nimeni să mă vrea şi vlagă nu mai am ca să mă mint...
Mai vine-o dimineaţă-n care plec şi mă întorc de unde am plecat, acelaşi splin mă-ndeamnă la înec, dar marea e de neînduplecat...
Amarul meu nu-i e pe plac şi-mi spune c-ar vrea din mine-o poezie-anume...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie... din nou

mi-ai strigat în fugă ''long life''
şi mi-ai lăsat ultimul sărut pe ultima frunză a unei toamne bezmetice ce-mi arunca cu furie tristeţea peste ochi
un câine îmi lingea picioarele vlăguite de fuga după tine
gustul coclit al fumului de ţigară mi-a rămas pe buze ca un blestem ( de obicei mi-l anihilai tu cu un sărut de ''mărăşeşti'')
ploaia muşcă din trotuare şi din mine
tună şi fulgeră în noiembrie
''long life'' fără tine e ca o batjocură ce se hlizeşte pe umerii mei
abia de-ţi mai zăresc amintirile
cum să te smulg din braţele morţii
când ai chemat-o în genunchi ca pe o binecuvântare
şi eu pe unde să mai calc când paşii tăi
nu se mai aud
doar marea mai oftează cu numele tău printre talazuri

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plansul unui ciob de lut...

Trupul mi-e tăiat în două,
mi-este smuls şi dus departe.
Mi-a ramas doar jumătatea,
care este-acum pe moarte.
Smulsă-i carnea de pe mine;
nici măcar nu curge sânge,
Numai sufletul se zbate
şi cu lacrimi grele, plânge.
Cum să-mi înţeleg destinul,
cum să cred că-mi va fi bine,
Cînd din tot ce-a fost odată,
sunt doar lacrimi şi suspine?
Cum să mai privesc în mine,
dacă-n jur e totul gol,
Seara când merg la culcare...
dimineaţa când mă scol...?
Şi-n zadar întind eu mâna;
nu e nimeni s-o atingă,
Numai credinciosu-mi câine,
e alături să o lingă.
Să te smulg bătând, din mine,
inimă, să te sfâşii,
Ca să-mi pot trăi tot restul
zilelor reci şi pustii!
Ce mai sunt, fără de tine,
ce mi-a mai rămas întreg?
Care gând şi care faptă,
mă va face să-nţeleg?
Acum sunt un ol de jale,
ce de lacrimi e umplut;
Glas de chin şi disperare,
înălţat din ciob de lut.
Doamne, de mi-e asta soarta,
putregai dacă am fost,
Şi-am trăit un sfert de secol
doar o viaţă fără rost,
Doamne, ia-mi azi lutu-n mână
şi frământă-l cu putere,
Ca să vărs şuvoi de lacrimi
şi o mare de durere.
Lasa-mă să plâng de-a pururi
şi tot nu va fi destul.
Lutul... cere multe lacrimi,
până când va fi sătul!

poezie de Aurelia Tarniceri
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străină de vară

Vară, nu ai loc în mine, printre-atâtea toamne grele.
La ferestre curg perdele- ploi de lacrimi blestemate
Şi-mi cresc nori de plumb pe umeri şi pe aripi, vai de ele
Şi de versul fără muză din poeme zbuciumate!

Cum să te primesc la masă, când pe masă-s doar cuvinte
Într-o debandadă cruntă la un bal mascat de iarnă?
Să le ordonez în fraze,-n poezia mea cuminte,
N-am putere, când minciuna a-nceput deja să cearnă.

Au gonit o zi de vineri, când aveam vara sub gene,
Au pus lupii-n pod la pândă, să o sperie de moarte
Şi-a fugit cu flori şi iarbă pân' la tine, în poiene,
Unde m-aşteptai, iubite-n rai cu două paşapoarte.

Eu rămân pe pragul toamnei, tu cu vara-n buzunare,
Să aduni din curcubeie, ştii, alabastru-acela verde,
Şi să mi-l trimiţi prin poştă, să îl am pentru gustare,
Când vor viscoli colinde, gustul verii de-l voi pierde.

Vară, ţi-ai uitat la poartă, două ramuri de lumină
Dar, nu pot s-ajung la ele, să le sorb, că-ţi sunt străină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie...
primul gând emigrează spre tine, în zori fremătând,
în suflet speranţe-adunând, cuvinte de dor presărând
în mesaje răspuns aşteptând...

noiembrie...
ultimul gând se îndreaptă spre tine,
în amurg lăcrimând,
te învăluie-n dor, aşteptând
un semn, o privire, zâmbet, cuvânt,
de peste ocean iubire sperând,
sărut în lumină de lună visând,
trupu-mi înfiorând,
de-mbrăţişare, de-atingerea ta nevoie având...

noiembrie...
viaţa împreună imaginând,
zâmbind printre lacrimi, şoptind, suspinând,
fericire, dor, iubire-aşteptând,
un zâmbet, un semn, o privire, cuvânt,
şi-n van sperând...

poezie de Elena Vlădescu (21 noiembrie 2006)
Adăugat de Elena Vlădescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om de cuvânt

Cuvântul meu
dacă se face ţăndări în drum spre Dumnezeu
nu-i nimic, va căpăta mii de traiectorii...
o silabă va ajunge totuşi fie «am»
sau «in»
El ştie
că am rămas legat ţărânii şi-n încercarea
de a zbura n-am reuşit să mă ţin
strâns agăţat de cuvânt

repetiţia pe oricare din glasuri e inutilă
la unul din capetele călătoriilor mele
voi fi gol
toate cuvintele se vor rătăci
mustind de iubire inima mea nu o va da
unui cocor, nici unei gărgăriţe, tot unui OM
şi aş fi mulţumit
măcar de ar avea altfel
unghiile

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Îndoială" de Valentin David

Şi clipele-astea nu mai au ce face,
Decât să muşte violent din munţi,
Nu din cei tineri, ci din cei cărunţi
Când violetul în apusuri zace?

Amurgul nesătul, iubiri ascunde,
Ne gelozeşte înghiţind cuvânt.
Din mări albastre, eu am să-i descânt,
Dar, el cu insolenţă îmi răspunde.

Şi peste toate astea, timpu-i rege,
Înghite clipele ca un nebun,
Să nu apuc, ce n-am putut, să-ţi spun
Şi de ţi-aş spune, tot n-ai înţelege,

Că, aripi nu mai am să zbor cu tine
Şi nici vioară să îţi cânt cochet.
A mai rămas un scâncet violet
Şi-un gol imens la mine-n intestine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul voiaj

Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele şi voi pleca departe.

Nu voi răspunde la salutul prietenilor mei,
Plutind pe apa care de-aceste cheiuri mă desparte;
Cu stelele prinse-n catifeaua serii la catarg, cercei,
Mă voi evapora-n noaptea care peste zi se-abate
Când glasuri cheamă, iar valurilor li-i dor de-acasă.
Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele şi voi pleca departe.

Prin ceţuri violete urmând umbrosul drum în toate cele
Pe valul la reflux al unei Mări Necunoscute, dar străvechi,
Voi avea tovarăşi, pânza larg desfăşurată-a unei vele
Şi resaca-n bătaie sacadată depănând istorii vechi
Despre-un singuratic călător, navigând în depărtări
Spre Insulele Fermecate unde-ancorate se văd în patru zări
Navele-acelor care-au pornit, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre ţărmul nevăzut.

Celor puţini care m-au zărit plecând departe
Le va lipsi nava mea din rada-aceea foarte:
Unii c-au ancorat lângă mine vor fi spus,
Alţii, inimi calde, care m-au iubit nespus,
În tăcere tristă-or lăcrima că lângă ei azi nu-s.
Dar eu, care la adăpost velele-mi voi fi strâns
La loc uscat, ferit de vânt şi ploi, de lacrimi şi de plâns,
Voi fi-întâmpinat de cei care-au navigat, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre ţărmul nevăzut.

poezie de Lizzie Clark Hardy, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luaţi iubire!

De Dragobete nu cerşesc iubire şi nici în altă zi n-aştept vreun semn
De-ndrăgosteală ca despăgubire din glasuri ce grăiesc în limbi de lemn...

Iubirea poa' să vină pe-nserate, când din amurg pândesc fiori de dor,
De unde nu te-aştepţi şi vinovate, cuvintele se-aşază-n matca lor...

Şi-apoi, eu am iubire în poeme şi o împrăştii peste mări şi zări,
Când aşteptarea, în vagoane, geme în trenul care nu opreşte-n gări.

Luaţi iubire,-o dau fără solvenţă, e liber la iubire-n orice zi
Şi nu o dăruiesc de complezenţă, gustaţi din ea şi vă veţi lămuri!

Iubirea mea se gudură în valuri, în spuma albă-a mării de argint,
E în nisipul de pe-ntinse maluri pe unde-ndrăgostiţii plâng şi mint...

O mai găsiţi şi-n rima-mperecheată, într-o vocală mov de ametist
Să v-o trimit în vârfuri de săgeată cu un Amor abandonat şi trist...

Luaţi iubire, n-o lăsaţi să moară! E primăvară-n mine şi-nfloresc
De câte ori aud din noi cum zboară, de Dragobete, primul ''te iubesc''...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mi-a ucis povestea

Ţi-am deschis cărări spre mine, să nu rătăceşti vreun pas-
Cineva, dar nu ştiu cine, le-a închis şi am rămas
Cu singurătatrea oarbă ce scânceşte pe la uşi
Într-un dialog de taină cu tăcutele păpuşi.

Mor cuvintele pe buze, ce nu mai zâmbesc de-un veac,
Am uitat să cânt din frunză, primăverile iar tac;
Îmi dau roată la ferestre, dar ferestrele le-nchid
Şi în cioburi de tristeţe şi în lacrimi mă divid.

În pustiul dintre ziduri amintiri încă dospesc,
Între file-ngălbenite, ochii-albaşti îmi zâmbesc;
Aş pleca-napoi în mine, dar nu ştiu cum să pătrund-
Drumu-i sinuos prin stâncă şi-i atâta de imund!

Viaţa mi-a ucis povestea dintr-un vis nevinovat,
N-am cerut nimic şi totuşi cruce grea am de cărat.
Când în jurul meu salcâmii ning cuminte dintr-un ram,
Eu mai port pe umeri iarna şi-n zăpadă mă destram.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu doar poezie

Ce-i trupu-acesta ce vibrează la orice-atingere de vânt,
Când poezia-n mine-i trează şi înfloreşte în cuvânt,
Decât o mare prea adâncă, sau un ocean de amintiri
Când val şi ţărm, pe-un colţ de stâncă, strivesc albaştri trandafiri?

În mine-arcaşii stau la pândă, dar nu-s la locul potrivit,
Când lupi cu gura lor flămândă, aşteaptă,-n casă, să-i invit.
Nu ştiu să mă feresc de iarnă şi nici de lupi nu mă feresc,
În stânga mea, printr-o lucarnă, albastru, ochii mei privesc.

Când toamna-mi desfrunzeşte glasul şi în tăceri mă învelesc,
Eu am sub piele-ntreg parnasul şi în poem mă răstignesc.
Şi nu mi-e teamă de-ntuneric şi nici zăpezile n-ating
Lăcaşul meu atât de sferic şi peste mine, macii ning.

Pe fruntea-mi, flori de sânziene, cu-amarul lor mă lecuiesc,
Când se strecoară pe sub gene o lacrimă. Şi-n zori tânjesc,
Ca trupu-acesta ce învie la orice-atingere de vânt,
Să fie doar o poezie, ce nu se stinge în mormânt.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joc de-alint

De tu doreşti, eu te doresc
Să mi te-alinţi când te alint,
Privirea dulce să-ţi privesc
Şi-n sentimente să te simt.

De te doresc
Să mi te-alinţi
Eu te privesc
Iar tu mă simţi.

Cu mângâieri te-oi mângâia
Sedusă fiind o să te duci
Plutind spre visul ce-om visa
O să m-arunc, o să te-arunci.

Cu mângâiere
Te seduc
Către visare
Te arunc.

Şi te încânt cu un descânt
De cântec ce-n surdină-l cânt
Dezgândurând din al meu gând
Cuvinte ce ţi le cuvânt.

Descânt
De cânt
În gând
Cuvânt.

poezie de Eugen Lovin (10 august 2009)
Adăugat de Eugen Lovin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda amintirilor rotunde...

Au dat în pârg cireşele de mai,
(A câta oară într-o veşnicie?)
A câta oară, am strigat: mai stai?
Şi ţi-ai închis răspunsu-n cochilie.

Pe ţărmul mării, valul şterge paşi,
(A câta oară, într-o vară oarbă?)
Puteai măcar o urmă să mai laşi,
Pe care fluxul mării să n-o soarbă.

Şi teii îşi aşteaptă strai de flori,
Precum miresele în noaptea nunţii;
Tu m-ai lăsat în prag de sărbători
Cu întrebări pe ridurile frunţii.

Au înflorit şi macii pe câmpii,
Însângeraţi de-atâta aşteptare;
Eu te aştept şi ştiu că n-ai să vii,
Dar te îmbrac în vară şi iertare.

Au dat în pârg cireşele de mai
Şi să le gust, mi-ar întregi amarul;
Că, ai uitat, nebun, cum mă strigai
Şi ce bogat ţi-era vocabularul!

Azi, doar tăcerea înfloreşte-n noi,
Ca o pedeapsă-a nopţilor flămânde
Şi-aş vrea doar o secundă înapoi,
Secunda amintirilor rotunde...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu îngerii aici şi-n cer...

Cât mă iubeşte Dumnezeu, să spun îmi este foarte greu,
Sunt îngerii cu mine când, nu mai am lacrimi să mai plâng...
Şi chiar nu fac niciun demers, doar pleacă-un gând în univers
Şi-l prind în palme duşii mei şi-l duc la porţi de dumnezei...

Şi, când pe margini de genuni, renunţ la viaţă chiar de luni
Mă trage-o mână să nu cad în flăcările dintr-un iad
Din care nu aş mai scăpa, oricătă rugă m-ar urma...
Că rugăciunea n-are loc între hotarele de foc...

Speranţa-şi face loc timid, neliniştile se divid
Mai fac prin viaţă câţiva paşi în primăveri cu toporaşi
Atât cât să m-adăp din ei până m-or ninge flori de tei
Şi până-o iarnă şi mai grea m-o troieni cum va vrea ea...

Dar, nu mi-e teamă, ştiu că-n cer, e câte-un înger grănicer
La vama dintre rai şi iad şi nu mă va lăsa să cad
De disperare-n alt decor... şi când o fi şi-o fi să mor
Voi fi cu îngerii-mprejur într-un neîntrerupt sejur...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rămas bun

Încep să-mi fac bagajul, ce grea povară-mi este!
Şi ce să iau din mine, din mine ce să las?
Voi lua-nceputul verii din ultima poveste
Şi voi lăsa doar toamna din ultimul meu pas.

În ziduri plânge gândul atâtor clipe goale,
Ce-au îngropat o viaţă în doi, ca-ntr-un altar.
Dau viaţa mea, o marfă, pe doar două parale,
Mă mut cu tot cu soartă, la margini de hotar.

Iau dormitoru-n braţe, să-i simt ultima oară
Tăcerile din vise şi ce nostalgic dor,
Din amintiri albastre, în ochii-mi se strecoară!
Şi-ţi simt, iubite, gura, muşcând seducător.

Deschid sertare pline şi le privesc străină:
De unde să încep, să mă adun din casă?
Mai pun de-o parte-un zâmbet şi mai arunc o vină,
O lacrimă suspină, ascunsă-ntr-o grimasă.

Aud un vânt pe-afară, vestind că toamna plânge,
'N acelaşi timp cu mine, cu fruntea printre nori,
Cu umerii în ploaie, tot cerul nu-i ajunge,
Să mă îmbrace-n galben şi-n doliu de culori.

Mă duc să-mi mângâi marea, doar ţărmul atingându-l,
Să îmi rămână urma în veşnicia ei,
Dar stau la mal poeme să îşi aştepte rândul
Şi rămas-bun, albastro, îţi spun doar ochii mei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!