Despre cuvinte mari, cuvinte și necuvinte
[clișee]
viața mea se scurge printre cuvinte ca un râu fără maluri, cu meandre, vârtejuri și-împotmoliri
iubire
e un cuvânt atât de mare încât puține inimi reușesc să-l cuprindă în întregime
și toate celelalte se mulțumesc cu surogate, coji, firimituri
convinse că au cucerit Everestul
moarte
teamă, spaimă, furie, frică, nimeni nu poate să o ignore și puțini sunt cei ce o iubesc cu adevărat
dar iubirea adevărată nu înseamnă să i te oferi plin de ignoranță și așteptări
adevărata iubire înseamnă înțelegere și este de o profunzime incalculabilă
cuvânt
ajuns bătaia de joc a celor mai mulți, cuvântul ca adevăr suprem nu ține cont de lașitate și prostie
el iubește fără să aștepte răspuns, el oferă fără să aștepte vreo plată și privește totul cu pace
pentru că nimeni nu îi cunoaște începuturile maiestuoase dar dureroase în același timp
tăcere
tăcerea e o bijuterie. tăcerea e o avuție imensă. tăcerea e tot ce mai poți spera să te salveze
înțeleptul te servește cu tăceri măsurate, necugetatul te acoperă cu șuvoiul neroziilor
tăcerea nu este spațiul dintre două cuvinte, tăcerea este spațiul dintre două cunoașteri
tu ești mintea mea, eu sunt mintea ta și spațiul e doar un simplu cuvânt ce ne desparte
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre tăcere
- poezii despre cuvinte
- poezii despre adevăr
- poezii despre frică
- poezii despre înțelepciune
- poezii despre început
- poezii despre viață
- poezii despre timp
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Citate similare

Iubesc tăcerea
Iubesc tăcerea primăverii-n floare,
Tăcerea stelelor care în zori apun,
Iubesc tăcerea zborului spre soare,
Tăcerea sufletului primitor și bun.
Iubesc tăcerea pădurilor bătrâne
Tăcerea lunii și-a nopții-nrourate,
Iubesc tăcerea bobului din grâne,
Tăcerea tumultoasă a inimii ce bate.
Iubesc tăcerea ca vis ori ca simțire,
Tăcerea din adânc a sinelui divin,
Iubesc tăcerea si taina din privire,
Tăcerea care spune la matcă să revin.
Iubesc tăcerea când sunt cu Dumnezeu,
Tăcerea izbăvirii ce-aduce nemurire,
Iubesc tăcerea ca rugă-n gândul meu,
Tăcerea lacrimei la ceas de regăsire.
Iubesc tăcerea ca tihnă sufletească,
Dar nu iubesc o viață-nsingurată,
Iubesc tăcerea din lumea îngerească,
Dar nu iubesc trăirea-ntemnițată.
poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre suflet, poezii despre îngeri, poezii despre zbor, poezii despre stele, poezii despre religie, poezii despre păduri sau poezii despre mântuire
Cunoaște cine ești, Aici și Acum, prin simpla Tăcere. Ești acest Moment, prezintă-te Acestuia, nu atașa mintea la nicio direcție. Nicio sadhana, fără trecut, fără viitor, nici vidul inimii, nici măcar spațiul. Pentru a fi liber pentru totdeauna prezintă-te acestui Moment. Acest Moment este întotdeauna acest Moment, nu se va schimba. Este Libertatea, liberă de minte și concepte, și este dreptul tău fundamental din naștere. Cea mai bună folosire a acestui Moment este să te scufunzi în El. Păstrează Tăcerea, ești în interiorul interiorului, nu sălășlui niciunde și nu fă nici un efort. Conceptul de efort și practică este înlănțuire. Doar păstrează Tăcerea, Oriunde ai fi, Doar păstrează Tăcerea.
citat din H.W.L. Poonja
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și citate despre tăcere, citate despre viitor, citate despre schimbare, citate despre naștere, citate despre inimă sau citate despre cunoaștere

În ultimul timp, am simțit nevoia să am o purtătoare de cuvinte și un purtător de cuvânt: tăcerea este purtătoarea mea de cuvinte; cuvântul este purtătorul meu de cuvânt.
aforism de Costel Avrămescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre cuvinte, aforisme despre tăcere sau aforisme despre timp

Locuiesc în aceste cuvinte
În inimă focul e-n toi
tăcerea are n peceți
și-o alta-i spațiul dintre noi:
Sunt un vulcan fără coperți!
epigramă de Costel Zăgan din Epigrame disponibile (mai 2008)
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre vulcani, epigrame despre tăcere, epigrame despre inimă, epigrame despre foc sau epigrame despre cuvinte

Cea din urmă dezamăgire
Din cuvânt
te-ai născut
în cuvânt
te vei întoarce
Căci ale tale
sunt
și tăcerea
și necuvântul
și cântarea
În numele
lui Eminescu
și al Veronicăi Micle
și al poezie lor
de dragoste
Până la
cea din urmă
postumă
ÎNAINTE
Să eliberăm
tăcerea
din
cuvinte
poezie de Costel Zăgan din Hiperbole blitz
Adăugat de Costel Zăgan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre naștere, poezii despre muzică sau poezii despre Mihai Eminescu
Sunt extrem de puțini oameni care realizează că tăcerea este remediul suprem. Că Tăcerea e cea mai mare, cea mai înaltă elocvență pentru că doar în Tăcere vorbește Dumnezeu cu cuvintele Liniștii, a Păcii Infinite!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre înălțime, citate despre vorbire, citate despre religie, citate despre pace, citate despre oratorie, citate despre cuvinte sau citate despre Dumnezeu

Tăcerea spune multe
Uneori tăcerea spune multe,
Când nici în șoaptă n-am cum să-ți vorbesc
Ochii tăi îmi cântă-n slove de cuvinte
Și timpul stă pe loc atunci când te privesc,
Uneori tăcerea spune multe,
În odaia mea când singură eu stau
Iar visele-mi vorbesc atât de multe
Și n-am la nimeni să le dau,
Uneori tăcerea spune multe,
Când cerul înstelat eu îl zăresc
Și stele-mi vorbesc doar în cuvinte
Ce nu știu eu să le rostesc,
Uneori tăcerea spune multe,
Când eu la tine mă gândesc
Cum aș putea să-ți spun fără cuvinte
Că doar pe tine te iubesc.
poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vorbire, poezii despre ochi sau poezii despre declarații de dragoste

Tăcerea, ca un cancer
Când șerpuiesc în noi tăceri de moarte
Infernul se hlizește mulțumit;
Un drac cu mâna dreaptă ne desparte
Și să ucidă vorbele-i pornit.
Ca o pelagră-nnebunește glasuri
Și se strecoară șerpuind perfid,
Cad minutare evadând din ceasuri,
Secundele în lacrimi se divid.
Înstrăinarea-și face loc în mine
Și-n tine roade ultimul cuvânt,
Se-nscăunează ielele-n regine,
Silabele orfane eu descânt.
Doar valul mării țipă-a nemurire
Într-o lagună-n care au rămas
Două cuvinte să ne dea de știre:
Tăcerea, e spre moarte, primul pas.
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre știri, poezii despre secunde, poezii despre mâini, poezii despre mulțumire sau poezii despre monarhie

Printre ramurile sufletului
rătăcit și stingher într-o lume străină
între vene obturate și spasmele lumii
sub pietrele timpului și lacrima cuvântului nerostit
între speranțe reci, atât de seci
te caut între mare și cer
tu ești departe, eu aici
priviri, speranțe, uitate toate
tăcerea astăzi ne desparte
un cuvânt ce curge, nu ajunge să astupe rana din suflet
ce lungă este depărtarea dintre noi
doi tineri nebuni
ascunși sub țipătul gândului și pana cocorului
eu scriu, tu scrii
cuvântul ne desparte
rătăcim apoi între polii iubirii
iubirile curg, iubirile pier
fără trecut, fără viitor
ușor-ușor
ce trist tango în doi, dar fără noi
în ochi lumină străină
urlă tăcerea pașilor pierduți, țipă durerea
ce tristă este șoapta ultimului sărut
se scurge azi în abisul ireal
tu unde ești, mai ești, eu cine sunt
am întins privirea în zare
căutând adevărul, lumina și viața, în ochii tăi...
pe pajiștile pârjolite ale sufletului
în amurgul zilei și cântecul vântului
visam o clipă de iubire
pe verdele crud al ierbii cosite în ajun
făceam culcuș de flori
să te iubesc cu patimă în zori
focul privirii m-a cuprins, m-a atins
am ars în lanul de secară
gândul, pas cu pas, să vină
să stingă văpaia din suflet
pe trecătoarele poteci,
pe unde uneori mai vii, mai treci
un drum împletit, un drum în doi
printre ramuri despletite de dor
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre lumină, poezii despre tristețe, poezii despre gânduri, poezii despre crengi sau poezii despre vânt

Tăcerea
Ascult tăcerea cum tace în mine.
Văd tăcerea cum fuge peste dealuri și coline.
Privesc tăcerea cum se ascunde în suflet la tine.
Mă alin cu tăcerea când nu ești lângă mine!
Vorbesc cu tăcerea când mă simt bine.
Urăsc tăcerea când am zile mai puțin senine.
Chem tăcerea când îmi este dor de tine.
Înțeleg tăcerea când câteodată se închide în sine.
poezie de Vladimir Potlog (20 noiembrie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, citate de Vladimir Potlog despre zile, citate de Vladimir Potlog despre vorbire, citate de Vladimir Potlog despre timp sau citate de Vladimir Potlog despre suflet
Tot ceea ce e nevoie să faci este să stai ca tăcerea, fără nimeni care să fie tăcut! Doar nu mai tulbura Pacea cu gândurile tale! Și cel mai zgomotos dintre toate gândurile este gândul "eu". Dar "eu" e un mit ca și mintea, real este doar Dumnezeu. Tu fără "eu", ești dintotdeauna Dumnezeu!
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri
Niciodată nu vei putea înțelege zgomotul, dacă nu știi ce este tăcerea. Și să nu crezi că tăcerea este liniște. Nicidecum. Liniștea cuprinde și tăcerea, însă tăcerea nu înseamnă liniște.
citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Practică tăcerea până ce realizezi că ești Tăcerea. Eu Sunt -este însăși Tăcerea fără nici un practicant al tăcerii.
Satyananda în Beatitudinea Adevarului Ultim
Adăugat de Adelina

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omagiu tăcerii
Îmi place tăcerea...
Îmi place tăcerea, iubesc tăcerea
știu când să tac, cum să tac
unde să tac și când să tac.
Mă cert... tăcând, înjur... tăcând
râd.... tăcând, mănânc... tăcând.
Ascult tăcerea, savurez tăcerea și tac.
Am nevoie de tăcere, de liniștea tăcerii,
tăcerea e fidelă și nu mă parasesste
niciodată.
Îmi place compania ei, și mă conversez cu ea
despre una, despre alta.
Ea mă înțelege, este cel mai bun confident,
nu mă bârfește, nu mă jignește
niciodată.
Mă iubește așa cum sunt...
iar eu, la rândul meu, nu o contrazic
niciodată.
O respect întotdeauna - tăcând!
poezie de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Viorel Vintila despre tăcere, citate de Viorel Vintila despre iubire, poezii despre respect, poezii despre fidelitate sau poezii despre bârfă

Tăcere ( extrase)
Păstrează tăcerea,
Numai Mâinile Domnului
Îți pot ridica
Greutățile de pe inimă.
Am făcut un jurământ al tăcerii
Și limba mea este legată,
Și, totuși, eu sunt cel care,
Fără cuvinte, vorbește
În seara asta.
Cuvintele trebuie eliminate.
Numai atunci poți fi tăcere.
Inima Mea își duce degetul
La buze pentru a spune:
Păstrează tăcerea,
Acesta nu este un timp pentru a vorbi,
Acesta nu este un timp pentru a plânge.
Tăcerea este un ocean.
Vorbirea este un râu.
Când oceanul te caută,
Nu folosi limbajul râului.
Ascultă oceanul,
Pune capăt discursurilor încărcate de larmă.
În tăcere există elocvență.
Încetează să împletești vorbe
Și vei vedea cum lumea
Devine alta, mai bună.
Există o cale între voce și prezență
Pe unde curg informațiile.
În disciplina tăcerii aceasta se deschide,
Când apare vorbăria fără rost ea se închide.
În această prezență cuvintele obișnuite
Sunt doar bolboroseală;
Iar bolboroseala, un substitut al vederii.
Păstrează tăcerea, fii mut;
Dacă nu ai devenit încă
Vocea Domnului
Fii o ureche.
poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre voce, poezii despre ocean, poezii despre inimă, poezii despre devenire sau poezii despre urechi
Cuvânt de îmbărbătare
hei! ai văzut? iubirea încă îmi tot dă târcoale.
dar cum poate un orb să vadă ceea ce e pur și simplu îți sare în ochi
și te lasă fără cuvinte? pare ciudat să aștepți confirmarea din partea unui orb
dar nici viața nu e mai brează. nici nu se uită pe unde calcă
cineva și-a pierdut sentimentele în stradă
nici măcar nu a observant. a dispărut după primul colț.
m-am aplecat și le-am ridicat: o amestecătură incredibilă de iubire, ură și abandon
totul umezit de roua fină a lacrimilor tăcute
avem atât de puțin să ne mai spunem
încât cuvintele par rușinate de tăcerea noastră
atât de bine ne cunoaștem încât tăcerile sunt uverturi la opere neterminate
pe când diminețile se strecoară în pat lângă noi.
va fi și-o zi când nu voi mai fi. soarele se va arăta iar urmându-și drumul
poate că va ploua puțin, poate că va fi arșiță sau poate că va fi iarnă
măcar iarna țurțurii nu plâng. și nici păsările nu se ceartă
cred că va ninge liniștit, albind toate amintirile, ștergând toate urmele
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iarnă, poezii despre țurțuri, poezii despre rușine, poezii despre rouă sau poezii despre păsări
Duios Anastasia trecea
nu e despre filme sau actori, e despre viață și despre cuvânt
cuvânt ce intră-n lume gol. lepădat de buze umede sau uscate de teamă
și care se chinuie să înțeleagă viața cu toate rătăcirile ei
dar nimic nu o poate cuprinde în toate ale sale
și-atunci cuvântul se retrage
și intră în ilegalitate
ca și genul.
cândva eram și eu cuvânt
aveam valoare, aveam greutate
și lumea mă credea
dar acum
nimic nu poate ține istoria în loc
nici măcar eu...
fără cuvinte. fără epitaf
mai bine un sms
lma
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre valoare, poezii despre istorie, poezii despre greutate, poezii despre filme sau poezii despre actorie
Prizonieri de război
dacă viața e o luptă, cu siguranță că moartea e victoria finală...
ai grijă ce îți dorești pentru că dorințele se împlinesc mai mereu
și îmi doream puterea cuvântului, cu toată inima, cu tot sufletul și cu tot cugetul
iar cuvântul mă trecea prag după prag și spaimă după spaimă
până la esență, până spre tăcerea absolută
dar eu știam că absolutul nu există
așa că încă mai găseam sunete
și mă spălam în lumină
dar lupta continuă
ducându-mă tot mai departe
zi după zi, cuvânt după cuvânt, tăcere după tăcere
uneori simt că am obosit, simt dulceața abandonului, dar nu...
timpul nu și-a spus ultimul cuvânt
și lupta continuă...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe, poezii despre victorie, poezii despre sunet sau poezii despre spaimă

- tăcere
- Tăcerea e capcana demonului și cu cât este mai profundă, cu atât mai terifiant devine demonul. Dar tăcerea e și înțelegerea reciprocă dintre divin și individual.
definiție celebră de Kierkegaard
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre reciprocitate, citate despre devenire sau citate de Kierkegaard despre devenire

Tăcerea - I
Nu mai sunt în cuvinte!
Strigătul arde! Mă minte!
Tăcerea are un alt preț:
De sensuri noi mă dezvăț!
Albul e surpat în abis!
Cer sfâșit! Vis interzis!
Tăcerea seduce iar și iar:
Viață de prisos! Aur avar!
Tăcerea e albă; iarăși trădată!
Dincolo de orice gând așteaptă...
Nu spun! Nu spun la nimeni nimic:
M-au iubit unii, alții m-au învrăjbit?!
... Cuvântul care era floare cândva
Acum ca un spin e-n inima mea!
Mă roadă că nu-l spun nimănui:
Suiți-mă pe cruce; băteți cui peste cui!
poezie de Constantin Anton din Simplitate și firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre alb, poezii despre zgârcenie, poezii despre trădare, poezii despre seducție, poezii despre prăpăstii sau poezii despre minciună