Parcă mă văd...

Parcă mă văd, curând, pe-a mea străduţă,
bătrân, bolnav, ursuz şi părăsit,
înfăşurat, cu tălpile-n granit,
ca Laocoon, de muzica lui Guţă.

De-un şir de corbi tocat, la infinit,
cu ciocuri negre-n vârf de tărtăcuţă,
şi, rar de tot, de câte-o bunicuţă,
luat şi re luat, la terfelit.

Şi cum eram... cântam pe bulevarde,
zburam printre perdele ce-ntrevăd
şi-n clipa asta stele, miliarde,

rememorând al dragostei prăpăd.
În ochii tăi, de-acum, ceva mă arde
şi-aproape orb deja, parcă mă văd.

sonet de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feed back

Simt parcă în creier câte-o pocnitură
ca şi cum bulă de săpun se sparge
într-o linişte ce va-năuntru', ce mă fură
cum val ce se înţeapă în spartele catarge.

E-un fel de clipoceală de meninge,
parcă se dezlipind de atâta cenuşiu
plictisitor de prea mult, prea mult viu...
până la os, ce-l poate arde, încinge.

Aştept, de amestec parcă şi de teamă,
să-mi am un semn în palmă, în tâmple,
ceva fără control să se întâmple...
mă disec nervi, cu calmul de o lamă.

S-or fi lovind sertarele deschise,
uitate alandala, neglijent,
lovit, cum şi se întâmplă, inconştient
furat din ce-am trezorăriile promise...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

câteodată
viţa deschide ochii în întuneric,
precum o lume oarbă
merge către un miracol;
noapte,
clar de lună,
întuneric şi pace,
o gloată de chipuri
aşteaptă miracolul,
clipa se dizolva-n timp,
buzele iubitei tremură
de nelinişte,
iubirea- asta e!
o macină,
unde este
mormântul amintirilor?,
domnule,
nu mai poţi încuia frumuseţea
precum pe hoţi în puşcării,
frumuseţea s-a depravat,
a ieşit pe stradă
şi cu virginitatea ei
a împroşcat
ferestrele şi
ochii
hulpavi ai trecătorilor,
cu irisurile lor isterizate...
luciferice străluciri
şi vise
cu leii dragostei
închişi în cuşcă...
miracolul s-a topit
în inimile flămânde
şi a spart clipa
care părea infinită...

m-am trezit printre scaune şi sentimente

în dimineaţa acesta
m-am trezit
cu toate lucrurile aproape de mine.
eu mă plimbam printre ele,
parcă pluteam într-un vis
şi cântam
cu zeii de mâna
înşuribând soarele pe cer
cu un şurub de oţel.
m-am apucat să dansez
printre scaune şi sentimente,
cu tine, iubito
şi deodată
între noi doi
s-a iscat un război;
tu cu sabia sufletului,
oţelită de dor,
mi-ai atins inima
şi era gata să mor.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 5

Voi preamări în repetare zorii
Şi soarele ivindu-se-n natură
Pe care-o-mbrăţişează cu căldură
Aceea care i-ar simţi fiorii,

S-ar lăuda ca de-un sărut pe gură
De parcă cel mai mândru dar al Florii
Suav parfum, surâs al Aurorii
Rămas pe buze-i sfântă băutură!

O, acest dar mi se cuvine mie
Ce-atât am plâns zădărnicind risipa:
El, de-ar veni, din nou aş da putere

Privirilor, şi-n mare bucurie
L-aş câştiga şi-aproape ar fi clipa
Să-ngenuncheze-n faţa mea-n tăcere.

sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

EUGEN DORCESCU

ERMITAJ

Era un ermitaj. Atlantic schit.
Lângă ocean şi munte. Alb. În soare.
Un ermitaj ceresc. Şi-un eremit
Pe troiţa luminii răstignit,
Străpuns de lănci şi cuie de zenit,
Între azur de cer şi-azur de mare.

Eram şi eu? Eu, scribul preasmerit,
Transfigurat de trudnice asceze.
Etern învins, etern nebiruit.
Trecusem de-ale morţii metereze
Şi-acum, pe-aceeaşi cruce pironit,
Străluminat de sacre anamneze,
Eram nespus de viu, de fericit.
O, sfinte ierurgii şi epicleze!
Heruvi de vid, topiţi în vid şi-n mit,
Zburam, alături, scrib şi eremit,
Sub aura extaticei amieze.
Urcam din infinit în infinit
Şi iar din infinit în infinit,
Mânaţi de-un dor cumplit, neistovit,
Pierduţi în sorbul veşnicei Geneze.

Eugen Dorcescu în "Timişoara", nr. 31, 3 septembrie 2021, p. 6 (3 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja vu

parcă totul e dat să mai fie
să mai trecem de limite, poate
de cuvinte-ntr-un colţ de hârtie
ca şi-n colţul de gură, crispate

parcă-s toate demult deja vu
ca mai ieri sorb aceiaşi privire
ce mereu parc-am vrut, parcă nu
să-mi aline nu sete- iubire

parcă nu e nimic mai stabil
între noi ca stabilul ego-u
şi nimic, şi nimic mai fragil
ca internul lui strigăt- ecou...

poezie de Iurie Osoianu (14 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne plouă cu ochi

Cade noaptea azi pe stradă
Şi-aleargă pe trotuar
Toţi din jur ca să o vadă
Scăpărând dintr-un amnar

Cade noaptea şi-n balcon
Lipită doar de pereţi
Şi duce al iernii zvon
Chiar de el să te agăţi

Şi pe stradă noaptea cade
Până aici în Mănăştur
Iar cuvântul tău ne arde
Chiar şi-al lunii chip azi pur

Urcă noaptea pe perete
Chiar pe blocuri urcă acum
Şi pe vânt îl ia de plete
Să n-o bată nicidecum

Nu mai plouă dar cu ochi
Pe afară prin oraş
Doar pe alăturea prin gropi
Mai supin-un copilaş

Ne zâmbesc pe ceruri stele
Când păşim pe bulevarde
Oglindind lumini din ele
Un foc ce inima-ţi arde

Iată Clujul în trăsură
Parcă noaptea l-a furat
Ne mai dă ce se îndură
Înc-un zâmbet ne-a lăsat

poezie de Ioan Daniel Bălan (29 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leu de Persia

Cândva am fost leu de Persia,
Aveam aripi şi zburam printre stele,
Ziua şi noaptea zburam printre stele.
În fiece stea aveam un culcuş,
Şi-n fiece culcuş m-aşteptau
Şapte leoaice ori nouă leoaice.
Unele purtau mantii de argint.
Altele mantii de aur purtau.
Pe toate le iubeam şi pe toate
Cu dinţii mei albi le muşcam.
Puii mei cu sutele-i număram,
Cu sutele şi cu miile-i număram,
În fiece stea aveam un culcuş,
Şi-n fiece culcuş nouă leoaice
Atunci, când eram Leu de Persia,
Atunci, când aveam aripi, atunci...

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deviza unei femei ce atrage ca un magnet: "Refuz să reacţionez de parcă aş fi bolnav cu nervii şi mereu pe punctul de a exploda. Am luat hotărârea că voi fi optimistă, pozitivă şi nu voi crede ce spun cei din jur despre mine."

Sherry Argov în De ce bărbaţii se însoară cu scorpii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaie înainte de răsăritul zorilor

Monoton ţârâit difuz, în ore încercănate,
Se-abate peste somnul meu şi-mi burniţează-n păr;
Aerul jilav mă-apasă, nu pot să mă apăr.
Sufletu-mi trudit se micşorează, ca în vechi palate,
Pustii, însinguratele regine alunecând spre moarte.
Orbit de neodihnă, devin conştient de-un adevăr:
Că aerul, împins de-aripi largi, m-apasă cumva-n răspăr
Şi parcă de-un miros greu de flori celulele mi-s saturate.
Zac în propria inimă. Asemeni unor mâini, ochii
Se-agaţă de perna udă. Zorii zilei de-acum
Sfâşie în bucăţi de pe pieptu-i umed bluza nopţii,
Cu-ochi de plumb, ei se lăţesc peste pajişte şi peste drum,
Privind încruntaţi printre perdele – în urma-le stropii
Şiroiesc ca de pe un înotător. Moartea-şi culege morţii!

poezie clasică de F. Scott Fitzgerald, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moarte, eşti nenorocită

Printre ziduri dărâmate
de cutremurul sălbatic,
Zi de zi te caut, moarte,
biciuit de-un vânt tomnatic.
Când ai zguduit pământul
casa mi-ai făcut-o scrum.
Prin moloz caut mormântul,
în viaţă nu vreau să rămân.
Mi-ai luat părinţii, fraţii.
Am rămas singur pe drum.
Cu ei ai luat şi pe alţii.
Ia-mă şi pe mine-acum!
La ce bun să mai trăiesc?
Mi-ai luat fata iubită.
Pe cine să mai iubesc?
Moarte, eşti nenorocită
De nu mă iei, gâtul îţi sucesc.
Şi-n cumplita disperare,
în lavă te pârjolesc.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Backstage

da, nu ţi-am luat niciodată flori
recunosc, flori nu ţi-am luat niciodată
în schimb, am avut de înfruntat
birocraţia moldovenească
birocraţia românească
o mulţime de funcţionari
foarte prost dispuşi
iar într-un final am obţinut
3 vize
de şedere temporară
dar da, flori nu ţi-am luat niciodată
în poza din prima viză
eram fugit de la un examen important
ceea ce m-a costat
bursa pe următorul semestru
în poza din a doua viză
eram venit după un shift de 14 ore
într-o dimineaţă, se vede asta
pe ochii mei obosiţi
în poza din cea de-a treia viză
mă întrebam vizibil cu ce
bani o să te vizitez
şi de data asta
flori, însă, nu ţi-am luat
am ales, în schimb, sa fac economii
am mâncat cartofi prăjiţi, macaroane şi grecică de la ucraineni
am vorbit mai puţin la telefon cu ai mei şi am mers mai mult pe jos
în timp ce, în mare secret, comparam diferite modele de inele
pentru tine am primit avertisment la graniţă pentru încălcarea termenului
şi am fost întors din drum
pentru tine am învăţat engleza şi m-am dus în state
am socializat pentru tine
deşi asta îmi provoacă o profundă aversiune
colegii tăi idioţi au văzut
ce bestie inconştientă pot deveni
pentru tine
azi am luat o felie de diplomat
pe care am pus-o în cel mai îndepărtat colţ al frigiderului
o felie despre a cărei existenţă
am şi uitat deja
da, flori nu ţi-am luat niciodată
dar am zis să te plimb puţin
prin culisele gesticii

poezie de Dumitru Alexandru Gheras
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

am luat o coală de hârtie
şi-am scris cu ochii pe ea iubire
am luat o frântură de cer
şi ţi-am desenat chipul
am luat gândurile
şi le-am prins între pagini
am luat buzele tale
şi
am sărutat timpul că mi-a dat timp
să te citesc

poezie de Viorel Muha (septembrie 2016)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

La restaurant

M-a luat cu dureri stomacul
Când văzui bucătăria,
Parcă îl simţeam pe dracul
Mângâindu-mi pancreasul.

epigramă de Daniel Lăcătuş
Adăugat de Daniel Lăcătuş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leanca Mocifleanca

Fiind la buza digului,
Leanca Mociofleanca
n-a apucat să ia mare lucru.
Niscaiva ţoale şi cloţa cu ouă,
că apa venea supărată,
supărată şi învolburată,
de parcă i-ar fi făcut, ea ceva.
Îu, Mărine, Mărine!
Asta are ce are cu mine,
a jelit tot drumul
până la un neam de-al ei din Goicea Mică.
Aici, cum i s-a-mplinit sorocul,
cloţa a şi scos douăzeci de puişori galbeni,
de parcă erau din aur.
Ţinea la ei ca la ochii din cap.
Deh! Erau întreaga ei avere,
mobilă şi imobilă.
Dar cum un necaz,
nu vine niciodată singur,
a venit aviara.
Dintr-o dublă despăgubire,
casă şi acareturi,
plus cloţa cu puii de aur
şi-a luat bicicletă.
Colindă acum zărghita...
câmpii rămaşi neinundaţi.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să îmi răspunzi, să înţeleg...

Aş vrea să îţi scriu, să vorbesc cu tine, Doamne,
de ce pe lume sunt atâtea drame,
de ce noi suntem răi, suntem nebuni
şi îmbracăm un adevăr doar cu minciuni,
de ce în clipa scurtă a bătrâneţii,
descoperim ce este calea vieţii

Aş vrea să îmi răspunzi, să înţeleg,
în simplitatea Ta să te dezleg,
căci mi s-au dus atâţia dintre noi
plecaţi de ieri, de-acum, la fel de goi
şi au plecat fără averi deşarte,
rămase pe pământ, moartea împarte,
prin tribunale, rude se găsesc duşmani
şi mor curând şi ei gândind la bani

Aş vrea să îţi vorbesc, aş vrea să mă şi ierţi,
căci am greşit cât nouă printre vieţi,
acum încep să văd şi-ţi caut lumina,
era atât de-aproape şi divină
eram acelaşi, dar cu ochii mult închişi,
un orb cu fruntea pe un povârnişi,
acum te văd în mintea mea lăţoasă,
încep să înţeleg şi te privesc în faţă

Degeaba mă căiesc, degeaba mă mai rog,
sunt un bătrân, m-aşteaptă moartea drog,
sunt dintre cei ce în curând urmează,
pe-o cale ce ai scris-o scurt pe-o frază,
păşesc curând pe ea, o cale a tăcerii,
sperând să mă alegi în clipa învierii

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu e nimic

(sonet de necitit)

Nu e nimic, e-o linişte de gheaţă,
se-aude doar tăcerea, ca o apă
ce-n tulburele creierului sapă
şi dă în el ca într-o fortăreaţă.

În piept ceva se sperie şi crapă,
e tot în jur un bulgăre de ceaţă
ce-apasă greu de dis-de-dimineaţă
şi-n el mă-ngrop şi-n mine se îngroapă.

Va trece tot, cândva ne vom cunoaşte
din pozele, mai galbene, un pic,
decât mai umblă mâinile pe moaşte

ori roţile de frunze de la dric,
ori şi mai proşti şi alţii se vor naşte.
Nu sunt bolnav. Nu mor. Nu e nimic.

sonet de Daniel Bratu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe şi realism

Mi-au amputat trecutul de istorii
Şi timpul – un miriapod de gală,
Aşteaptă să-şi declare neuronii
Ce vremea morţiii sale amânară.

E veacul braţ de cumpănă pe care
Înfometaţii corbi s-au aşezatm
Postind de vis... un imn de-nmormântare,
În alte timpuri parcă încadrat.

Trecând cu amazoanele deodată,
Sub voal de vânturi, un bătrân cobzar,
Îşi drege neputinţa vinovată
De-un timp de toamnă, moarte şi amar.

Ca un amnar se-aprinde semnul crucii
Şi crucile mereu se înmulţesc,
Ne sunt biserici rătăcite pruncii
Şi-n gânduri de lumină ne-ncolţesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ajun neromanţat

Din sus, din deal, pâlcuri se arată; pătrate strâmbe de nuiele
Sau ţambre, ce abia se ţin să lase dâre de căruţe,
Ce nu se văd... ba sunt, de sprijin pe la polate de căsuţe,
Ce în câte-o rână agaţă cer, cu fum 'n fuioare albe-albăstrele.

O ceaţă parcă ar da să-ntreme din ţevi de monştri, cum tractoare,
Pe asfaltul plin de nume stranii, pe lucii table, Benz ori Jeep,
Ce se adună, câmpuri pline -nici cuşma să ţi-o pui nu-i chip-
Şi se-umplu daruri, roabe pline... Mult peste deal, la strada mare!

La locul liniştei e-un molcom, parcă bătrân de atât uitat,
Doar răscolit de-un scârţâit de lanţ pe roată de fântână,
Ce-o duce în spate, parcă toată pe-un lemn, spinare de-o bătrână...
Şi-n aer lin ecou străbate; jertfă, un guiţ întârziat.

Lumini de zâmbet colorate şi bolta în depărtări o aprind
Şi alaiuri, parcă toate june, se înţes la mese în grupuri şic,
Privind prin sticla străzii o lume, fără de griji... zărind un pic
Parcă un moş, ce nu-i Crăciun, cu un sac rupt, plângând cerşind.

Pe strâmta uliţă din centru, în locul cel uitat de timpuri,
În negura ce nu pătrunde un singur bec, de nu e lună,
Se simte, la o sticlă în geam, un murmur ca de "noapte bună"
Şi-un cuplu, cu merinde în dar, îşi încheie vizita în... răstimpuri.

Atât de arar se adună suflet, ajun, doar două anotimpuri...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Copacii iarna se trezesc buimaci
sub cerul nopţii găurit de stele.
în fiecare parcă a dormit un vraci
ce scârţâie din ramuri mărunţele.

sub gerul ăsta, ce poţi ca să faci
spre a-mbuna pornirile rebele?
te-nchizi între cuvinte şi le taci
şi-asculţi cum vântul cântă la cinele.

copacii iarna parcă nu-s copaci,
când se salută cu zăpezuri grele.
neobservându-şi vrabia dintre craci,
privesc înspre iatac, printre perdele.

în rădăcini copacii se au dragi,
deşi aci sub cer cată proptele.

poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nedumerire şi pe canalul ăsta

Dar unde eşti Monşer

parcă te-a luat valul

şi te-a izbit de cer

când ai sărit iar calul

Parcă te-a luat valul

te-a hărţuit săracul

ci inima-i pumnalul

să nu dai de dracu

Te-a hărţuit săracul

ce te-a izbit de cer

impecabil fracul

unde mergi Monşer

Doar unde duce valul

n-ai schimbat canalul

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme II (8 februarie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!