Ultimul voiaj

Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele și voi pleca departe.

Nu voi răspunde la salutul prietenilor mei,
Plutind pe apa care de-aceste cheiuri mă desparte;
Cu stelele prinse-n catifeaua serii la catarg, cercei,
Mă voi evapora-n noaptea care peste zi se-abate
Când glasuri cheamă, iar valurilor li-i dor de-acasă.
Într-o bună zi,-n amurg, la mareea joasă
Voi mola parâmele și voi pleca departe.

Prin cețuri violete urmând umbrosul drum în toate cele
Pe valul la reflux al unei Mări Necunoscute, dar străvechi,
Voi avea tovarăși, pânza larg desfășurată-a unei vele
Și resaca-n bătaie sacadată depănând istorii vechi
Despre-un singuratic călător, navigând în depărtări
Spre Insulele Fermecate unde-ancorate se văd în patru zări
Navele-acelor care-au pornit, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre țărmul nevăzut.

Celor puțini care m-au zărit plecând departe
Le va lipsi nava mea din rada-aceea foarte:
Unii c-au ancorat lângă mine vor fi spus,
Alții, inimi calde, care m-au iubit nespus,
În tăcere tristă-or lăcrima că lângă ei azi nu-s.
Dar eu, care la adăpost velele-mi voi fi strâns
La loc uscat, ferit de vânt și ploi, de lacrimi și de plâns,
Voi fi-întâmpinat de cei care-au navigat, în trecutul astăzi mut,
Pe Mări Necunoscute spre țărmul nevăzut.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Daniel Vișan-Dimitriu

Corabia viselor

Corabia viselor mele mă poartă
pe mări liniștite și fără sfârșit,
urmând o cărare trasată de soartă
de când mie-n viață mi-am fost răsărit.

Plutesc în derivă, curentul mă duce
spre zări înspre care nicând n-am privit,
iar mintea se zbate-ntr-un fel de răscruce
și-ar vrea să mă-ntoarcă spre visul iubit.

Chiar vântul mă-mbie spre apele calde,
spre zări tropicale de-un verde plăcut,
spre insule care iubesc să se scalde
în valuri ce trec peste ele-un sărut.

Un gând îmi străbate prin minte și visuri,
ieșind în lumină din vechi amintiri,
șoptește în pânze, adie înscrisuri
și-alege cărarea mai vechii iubiri.

Corabia viselor mele mă poartă
spre soare-apune-ntr-un mers liniștit,
sunt singur pe drumul ce nu e pe hartă,
lumina m-atrage spre țărmul iubit.

poezie de din Zece
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Lucian Blaga

Scoica

C-un zâmbet îndrăzneț privesc în mine
Și inima
mi-o prind în mână. Tremurând
îmi strîng comoara la ureche și ascult.
îmi pare
Că țin în mâini o scoică
in care
prelung și neînțeles
răsună zvonul unei mări necunoscute.

O, voi ajunge, voi ajunge
Vreodat, pe malul
acelei mări, pe care azi
o simt,
dar nu o văd?

poezie celebră de (1919)
Adăugat de stassiaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
cumpărăturiCartea "Trilogia cunoasterii" de Lucian Blaga este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la -66.47- 46.99 lei.
Rabindranath Tagore

Navigând departe

Azi dimineață se șoșotea că vom pleca într-o barcă,
numai tu și cu mine, și că niciun suflet nu trebuie să știe
de călătoria noastră spre nicio țară și spre niciun liman.

În acel ocean nesfârșit,
la surâsul tău atent, cântecele mele vor deveni mai melodioase,
libere ca valurile, libere de toate legăturile cu lumea.

Nu a sosit încă momentul?
Mai sunt unele lucruri de făcut?
Iată, peste faleză se lasă seara
și-n lumina palidă păsările mării revin la cuiburile lor.

Cine știe când parâmele vor fi molate
și barca, asemeni unui ultim licăr al asfințitului,
va dispărea în noapte.

poezie celebră de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gora Vol. 2" de Rabindranath Tagore este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.39- 5.99 lei.

Tango retoric

Cine-ți mai oferă flori?
Cine te mai scaldă-n ploi de stele,
Cine-ți șterge uneori
Lacrima tăcerii din cuvânt.

Cine-ți mai clădește-n zori,
Din nisipul somnului castele?
Dacă-i vânt, pe pământ
și lacrimi nu mai sunt.

Mai știi, vara cu miros de alge
și pierdutele catarge
De la țărmul unei mări?
Mai știi, și acel tango retoric
Prin decorul alegoric,
Dintr-un vis fără urmări.

Cine-ți mai aduce vești,
Cine mai rămâne lângă tine?
Cine află unde ești
După noaptea visului stingher?

Cine-ți cheamă din povești
Vara unui loc uitat de lume?
Dacă-n cer, e doar ger
și totuși eu mai sper

Mai știi, vara cu miros de alge
și pierdutele catarge
De la țărmul unei mări?
Mai știi, și acel tango retoric
Prin decorul alegoric,
Dintr-un vis fără urmări.

poezie celebră de
Adăugat de AdrianSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
George Topîrceanu

Epilog

Lângă țărmul tristei mări
M-am oprit pe-o stâncă.
Apa tremură spre zări,
Verde și adâncă.

Sufletu-mi, împovărat
De-o iubire moartă,
Se ridică ne-mpăcat
Și cu el o poartă,

Cum își duce greu în zbor
Vulturul de mare,
Peste valuri călător,
Prada moartă-n gheare...

poezie celebră de
Adăugat de SagittariusSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Balade vesele si triste. Parodii originale. Migdale amare" de George Topîrceanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -13.99- 9.99 lei.

Remorchere portuare

Cu aerul lor impertinent și-un scurt sonor salut,
Cu pupa ofertantă și marinari puțini la bord,
Țopăie-nclinate pe val, sub copastii, la prova
Și remorchează vapoarele imense-n port.

Ele luptă cu mareea înverșunată care se-nfige
Pe sub poduri și canale, plecând și revenind;
Și fentează marea mânioasă care-atrage înalta
Navă spre coastă și spre mereu flămândul grind.

Ele schiază-n rada biciuită de lapoviță-amarnic
Cu balustrăzile albite de valuri și de vifor;
Își croiesc drum pe șenalele-nghețate bocnă
Cu parâmele întinse vibrând la pupa lor.

Țintesc, icnind înfundat în vălătuci de abur,
Prin fuioarele apei spre niște dane imobile și trândave,
Înșurubând printre balize-n curenți tot traficul maritim.
Niște pigmei într-o lume de mari nave.

poezie de din Spuma mării și salvia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Antimaterie

Privește-mă,
pasărea din mine șchioapătă în zbor,
aerul prin care trece devine din ce în ce mai sărat,
ca în apropierea unei mări, la care, spre sfirșit,
trebuie să cobor.

Ascunde-mă propriei mele umbre
și lasă-mi umbra să te acopere fără de mine,
plutind ușor peste ceea ce mai e
un vis cerșind printre ruine.

Uită-mă adânc,
așa cum, până la urmă, se uită pe sine și uitarea,
și revino în deșertul acela,
din care, demult, ai auzit chemarea.

Ascultă-mi depărtările
și vei înțelege că tăcerea e ca trupul unei scoici,
nevăzut, neauzit, dar trăind undeva, pe un mal,
unde doar caii singuri mai ajung,
fugiți din hamuri de troici.

Păzește-mă fără să vrei,
absența mea e mai puternică decât ființa mea,
așa încât ai grijă de lipsă, de tăcere și de umbră,
căci ele sunt clipa care, odată, a vrut să stea.

poezie de din Purgatoriu pentru sfinți (2014)
Adăugat de Dragoș NiculescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Peste mări

Trebuie s plec departe spre vest, spre mări mai reci decât Hebridele,
Unde-i ancorată flota stelară, unde strălucesc tineri căpitani cu trese de aur
Pe marea-întunecat-fosforescentă, bântuită de șerpi uriași, verde ca un balaur.

poezie de din Porțile Damascului, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Alexandru Philippide

Suntem făcuți mai mult din noapte

Suntem făcuți mai mult din noapte.

Prezentul cu scânteia lui nu poate
să lumineze-abisurile toate
Și veșnicul amurg din noi.
Din când în când doar ies din adâncime
Ca niște vietăți din fund de mări
Necunoscute amintiri
Ce parcă nu sunt ale noastre,
Fragmente dintr-o viață pe care n-am trăit-o,
Crâmpeie care-ncearcă zadarnic să se-adune;
Un braț, o țeastă, lacul unui ochi
Cu nuferii pe care nu-i cunoaștem
Și-o luntre ce ne cheamă cu vâslele de vis.

În marii munți de-ntunecime
Sunt osândit să sap necontenit:
Ce voi găsi în adâncime,
Comoara unui gând nemărginit
Sau vechea stearpă-ntunecime?

Dar dacă noaptea mă va birui
Și negre avalanșe grele
Din muntele cel mare se vor rostogoli
Și mă vor nărui cu ele?

Trecutul meu și alte trecuturi și mai vechi
Ca niște continente scufundate
Sub suflet stau necercetate
Cu urme anonime și străvechi:
Sunt visuri ale stâncii ancestrale,
Sunt amintiri din viața mea de plantă,
Fiori de viermi și nostalgii astrale
(Și poate-o tainică prefigurare
A vieții mele viitoare).

Dezgrop în mine rădăcina lumii;
În pieptul meu ce amintire grea!
O urnă-n care veacuri de vis și-au pus cenușa:
Luna sau inima mea?

poezie clasică de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
Nikos Kazantzakis

Una dintre marile dorințe ale vieții mele a fost întotdeauna să călătoresc. Să văd și să pășesc prin țări necunoscute, să înot în mări necunoscute, să străbat lumea, să văd, să privesc cu o sete nepotolită tărâmuri noi, mări, oameni, idei, privind totul ca pentru întâia și pentru ultima oară, să mă uit lung la toate, apoi să închid ochii și să simt comorile adunate în mine, calme sau tulburătoare, așa cum mi-au apărut, până când timpul le va cerne și va reține esența bucuriilor și tristeților - această alchimie a inimii este, cred eu, o imensă delectare demnă de om.

în Raport catre El Greco
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Zorba the Greek" de Nikos Kazantzakis este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la doar -49.00- 22.99 lei.

Navigând pe Yangzi spre secretarul Yuan

Melancolic, departe de prieteni și de rude,
Plutesc, plutesc prin pâcle și cețuri
În barca mea cu pânze care mă duce spre Loyang.
În Yangzhou copacii susură-n amurg ca niște clopoței,
Marcând ziua și locul despărțirii noastre...
Când și unde ne vom întâlni iarăși?
... Soarta este o barcă pe valuri,
Purtându-ne, fără să ne ceară părerea, încoace și încolo.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava?

Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n fața noastr㠖 e tot ce marinarii știu.
Unde-i ținutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastr㠖 marinarii doar atâta spun.

În amiezile-însorite, umăr lângă umăr, este plăcut foarte
Să pășești pe puntea unde cerul de mare se desparte;
Sau, pierdut în gânduri, să privești cum în urmă
Siajul se lățește-n depărtare-albit de spumă.

În nopți grozave, când oceanul își sfâșie mânios veșmântul,
Ce lucru mândru e să lupți cu valurile și cu vântul!
Sus, la gabie, pe catargul care se-încovoaie sub sălbatice rafale
Marinarul trăiește-o altă viață, înfruntând zeci de furtuni în cale.

Unde-i ținutul spre care se-îndreaptă nava sub cerul sidefiu?
Departe, departe-n fața noastr㠖 e tot ce marinarii știu.
Unde-i ținutul de unde vine nava? Departe, unde astrele apun,
Departe-n urmă noastr㠖 marinarii doar atâta spun.


NB. Primul vers a fost, probabil, inspirat de sonetul lui William Wordsworth, " Unde-i ținutul spre care trebuie
să se-îndrepte-acea navă?''

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Lumina din asfințit

Din lumea-ntunecatelor povești
spre care am plecat, am o dorință:
să iau cu mine singura ființă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi ești".

Merg spre tărâmul vechi și cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe fețe
și unde ea m-așteaptă cu tristețe
și încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nțelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aș încerca? De ce-aș mai merge
pe urmele ce singură își șterge,
știind și ce aș vrea, și cum gândesc?

Pe calul care singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorință;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putință
lumina s-o întorci din asfințit.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

De câți marinari e nevoie pentru un echipaj ?

Unul cu inima frântă
ca să umple ghiordelele cu lacrimi.

Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu limba sărată
să se ia-n gură cu pirații.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.

Unul c-un picior de lemn
ca să danseze pe scara de-îmbarcare.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.


Straiul! Terțarola! Școta! Fă sartul ăla-ncoace!
Mola! Noi nu ne vom întoarce!


Unul care are pe biceps tatuată
o inimă-n străpunsă de săgeată.

Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.

Unul cu bonețică de sugar,
talisman să nu se-înece.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească-un cer de aștri.

Unul cu o sticloanță de rom
să-și clătească gura-n miez de noapte.

Doi cu patru ochi negri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.


Straiul! Școta! Sartul! Terțarola!
La revedere țărm! Mola!


Unul cu un albatros
să-i inspire-o poezie.

Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o hartă secretă
ascunsă-n căptușeala hainei.

Doi cu patru ochi căprui
în care să se-oglindească marea.

Unul cu o vioară din lemn de pin
cu care să scârțâie la un delfin.

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească marea.


Straiul! Terțarola! Sartul! Școta s-a întins cu brio!
Mola! Hei, ho! Adio!


Unul cu un sextant
să măsoare zarea.

Doi cu patru ochi albaștri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.

Unul cu un metru de odgon
ca să prindă-n laț furtuna!

Doi cu patru ochi verzi
în care să se-oglindească-un cer de aștri.

Unul cu inima grea
pentru-a înlocui ancora.

Doi cu ochii negri
în care să se-oglindească-un cer de aștri.


Terțarola! Școta! Sartul! Ține de strai!
Mola! Am întârziat destul! Cu mareea, hai!

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "The World's Wife: Poems Paperback" de Carol Ann Duffy este disponibilă pentru comandă online la 61.99 lei.

Traversând un timp amar și o distanță amară

Neștiută de tine, pășesc pe țărmul înnegurat și rece.
Palele de vânt tăioase, volbura saramurii mușcătoare
Ar putea-îngheța, opri sau priponi valurile războinice,
Dar tu nu poți ști, o, inima mea mereu neștiutoare,
Că eu căutam, reflectate-n albastrul profunzimilor marine
Al acestei mări, câteva irizări din acei ochi dragi mie;
Credeam că valurile-mi vor cânta, vesel, despre tine,
Dar iată tot ce privirea mea flămândă poate-acum descrie:

I

Departe, pe mare,-o velă se-aține
În bătaia unui proaspăt vânt,
Înclinându-se-n fața furtunii care vine
Și care la orizont își ia acum avânt,

II

Planând ca o pasăre-împinsă de rafale
Spre valurile saline cu spumă spulberată,
Cu creastă-naltă, zveltă și învoaltă.
Bruma și chiciura atârnă reci cristale

III

Pe pânze, pe vergă și pe catarg,
Până când sclipind ca o nestemată
Nava se pierde dincolo de far, în larg,
Scăpătând sub geana zării, înclinată.

IV

Pierdută privirii mele gânditoare,
Nu-mi mai rămâne nimic mie,
În afară de nopțile care vin, amare,
Și marea-învolburată și pustie.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Corneliu Neagu

Trenul spre Vamă

Era într-o noapte toridă de vară,
dorințe păgâne veneau din afară
cu duhuri țesute din false ispite
ascunse în vechi amăgiri adormite.
Te văd și acum în taverna barocă,
prin norii de fum plutind echivocă,
sub buza ferestrei cu geamuri ovale
pictate cu scene din visuri astrale.
Păreai rătăcită - venind de departe,
pierdută-n orașul cu mituri deșarte,
păstrate în case cu-obloane-ntr-o rână
ce parcă trecutul voiau să și-l spună.

Din colțul opus mă priveai solitară,
cu ochii cuprinși de-o tristețe amară,
simțind cum veneau peste umbra opacă
dorințe păgâne ce-n gând te dezbracă.
Dar eu te chemam cu privirea-mi duioasă,
să vii să te-așezi lângă mine la masă,
departe de ochi cu priviri anodine,
ce-n trombă cădeau din văzduh peste tine.
Dar iată, prin noaptea toridă de vară,
de mână plecam amândoi înspre gară.

Când trenul pornea, să ne ducă spre Vamă,
nici nu aflasem măcar cum te cheamă.

poezie de din revista Armonii Culturale, ISSN 2247-1545
Adăugat de Corneliu NeaguSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Țărmul pierdut

visele-mi sunt catarge sfâșiate într-o zare
și timpul e oceanul ce sfârșește între stânci
păsări albastre-ncep războiul aprig de pe mare
corăbii scufundate văd în ochii tăi adânci

nu te mai pot vedea de pe un țărm pierdut în noapte
furtunile te-au rătăcit demult pe alte mări
doar cu ocheanul te mai pot zări când se desparte
valul de țărm și soarele apune-n depărtări

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Daniel Vișan-Dimitriu

Lumina din asfințit

Din lumea-ntunecatelor povești
spre care am plecat, am o dorință:
să iau cu mine singura ființă
ce, într-o zi, mi-a spus: "Doar tu îmi ești".

Merg spre tărâmul vechi și cunoscut
în care am pierdut-o-ntr-o furtună
cu fulgere din ochi, ce-aveau s-apună
tot ce a strălucit la început.

Mă-ndrept spre lumea ei, spre lumea rea
în care-s oameni cu mai multe fețe
și unde ea m-așteaptă cu tristețe
și încă speră în venirea mea.

Se-aude un vacarm în depărtări,
cuvinte aruncate, fără sensuri,
departe de-nțelegeri sau consensuri,
spre surzii ce le-ascultă-n patru zări.

Să merg în lumea ei? Să mă opresc?
De ce aș încerca? De ce-aș mai merge
pe urmele ce singură își șterge,
știind și ce aș vrea, și cum gândesc?

Pe calul meu, ce singur s-a oprit,
alung din minte ultima dorință;
fac drumu'-ntors, căci nu e cu putință
lumina s-o întorci din asfințit.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Emily Dickinson

Luna este departe de ocean

Luna este departe de ocean
Și, totuși, cu mâini de ambră
Îl conduce, docil copil,
De-a lungul acestei plaje, albă.

El nu se-abate nici măcar c-un grad;
Privind-o în ochi atent și sfios aparte,
El vine de departe și se-apropie de-oraș –
Doar pentru a pleca din nou departe.

O, Doamne, a ta e mâna cea de ambră,
Iar iar eu sunt marea de departe –
Supusă oricărui comandament pe care ochii tăi
Mi-l impun, micșorand distanța care ne desparte.

poezie celebră de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba engleză. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la En.Citatepedia.ro. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Poetry for Kids: Emily Dickinson Hardcover" de Emily Dickinson este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -61.99- 37.99 lei.

Nu mă compătimiți pentru că...

Nu mă compătimiți pentru că la căderea serii
Lumina soarelui se stinge-încetișor pe cer;
Nu mă compătimiți pentru floarea pe care o pierd merii
Sau pentru frunzele care, când vine iarna, pier.

Nu mă compătimiți nici pentru luna în scădere,
Nici pentru mareea care părăsește țărmul la reflux
Și nici pentru dorințele care ne spun la revedere –
Nu mă mai privești ca odinioară, iubirea pentru tine-i azi un lux.

Am știut întotdeauna: Dragostea nu-i cu nimic mai mult
Decât inflorescența trecătoare pe care-o asaltează vântul,
Decât mareea care, pentr-un ceas, urcă plaja în sonor tumult,
Lăsând în urmă resturi din nava căreia-i va deveni mormântul:

Compătimiți-mă pentru că inima somnoroasă prea târziu învață
Ceea ce mintea la fiecare colț vede și sesizează-n viață.

poezie de , traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook