Rămas bun

Încep să-mi fac bagajul, ce grea povară-mi este!
Şi ce să iau din mine, din mine ce să las?
Voi lua-nceputul verii din ultima poveste
Şi voi lăsa doar toamna din ultimul meu pas.

În ziduri plânge gândul atâtor clipe goale,
Ce-au îngropat o viaţă în doi, ca-ntr-un altar.
Dau viaţa mea, o marfă, pe doar două parale,
Mă mut cu tot cu soartă, la margini de hotar.

Iau dormitoru-n braţe, să-i simt ultima oară
Tăcerile din vise şi ce nostalgic dor,
Din amintiri albastre, în ochii-mi se strecoară!
Şi-ţi simt, iubite, gura, muşcând seducător.

Deschid sertare pline şi le privesc străină:
De unde să încep, să mă adun din casă?
Mai pun de-o parte-un zâmbet şi mai arunc o vină,
O lacrimă suspină, ascunsă-ntr-o grimasă.

Aud un vânt pe-afară, vestind că toamna plânge,
'N acelaşi timp cu mine, cu fruntea printre nori,
Cu umerii în ploaie, tot cerul nu-i ajunge,
Să mă îmbrace-n galben şi-n doliu de culori.

Mă duc să-mi mângâi marea, doar ţărmul atingându-l,
Să îmi rămână urma în veşnicia ei,
Dar stau la mal poeme să îşi aştepte rândul
Şi rămas-bun, albastro, îţi spun doar ochii mei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când doar ploaie sunt...

Nu s-au mai desprins de mine ploile cu frunze-n plete,
Curg, aşa, ca o cascadă şi nu-ncerc să mă ascund.
Poate, te-oi găsi prin ele, printre frunze violete-
Strigă-mă, iubite-n ploaie, chiar de-andante îţi răspund!

Şi dezbracă-mă de toamne, cât mai este timp de-o vrajă-
Uite, cum suspină cerul-mpovărat de nenuntiri!
Caută-mă-n nopţi de veghe, unde mirii stau de strajă,
Numărându-şi anii tineri amprentaţi de amintiri.

Şi de-o fi să fie-o nuntă, nu uita să faci strigare
Până dincolo de toamne, să mă-mbraci în primăveri,
Să mă plimbi prin constelaţii, înhămat la Carul Mare,
Ca un Zburător, iubite, nemurirea să-mi oferi!

Poate-i doar un vis de noapte ce se naşte din dorinţă-
(Eu să te inund cu cerul, ce se scaldă-n ochii mei),
De atâta aşteptare şi prea multă neputinţă,
Când doar ploaie sunt, iubite, şi te chem ca să mă bei...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai e vară-n iulie, iubite...

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul,
Să-mi spele pân' la oase frământarea.
Mi-aş aştepta-ntr-un nor de ploaie rândul
Şi-aş lăcrima albastru peste marea

Ce-şi scutură un val doar pentru mine
La ţărmul însemnat de vara-n care
Se-mbrăţişau săruturi orfeline
Şi înfloreau în noi mărgăritare.

Nu mai e vară-n iulie, iubite.
(De ziua mea, a plâns albastru cerul).
Te-aş fi adus din vise ofilite
Dar, eu nu pot să îţi dezleg misterul

Tăcerilor cu gust de renunţare.
Te caut prin cotloane clandestine
Şi-mi stă pe buze, azi, o întrebare:
De ce-ai ucis grădinile din mine?

M-aş fi zidit o Ană pentru tine-
Poem născut din lacrima durerii
În temelia ta şi peste mine,
Tu, zidul nemilos al ne-nvierii.

Îmi place să-mi atingă ploaia gândul
Şi să-l trimit la tine să te-adape,
Că ţi-a secat, iubite, iar, cuvântul
Şi ţi-au rămas numai silabe şchioape.

Eu încă te aştept în miezul verii
Să-nsufleţim, din nou, masa tăcerii...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, pentru mine,
Nu plânge, zău nu are rost,
Sunt val ce strigă ziua lumii
Şi noaptea uitå de ninsori

Nu plânge, mamă, nu e bine,
O lacrimă de-a ta, e mult
Mai bine lasă-mă pe mine
Să-mi duc necazul început!

Nu plânge, mamă, trece toamna
Şi frunzele se pierd pe drum,
Simt rodul dragostei în mine
Ce-ascunde amintiri de mult!

Nu plânge, mamă, n-am så mor,
Când vântul bate dinspre nord
Şi sufletul mi-e îngheţat
De dorul mare ce îl am!

Nu plânge, mamă, lasă aşa...
Sau hai să plângem împreună,
Ne ştergem lacrimile-n zori
Şi până-n seară se usucă!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţare

Aşa aş vrea, să mori de dor
şi-n zbor să-mi vii de după nor,
unde am cuib mereu senin
şi stau îngenunchiat... Mă-nchin.

Doar să pluteşti la braţ cu mine
aş vrea... Să ştii că sunt suspine
când plouă ultima speranţă
şi cad tot destrămat... O zdreanţă.

Te vreau în braţe vaporoasă
din lacrimi, ce mi-am făcut casă;
să te pătrunzi din mine iară,
să pot să muşc... Să-ţi fiu iar fiară...

... Sânge s-amesteci printre buze
în şoapte îngânat confuze.
Să tremuri iar în cald fior,
să-mi zgudui piept... Să simt că mor!...

... Şi când adormi c-un fir de zâmbet,
prins în suviţă-n colţ de-un zumzet
respirat printre dulci parfumuri...
Să mă-nalţ ars, sleit în fumuri.

De nu veni-vei, să mă plâng
în picuri mari să cad, să strâng
în juru-ţi dragoste-n maree...
Să te port val de-o epopee.

De dor să mori, aşa aş vrea,
înger să-mi fii, numai a mea
din toată lumea trecătoare...
Să-mi fii sublima înălţare!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iar toamnă...

E toamnă, dar mă viscoleşti doar tu
Şi plouă doar cu lacrimile mele;
Din copacul "NOI" ultima frunză căzu,
Ca ultim semn al amintirii grele.
Se lasă ceaţa-n gândul despre tine,
Simt cum mi-ngheaţă inima de bruma ta!
Ca păsări călătoare pleci din mine,
Cuibul iubirii-l laşi pustiu în urma ta!

Toamna asta speram să nu mai vină,
Nimic nu mă-ncălzeşte-n lipsa ta;
Mă simt fără-adăpost, o orfelină,
Nepregătită pentru vreme rea!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu închis

urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
abisul şi albul şi flăcările
şi cenuşa ce râde de nemurire
şi labirinturi de peşteri de coral
nimeni nu vorbeşte cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri şi torţe şi execuţii
şi temniţe şi cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt şi te am...

Te simt în lacrima ce curge din iubire,
În liniştea copacilor, ce stau trişti pe-alei.
Te simt în ploaia, ce plânge în mine,
Şi în pământul gârbovit, de durerea anilor grei.

Te simt pe cerul de dor, fericit că eşti bine,
În zile de toamnă, ce cad peste noi,
Te simt că, de-a pururi, vei fi doar în mine,
Te simt... şi te am, căci de-acum suntem doi.

poezie de Lusiana Drăguşin (7 octombrie 2010)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amân un festin pentru viaţa de-apoi...

Mi-e foame de viaţă, dar e marfă de lux,
De mine se-agaţă doar o viaţă-n reflux.
Şi mi-e poftă de cântec şi-o vorbă de-alint,
Şi să n-am nicio grijă, aş vrea să mă mint...

Aş dori o salată din flori de cais,
Să o gust pe ascuns, dar mănânc doar în vis.
Şi când zorii se-arată la fel de săraci
Doar din ploaie şi nori ce mâncare să faci?

Şi ce suflet lihnit port în mine, ce chin,
Când primeşte-un tain nesfârşit de venin!
Fir de iarbă pane aş gusta la dejun,
Dar nici iarbă nu am de pe unde s-adun...

Din pansele mi-aş face un chec la desert,
Dar grădinile-s toate pustii şi-n deşert
Nici scaieţi nu mai sunt, doar tăcere şi vânt
Şi-un cuvânt în atele, săpându-şi mormânt...

Aş mânca un poem, dar cu ce mai rămân?
Ciugulesc o fărâmă de vers şi amân
Un festin pentru viaţa de-apoi unde nu-i
Nicio foame de viaţă, doar liniştea Lui...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să ucid toamna

Mă întorc în toamna care mi-a plouat mereu în sânge,
Plânge salcia pe maluri şi în mine totul plânge.
De pe ram îşi iau adio toate frunzele şi vântul
Le răsfiră pe trotuare. Lasă-mi, vântule, cuvântul!

Să îmi fie adăpostul unde se-ntâlnesc gorunii,
Să-mi agaţe poezia de un colţ din trupul lunii,
De furtună s-o ferească, pân' la cer să o ridice,
Cu melancolia toamnei, să nu se mai intoxice.

E de-ajuns că sunt eu toamnă-n orice anotimp ce vine,
Măcar să-mi rămână versul, vară-albastră-ntre suspine,
Să danseze pe la baluri şi să strige-n gura mare:
Luaţi toamna de pe mine, hai, la toamnă de vânzare!

De n-ar fi aşa frumoasă, cu aromă de gutuie,
I-aş strivi poamele toate şi aş ţintui-o-n cuie.
Aş închide-o fără milă, în Siberii neştiute,
Să adoarmă sub ninsoare, gerul să o execute.

De n-ar fi, dar e minune, cu melancolii cu tot
Şi să o ucid în versuri, nici nu vreau şi nici nu pot.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce-am venit pe lume?

Eu n-am venit pe lume să mă aşez la masă
Şi să aştept poeme la mic dejun şi cină;
Când m-am născut în vară, era marea frumoasă
Şi m-a stropit în glumă cu un pahar de vină.

Şi n-a ştiut că vina o voi purta în sânge,
(M-am rătăcit prin viaţă, mai singură ca luna;)
Şi fiecare toamnă, atâtea ploi îmi plânge,
Că le păstrez în mine, să-mi plângă-ntotdeauna.

Eu am venit pe lume, ca un copil cuminte
Şi n-am cerut bomboane, păpuşi sau prăjitură;
Doar aşteptam iubire şi nu ştiam că minte
Cuvântul ce-n altare pe dumnezei se jură.

Şi m-am mutat în mine, cu tot cu poezie
Şi am fugit de lume, în lumea mea albastră,
Să-mi port cu mine crucea, destinul să îmi fie
În lacrima icoanei din strana ei sihastră.

Nu ştie nimeni încă, nu ştiu nici eu ce taină
Păstrează-n ea răspunsul, la întrebări de-o viaţă:
De ce mi-a fost durerea şi adăpost şi haină,
În fiecare noapte şi-n orice dimineaţă?

Îmi va răspunde versul din ultima secundă,
Când voi pleca în lumea de dincolo de mine,
Un vers bolnav de noapte cu rima muribundă,
Călcând pe-un vis de ceară, pe alte căi străine...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu închis

urlete de lup
se aud trezind universul
ochii lor privesc prin mine
flăcările şi rugul şi abisul
şi cenuşa ce râde de nemurire
şi labirinturi de peşteri de coral
nimeni nu vorbeşte cu mine
nimeni nu mă cheamă
să mergem mai departe
doar ziduri şi torţe şi execuţii
şi temniţe şi cercuri opace
demonii tac în mintea-mi ruină
nu-i lăsa iubite să îngroape lumina
lumina strivită pe margini de răni
ce-şi găsise culcuş în cuvinte,
într-o vană de sânge plânge seninul
jocul meu de-a moartea e fără de vină.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între lumi

Simt o lume deasupra mea
O lume în care suntem noi înşine
O lume în care suntem nemuritori,
În zile în care nu trăiesc
Scriu viaţa aşa cum nu e ea
Şi vinu-l sorb încet ca şi cum e făcut doar pentru mine
Din struguri plini culeşi în luna octombrie,
Când soarele e mai sfios, când iarba plânge petale muribunde suflate-n neant,

Simt o lume în mine
Ce cred eu că o cunosc
O lume împletită din mai multe vieţi
Scriu viaţa aşa cum a fost ea o dată
Şi vinu-l sorb ca altădată
Savurez gustul atât de bine ştiut
Mă face să zâmbesc crezând că am trăit aceste clipe
Iar de învăţat din ele tot n-am învăţat,

Simt o lume sub mine
Ce mă cheamă mereu fără-ncetare
O lume ce vreau să îmi rămână străină,
Vinu-l sorb mai repede şi nu vreau paharul să sece
Mi-e frică de ce va urma după ultimul strop
Dar apoi, muza din mine îmi vorbeşte
"E totul creat doar de mintea ta"
Şi totul se risipeşte...

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Străina din mine

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, uneori, îmi lunecă prin suflet
cu paşi foşnitori ca un grafit ascuţit
pe luciul unei coli
de hârtie.

Tăcută ca umbra,
de parcă ascunde o vină
în fiecare noapte o aud cum suspină;
întotdeauna se trezeşte în zori,
scutură cerul de nori şi zâmbeşte
nefiresc de senină.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar cunoaşte bine arta umbrelor
şi, seară de seară, dansează pe toţi pereţii
la fel ca mâinile bunicului
în copilăriei.

Poate ne ştim
dintr-o altă viaţă
când un deceniu fost-am castan;
poate-am împărţit acelaşi colţ de cer
pe vremea când avut-am aripi de vultur,
mai bine de-un an.

Străina din mine
nu vrea să spună de unde mă ştie,
dar, din când în când, se strecoară afară
şi plânge; plânge cu lacrimi albastre
ca un bătrân albatros
într-o colivie.

Pe de-a-ntregul,
chipul şi-l arată doar vara, câteodată;
cu degete de aer să-mi fie răcoare, ca o boare
mă mângâie pe creştet de parcă-ar vrea să spună:
"nu-ţi fă griji! când se va scurge secunda din urmă
vom pleca împreună".

poezie de Elena Victoria Glodean (2016)
Adăugat de EliGlodean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea... un cuvânt

Uitarea a-nceput să doară,
De ieri îmi curge-n amintiri
Şi mintea-mi de-mi rămâne goală
Încep să cred că-s povestiri.

De-aş adormi, doar vise sterpe
Mi-ar apărea în ochi închişi,
Doar insomnia nu s-ar vede
În nopţi cu pescăruşi ucişi.

Vroiam doar vara să existe,
Visarea s-o-mpletesc în flori,
Din când în când, ceva din vise,
Să-nşir pe curgătorii nori.

Uitarea a-nceput să doară
Şi toamna vine pe alei,
Pe străzi privirea-mi se coboară,
Văd marea mea, în ochii tăi.

Nu sunt albaştri cum e cerul
Nici vorba ta, iubire-n vânt,
Dar pasul tău îmi poartă greul
Cum e şi marea... un cuvânt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea... un cuvânt

Uitarea a-nceput să doară,
De ieri îmi curge-n amintiri
Şi mintea-mi de-mi rămâne goală
Încep să cred că-s povestiri.

De-aş adormi, doar vise sterpe
Mi-ar apărea în ochi închişi,
Doar insomnia nu s-ar vede
În nopţi cu pescăruşi ucişi.

Vroiam doar vara să existe,
Visarea s-o-mpletesc în flori,
Din când în când, ceva din vise,
Să-nşir pe curgătorii nori.

Uitarea a-nceput să doară
Şi toamna vine pe alei,
Pe străzi privirea-mi se coboară,
Văd marea mea, în ochii tăi.

Nu sunt albaştri cum e cerul
Nici vorba ta, iubire-n vânt,
Dar pasul tău îmi poartă greul
Cum e şi marea... un cuvânt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o zi mai râd a floare...

Azi arunc broboada sură şi dau liber la coşmar,
Arunc lanţurile toate la fier vechi şi-mi fac un dar:
Scutur pomii de petale şi mă-mbrac în liliac,
Din lăstari de sălcioară coroniţă am să-mi fac.

Pun narcise la revere şi crăiţe la mijloc,
O liubelie pe frunte şi pe gene un boboc
De petunie albastră, ca albaştri ochii mei,
Să te cheme, să te soarbă. Şi-n ureche brebenei,

Să-mi atârni, iubite, galben, purpuriu sau auriu,
Lângă tâmplă unde timpul s-a machiat în argintiu.
Şi din iarba fremătândă ce se zbate pe sub paşi,
Să-mi faci pat de noapte bună şi-aşternut din toporaşi.

Şi să mă-nveleşti cu tine-n dimineaţa de Florii,
Când eu, violetă-albastră, cu mireasma-mi te îmbii,
Să mai zăboveşti o clipă, cât mai înfloresc în zori.
Apoi, poţi să zbori, iubite printre cârduri de cocori.

Cât mai port culoarea-n mine şi-n oglindă mă privesc,
De Florii port strai de soare şi-un minut întineresc.
Şi-n clepsidra-n care timpul zboară într-un gest firesc,
Eu rămân o vreme floare, ca un vis dumnezeiesc.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte nespuse

Nu mai vreau să mă pierd în umbra Ta,
Nici în urma, nici în faţa Ta.
Aş vrea să mă regăsesc de partea Ta,
Să fi parte din fiinţa mea.

Nu mai vreau să mă tot pierd în privirea Ta,
Să mă tot pătrunzi doar cu ochii tăi.
Doar scântei, foc şi văpăi
Întâlniri nevinovate în treacăt fără de noi.

Nu mai vreau doar tăceri si fiori,
Priviri răzleţe şi neînţelese.
Nici în mine să sădeşti un dor, să mă dori
În freamăt şi-n cuvinte nespuse.

Nu mai vreau doar sa te vreau
Şi-n gând să mă întreb cum să te am.
Cum să-ţi fiu trunchi şi tu parte din mine,
Cum să-mi fi ramura ce înfloreşte din mine.

Nu mai vreau să-mi pari doar minune,
Să mă însoţeşti doar prin vise.
Prin nopţi şi prin clipe fără de tine,
Nici ruptă de mine, ruptă de lume.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-i fata?

Fata cu ochii ca iarba
face să-mi tremure barba.
De emoţie şi teamă,
că nu mă mai bagă-n seamă,
nu mai ştiu nici cum mă cheamă.
Când o văd mă fâstâcesc,
mă roşesc şi ameţesc,
iar dacă vreau să-i vorbesc
simt că se-ncleştează gura,
gândurile-mi curg de-a dura,
simt că mă cuprinde ura.
Deschid gura, amuţesc,
încep să mă zvârcolesc,
şi rostul nu mi-l găsesc.
Când văd că râde cu alţii
mă dezleagă doar prelaţii,
delirez şi cad în transă,
doar aşa-mi creez o şansă
de a fi în preajma ei
ca să-i sorb din ochi scântei,
s-o ating, să-i mângâi faţa,
cum soarele dimineaţa
pupă roua, soarbe ceaţa.
Doamne, dac-ar fi a mea,
să ştiu că şi ea m-ar vrea,
m-aş face luntre şi punte,
din loc aş urni un munte,
i l-aş pune la picioare,
iar alături trei izvoare,
o pădure de brazi deasă,
iar la umbra răcoroasă
i-aş construi mândrii casă
să se simtă ca acasă,
acasă unde doar noi
să fim unul amândoi,
trăind anii tinereţii
până la sfârşitul vieţii.

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec, dar fără rădăcină...

Te las mare fără mine, mi-o fi dor până la sânge,
Sufletul s-a-nchis în toamne, inima în ierni s-o frânge.
O să-mi fie poezia ca o lacrimă amară,
Mă dă viaţa, înc-o dată, din grădina ei, afară.

Plec cu ploile pe frunte, rămân amintiri pe stradă,
Un suspin pe un perete, va striga ca să mă vadă.
Îmi voi săruta podeaua, fiecare colţ din casă.
Ce-aş rămâne-acasă, Doamne, însă viaţa nu mă lasă!

Ce să iau din toată viaţa, ce s-arunc, Doamne, din mine?
'S patruzeci de ani în ziduri, rămân multe, iau puţine.
Mult voi bântui lăcaşul unde am crescut poveste,
Chiar de voi lăsa în urmă tot ce-a fost şi nu mai este.

Şi mă duc în lumea mare, să-mi pierd urma, să le fie
Lor, duşmanilor, mai bine, fără vers în poezie.
Să bârfească pe la colţuri, şi veninul să îl verse,
Să se-nece în minciuna ce le curge în averse.

Casa mea, ca o grădină, să nu mă încarci cu vină,
Că te las pe mâini străine. Plec, dar fără rădăcină.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi toamna, iubite

Şi toamna iubite,
s-a dus pe coclauri
departe de mine
de tine
de lauri
şi uite că vine
aproape străină
şi ultima iarnă
de dragoste plină...

Coboară din munte
cu oile toate
zăpezile uite
sunt gata să îngroape
cărările care
te aduc către casă
la ultima nuntă
cu moartea
mireasă...

poezie de Gabriela Marieta Secu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!