Testament scris cu curcubeu
Cu băjanie lumii să nu fiu
Pentru că-ntro zi, nu vreau să știu
Voi pleca, aici să nu ma fiu.
Dar totuși... mult mai mult o să fiu...
Decât am fost cu trupul de vânt
Ce lăsa curcubeu de tuș pe pământ
Din desaga de nouri de cuvânt
Ce-n senin nevăzut de voi-l cânt
Alergând după un puf de păpădie
Ce e a fericirii ciocârlie
După o picătură de ploaie
Ce cerul genunchiul il îndoaie
In sunet culori in mine
A sufletului rugăciune
Ca lacrimile lumii venine
Să fie curcubeie divine
Ce îngheată în cruzi spini
Adânci cât un abis, haini
Ca o haită mare de demoni
Ce par de-i vezi ingeri minioni...
Căci de-mi rămâne condeiul
Nu contează unde e bordeiul...
In vidul rece ori purgatoriul!
De am cu mine cu ce scrie versul
Pot arde in smoală de mercur
Voi înmuia condeiul chiar în el
Să scriu legat în orice fel
Ce e minciună și adevăr
De-ar fi chiar acolo-n paradis
Masca nu o suport ca derviș
Să acopere un chip prefăcut
Pentru un fir de praf de lut
Din care am fost plămădiți
Despicați să învătăm aici
Să ne simțim iar iubiți
Contopindu-ne senini, smeriți
In ceea de cer am fost sortiți
Intr-o lacrimă pură de rouă...
Să ne dea trup de curcubeu nouă
De intuneric în veci să nu fim robiți.
Și deci, să nu mă plângeti
Eu voi curcubeu pe ăst cer
Din lacrima tușului mercur
Sub trupul meu să râdeți
Eu demonul ronin lumii
Ce a învățat a iubii
In intunericul rece de aici
Mai rece decât toate ce vor fi...
Și când mă veți vedea din nori
Apărând cu sunet de culori
La mine să nu vă gânditi
Atât vă rog,"Să vă iubiți"
Căci ea doar ea, iubirea
E omului în veci menirea
Să-și simtă, sărute nemurirea
Să-i ucidă timpului preamărirea
Lâsând deoparte judecata,
gândirea, rasisimul, ura...
războiul aurului tevatura...
căci vor rămâne-n lumea asta...
De unde voi pleca acuș și eu
Devenind dintr-o lacrimă de cerneală
Ce mi-am dorit mereu, mereu!
Pe cer un curcubeu...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Cuvânt promis vouă cu emin sfânt
Nu m-ați crezut voi zei în cuvânt
Că sunt doar ceea sunt să-mi cânt
Și mi-ați arătat ce as putea pentru voi, fi
Să fiu ce în veci nu as putea fi...
Și de aceea vă promit cu emin cuvânt
Vă voi sterge de pe file cu a voastră amăgire
Ce-o vindeți lumii prin teorii despre iubire..
Acest cuvânt cu sărut atât de sfânt...
Ce nu poate fii averea nimănui pe pământ
Căci in palme nu poți prinde o adiere de vânt..
Și totuși dorit de oricine pe pământ
Ce voi ati vrut să mi-l omorâți în cuvânt..
Și de aceea nu vă iert cât aici voi trăi
Căci voi nu știți cum să trăieși fără iubire
Să fi doar întunecime de umbră în prăpăstii
Să auzi doar șoapta de soare...
Intr-un tuș de umbră în abis de călimară
Cum ai sta în mormânt privind afară
Cu urlet în suflet și inimă de fiară
Ce vrea o bucată de carne de lumină...
Sătul de intunericul hoiturilor găsite
Cu viermi ce colcăie în ispite
Dorind să guste sânge de rouă proaspăt
Să simtă că poate să o ia de la capăt...
Să alerge hoinar derbedeu pe curcubeu
Neînchinat bucătii de lanț ce o aruncă un zeu
Să pari că esti sătul inchinat lui cu totul
Să-ti ardă el pentru a se incălzi sufletului, mirul...
Și de aceea cuvântul meu va fi eminul sfânt
Cu care voi tăia cât voi trăi în cuvânt
Și după, când nu voi mai fi... mă veți auzi în adierea vântului
Când îmi veți răscoli filele...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă înclin cu condeiul meu
Condeiul meu e înclinat
In curcubeu....
Celor ce au fost in poezie
Sprijinul meu
Cu pretuirea infinită
A tușului sângelui meu...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să nu uitați
Voi, cei ce ați vrut să mă scufundați
În călimara poeziei să mă-necați
În veci de file și versuri nu uitați
De condei de curcubeu o să dați
Fiindcă eu am vrut doar să scriu
Să uit ce aici sunt să nu mai fiu
Acele clipe când doream să fiu
Un zar de nisip prin rece pustiu
Unde versul era un băt de chibrit
Ridicând nacela sufletului-n vis
De voi! Dorit să-mi fie interzis
În drumul meu spre infinit
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Demon ronin iubirii
Și vă zic vouă măști oglindă
Ce pe lângă mine se perindă...
Ce mi-ati arătat ce am dorit
Și-n vortex ascuns subit
Mi-ați smuls culori de zenit
Să vă recolorați prea amăgit...
Credeti voi oare că ati reușit
Să îmblânziti demonul ivit!
Din abisul fără de sfârșit
Cu o cădere de sunet târșit..
Unde-ți răsari mugur de aripi
Pentru a iesi din nou să țipi...
Vă inselați cum vă înșelați
Cu amăgiri reflexii-ntre voi!
Eu sunt din infern cu trifoi
negru de acei-n veci damnați!
Ce voi nu puteți in veci
Să-i atârnati-n lilieci!
In turle de nisip vechi
Ce nu poti să-i deochii.
Căci demonul nebun, ronin
Nu are in efemer stăpân
El de iubeste nu decade
Cum poate îngerul în infinitate...
El viata și-o dă pentru ea
E singura care poate
Să-l albească în noapte
Și să-l albăstrească-n ea
Iubirea ce e hrana, apa
Totul aici... in cruda, casapa.
Lume de iaduri de lut
Cu urlete de umbre-n rut
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem de zenit
Semiramido cu aripi din file
Am răsărit o grădină suspendată
Inflorindu-mi din pana înmuiată
In cerneală căutată-n galaxiile
Pe unde pasc unicorni din stele
In pomul cu toate florile lumii
Legat de toate păsările zării
In triluri de ard în ploi perseidele...
Și spre pământ am lăsat un curcubeu
Să urci aici în ramurile mele
Să-ți dau în pârg inimii, cireșele
Să-mi simți dulceața de derbedeu
Fugit de lumea cu reflexii mereu
Cu legi nerespectate de vreun zeu..
Și să te grăbesti nu astept infinit
Căci copacul urcă necontenit
Avid de sevă de quasar tanin
Și într-o zi numai va fi,.. de găsit
Zburând printre planete, stele ronin
Până v-a găsi ce de lume nu-i dorit
Rădăcina unui sărut infinit
In poemul de zenit de toții zei dorit
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Senin... chiar fără mine
Chiar dacă nu vei mai ține
In veci vecilor la mine!
O să scriu,.. ce văd eu bine
Pentru că țin mult la tine..
Aducându-ți aminte bine,
Te-am ales la-ntâmplare?
Rochie-n viață trecătoare
Să mă simt o clipă bine...
Fiindcă de trupuri și minte
Cu ispite, nu totul ține..
Mințind inima-n venine
Clipe, azi,.. înflorite
Mâine-n umbre ofilite,
Infingându-ți nepăsarea..
Ce eu cred că nu e menirea
De a juca ăste acte
De toată lumea jucate
Căci unicul e mai frumos
Precum soarele luminos...
Că-ți ve aduce aminte!
Nu acum,.. acuș de mine!
Când carnea, piatră devine
Cărată de suflet cu funii
Ce vor tăia ca tăciunii
Privindu-ți cum păunii
Ce par că acum adoră..
Se transformă-n căpcăunii
Ce vor păzi într-o horă
Zborul ce eu ți l-am dorit
Fără să-ți cerșesc ceva
Sau să te și oblig cumva
Să faci ce nu ți-ai dorit...
Fiindcă te iubesc și prețuiesc
Chiar de nu o să mai trăiesc
Ucigându-mă zi de zi..
O să cânt până-n neagra zi.
Respectă-te pentru tine!
Fiindcă te iubesc cu tumult
Decât pe mine mult mai mult
Senin să-ți fie, și in lume bine!
Ai grijă iubire de tine...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu un nume la sfârșitul poemul ce eram eu... ce m-a renăscut
Când nu mai aveam nici o speranță
A apărut ea, ultima culoare din curcubeu
De care stăteam atârnat în piatră
Să cad in nesfârșitul abis de"eu"
Și ma învăluit, fără să știu, ma topit!
Intr-un abur dintr-o piatră, și mirat!
Am strigat."Nu se poate niciodată!
Cum să topești în adiere o piatră!"
Unde e praful? A întunericului lavă?
Ceva e neobișnuit spunea inima.
Ce nu simte păcatul și patima
Și... râdea minunată prea suavă!
Mintea nebuna, alb negru amestecat...
In cenușiul mâl unde am stat, scufundat...
Muțise ca o piatră ce asteaptă o daltă
Să fie in strop de rouă sculptată!
Și început să curgă atât de cald
Cu surâs nemaivăzut în nici un soare
Cu a tuturor florilor nemaisimțită boare
Ea, o culoare ultima din curcubeu, unde-n bold
De păpădie, atârnam eu, o piatră mai grea
Decât cuprindea Universul în materia sa
Cu intuneric ce biciuia și venin mă agasa
Cum cântă floarea când ii cad petale... tristețea.
Ce sa topit dintr-o piatră într-o culoare
Dar ce culoare, ce a scris poezii nemuritoare
Cerneala cu care scria mereu Luceafărul
VIOLET,... culoarea ce va deveni infinitul...
Tuș,.. cu care voi scrie mereu poemul meu.
Al pietrei agătată de ultima culoare din curcubeu
O ultimă culoare ca un puf de păpădie
Ce tine pe el și duce Universul în zbor, de cineva nu știe!
VIOLET... esti tușul punctului ce sunt eu
Unde în soare nemaivăzut mereu
Te rotești în singurul soare, VIOLET
Ce a născut din acest punct,
Ce nu era decât o umbră de punct
Inainte de a se termina primul cuvânt
Ce a dat Universului viată, culoare, cânt
Deasupra "I-ului" de la "iubire" sfânt
Ce tu l-ai transformat într-un poem
Ce pe talpă ție rouă de zâmbet acum
Sărutându-i in curcubeul poetului ronin
Neînchinat nimănui în al Unversului chin...
Pe care tu, VIOLET, l-ai auzit tânguind
Când bântuia în piatră de cuvânt, infinitul dorind
Și l-ai mângâiat intr-o culoare, nu cerului senin
A quasarului ronin poet cu vers ucigaș și iubitor...
VIOLET
Poemul renașterii mele
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trecând dincolo fresce
Trăim doar să amăgim
Muncim doar să trăim..
Când o să mai și iubim
Curcubeu... noi să simțim.
Culori de iubire
Cu gust de nemurire!
Ce e fără menire
În lumea fără miere...
Culeasă din albastru
De roiul gândurilor,
Ce este al viespilor
Ce ne sfarmă colastru...
Din fagurii inimii
Să ne naștem fluturii!
În roiuri ce adună
Polen din stele, lună..
Căci ce tot aici avem
În sărutarea rece..
Într-o clipă o să pierdem
Trecând dincolo fresce!
În iaduri ce le dorim
Și acum unde trăim
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă topește avatar
Pe un colț de filă neagră lumii
Ca o lacrimă de tuș vărsată,
Albastră, tristă și-ngândurată
Cursă din călimara inimii.
Stătea ascultând viori de tei
Printre iadurile ei cătrănite,
De răbdări ce par infinite
Să-i răsară un astru cu ulei..
Pentru candela privirii de miei
Ce asteaptă răstignire-n fire!
Să se înalțe iar în iubire
Cu focuri ambre de mir de tei.
Inchinată geniului prea iubit
Ce-i apare doar la asfințit,
Cu toiagul lui de raze moarte
Printre astre și vremi departe.
Pomenindu-l zi după zi
Poate o învia iar pe aici...
Să-i nască in priviri sclipici
De copil cu stele ambre de tei!
Ei, lacrimă albastră de înger
Care ma făcut din nou să sânger..
Din călimara inimii versul
Cu neasemuirea ei în universul
Poeziei mele de piatră rece
Pe unde ea, când zâmbind trece
Mă topește avatar în quasar
Din al meu zero absolut de ghetar
de mercur
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vă rog, secera jos
Celor ce lingeți tușul de pe
Filele mele
Apoi lingând file cu limba
Pentru a căpăta laurii
De reflexie a ceea ce vă doriți
Atât vă spun
Sunt condei ronin
Nu sunt legat de nici o umbră
Care murdăreste fila literaturii române...
Ferițivă....
Si incercați să vă folositi
Inspirația proprie
Nu ceea salivată de pe alte file
Pline de sudoarea sangvină
A poetului ce se usucă
Cu fiecare vers pe care il scrie
In scrum din condeiul trupului
Arzând doar pentru a simți
Că poate zbura de aici
In fum nor ce-o fi
Numai să zboare
Din noroiul tușului
Ce-l radeți lingând alte creații...
Vă avertizez fără să glumesc!
Satira mea e cea mai dură
Din câte se pot găsi
O scot cu vârf de diamant
Al răbdării frământării mele
A cărbunelui cu care scriu
Din scrumul muiat cu cerneală
Ars mine din condeiul meu
Din lava creatiei
Unde turbam când vedeam
Ce faceți din literatura noastră
Cu
P ile
C unostinte
R elatii
Asa că vă rog frumos
Laba jos de seceră
Care taie iarba slovelor
Ce răsare din file
Ce o tăiați voi
Pentru a vă impleti
Cununi de lauri....
Căci voi intra in voi
Si nu cred că vreți să-mi cunoașteți
Fata demonică a roninului menestrel
Ce taie până in lava poeziei
Pentru a scoate diamante
De cuvinte...
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-ți doresc, lebădă de rouă
Și dacă eu pictez in versuri
Nu o fac să dezbrac dresuri
Ondulând culorile în curcubeu
Pentru ce iubesc cum știu derbedeu
Dulcind culori de prin galaxii
Miresme de sakure îngere
Să simt unicitatea, nu reflexia
Ce te a îngenuncheat iubire
Cu copii de amăgire și măști
Ce nu le suport cât voi viețuii
Ce ucid unicorni inimii
Pe care voi fără de a ști
I-ați legat în catâri la carusel
Cu budoare și tel de bordel
Ce eu le văd doar vid a fi
Când una e Steaua Nordului
Ce răsare din palma ei de cer
Și nu-mi cer decât să o iubesc
Gravând-o aici în altar făr efemer
Al infinitului ce pentru ea-l doresc
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubirea Ta o cânt -- Isus
Îți cânt Doamne o Isus
Și viața și Ființa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credința
Eu te laud te slăvesc
Și ți-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Și-o să umblu pe picioare
Și iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Pașii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci ești Domn eu sunt al Tău
Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viața de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc
Mersul Tău Isus îl cânt
Și lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieții Sfânt Cuvânt
Ne e soare și lumină
Îți cânt Doamne a Ta-ndurare
Și smerenia ți-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt
Și-ți mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toți de lume goi
Azi blândețea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Și al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ți dăm slavă toți mereu
Îți cânt Doamne stăruința
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar ființa
Cei de azi s-avem credința
Prin Tine un duh curat
Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne țină
Toți să fim fără de vină
Unde totul e al Tău
Glorie Isuse Ție
Vreau de-a pururi să îți cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veșnicie
Și în cer și pe pământ
02-11-2021 m.
poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trautman: John, unde te duci?
Rambo: Nu știu.
Trautman: O să iei a doua Medalie de Onoare pentru asta. (Rambo se uită la prizonierii de război salvați.)
Rambo: Ar trebui să le-o dai lor. O merită mai mult ca mine.
Trautman: Locul tău nu e aici, de ce nu vii înapoi cu mine?
Rambo: Înapoi la ce? Prietenii mei au murit aici. Lasă-mă să mor aici.
Trautman: Războiul, tot ce s-a întâmplat aici poate că a fost greșit, dar la naiba, nu îți urî țara pentru asta.
Rambo: Să o urăsc? Aș muri pentru ea!
Trautman: Atunci, ce vrei?
Rambo: Vreau, ce vor ei și oricine altcineva care a venit aici și și-a dat tot ce avea. Ca țara noastră să ne iubească atât o iubim noi pe ea. Asta vreau.
replici din filmul artistic Rambo II, după Kevin Jarre
Adăugat de Nicoleta Mitrofan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miez de vară
Afară e cald și bine,
Soarele e sus pe cer.
Oamenii sunt ca un roi de albine,
Pământul e ca un curcubeu.
Un curcubeu în mii de culori
Care a răsărit după ploaie
Și a scos soarele de după nori
Și a făcut lumea să fie mai vioaie.
Un vânt adie ușor legănând
Frunza de pe copaci.
Pământul e frumos...
Ca o grădină înflorită de maci.
E miez de vară,
Oamenii sunt fericiți
Că e cald afară
Și în suflet simt că sunt iubiți.
poezie de Vladimir Potlog (12 iulie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu m-am născut din iubire
De-ar fi să-mi pun gândurile în palmă
Atunci a-ți ști durerea mea.
Eu nu am fost decât o mamă,
Și o soție-am fost cândva.
Am dăruit iubirea toată
Și sufletul l-am dăruit.
Ca mamă știu, sunt împlinită
Dar ca soție-am suferit.
Am dăruit iubire multă
Și înapoi nu am primit,
Nimic din tot ce-am dat, și încă
Caut iubirea negreșit!
Știu că-i târziu și e posibil
Să n-o găsesc cât mai trăiesc,
Când voi pleca, voi lua cu mine
Ce nu mi-a fost dat să primesc!
De aceea vreau să cânt iubirea,
Și-n mine-s munții sfărâmați,
Iubiți, căci viața este scurtă,
Nu merită să așteptați!
În inimă am strâns durerea
Ca pe un prunc nemângâiat
Și-am învățat să-i dau iubirea,
L-am mângâiat, și l-am iertat.
poezie de Elena Bulancea (2015)
Adăugat de AÈunel
Comentează! | Votează! | Copiază!
La porțile cerului
porțile cerului oricând se deschid
căci iubirea este veșnic anotimp
cu puterea ei mai dărâmă un zid
fluturi de visare să valseze pe câmp
am făcut cu cerul solemn legământ
să îi ofer din suflet un curcubeu
născut din armonia dintre ploi și cuvânt
legat prin nemurire de Dumnezeu
cinci culori să-mbrace trupul de poem
reflexii de lumină și pe cerul nopții
în viața după moarte nu am să mă tem
că din slovele mele vor dispărea emoții
porțile cerului prin cânt se deschid
căci iubirea este anotimp candid
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Culori de "eu"
Nu poți cere unui curcubeu
Culori ce nu le are acolo-n "eu"
Depinde cum si le amesteci
Cu ton de dorinte întuneci
Sau naști-n amalgam de iubire
Culori nevăzute de nemurire
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zâmbet de tei măiastru
Ce e firesc și ce e nefiresc?
Ce e lumesc și ce-o fi drăcesc!
Când spini-n luturi-nfloresc
Când flori-n fum se îmbolnăvesc
Când pentru argint codrii jelesc.
Să te iubesc să nu te doresc...
Lume pe unde eu hoinăresc.
Să spun în vers teilor prea fresc
Cât de mult pe tine te iubesc
Ce-mi pictezi când mă zidesc.
În albastru de Voroneț
Cu zâmbetul tău, mie, semeț
Chilia smoalită a călimarei
Și-n jerbă de cuvânt a turlei
Cu prea curată șoaptă a Mariei
Născătoare-n veci, iubirii
Îmi scalzi trupul în mir de tei
Și să mă lași morții nu vrei..
Ce-as mai putea-n veci dori
Îngerul cu aripi trandafirii
Decât doar să-mi zâmbesti
Și-n codrii de condei să-nfloresti
Teii,... cu surâsul tău prea dulce
Ce fericire-n lume-mi aduce
Când aud cum tu-mi surâzi...
Căci in lume pentru mine
Zâmbetul tău nu-mi are preț!
Râzând cântecului de harleț
Ce biciuie în mine hrăpăreț
În răsuflările venine..
Când stihia e lângă mine
Legând șiretul încălțării
Când ea curge viața din vene..
În urletul lupilor mei albaștrii
Ce muscă din ea ca aștrii!
Să o pot săruta pentru tine
Să-i smulg o pană de inger
Negru cu miros de rece vaier..
Să le albesti a mea minune
În aripi cu lucire de genune!
Să vază o întreagă lume
Cine mi-a dat din nou nume
În iaduri pline de cutume..
Și-l scrie mai albastru decât albastru!
Tu, zâmbet de tei măiastru
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Romanța nebunului
Vreți să vă spun cine sunt eu?...
Un pod cu chip de curcubeu -
Un curcubeu multicolor,
Armonizat pe placul tuturor!...
Cei mai mulți -
Proștii -
Cred că sunt
Aureola unui sfânt...
Iar cei mai puțini -
Cei cuminți -
Cei care nu se-ncred în sfinți,
M-asigură că sunt un pod,
Pe care regele Irod -
Un rege mândru
Și stupid -
A vrut să-l construiască-n vid...
Dar Dumnezeu l-a pedepsit,
Căci a murit,
Lăsându-și podul nesfârșit
Exact când reușise să-l îndoaie
Cu cei din urmă stropi de ploaie
Schimbați în lacrime solare,
Ca orice pod fără picioare.
Și totuși, acest pod sunt eu -
Un pod cu chip de curcubeu!...
poezie celebră de Ion Minulescu din Versuri (1943)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "CD Coringent la limba romana" de Ion Minulescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Lebăda din călimară
Se închise în mănăstire
De călimară pentru fire
În tuș rece de pedepsire
Pentru a ei caldă iubire..
Trestii de gânduri crude
Tăiau aripi in fade umbre
Și se părea că are toace
În loc de-ntătoare vivace..
Smulgea penele caudin
Bătându-le in al ei chin
Pe toace-nfipte in gheață
De bătăi cu dulceață
Pe care o uitase ghiaur
In călimara mănăstire
De post negru de iubire
In tuș ce se albea pur...
Cu mireasmă de azur
Ce-l atrase pe un demon
Lumilor noastre ronin
Cu condeiul de katană dur..
Si minunat de mireasmă
Ce nu o simti-n fantasmă
In tot universul întunecat
Coborî să vadă incitat
Ce e in aceea călimară
Cu iz ce lui ii omoară
Aripile de grifon nebun
Ce nu aveau in lume stăpân..
Și doamne, a-ngenuncheat
Auzin glasul ei minunat
Ce-l albea cu fiecare
Șoaptă a ei de intrebare..
"Cu ce-am gresit oare
Că am iubit foarte tare
Ce acum dă să mă omoare
Cu gondolă iatagan în sare..."
Și demonul scoase katana
Si lovi cu puterea lui Satana
Și a tuturor celor ce-i țineau sutana
Să-i aducă o rază de soare...
Era atât de albă că albul
Pălea în fața sa-n umbră
Când auzea soapta pură
Dintr-o mănăstire călimară..
Unde ea după mult timp, iară
Zări soarele si culoarea ei
Și incepu să mire, uimească
Cum a putut să se pedepsească..
Și demonul grăi atunci
Cu șoapte adunate
Din ale iadului spelunci
Cărate în desaga lui cuvinte...
"Dragă lebădă i-a aminte
Eu sunt cel ce răsar cuvinte
Și de când umblu printre ele
Nu am văzut mai albe file
Cum ai tu penele, aripile
Atât de pură că de ar vrea
Să-i dea foc ielele, ispitele
In veci vecilor nu vor putea..
I-a si zboară așa pură
Simte lumea cu a ei natură
Esti pe lângă ei....
Lebăda de rouă cea mai pură..
Și nu spun asta să vrăjesc
Eu afirm totdeauna...
Cea ce aud și simțesc
Zboară,.. te asteptă Luna..
Soare stele codri mările
Să se minuneneze de tine
Albul cel mai alb din stele
Ce se albăstreste-n divine
Șoapte neauzite de mine..
Hai fugi, și ai grijă de tine..
Eu sunt un punct negru infim
Pe penajul tău alb de vers, sublim..
Și să mă asculti te rog
Uite,... katana-n șoapta ta
Sa transformat în condei de inorog..
Hai du-te și luminează șoapta
Lumii prea neagră acum
Unde ard mereu in scrum
Si reînvii in vers nebun
Biciut de stăpâna poezie chiaun..."
Lebăda rămase gânditoare
Cu demonul în genunchi cu o floare
Ce se va intâmpla în continuare
Nu știe nici un zeu și o zare..
poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!