Înrădăcinare

Deschideam poarta
spre curtea viselor
inima-mi devenea călăuză
valsam printre ghioceii speranţei
aleea ma purta invariabil
către masa cu zile albastre
scaunul se înrădăcina
căutându-mi origini pierdute
orizonturi nenăscute
lângă umărul stâng
un buxus înţepenea tăcut
verde oprelişte în şuierul rece
străjer la scara vieţii.
Urcam
coboram indecis
căutam
găseam
cântam
valsam...
Venise ziua
scaunul s-a metamorfozat într-o bancă
rădăcinile îmbrăţişau pământul
împlineam...

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunul

Piesă într-o garnitură
Lângă masă, pat, dulap;
Are unul bun de gură
Scaun stil, dar nu la cap.

epigramă de Ştefan Marinescu din Păcate amestecate (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Masa şi Scaunul

I

Zise Masa către Scaun
"Îmi vine să scârţâi şi să scheaun,
Mă doare capul de căldură,
Iar la fiecare picior am câte-o bătătură!
De-am avea şi noi parte de-o plimbare,
Am mai schimba o vorbă despre una-alta sau cutare!
Te implor, hai afară până nu mă vezi knock-down!"
Zise Masa către Scaun.

II

Scaunul, privind spre Masă:
"Fată, ideea asta tu deoparte lasă,
Cu vorbe goale prea te-îngraşi,
Ştii doar că noi nu putem face nici doi paşi!"
Zise Masa c-un oftat:
"Ţi-e teamă să ieşi la aer curat?
Am câte ai şi tu, patru picioare,
Hai să facem o-încercare."

III

Aşa că-împreună, iavaş-iavaş,
Au pornit-o en fanfare către oraş,
Tropăind când la deal şi când la vale,
Dând curioase, ici şi colo, rotocoale.
Adunaţi în jurul lor, buluc,
Oamenii voiau să ştie un' se duc:
"Iată, Masa şi Scaunul, în pas de ştaier,
Au ieşit la plimbare să ia aer!"

IV

Dar coborând pe-un drum, pe-o alee, pe-o cărare,
Spre-un castel înalt din vale,
S-au rătăcit într-un loc cu multe ape şi imaşuri,
Hălăduind, încoace-încolo, multe ceasuri.
Până când, pentru-a se şti iar în siguranţă,
Au plătit o Raţuşcă măcăneaţă,
Un Şoarece şi-un Cărăbuş, din iarba deasă,
Să le-arate drumul înapoi spre casă.

V

Bucuroase,-au şoptit încetişor,
"Să sărbătorim, frăţiorul meu fermecător,
Călătoria noastră-n oraş, pe dealuri şi pe luncă!
Să mâncăm fasole deci, cu şuncă!"
Plini de voie bună, Şoricelul, la sacou de pluş,
Răţuşca şi cafeniul Cărăbuş
Au cinat şi-au dansat pe scaun şi pe masă...
Apoi, fiecare-a plecat spre patul lui de-acasă.

poezie de Edward Lear, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

Câte petale, oh, câte petale îl mângâiau pe umeri,
firave aripi de icar fluturând orizonturi!
Exersa zborul printre flori-
minunăţia unor atingeri
ce polenizau virgule de timp,
acea planare
aleatoare
prin furtunile diversităţii.
Zgomotele dispăreau,
vântul devenise lied,
împrejurul se numea poezie,
iar munţii îşi frizau înălţimile,
îşi expandau rădăcinile,
exerciţii spre viitoare aroganţe...
Şi în atemporalul secundei personalizate,
pământul aproape,
tot mai aproape,
refugiul catalizator
spre următorul zbor.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drum crucial

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit cu bunul Dumnezeu -
Eu coboram mâhnit din conştiinţa mea,
Iar El urca surâzător spre ea!…

Şi ne-am oprit la jumătatea scării
Încrucişându-ne în clipa-ntâmpinării
Săgeţile perechilor de ochi ca de-obicei -
Ah! ochii Lui cum seamănă cu ochii mei!

Pe scara sufletului meu
M-am întâlnit din nou cu Dumnezeu -
El cobora solemn din conştiinţa mea,
Iar Eu urcam surâzător spre ea!…

poezie celebră de Ion Minulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi către ea

am deschis tăcerea
în noaptea cea grea
mă urcam la cer
lângă mândra mea

visător odată
printre porţi sculptate
căutam o fată
ieri, în umbra mea

mă izbesc de ziduri
recad între stări
unde este lumea
ce vroia, ieri, ea

m-au lovit în suflet
piatra era grea
au distrus speranţa
ce mă întrema

plâng, sunt iar păstorul
răstignit de un gând
sunt delirul ultimului rând
mă lovesc de ani
căutând o ea

te-am iubit, femeie
astăzi plâng, de ziua ta
luminai pământul
eu priveam în gol
căutând femeia, am uitat de ea

când vor plânge zorii
eu voi învia
am murit femeie
lângă crucea ta

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunul

Unii-n scaun se dezmiardă
Şi în piele nu-şi încap
Stau în el ca să nu-l piardă,
Alţii însă îl au în cap.

epigramă de Petre Gigea-Gorun din revista "Cugetul" (2009)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scaunul

Întrebat de-are valoare
Scaunul, mi-a zis, ritos:
"Este un articol care
Te-ajută s-ajungi la os...!"

epigramă de Ştefan Boboc-Pungeşteanu din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram uşor şi dansam...

obosite de drum, abia-mi mai târam
picioarele grele... şi-abia-mi mai duceam
povara din spate precum calul în ham...
adormisem sub cerul adânc şi visam
eram uşor şi dansam...

mă priveam cu mândrie în fiece geam
un tânăr efeb... îmi plăcea ce vedeam!
tânărul sprinten eu însumi eram
la toţi, în cale, generos le zâmbeam
printre oameni şi lucruri dansam...

valsam fără teamă printre oameni şi cai
alergam către tine ca bigotul spre rai
surâdeam fericit... dar tu-n zare fugeai...
că nu te mai pot ajunge parcă-mi spuneai
din visul adânc mă trezeai...

poezie de Grig Salvan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mobilă aristocratică: am luat masa cu soţia, am rupt patul cu amanta, râvnesc la scaunul de director, ca să mă bucur din plin de secretara, cu care nu voi lua masa...

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verde

verde
pământul e brun
verde
pământul e scump
verde
pământul e moale
verde
pământul e greu
verde
pământul e ieftin
verde
pământul e gol
verde
pământul e praf
pământu-i noroi
verde
pământul
verde
pământul

poezie de Alexandru Vlad
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ileana: Zmeii nu sunt chiar aşa de răi. Eu, în tinereţe, am trăit o vreme pe tărâmul celălalt, printre ei. Mi s-au părut foarte cumsecade.
Pepelea: Serios?
Ileana: De câte ori urcam într-un autobuz aglomerat, de fiecare dată se găsea un zmeu mai tânăr care să-mi cedeze scaunul său...

replici din piesa de teatru Pacea cu zmeii, scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucrez la masa mea de lemn, pe scaunul meu de lemn, cu tocul meu de lemn, ceea ce nu mă împiedică să fiu răspunzător, într-o oarecare măsură, de mersul aştrilor.

Jean Cocteau în Cocoşul şi Arlechinul
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuiul

mă strecor încet
îngrozitor de încet
printre obosite gânduri
caut aroma unui vis
trăim şi uităm
inutile amintiri
o creangă bate într-un geam
al cui
al vieţii poţi să spui, dar cui, că nu am cui
mai bine bat un cui în dricul de pe drum
al cui...
trist am plecat pe lângă drum
printre oase şi fum
căutam în van
o creangă verde sau un ram
ce am găsit
mai bine tac
lucrurile trec
uneori se mai rotesc
spre nicăieri
trăiesc intre vis şi adevăr
aici a mai rămas
doar un geam spart
într-o casă moartă
mai am în mână doar un cui
al cui

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Confruntare parlamentară

Pe jos, cu capete umflate,
Au (des)bătut disjuncţia:
Că: poate funcţia scaunul bate
Sau scaunul bate funcţia?

epigramă de Valentin David
Adăugat de Vărsătorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Metamorfoză

"te uită cum ninge decembre"
îmi cânta susurat mama
către un viitor predestinat
mai mult ca perfect
în prima zi din viaţă

şi am văzut în cerul ochilor ei
fulgii de nea ce-mi încingeau obrajii
ghioceii zânei iarnă
dalbe suspine de iubire
dăruite primăverii-surori

am văzut delicate petale de cireş
ce aşterneau în volte fine
pământul

atunci inima mea s-a transformat în fluture
sufletul a devenit un albatros
cu retorice chemări în zboruri de lumină
pe întinderea marină
a lacrimilor planetei albastre

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Năluca

Mă odihneam pe scaunul nălucii
care plecase până în vecini,
să izgonească din salcâmi toţi cucii,
din cuiburile lor de mărăcini.

Năluca apăra comoara fricii
şi rătăcea buimacă printre spini
în care se-ascunseseră aricii,
făcuţi din ace ruginii de pini.

Un ghimpe, plin de-otravă adormită,
îi înţepă piciorul ca de ceaţă...
Năluca, dând un ţipăt, îngrozită,
se-nfăşură în vis, spre dimineaţă.

Dispărând, fără urmă, 'n veşnicie,
îmi lăsa scaunul, drept moştenire,
iar cucii şi aricii mă îmbie
să iau chip de nălucă, fără ştire...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În perioadele de restricţie, unii creatori de artă şi-au salvat scaunul şi conturile din bancă; alţii, doar conştiinţa.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nirvana

Pierduţi fiind, ca-ntr-un abis,
În ziua sumbră şi vulgară,
Să nu te-ndurerezi, mi-ai zis,
Cu glas timid şi indecis,
Ce-ţi spun acum să nu te doară.
Dar am visat acelaşi vis
Azi-noapte, pentru-a treia oară.

Murisem. Şi-n văzduhul pur
Al celor care nu există,
Pluteam: un fluture de-azur,
Fără esenţă şi contur.
Nici pomeneală să fiu tristă,
Să simt regret, teroare, vină,
Disarmonie, armonii...
Nimic din toate-acestea. Ci
O fericire genuină.
N-am întâlnit nici morţi, nici vii,
Nici timp, nici spaţiu, noapte, zi...
Zburam, cu aripi străvezii,
Precum lumina în lumină.

Nu erau ceruri, nici pământ.
Dar nici nu le doream. O, nu!
Mă stăpânea un singur gând:
Să te găsesc, să fii şi tu
Cu mine, unde eu eram.
Un gând, ca un fuior de vânt,
Un gând, ce mă purta vibrând.
Te căutam, te căutam,
Zbor lângă dor adăugând.
Te căutam. Şi-mi petreceam
Eternitatea căutând.

poezie de Eugen Dorcescu (decembrie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lângă umărul tău

Te iubesc
când cu umărul
despici aerul
într-o parte şi-n alta
şi-n palme faci cuib
obrajilor mei
îmbujoraţi
de vârtejul
de lângă umărul tău

poezie de Carmen Agoutin din Înger şi sau demon (2013)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise şi realitate

În ale mele vise tulburate
Eu chipul ţi-am văzut de-atâtea ori,
Dar într-o clipă dispăreai departe
Şi-apoi te căutam până în zori.

Urcam pe munţi cu crestele cărunte
Călătoream pe mare şi ocean
Luptam din greu cu vânturile crunte,
Dar oricât mă zbăteam nu te găseam.

Şi întrebam de tine lumea toată
Eram ca un nebun dezlănţuit
Căci mintea mea părea să nu mai poată
Să stea încordată aşa la infinit.

Şi mă gândeam că te-a înghiţit pământul
Sau că te-ascunzi de mine dinadins
Şi te strigam, dar n-auzeai cuvântul
Şi nu ştiai de dorul meu nestins.

Dar într-o zi ce îmi părea banală
Destinul a făcut să ne întâlnim
Eu la catedră, tu studentă-n sală,
Câte-am avea acum să povestim...

poezie de Octavian Cocoş (21 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!