Vă rog, secera jos

Celor ce lingeţi tuşul de pe
Filele mele
Apoi lingând file cu limba
Pentru a căpăta laurii
De reflexie a ceea ce vă doriţi
Atât vă spun
Sunt condei ronin
Nu sunt legat de nici o umbră
Care murdăreste fila literaturii române...
Feriţivă....
Si incercaţi să vă folositi
Inspiraţia proprie
Nu ceea salivată de pe alte file
Pline de sudoarea sangvină
A poetului ce se usucă
Cu fiecare vers pe care il scrie
In scrum din condeiul trupului
Arzând doar pentru a simţi
Că poate zbura de aici
In fum nor ce-o fi
Numai să zboare
Din noroiul tuşului
Ce-l radeţi lingând alte creaţii...
Vă avertizez fără să glumesc!
Satira mea e cea mai dură
Din câte se pot găsi
O scot cu vârf de diamant
Al răbdării frământării mele
A cărbunelui cu care scriu
Din scrumul muiat cu cerneală
Ars mine din condeiul meu
Din lava creatiei
Unde turbam când vedeam
Ce faceţi din literatura noastră
Cu

P ile
C unostinte
R elatii

Asa că vă rog frumos
Laba jos de seceră
Care taie iarba slovelor
Ce răsare din file
Ce o tăiaţi voi
Pentru a vă impleti
Cununi de lauri....
Căci voi intra in voi
Si nu cred că vreţi să-mi cunoaşteţi
Fata demonică a roninului menestrel
Ce taie până in lava poeziei
Pentru a scoate diamante
De cuvinte...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manolescu ia o floare

Manolescu ascultă aici
Nu mă cunoşti curvă
Ce înfingi ca Brutus
Cuţite în mormânt
Vei vedea tu cine sunt
Roninul neinchinat
Aici pe pământ
Unde el a răsfirat
Sânge de tei
Pentru pământul ţării sfânt!
Lingău salivar de politici curve
Vei avea de-a face cu mine
Când tu ai răscolit în catafalc
Să-ţi atragi lauri..
Ce in versuri o să-i calc
Şi o să şterg cu tine pe file
De ai să fugi numai
Când vei auzi de mine
Javră a literaturii contemporană
Cu condei de banană
Condeiul mie katană
Metafora harpie nevăzută
Fereşte-te sau cere-ţi iertare
De nu o să fiu fără îndurare
Fiindcă tai adânc, tare
De am adus moartea la disperare
Aşa că mâine poate
Iei măcar o floare
Şi o duci Eminului
Să-l onorezi
Şi poate nu o să mă vezi
Cum cu versul te îngenunchez

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prostie în poezie

Campionatul mondial de poezie
Mi se pare cea mai mare prostie
Dintre prostii ce nu are ce căuta-n poezie

Poetii suntem noi nişte jucători
Pe terenul unde alergăm al filei
Cu spectatori ai noştri cititori

Scârbiţi de trucajele arbitrajului
Criticilor supusi argintului şi rutului
Pentru a desemna cel ce dă gol în gol

Când toti aplăudăm, fugim după o călimară
Aruncată de ai poeziei promotori
Să obtină averi din versuri

Şi nejucând propria călimară pe file
Cu proprii ritmuri in zigzaguri
Cu foarfeci de metafore în zbor de fluture

Ascultând doar de antrenorul
Ce pare stăpân pe poemul
Nostru,.. numit şi editorul.

Ce a vândut jocul cu poemul
Pentru aşi mări argintul
Si fals în altii ochii prestigiul

Ce ar trebui să fie al tău poete
Ca un jucător de golf cu condeiul
Ce aruncă cu versul pe file

Simţind abisul sau nufărul
Unde o fi, jucând călimara
Cu propria lovitură pe file

Nu cu condeiul legat de lanţul
Cel fad al argintului dorit
De editorul ce te vrea robit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Lumina opaiţului din ochii ei
ce mă priveau îngenuncheat filei
topeau umbra tuşului
trupului, sufletului
in pâlpâiri de versuri
aprinzându-mi din umbră
flăcările creeaţiei
lăsând scrumul tumultului meu
pe file

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrum de puncte

Delfini de vers au eşuat în călimare...
Cangele grele, a mâinilor... mi-au scufundat
Pana, în abisuri de tuş... de necutreierat.
Necălcate de trupuri de metafore..

Demonul fumează, strap, slovele
Într-o ţigară de file, pe trup rotite.
Arzând, inspiraţia, în scrum de puncte
De final... pentru cuvintele invizibile

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde este?!!!!

Gustul de ambrozie
a unui poet
se vede atunci
când el nu se mai vede aici
în acel punct
ce numai apare pe file
zi de zi
exclamat după moarte
cu condeiul lui deasupra
dispărut
cu punct dedesubt
cu intrebarea celor a celor ce l-au negat
Unde este?!

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plase de cuvinte

Inchis intr-o călimară
Intr-o lume de vise
Interzise şi proscrise
Caut să le dau glas, cuvinte
Dar le aud prin ecouri
Scrijelite de stilouri
Ce stau ca nişte plase
Pe alte file intinse
Să inhaţe răpitoare
Din marea de cerneală
Orice pare strălucire
Pentru a lor preamărire...
Apoi ca niste rechini
Sfâşie pe acei delfini
Care vor să rupă plase
Ce vânează din cuvinte...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu uitaţi

Voi, cei ce aţi vrut să mă scufundaţi
În călimara poeziei să mă-necaţi
În veci de file şi versuri nu uitaţi
De condei de curcubeu o să daţi

Fiindcă eu am vrut doar să scriu
Să uit ce aici sunt să nu mai fiu
Acele clipe când doream să fiu
Un zar de nisip prin rece pustiu

Unde versul era un băt de chibrit
Ridicând nacela sufletului-n vis
De voi! Dorit să-mi fie interzis
În drumul meu spre infinit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de zenit

Semiramido cu aripi din file
Am răsărit o grădină suspendată
Inflorindu-mi din pana înmuiată
In cerneală căutată-n galaxiile

Pe unde pasc unicorni din stele
In pomul cu toate florile lumii
Legat de toate păsările zării
In triluri de ard în ploi perseidele...

Şi spre pământ am lăsat un curcubeu
Să urci aici în ramurile mele
Să-ţi dau în pârg inimii, cireşele
Să-mi simţi dulceaţa de derbedeu

Fugit de lumea cu reflexii mereu
Cu legi nerespectate de vreun zeu..
Şi să te grăbesti nu astept infinit
Căci copacul urcă necontenit

Avid de sevă de quasar tanin
Şi într-o zi numai va fi,.. de găsit
Zburând printre planete, stele ronin
Până v-a găsi ce de lume nu-i dorit

Rădăcina unui sărut infinit
In poemul de zenit de toţii zei dorit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premiile mele

Eu nu umblu după premii
Sunt file ce scrum vor fi
Eu caut cerneala foamei mele
Să satur fiarele ce-mi sunt sensurile

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu câte suflete am

Nu ştiu câte suflete am.
Le-am schimbat în fiecare moment.
Mă simt întotdeauna un străin.
Niciodată nu m-am văzut şi nici întâlnit.
Fiindcă am fost atât de mult, sunt numai suflet.
Un om care are suflet nu are linişte.
Un om care vede e doar ceea ce vede.
Un om care simte nu este el cel care este.

Atent la ceea ce sunt şi văd,
Am devenit ei şi-am încetat să fiu eu.
Fiecare din visele sau dorinţele mele
Apaţin celui care le-a avut, nu mie.
Eu sunt propriul meu peisaj,
Îmi supraveghez călătoria –
Diferit, mobil şi singur.
Aici unde sunt nu mă pot simţi pe mine însumi.

De aceea îmi citesc, ca un străin,
Fiinţa, de parcă-ar fi o o carte.
Neştiind ce va veni
Şi uitând ce-a trecut,
Notez pe marginea paginilor
Ceea ce cred că simt.
Mă mir, recitind,:" Acesta am fost eu?"
Doar Dumnezeu ştie, pentru că El a scris.

poezie clasică de Fernando Pessoa, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă înclin cu condeiul meu

Condeiul meu e înclinat
In curcubeu....
Celor ce au fost in poezie
Sprijinul meu
Cu pretuirea infinită
A tuşului sângelui meu...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt promis vouă cu emin sfânt

Nu m-aţi crezut voi zei în cuvânt
Că sunt doar ceea sunt să-mi cânt
Şi mi-aţi arătat ce as putea pentru voi, fi
Să fiu ce în veci nu as putea fi...

Şi de aceea vă promit cu emin cuvânt
Vă voi sterge de pe file cu a voastră amăgire
Ce-o vindeţi lumii prin teorii despre iubire..
Acest cuvânt cu sărut atât de sfânt...

Ce nu poate fii averea nimănui pe pământ
Căci in palme nu poţi prinde o adiere de vânt..
Şi totuşi dorit de oricine pe pământ
Ce voi ati vrut să mi-l omorâţi în cuvânt..

Şi de aceea nu vă iert cât aici voi trăi
Căci voi nu ştiţi cum să trăieşi fără iubire
Să fi doar întunecime de umbră în prăpăstii
Să auzi doar şoapta de soare...

Intr-un tuş de umbră în abis de călimară
Cum ai sta în mormânt privind afară
Cu urlet în suflet şi inimă de fiară
Ce vrea o bucată de carne de lumină...

Sătul de intunericul hoiturilor găsite
Cu viermi ce colcăie în ispite
Dorind să guste sânge de rouă proaspăt
Să simtă că poate să o ia de la capăt...

Să alerge hoinar derbedeu pe curcubeu
Neînchinat bucătii de lanţ ce o aruncă un zeu
Să pari că esti sătul inchinat lui cu totul
Să-ti ardă el pentru a se incălzi sufletului, mirul...

Şi de aceea cuvântul meu va fi eminul sfânt
Cu care voi tăia cât voi trăi în cuvânt
Şi după, când nu voi mai fi... mă veţi auzi în adierea vântului
Când îmi veţi răscoli filele...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Testament scris cu curcubeu

Cu băjanie lumii să nu fiu
Pentru că-ntro zi, nu vreau să ştiu
Voi pleca, aici să nu ma fiu.
Dar totuşi... mult mai mult o să fiu...

Decât am fost cu trupul de vânt
Ce lăsa curcubeu de tuş pe pământ
Din desaga de nouri de cuvânt
Ce-n senin nevăzut de voi-l cânt

Alergând după un puf de păpădie
Ce e a fericirii ciocârlie
După o picătură de ploaie
Ce cerul genunchiul il îndoaie

In sunet culori in mine
A sufletului rugăciune
Ca lacrimile lumii venine
Să fie curcubeie divine

Ce îngheată în cruzi spini
Adânci cât un abis, haini
Ca o haită mare de demoni
Ce par de-i vezi ingeri minioni...

Căci de-mi rămâne condeiul
Nu contează unde e bordeiul...
In vidul rece ori purgatoriul!
De am cu mine cu ce scrie versul

Pot arde in smoală de mercur
Voi înmuia condeiul chiar în el
Să scriu legat în orice fel
Ce e minciună şi adevăr

De-ar fi chiar acolo-n paradis
Masca nu o suport ca derviş
Să acopere un chip prefăcut
Pentru un fir de praf de lut

Din care am fost plămădiţi
Despicaţi să învătăm aici
Să ne simţim iar iubiţi
Contopindu-ne senini, smeriţi

In ceea de cer am fost sortiţi
Intr-o lacrimă pură de rouă...
Să ne dea trup de curcubeu nouă
De intuneric în veci să nu fim robiţi.

Şi deci, să nu mă plângeti
Eu voi curcubeu pe ăst cer
Din lacrima tuşului mercur
Sub trupul meu să râdeţi

Eu demonul ronin lumii
Ce a învăţat a iubii
In intunericul rece de aici
Mai rece decât toate ce vor fi...

Şi când mă veţi vedea din nori
Apărând cu sunet de culori
La mine să nu vă gânditi
Atât vă rog,"Să vă iubiţi"

Căci ea doar ea, iubirea
E omului în veci menirea
Să-şi simtă, sărute nemurirea
Să-i ucidă timpului preamărirea

Lâsând deoparte judecata,
gândirea, rasisimul, ura...
războiul aurului tevatura...
căci vor rămâne-n lumea asta...

De unde voi pleca acuş şi eu
Devenind dintr-o lacrimă de cerneală
Ce mi-am dorit mereu, mereu!
Pe cer un curcubeu...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Domnului Filip Marius

De ai curaj tu cui de mască
Arată adevărata faţă
Să văd dacă porţi fad cască
Repetând discurs de prefaţă

A celor ce te-au-mpins scenei
Să pari important poeziei
Să-ţi aplaud oratoriile
Sau să arunc în tine ouăle

Clocite de alte figuri
Pe care tu le lingi-n poftă
Salivând pe urma călcată
De măşti ce te ţin în sfori

Păpuşă de lemn ventrilocă
Căci condeiul meu dislocă
Toteme în literatură
Prin păuni ce fac tevatură

Sugând interese de autor
Din lumea pură a poeziilor
Supusă vouă macacilor
Căci sunt harpia versurilor

Şi nu iert maimute pe liane
Ce scriu cu condei de banane
Dresate să strige pe aici
Sub umbre roşii de bici

Că poezia e doar a lor
A malignităţii ciumelor
Rămase crude şi cutume
In figuri de ceară postume

Comunismului, băi mască
Ce vei fi lovit de condeiul meu
De vei rămâne gură cască
Curgându-ţi bale de plebeu

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ambrozie de zbor

Ambrozie de zbor din cocon
De călimara mea de demon
Fetiţa care-şi răsare ploii
Să spele tuşul unde mă-nmoii

In acel noroi bântuitor de moroi
Plin lumea viselor închise-n noi
Ce-o arzi cu ai tăi stropi-n culori
In curcubeie cu soarele priviri

Arătându-mi aripile de condeie
Ce alţii ar fi vrut să mi-le ieie
Să se împodobească cu ele
Lăsându-mi doar vârfurile

In cuie de răstignire adânci
Din a lor invidios brânci
In abisuri de carapace de scoici
Pe care tu le-ai atins pe aici

Topindu-le in aripi de file
Cu quasari din şoaptele
Ce-mi spunea scrie visele
Ele vor invia de printre file

Cu puf de păpădie în ciocârlie
Din palma ta plină de evlavie
Închinată menestrelilor derviş
In al junglei meschin desiş

Cu liane ce se infing în şiş
Celor neînchinaţi in primate
Sefilor de trib cu literate
Autoadulări în toteme moarte

De prin epoci comuniste
Cu drepturi fals câstigate
Când nu a făcut dreptate
In Uniunea plină de măsti corupte

Cu lingăi şi multe mascote
Rămase mosteniri defuncte
Din cenzuri ce nu sunt moarte
In această coruptă societate

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şotron pe file

Hoinărind printre umbrele
Ce cădeau instant din slove,
In ziduri,.. satrapele
să ucidă versurile.

Ridicând o cărămidă
Aruncată de o pleiadă..
De critici de faţadă
Prea mari să se creadă.

Şi am desenat un şotron
Pe caldarâmul filelor
Am început să sar zorzon
Cu al condeiului picior

Unul dintre cele două
Alb sau negru să joc vouă
Pe pătrate versurile
Ajungând în abisurile

Şi la vise interzise...
Nestiind ce e sub fiecare
Când săream de disperare
Sau din şoapte promise

Pe târâmul poemelor
Simţind ba jocurile
Fără preţ a copiilor
Sau cele de aici a ielelor

Nepăsându-mi de nimic
Jucând acest cathars şotron
Să găsesc pătratul empiric
Al poemului de cordon

Ombilical, ce să lege
De placenta poeziei
Foamea mea a nebuniei
De fi, fiu fărădelege

Cutumelor academiei
Ce-mi legau silabele
In şabloane de zăbrele.
Fără a da bucuriei

De a scrie frâul, liber
Să sar cu condeiul ronin
In baltă ca un copil senin
Să fug prin versuri să sper

Visul meu de avatar
De a găsi infinitul
Jucând poezia ca un copil
Fără griji şi a fi avar

De lauri şi multe premii
Ce le dau false Uninunii
Celor ce prăvăleau mascat
Peste mine neîncetat

Zidurile umbrelor
Ce ei le ascundeau bine
Cu critici prea venine
Ce nu mai otrăvesc acum
Copilul trezit din mine

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lebăda din călimară

Se închise în mănăstire
De călimară pentru fire
În tuş rece de pedepsire
Pentru a ei caldă iubire..

Trestii de gânduri crude
Tăiau aripi in fade umbre
Şi se părea că are toace
În loc de-ntătoare vivace..

Smulgea penele caudin
Bătându-le in al ei chin
Pe toace-nfipte in gheaţă
De bătăi cu dulceaţă

Pe care o uitase ghiaur
In călimara mănăstire
De post negru de iubire
In tuş ce se albea pur...

Cu mireasmă de azur
Ce-l atrase pe un demon
Lumilor noastre ronin
Cu condeiul de katană dur..

Si minunat de mireasmă
Ce nu o simti-n fantasmă
In tot universul întunecat
Coborî să vadă incitat

Ce e in aceea călimară
Cu iz ce lui ii omoară
Aripile de grifon nebun
Ce nu aveau in lume stăpân..

Şi doamne, a-ngenuncheat
Auzin glasul ei minunat
Ce-l albea cu fiecare
Şoaptă a ei de intrebare..

"Cu ce-am gresit oare
Că am iubit foarte tare
Ce acum dă să mă omoare
Cu gondolă iatagan în sare..."

Şi demonul scoase katana
Si lovi cu puterea lui Satana
Şi a tuturor celor ce-i ţineau sutana
Să-i aducă o rază de soare...

Era atât de albă că albul
Pălea în faţa sa-n umbră
Când auzea soapta pură
Dintr-o mănăstire călimară..

Unde ea după mult timp, iară
Zări soarele si culoarea ei
Şi incepu să mire, uimească
Cum a putut să se pedepsească..

Şi demonul grăi atunci
Cu şoapte adunate
Din ale iadului spelunci
Cărate în desaga lui cuvinte...

"Dragă lebădă i-a aminte
Eu sunt cel ce răsar cuvinte
Şi de când umblu printre ele
Nu am văzut mai albe file

Cum ai tu penele, aripile
Atât de pură că de ar vrea
Să-i dea foc ielele, ispitele
In veci vecilor nu vor putea..

I-a si zboară aşa pură
Simte lumea cu a ei natură
Esti pe lângă ei....
Lebăda de rouă cea mai pură..

Şi nu spun asta să vrăjesc
Eu afirm totdeauna...
Cea ce aud şi simţesc
Zboară,.. te asteptă Luna..

Soare stele codri mările
Să se minuneneze de tine
Albul cel mai alb din stele
Ce se albăstreste-n divine

Şoapte neauzite de mine..
Hai fugi, şi ai grijă de tine..
Eu sunt un punct negru infim
Pe penajul tău alb de vers, sublim..

Şi să mă asculti te rog
Uite,... katana-n şoapta ta
Sa transformat în condei de inorog..
Hai du-te şi luminează şoapta

Lumii prea neagră acum
Unde ard mereu in scrum
Si reînvii in vers nebun
Biciut de stăpâna poezie chiaun..."

Lebăda rămase gânditoare
Cu demonul în genunchi cu o floare
Ce se va intâmpla în continuare
Nu ştie nici un zeu şi o zare..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din când în când am

Din când în când am idei fericite,
Idei devenite brusc fericite – laolaltă cu alte idei
Şi cuvinte printre care ele se mişcă liber, natural...

După ce scriu, citesc...
Ce m-a făcut să scriu asta?
Pe unde-am umblat pentru a afla asemenea lucruri?
De unde mi-a venit? E mai frumos decâ aş fi putut spune eu...
Am fost în lume, cel mai adesea, condeiul şi călimara
Cu care cineva a scris coerent literele pe care le-am înşirat aici?

poezie clasică de Fernando Pessoa din volumul de versuri Poeziile lui Álvaro de Campos (1934), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Scrie cu sufletul
din interes o fac mulţi azi

Căutăm ca poeţi, poemul perfect
Fără vreun punct sau vers defect
Răscolind cuvintele bezmetici..
Ba sfinţi, ba ruguri de eretici
Şi uităm înăuntru să căutăm
Să scriem ce din pietrele sufletului storcem.
Ciobite ca un cub a lui Nichita
Şi reci ca un Luceafăr sclipind
într-un ochi de căprioară moartă...
Căci poetii vor mereu după noi
Cu poezii cât stelele vor veni...
Dar cel ce-şi moaie condeiul
acolo unde plânge sau are sudoare
de iubire sufletul
va atinge neantul
asternând pe file
ce cu adevărat simte

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce tu nu ai dorit va fi dăruit

De ce fel de doruri-mi vorbeşti
Când eu ti-am cerut să te iubeşti
Cum te-am iubit ca un infinit
De nimic din lume atras, ispitit

Şi tu te-ai întrebat, ce ai oferit
Dureri inimii-n neînchipuit
Chin de a te iubi în simţ biciuit
De poezii ce altora le-ai dăruit

Gândindu-mă cu ce ţi-am greşit
Infingându-mi condeiul în piept
Devenind pe filă un vers cu glas inapt
Surd ţie ce erai-ncântată de năclăit

Gorn a celor ce vânează o muză
Văzând cum mi te adoram nebun
Copiind in reflexii tuşul meu de rază
Ce-ţi cânta lumina, să ţi-o supun

Să te încălzesc de iadul ăst diurn
Unde mai împietrit în totem saturn.
Unde nu vreau să mor în crud mercur
Cum Luceafărul s-a topit mult prea pur

Iubind o muză ce la amăgit
Cu cine pe file a şi întâlnit..
Şi degeaba te-aş ierta-n uitând
O aventură, două, căci tu zâmbind

Vei repeta acest refren ucigaş
Spunâdu-mi că eu sunt doar un laş
Şi nu te las să te adori în braţe
In tentaculele învăluite

Pe tine şi infipte samsar în mine
Tu, cântând în falsă-ţi fericire
Eu muţind şi trăind în orbire
De aceea iubire-n zări divine

Care in infinit nu o voi găsi
La tine, ce trăiesti pentru feline
Prăzi de păruţi poeţi juisaţi-n salive
De amanţi catâri mie cu venine

Osânde primite pentru iubire..
Şi de aceea-ţi doresc fericire
Iertându-te cu ignor şi nepăsare
In urcuşul meu spre aceea nemurire

Ce mi-a fost şoptită cu nepereche
In cuvintele "Poetul nepereche"
De un suflet ce-a fost şi el chinuit
Doar pentru că precum ca mine, a iubit..

Şi voi incerca să dăruiesc un infinit
Ce tu amintire niciodată nu l-ai dorit

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!