Zborul
Câte petale, oh, câte petale îl mângâiau pe umeri,
firave aripi de icar fluturând orizonturi!
Exersa zborul printre flori-
minunăția unor atingeri
ce polenizau virgule de timp,
acea planare
aleatoare
prin furtunile diversității.
Zgomotele dispăreau,
vântul devenise lied,
împrejurul se numea poezie,
iar munții își frizau înălțimile,
își expandau rădăcinile,
exerciții spre viitoare aroganțe...
Și în atemporalul secundei personalizate,
pământul aproape,
tot mai aproape,
refugiul catalizator
spre următorul zbor.
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Dan Mitrache. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.