
Mama
prima dată mi-au crescut mâinile
copilul dorit mângâia sânul mamei
minunea lichidă fixa viață solidă
fluxuri de căldură croiau aleile mâinelui
primisem deodată conștiința durerii facerii
pluteam în explozii de lieduri
esteticul diversității îmi invada simțurile
gânduri firave își croiau timid poteci
spre orizonturi
o lumină mă îmbrățișa
cu limpezimi albastre
în ziua aceea
gânguritul meu a scos primul
te iubesc
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
În Natură există patru stări de agregare a Materiei: lichidă, solidă, gazoasă și de plasmă. Precum Apa "lichidă" se evaporă și devine aburi, Nori, apoi "ploaie" și grindină, așa și Materia stelară la "ardere" se transformă în Lumină, ca după asimilarea ei de către Materia "vie" să devină din nou Materie "solidă", "lichidă" sau "gazoasă".
Mihai Cucereavii (16 august 2015)
Adăugat de Mihai Cucereavii

Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul
Câte petale, oh, câte petale îl mângâiau pe umeri,
firave aripi de icar fluturând orizonturi!
Exersa zborul printre flori-
minunăția unor atingeri
ce polenizau virgule de timp,
acea planare
aleatoare
prin furtunile diversității.
Zgomotele dispăreau,
vântul devenise lied,
împrejurul se numea poezie,
iar munții își frizau înălțimile,
își expandau rădăcinile,
exerciții spre viitoare aroganțe...
Și în atemporalul secundei personalizate,
pământul aproape,
tot mai aproape,
refugiul catalizator
spre următorul zbor.
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul Te iubesc
Primul Te iubesc,
L-am primit când eram in brațele mamei.
Sânul lăsând urme de lapte
Mă mângâia în tăcerea din noapte.
Apoi l-am simțit în pasul dintâi
Și în dulce sărut.
Îmi era căpătâi...
Am crescut, am găsit alinare
În mângâierea bunicii și în raza de soare.
M-am privit în tăcere-n oglindă
Și la șapte ani am văzut
O altă iubire și un alt început.
Abecedarul mi-a zâmbit
Cu litere de miere și note de-argint.
Mai târziu tu mi-ai spus Te iubesc
Când mi-ai dat întâiul sărut
Și trandafirul ce l-am pus într-o carte.
Amintiri îngropate...
Acum vă iubesc, dragii mei prunci!
Vă văd alergând pe alee cu nuci...
E timpul iubirii de-nalt
Și mă duc,
Zbor liber spre cer, atingere lină.
Copil, frate și tată, mă duc,
Mă cheamă esența divină.
Te iubesc, suflet! Tu ești ultimul gând
Ce mi-a rămas ca făclie,
Luminând și cer și pământ.
Iubirea e-n mame și prunci,
În stele, în copaci și în floare,
În cutele mamei din palme, adânci,
În lacrimi amare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul te iubesc
Primul te iubesc
L-am primit când eram în brațele mamei.
Sânul lăsând urme de lapte
Mă mângâia în tăcerea din noapte.
Apoi l-am simțit în pasul dintâi
Și în dulce sărut.
Îmi era căpătâi.
Am crescut, am găsit alinare
În mângâierea bunicii și în raza de soare.
M-am privit în tăcere-n oglindă
Și la șapte ani am văzut
O altă iubire și un alt început.
Abecedarul mi-a zîmbit
Cu litere de miere și note de-argint.
Mai târziu Tu mi-ai spus te iubesc,
Când mi-ai dat întâiul sărut
Și trandafirul ce l-am pus într-o carte.
Amintiri îngropate...
Acum vă iubesc, dragii mei prunci,
Când vă văd alergând pe aleea cu nuci.
E timpul iubirii de-nalt.
Și mă duc,
Zbor liber spre-nalt, atingere lină,
Copii, frate, tată, mă duc -
Spre ceruri, esență divină.
Te iubesc, suflet!
Tu ești ultimul gând
Ce mi-a rămas ca o rază,
Luminând și cer și pământ.
Iubirea e-n mame și prunci,
În stele, în copaci și în floare,
În cutele mamei din palme, adânci,
În lacrimi amare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mix
Mi s-au amestecat simțurile
De dimineață.
Acu văd cu mâinile
Când îmi trec degetele
Peste genele tale
Să le orbesc
De mine...
Mi s-au amestecat simțurile
Deodată.
Acum miros cu ochii
Când îmi plimb privirea
Pe gâtul tău
Să-l recunosc
Din amintire.
Mi s-au amestecat simțurile
Copilăresc.
Acum gust cu nările
Când îmi îngrop fața
În mâinile tale
Niciodată
Fade...
Mi s-au amestecat simțurile
Diform.
Acum iubesc cu auzul
Când îmi caut notele
În sufletul tău
Să-i golesc
Din plin...
poezie de Gabriela Chișcari (22 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari

Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul mamei
E dimineață în grădina înflorită
încerc să alung tristețea
dintr-o lume îndepărtată...
e ceva ciudat că plouă
în ziua când speranțele coboară
căutând cărarea de lumină
prin anotimpuri de credință
copilul din mine mai crede
în povestea minunată
în care a crescut
ascultând cuvinte dulci
ca sărutul mamei
în locul în care vântul
a poposit... pe dealul iubirii
unde soarele veghează
poarta ce duce spre casă.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am zâmbit
în ziua aceea
două raze evadau din soare
iluminându-ne ceruri
întrebări exclamații furtuni
ascultam privirile
ne vorbeam uimirile
așterneam trăirile
captivi dorințelor
în fulger arzând
ne-am zâmbit
plângându-ne mâinele solitar
din altă dimensiune
norul de fluturi
învăluia virgulele noastre
zburându-le în noi
nespuse fluvii de cuvinte
curgeau pe suflete șiroi
bancă de căldură
în arealul speranțelor
atunci
degetele noastre s-au atins
prima dată flămânde
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Întinde mâinile, copile
Întinde mâinile, copile si spune-i mamei: te iubesc
Atâtea nopți a stat cu tine, atâtea griji o copleșesc...
Si poate nu mai are timp, si poate nici putere n-are
Dar te veghează si-și dorește ca fiul ei să crească mare!
Să fie bun si iertător, să aibă-n inimă credință
Să fie demn si să ajute pe cei ce sunt in suferință.
Să fie sănătos, cinstit si omenos cu cei din jur
Să-mpartă raza de lumină de sub cerescul abajur.
Să-mpartă florile iubirii curgând in vorbe cu blândețe
Si să-nțeleagă si părinții care ajung la bătrânețe...
Intinde mâinile copile si spunei mamei: te iubesc
Ti-a dat viață, si in brațe ești darul ei dumnezeiesc!
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Comoara casei mele
E mare casa și frumoasă,
Dar în odaia spațioasă,
Privesc cu inimă-ntristată,
Un chip de mamă și de tată,
Căci ei mi-au dat pe lume viață,
Mi-au fost lumină și verdeață,
Mi-au fost căldură și câmpie,
Și scut la greu și armonie,
Și veghe-n noapte nedormită,
Și leac la tainică ispită,
Mi-au pus a vieții hrană-n blid,
Spre fapta bună mi-au fost ghid...
E faină masa, canapeaua,
Biblioteca și perdeaua,
Dar ochii mei privesc doar rama,
De unde îmi zâmbește mama,
Cu chipu-i blând privind duios,
Al tatălui surâs frumos,
Într-un duet ce pe Pământ,
E tot ce-i drag și tot ce-i sfânt...
Voi mă priviți acum din Cer,
Dar îmi doresc și cred și sper,
Cu suflet năpădit de teamă,
Că v-oi vedea și fără ramă,
Și v-oi îmbrățișa cu drag,
Trecând al veșniciei prag,
Căci viața cât e de bogată,
Nu-i cât o mamă și un tată....
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Aripi frânte
Într-un havuz de gânduri și-ntrebări
mă pierd pe drumul, rătăcind spre tine
și-mi pare că de nicăieri
curg șoapte line...
Am vrut să retrăiesc mirarea
de-a-ntinde zboruri selenare
spre stele și spre soare,
dar aripi frânte mi-au crescut
din sufletu-mi rănit
și-am obosit...
Roind din întuneric spre lumină fadă,
mi-a curs o lacrimă de sânge
din inima-mi nomadă
și-n spulberări de vise neîmplinite
m-a năpădit cântarea durerii
infinite...
Am încercat din clipe efemere
să mai țes mistere,
dar prea se-nalță un târziu de mâine,
fără noimă,
ce va săpa în mine dorul
de unica ta formă...
poezie de Alina Florica
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mamei mele
mamei mele, cu dragoste
Când eram copil, îmi doream ceva:
Atunci când voi fi mare să fiu ca mama mea.
Apoi, am crescut, mamă-am devenit
Și mă-ntreb adesea dac-am reușit
Să fiu eu, ca mamă, pentru-ai mei copii
Cum e mama mea. Asta mi-aș dori!
Anii au trecut și încă îmi doresc
Să fiu ca tine, mamă, când îmbătrânesc.
Tu ești, dragă mamă, omul minunat
Ce știe să zâmbească și de-i supărat.
Ești minunea mea, modelul meu în viață.
Zi de zi găsesc la tine o povață
Și o vorbă bună, o încurajare,
Mereu știi, mămico, de ceva mă doare.
Azi, de ziua noastră, sții ce imi doresc?
Să fii sănătoasă, mami! Te iubesc!
poezie de Angela Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Muguri de speranță
mi-au crescut în suflet muguri de speranță
se hrănesc cu iubire cu vis din astral
înălțați spre azur nu știu de discrepanță
sorb seva luminii pe arbori de cristal.
privesc numai spre soare cu cutezanță
fremătând sub piele dorul ancestral
mi-au crescut în suflet muguri de speranță
se hrănesc cu iubire cu vise din astral.
rădăcini de gânduri cu augustă substanță
se unesc cu glia la modul ideal
doina sângelui în sublimă nuanță
am cules-o cu ardoare din noaptea de opal.
mi-au crescut în suflet muguri de speranță
se hrănesc cu iubire cu vise din astral.
rondel de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mâinele mamei
Mâinele mamei coroană pusă pe suflet,
Care sfințește viața în noi.
Obosite de vreme,
Cu drumuri lungi croite de anii
Ne string la piept întorși de sărbători.
Mâini mamei crengi de măslin,
Sub umbra căreia am crescut
Și-am prins aripi spre zbor
Arse de soare cu bătături
Au șlefuit oameni din noi.
Mâinile mamei altar al timpului ce zace
Zbucium al dorului din noi
Acele ce făuresc de sărbători masa mare,
Grădina cu flori,
Ciorapii de lînă in iernile geroase
Și pansament pe rănile ce dor.
Mâinile mamei, acele păsări călătoare,
Ce ne mângâie fruntea in zori.
Ne țin umbră la vise,
Și ne aduc lumea la picioare.
O mâinele mamei leagăn de binecuvântare.
poezie de Elvira Conunov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înrădăcinare
Deschideam poarta
spre curtea viselor
inima-mi devenea călăuză
valsam printre ghioceii speranței
aleea ma purta invariabil
către masa cu zile albastre
scaunul se înrădăcina
căutându-mi origini pierdute
orizonturi nenăscute
lângă umărul stâng
un buxus înțepenea tăcut
verde opreliște în șuierul rece
străjer la scara vieții.
Urcam
coboram indecis
căutam
găseam
cântam
valsam...
Venise ziua
scaunul s-a metamorfozat într-o bancă
rădăcinile îmbrățișau pământul
împlineam...
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Catifeaua din iris
copleșitoare căldură
soarele încărca pivnițele iernii din noi
cu verdele din alb
se revărsau poieni înflorate
pe îngustele poteci de timp
caruselul vieții își aroga dreptul
de prim-solist pe destine
prinși la mijloc
ne-am agățat de lianele gândurilor albastre
în balans
ultimul salt ne-a aruncat împreună
pe țărmul cu pietre
le-am strâns la piept
recunoscători
împărățeam secunda noastră
pe margine de lume
ne unea
catifeaua din iris
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Copil frumos
Astăzi e ziua ta, copil frumos,
e ziua în care îmi amintesc cum ai pășit în viața mea,
când te priveam și nu-mi venea să cred că ești copilul meu,
te-am luat în brațe și de atunci te țin în brațe, dragul meu,
o inimioară începea să bată în drumul meu,
un drum pe care amândoi pășim cu dragoste de Dumnezeu,
ne-mpiedicăm, cădem și iar ne ridicăm,
continuăm să alergăm spre mântuire.
Parcă mai ieri tot gângureai și te hrăneam
și te hrănesc cu tot ce am mai bun pe acest pământ românesc,
udat cu fapte creștinești, cu tradiții strămoșești.
Ce moștenire să-ți las, copil frumos?
Privesc în jur și mă îngrozesc de neamul nostru românesc
ce s-a pierdut pe căi păgâne,
au și uitat că au un câine,
s-au lepădat de Dumnezeu
și aleargă cu sacul plin de iluzii
spre alte zări înfipte-n deziluzii.
Visează, iubește, dăruiește,
zboară spre zările albastre, copilul meu,
eu te aștept aici, privindu-ți zborul,
cu mâinile întinse, Îl voi ruga pe Dumnezeu
Să aibă grijă de suflețelul tău.
Eu te iubesc și-ți spun un sincer "La mulți ani!"
poezie de Anca-Maria David
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine
mi s-a-ntâmplat confetti de iubire
tulburând curcubeul patimilor mele
te desprindeam din frunza generică
pereche a eului meu
talazuri de viață
înveleau stânca speranței
vântul mângâia lumina zilei de mâine
sărutam un albastru implicit
iar tu veneai
tu plecai
tu...
m-am furișat pe sânul tău
adormeam o secundă
suficient a simți
imposibilul meu
fără tine...
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Secunda eternă
Totul este să vezi libertatea născându-se,
învăluită în aburii facerii,
să-i auzi scâncetul înțepând cu lumină
secunda eternă,
să-i pipăi carnea începătoare a mugurilor,
totul e să-i simți respirația pasăre
la primul ei zbor și să spui:
minunea se-ntâmplă,
minunea se-ntâmplă...
Clipa desprinderii apelor,
murmurul netemător al secundelor,
ce poate fi mai aproape de sufletul
tânjind după nemărginire?
Credința în primăvară
slefuiește până la sânge;
din oameni ai așteptării
face eroi.
poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Garofița
Degajând multă iubire,
Cu fața îmbujorată,
Cu lacrimi de fericire,
Mama spune despre fată:
"Garofița e o floare
Crescută-n grădina mea.
Cu lumină de la soare,
Ferită de vreme rea".
Cu căldură sufletească,
Având tot ce și-a dorit,
A continuat să crească,
Mama, visul și-a-împlinit.
Acum cu ea se mândrește.
E așa cum și-a dorit.
O vede cum înflorește,
E copilul ei iubit.
poezie de Dumitru Delcă (4 mai 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă

Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aștept pe pârtie
Te-aștept pe pârtie,
Albastrul din ochii mei
Caută carminul buzelor tale,
Șoapta mea de dor
Așteaptă clinchetul clopoțeilor din râsul tău,
Mâinile mele fierbinți
Doresc mângâia catifeaua obrazului tău,
Sufletul meu s-a oprit în mărul lui Adam,
Cuprins în dorul lui nebun, de tine.
Te-aștept pe pârtie,
Să coborâm frumos,
Să coborâm frenetic, în tandem,
Pe drumul de meandre presărat cu surprize
Către cuibul nostru
Zidit din căldură, cimentat cu iubire,
Acoperit cu fericire.
Te-aștept pe pârtie.
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!