Catifeaua din iris

copleşitoare căldură
soarele încărca pivniţele iernii din noi
cu verdele din alb
se revărsau poieni înflorate
pe îngustele poteci de timp
caruselul vieţii îşi aroga dreptul
de prim-solist pe destine
prinşi la mijloc
ne-am agăţat de lianele gândurilor albastre
în balans
ultimul salt ne-a aruncat împreună
pe ţărmul cu pietre
le-am strâns la piept
recunoscători
împărăţeam secunda noastră
pe margine de lume
ne unea
catifeaua din iris

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda noastră

ne sortiseră ielele
am plonjat în secunda noastră
inevitabil
căutându-ne disperaţi
de teama de-a nu ne pierde
înainte de a ne întâlni
rătăciţi în nanosecunde
lungi cât facerea lumii.
rămăsese o ultimă constelaţie
între noi
am îmblânzit-o zâmbindu-i
cu fructe de pădure
culese din poteca vieţii

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fisură în timp

împărţeam vremurile noastre
ultima clipă cântărea tone de durere
furasem fiecare startul
ofeream buchetul meu de timp
oprindu-mi virgula secundelor
foc bengal repetitiv
prim-solist pe scena vieţii

doar prima secvenţă
plonjase rebelă
suicidal
în inimi virgine
tristă entitate cu dublă cetăţenie
rătăcită în no man's landul
liniei maginot

i-am trimis fulgerul albastru
eliberând-o în noi
fisură în timp

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă părăsi (extrase)

*

Mă tot gândesc undeva la acest râu, care curge de-a dreptul vijelios.
Şi-aceşti doi oameni în apă, încercând să se ţină unul de altul,
cât se poat de strâns, dar până la urmă-i prea mult, sunt copleşiţi.
Curentul e prea puternic. Trebuie să-şi dea drumul, să plutească separaţi.
Asta se întâmplă cu noi. E păcat, Kath, pentru că ne-am iubit atâta timp.
Dar, la urma urmei, nu mai putem sta veşnic împreună.

*
Am închis pe jumătate ochii şi mi-am imaginat că acesta a fost locul
unde toate pe care le-am pierdut încă din copilărie au ieşit la suprafaţă,
iar acum stau aici în faţa lor şi, dacă aş aştepta îndeajuns, o siluetă subţire
ar apărea la orizont dincolo de câmp, şi încet-încet s-ar tot mări, iar eu
aş vedea că-i Tommy, şi ne-am face cu mâna, şi poate chiar ne-am striga.

*
Trebuie să acepţi că uneori astfel merg lucrurile-n lumea asta.
Opiniile oamenilor, sentimentele lor, o iau pe un făgaş, apoi pe altul.
Şi, iată, se întâmplă că-n acest proces într-un anumit punct te maturizezi.

*
Am văzut cum se-apropie cu repeziciune o lume nouă.
Mai ştiinţifică, mai eficientă, da. Cu remedii pentru vechile boli. Foarte bine.
Dar o lume aspră, crudă. Şi-am zărit o fetiţă, ochii ei strâns închişi,
ţinând la piept lumea cea bună, cea veche; acea lume despre care ştia
în inima ei că nu va putea rămâne, iar ea o strângea la piept şi implora,
şi nu voia să-i dea drumul.

poezie de Kazuo Ishiguro, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Longevitate

Când a venit bătrâneţea ne-a găsit tot împreună.
Eram unul lângă altul, nu ne-am temut de furtună.
Legaţi pentru totdeauna, noi de mână ne vom ţine.
Atât în viaţă, cât şi-n moarte, uniţi vom fi în destine.
Veniţi pe lume prea devreme, testul timpului am dat.
În întrecerea cu timpul, proba vieţii-am câştigat.

poezie de Dumitru Delcă (12 iulie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iris

1 Mai 2004

Iris! foc de aur al iubirii
Iris! mantie întins-a înserării
Iris! far ce noaptea luminezi
Iris! călauză a-nsingurării.

Ochi măiastru al speranţei
Rază lin-a mângâierii ;
Cu luminile-ţi albastre
Ne transformi iară-n îngeri

Iris! foc de aur al iubirii
Iris! mantie întins-a înserării
Iris! far ce noaptea luminezi
Iris! călauză a-nsingurării

Doamne! spune Tu acuma
De ce e rătăcită turma?!
Doamne! – dă-ne iar un semn,
Ca să ştim că n-ai plecat...

Iris! foc de aur al iubirii
Iris! mantie întins-a înserării
Iris! far ce noaptea luminezi
Iris! călauză a-nsingurării

Potopiţi de griji, nevoi si învoieli
Toate ni se par înnegurate.
Doamne! spune Tu că nu-i aşa
Doamne! mai zâmbeşte uneori...

Iris! foc de aur al iubirii
Iris! mantie întins-a înserării
Iris! far ce noaptea luminezi
Iris! călauză a-nsingurării

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Supra-faţă

Am aruncat cu stângul în dreptul
A venit
Centrul
şi ne-a luat de urechi
şi ne-a trimis acasă
Stângul la mama dreaptă
Dreptul la tata stâng
După cum
bătea lumina!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catifeaua valurilor

Râu prăvălindu-se,
Dantelând printre stânci;
Rupând înălţimile în segmente de vis,
Deschid calea gândurilor albastre
Contopindu-se cu cerul,
Şi pe nori străvezii pornesc
În lunga călătorie, către Soare
Martor acestei măreţii, mă închin
şi sărut cu privirea
Catifeaua valurilor reci,
alunecând melodios până la poale.
" Leagăn de mătase-ţi stau în cale,
Să putem pluti spre adevăr...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

prima dată mi-au crescut mâinile
copilul dorit mângâia sânul mamei
minunea lichidă fixa viaţă solidă

fluxuri de căldură croiau aleile mâinelui
primisem deodată conştiinţa durerii facerii
pluteam în explozii de lieduri
esteticul diversităţii îmi invada simţurile
gânduri firave îşi croiau timid poteci
spre orizonturi

o lumină mă îmbrăţişa
cu limpezimi albastre
în ziua aceea
gânguritul meu a scos primul
te iubesc

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Desculţ

Te voi regăsi
femeie de la margine de lume
pe faleza arsă de brume
în decembrie
în vântul purpuriu al orientului
pe ţărmul încărcat de sare albastră
şi veştede spume

Nu mai ştiu să te laud
am uitat lucruri şi nume
o să mă rog pentru sufletul tău
de crin roşu
cu tăceri şi bolboroseli fără şir
şi fără cutume

N-am fost niciodată doar cu mine însumi
ţi-am purtat părul
flacără de pe comori
strâns peste piept şi peste faţă
ţi-am purtat trupul în trupul meu schingiuit
silueta-ţi sveltă de tânăr sicomor

Te voi regăsi pe faleza de calcedonie
de la margine de lume
de la frigic bosphor
de unde-am plecat în lume
cu Barnaba şi Pavel
şi unde mă-ntorc cu părul vâlvoi
şi barba în neorânduială
încins cu mantia scurtă
a înţelepţilor de pe urmă
desculţ şi cu gleznele împiedicate
de-o sfântă poticneală

poezie de Ioan Radu Văcărescu din Gnoze (2004)
Adăugat de Clara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambrozie

a mai trecut o vară cu mirosul ei
inconfundabil de soare şi pietre arse
în timp ce noi am aşteptat

cuminţi
pe două fotolii în mijlocul a două camere
părăsite în infernul acesta al globalizării

ceva ca o durere ne-a înfăşurat sternurile
şi ne-a făcut incapabili să respirăm cu adevărat

doar am sorbit aerul ca într-un avion depresurizat
la zece mii de metri

de acolo ne-am aruncat temerile şi sângele nostru a făcut
acolade în aer ca o reptilă
întorcând capul mereu să ne muşte

acolo ne-am cuplat măştile de oxigen
înfipte în corpurile noastre ca nişte branule

şi am început să trăim cu adevărat
într-un bol de cristal
pielea noastră a fost iarbă, granit, indolenţă şi
nemişcare

sentimente refulate în aerul rece

de la zece mii de metri
am văzut sfârşindu-se vara cu 2 secunde mai devreme
şi aceste secunde s-au transformat în ani

până când avionul s-a prăbuşit şi acolo am rămas/
doi bătrâni îmbrăţişati pe o pistă încinsă
unde copiii ne aşteptau cu flori şi două sicrie negre, lucioase
iar soarele strălucea mai tare ca niciodată
ca şi cum cum ar fi fost încă vară/ dar nu, era doar o toamnă lungă şi fierbinte.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şaizeci de ani împreună

Vreme multă a trecut,
cu cer senin, dar şi cu ploi.
Noi de mână ne-am ţinut,.
Întotdeauna am fost doi.
La bucurii şi la nevoi,
am rămas tot împreună.
Am îndurat furtuni şi ploi,
nu ne-am dat drumul la mână.
Soţi şi prieteni am fost.
Ea icoana mea de suflet.
Cerul ne-a fost adăpost,
ne-a unit acelaşi cuget.
Şaizeci de ani împreună
am trecut necazuri multe.
Dar ţinându-ne de mână,
cale ne-am făcut prin munte.
Ale vieţii vitregii
n-au putut să ne despartă.
Am rămas printre cei vii
până Dumnezeu ne iartă.
Când o fi şi-o fi să fie
inima să nu mai bată,
Cineva o să ne scrie
doliul ce se pune-n poartă.
Noi tot nu ne-om despărţi.
Amândoi vom merge sus.
Pe Dumnezeu vom sluji
şi pe fiul său ISUS.

poezie de Dumitru Delcă (august 2019)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destinul ne-a unit

Ne-am unit destinele într-un miez de toamnă.
Când frunzele cad alene de pe ram,
Când fierbe vinul în butoaie
Şi soarele răsare din ce în ce mai rar la geam.

Ne-am unit destinele într-o seară de toamnă,
Într-o seară ca din poveşti.
Mi -ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă...
Şi veşnic o să mă iubeşti.

Trec anii peste mine, peste noi,
Dar nu o să uit ziua cea de toamnă.
Când am jurat să fim în doi
Şi tu mi- ai spus că sunt cea mai frumoasă doamnă.

Ştiu că nu avem tot ce ne-am dorit,
Dar dragostea noastră ne ţine împreună.
Poate destinul ne-a unit,
Ca să facem lumea puţin mai bună!

poezie de Vladimir Potlog (30 octombrie 2024)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Găseşte-mă ascunsă-n stele

Închide ochii să mă vezi
Iar gândul tău să mă cuprindă
Sunt adierea din verzile livezi
Mireasma ce intră incet în tindă

Nu am plecat nu am pierit
Eu te sărut in fiecare dimineaţă
Tu esti prezentul meu din răsărit
Eu rază dătătoare de speranţă

Si nici uitarea nu ne-a despărţit
Adevarat am obosit călătorind
Pe scara vieţii puţin am poposit
Tu eşti vîrstă spre mine venind

Strâns la piept ca pe un şal
Pastez iubirea vieţii mele
Oprită pe-o margine de mal
Găseste -mă ascunsă -n stele

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul clipelor

Tu ai puterea, timpul ce se-aşterne
În marea lui de taince-aşteptări,
Să-l cerni şi-n mângâieri de mâini materne
Să duci la piept doar clipele chemări,

Acelea care-n timpul împreună
S-au scurs din lumea noastră-n lumea lor
Şi ar putea prin amintiri s-apună
Ca un amurg de timp necruţător.

Chemarea lor, acolo-n piept la tine,
S-ar transforma în zborul unui cânt
Al timpului ce reunea destine
În catedrala unui legământ

Şi tresări-vor inimile noastre,
Acolo-n pieptul tău şi vor dansa,
Uitând tristeţea nopţilor albastre
În care fiecare suferea.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acelaşi drum

Buzele mele poartă doar al tău nume
Şi-n fiecare por rapid mi-ai pătruns
Nimeni nu călătoreşte singur prin lume
Pe drumul vieţii mă ţii de mână strâns.

Dumnezeu ne-a dăruit aceleaşi destine
Inima mea e doar acolo unde tu eşti.
Râsul tău este muzică pentru mine,
Iar în minte... întreaga zi tu-mi domneşti.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 august 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ceasul acela ne-am rugat amândoi în tăcere, înăltându-ne la margine de asfinţit fiecare bătaie a inimii. Sub lespedea grea ne-am ascuns întunericul tainic şi mândria rece, stăruitoare. Din zare, doina gândurilor nespuse se înălţa falnic în ecouri mute. Sub paşii mici, o mare de suflete cuminţi, ispitite de zgomotul vieţii, se legănau sărutând cu atingerea delicată, adâncuri de timp necuprins. Mângâiau lutul moale şi apoi într-o frântură de clipă, pe ramuri de salcie bătrână împleteau zorii proaspeţi cu braţe de Cer.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La toamna ta

După ce-am reuşit
Să îmi dau seama
Că frunza galbenă
Nu-şi recunoaşte
Verdele rătăcit,
De teama
Vântului izgonit
De tristeţe,
Am luat în braţe
Cele două feţe
Ale trecutului,
Le-am lipit
Şi le-am aruncat în toamnă.

poezie de Claudiu Toma
Adăugat de Adelina Stoleru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino!

Vino, să alergăm împreună desculţi,
Peste verdele câmpiilor însorite,
Ca fluturii peste mările de flori înflorite,
Lângă cascade mugind în torente la vale,
Ca zmeii din poveşti în disperare,
Sau alături de sprintene ciripitoare,
Ce îşi cântă fericirea libertatăţii sub soare.

Vino, Raiul pământean este în jurul nostru,
În mijlocul naturii binecuvântate,
Printre oameni frumoşi, copii luminoşi
Şi animăluţe de stăpâni răsfăţate.
Raiul pământean este aici, langă noi, nu e departe,
Este în grădinile sufletelor de iubiri înflorate,
Şi de cele rele ocolite.

Vino, să alergăm împreună desculţi,
În nopţi înstelete sub cărări galactice
Fără margini de mare, cu Luna în spinare...
Recunoscători darurilor divine,
De la pământ până dincolo de soare;
Sfinţind bucuroşi pacea şi libertatea,
Sfinte icoane pe orice altare.

poezie de Valeria Mahok (17 septembrie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dâră din balans

Simţind că mereu te iert
Infingi cuţit după cuţit
in piept,.. lăsând în urmă dâră
Sufletului meu, ruginită..

Pe fila-mi lumii de bazalt
Într-un balans de rănit...
De condei ţie cu sânge smerit.
şi nu prea ştiu cât o să mai salt...

Genunchii-ngropaţi-n asfalt
In soclul dăruit de ador
Cu inima-mi poeziilor
In această ploaie în asalt

De miraje ce par tulpine
De flori ce-mi sunt venine
Guri deschise de hangere
Cu şerpii şoaptelor morgane

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ce ne-a legat

Iubirea ce ne-a legat,
-apă vie pentru noi-,
sufletul ne-a adăpat,
ne-a fericit pe-amândoi.
Drumul vieţii l-am urmat
şaizeci de ani împreună.
Unul lângă altu-am stat,
c-a fost vreme rea ori bună.
În grădina vieţii noastre
două flori au înflorit.
Pe arena lumii vaste,
au viitor fericit.
O parte din viaţa noastră
prin vreme va dăinui.
Cele două flori în glastră,
de noi îşi vor aminti.

poezie de Dumitru Delcă (octombrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!