Câteodată

câteodată
viţa deschide ochii în întuneric,
precum o lume oarbă
merge către un miracol;
noapte,
clar de lună,
întuneric şi pace,
o gloată de chipuri
aşteaptă miracolul,
clipa se dizolva-n timp,
buzele iubitei tremură
de nelinişte,
iubirea- asta e!
o macină,
unde este
mormântul amintirilor?,
domnule,
nu mai poţi încuia frumuseţea
precum pe hoţi în puşcării,
frumuseţea s-a depravat,
a ieşit pe stradă
şi cu virginitatea ei
a împroşcat
ferestrele şi
ochii
hulpavi ai trecătorilor,
cu irisurile lor isterizate...
luciferice străluciri
şi vise
cu leii dragostei
închişi în cuşcă...
miracolul s-a topit
în inimile flămânde
şi a spart clipa
care părea infinită...

m-am trezit printre scaune şi sentimente

în dimineaţa acesta
m-am trezit
cu toate lucrurile aproape de mine.
eu mă plimbam printre ele,
parcă pluteam într-un vis
şi cântam
cu zeii de mâna
înşuribând soarele pe cer
cu un şurub de oţel.
m-am apucat să dansez
printre scaune şi sentimente,
cu tine, iubito
şi deodată
între noi doi
s-a iscat un război;
tu cu sabia sufletului,
oţelită de dor,
mi-ai atins inima
şi era gata să mor.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câteodată

câteodată
viţa deschide ochii în întuneric,
precum o lume oarbă
merge către un miracol;
noapte,
clar de lună,
întuneric şi pace,
o gloată de chipuri
aşteaptă miracolul,
clipa se dizolva-n timp,
buzele iubitei tremură
de nelinişte,
iubirea- asta e!
o macină,
unde este
mormântul amintirilor?,
domnule,
nu mai poţi încuia frumuseţea
precum pe hoţi în puşcării,
frumuseţea s-a depravat,
a ieşit pe stradă
şi cu virginitatea ei
a împroşcat
ferestrele şi
ochii
hulpavi ai trecătorilor,
cu irisurile lor isterizate...

luciferice străluciri
şi vise
cu leii dragostei
închişi în cuşcă...

miracolul s-a topit
în inimile flămânde
şi a spart clipa
care părea infinită...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (1 mai 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vârsta de aur a dragostei

Mâinile mele sunt îndrăgostite,
vai, gura mea iubeşte,
şi iată, m-am trezit
că lucrurile sunt atât de aproape de mine,
încât abia pot merge printre ele
fără să mă rănesc.

E un sentiment dulce acesta,
de trezire, de visare,
şi iată-mă fără să dorm,
aievia văd zeii de fildeş,
îi iau în mână şi
îi înşurubez râzând, în lună,
ca pe nişte mânere sculptate,
cum trebuie că erau pe vremuri,
împodobite, roţile de cârmă ale corăbiilor.

Jupiter e galben, şi Hera
cea minunată e argintie.
Izbesc cu stânca-n roată şi ea se urneşte.
E un dans iubito, al sentimentelor,
zeiţe-ale aerului, dintre noi doi.
Şi eu, cu pânzele sufletului
umflate de dor,
te caut pretutindeni, şi lucrurile vin
tot mai aproape,
şi pieptul mi-l strâng şi mă dor.

poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă nescrisă

M-am lăsat dorită în braţele tale
de când mi-ai zis că primăvara a inventat
aşternutul fânului cosit,
atunci m-am încredinţat că exişti;
ia-mă cu tine în lumea increată
să-ţi dăruiesc un gând nerisipit
rătăcind de mână
într-un loc curat
simplu şi albastru
acolo unde răul nu ajunge,
voi fi doar a ta
în anotimpuri toate care trec prin mine,
tu doar pune-ţi sufletul aproape
si ascultă-mi clipa...

M-am lăsat în dorinţa ta nescrisă
la margine de lume
spre miracolul din suflet
unde "te iubesc" are gust de veşnicie...

poezie de Lusiana Drăguşin (23 februarie 2013)
Adăugat de Lusiana Drăguşin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între ape

era atât de întuneric în mine
încât mă împiedicam de gânduri
mi-am lăsat sufletul în vatră
plecând să dorm între ape
m-am trezit în zori, printre flori
roua se scurgea din inimă în iarbă
ţineam în mâinii flacăra
o aşezam în zori din poartă în poartă
să lumineze calea celor ce vin
se tânguiau constelaţii între gene
eram nelinişte, lacrimă şi sânge
lunecam printre gânduri, tăcerea aceea şi azi mă apasă
căutam bezmetic începutul în lumea asta surdă şi oarbă
apele au uitat apoi să mai curgă
timpul a tăcut în bezna din jur
umbre se frângeau printre şoapte, în noapte
mă învălui în despletiri de ape
în stropii cruzi de rouă
iar vântul printre stele privirea şi-o coboară
păşesc prin veacuri îngheţate, veşnicia să o mângâi
cu buze flămânde
mă întorc din somn să rătăcesc mai departe pe ape
ruga mea a rămas o umbră târzie
încotro curg răzleţe păsări călătoare
sădesc hotar între nimic şi ireal
păşind tot mai departe de prăfuitul ideal
lumina unui început sfârşit înainte de început
având mereu în tâmple vaiet surd
în ochi se aprindeau ruguri de sori
ochii însetaţi de lumină căutau o rază de soare
şi am plecat, aiurea, haihui
mă apropiasem prea mult de porţile timpului
şi am ars tăciune în vânt, a ultimă îmbrăţişare
în zori nufărul a înflorit între ape

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furat de încurajarea prietenilor, printre cursurile de drept roman şi civil, m-am trezit poet de-a binelea. Literatura de care m-am atins din când în când şi-a picurat virusul caracteristic în toate fibrele sufletului, luptând, cu succes asupra studiilor mele juridice. [...] Nu am niciun crez poetic.

George Bacovia în Volumul Poezii, colecţia "Biblioteca Pentru Toţi", Ed. Minerva - 1980
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am oprit o clipă

MOTTO:

"Lucrurile cele mai măreţe
se prăbuşesc într-o clipă."

"Brevibus momentis summa
verti." - Tacitus

M-am oprit lângă drum,
Să las clipa să treacă
Ca un fum printre foc,
Ca un fulg printre nori..

Dacă ploaia de vară
Udă câmpul cosit
Printre ierburi înalte
Plâng viorile, plâng.

Trupul gol se-nfierbântă
De durerea ce-o port,
Lasă-mi clipa să zboare
Să m-atingă uşor.

Printre pomi de măslin
Sunt un ram fără rost
Ce-l loveşte furtuna
Risipindu-l pe jos.

Voi pleca printre soare
Răsăritul să-l văd
Nu mă tem de iubirea,
Ca şi clipă, s-a dus..

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dimineaţă străină

nu ştiu unde m-am trezit
vin exact spre mine
cineva mă trage de mână doi paşi
camere mici pe roţi alergau în jur
toţi se grăbesc s-ajungă undeva
case suprapuse cu pereţi transparenţi
eu nu-i cunosc
de unde vin ei
cineva mă priveşte cu ochi mari
coloraţi clipind încet
faţa i se întinde ochii aproape i se închid
ca şi când ar vedea ceva vesel
un individ mic dintr-o generaţie foarte tânără
scoate printre buze o bilă sintetică pe-un ax
cu o compoziţie mare de glucide
şi mi-o dăruieşte foarte sincer
văd în contralumină
pe protectorul ce-l ţine de mână
mişcând capul într-un gest aprobator
cineva se-apropie cu o mâna întinsă
privindu-mă-n ochi mormăind
şi imitând bine sentimente de milă
altcineva ne dă câte-o hârtie mică
i-am dat-o lui care aduna hârtiile mici
şi făcu un ritual special pentru mine
într-o mulţumire cu aceleaşi sentimente
tot mai mulţi mă privesc ciudat
indivizii ăştia încearcă să-mi fure
orice rezervă energetică
o să fiu atent la gândurile mele
trebuie să găsesc un loc pentru somn
ca să mă trezesc acasă
dar deja m-am implicat în viaţa asta
oare mi-am dorit altă lume

poezie de Cristi Poe
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bulbul de ceapă

Te-am visat
erai într-un alt vis
în Catedrala Vasili Blajenîi
Te vedeam prin ziduri
fiecare clopot
Te înălţa mai sus
mai sus
mai sus
iar eu
încercam cumva să ajung la Tine
nicio uşă de intrare
iar ferestrele atât de înalte...
mi-am zis:
unele lucruri nu sunt pentru oameni
mici ca mine
şi am plâns
lacrimi uriaşe
ocnă de sare
îmi descuamau
pielea
creierii
inima
rinichii
ochii
apoi
i-ai întins mâna
necredincioasei
şi ai zis:
pentru cei ca tine
am venit
când m-am trezit
ţineam în mână
un bulb
de ceapă
ce-ncolţise
printre lacrimi

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am trezit

M-am trezit sfioasă adunând tăceri...
Buzele ce-s strânse au făcut şi riduri,
Unde eşti tu oare? Ai rămas în ieri?
Şi-au crescut din iarbă parcă nişte ziduri.

Ţipătul acesta este unul mut...
Inima îl ştie, sinele-l cunoaşte,
Am făcut poteci în necunoscut
Ochii au găsit zările albastre.

Toaca rugăciunii sună a trezire,
Toamna vine grabnic cu alai de flori,
Pe poteci de gând străjuiesc castanii
Doar cu amintiri calde mă înfiori.

Se topesc gheţarii din Alaska noastră
Sania e trasă de câinii ştiuţi,
Par aşa grăbiţi... se întorc acasă,
De un bici de viscol, parcă sunt loviţi.

Într-un clocot surd arde ceaiul verde
Aşchia de brad, flacăra o vede,
Ceaşca tot aşteaptă mână să-ţi sărute
Singură pe masă... doar cu doruri multe!

poezie de Camelia Cristea din Ferestre deschise, Editura Singur 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă, dor de ţară

Am plecat demult afară
Ca un cântec de chitară
Sub un cer rotund de seară
Cu fiori de primăvară.

N-am plecat ca marea-n spume
Către maluri cu renume,
Am plecat să-mi fac un nume
Într-un colţ frumos din lume

M-am trezit ca o albină
Printre trântori în stupină,
Eu muncesc pe-orice colină
Pân' mă poticnesc în tină.

Ei sunt precum o furtună,
Nu le pot cânta în strună
Chiar dacă nu-mi dau arvună
Zi de zi, lună de lună.

Visele nu-mi sunt depline,
Dorurile rod din mine,
Dorm cu lacrimi şi suspine
Unde stelele-s străine.

Fierbe-n mine o chemare,
Mama mea din depărtare
Ce-avea chipul ca o floare
N-are scumpa-mi sărutare.

Şi dacă ea se sfârşeşte
Cine mă povăţuieşte?
Cine la lună zâmbeşte
Printre gânduri, româneşte?

Dor de mamă, dor de ţară,
Nu mai stau pe dinafară,
Vin la pieptul vostru sfânt
Cu sângele-mi să va cânt!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioburi de vise

Aseară, am aruncat cu pietre în cer
şi am spart cateva stele.
Au căzut cioburi de vise peste mine
şi m-am taiat!
Erau şi visele tale printre ele,
visele ce nu le-ai trăit
şi le-ai ascuns printre alte vise.
Umplusei cerul cu ele,
le ascunsesei de teamă,
teamă că ai fi putut să le trăieşti.
M-am pansat
cu urmele palmelor tale,
au rămas de când
încă zâmbeam pentru doi.
Ştiu,
nu o să mă mai vindec niciodată,
dar aş arunca
oricând cu alte pietre în cer,
teama însă îmi este
că nu o să mai fie stele de spart
şi urmele palmelor tale
or să se usuce între timp!

poezie de Mihail Coandă (4 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoare către tine de nicăieri

De n-ai fi fost tu,
ar fi trebuit să uit să mă mai nasc.
Aş fi fost pierdut
şi aş fi trăit departe de tine,
singur al nimănui

De n-ai fi fost tu,
vânt m-aş fi făcut
să te caut
de n-ai fi fost te-aş fi inventat
ca pe o maşină cu aburi

înainte să mă nasc
Dumnezeu mi-a sădit
mai întâi
iubirea pentru tine în suflet,
m-a scăldat în lumină
şi m-a trimis la tine,
dar m-am rătăcit
m-am tot rătăcit
până m-am pierdut
la mama în pântec

apoi
dintr-o întâmplare ne-am cunoscut
şi m-am îndrăgostit de tine,
fără să vreau, fără să ştiu.
Neştiute, sufletele noastre cumva s-au atins...
în ochi ne-au încolţit muguri,
în carne au înflorit cuci,
aerul mirosea sălbatic şi divin
a iarbă, a vâltoare şi a vin
şi am înţeles simplu că vom fi
suflete pereche.

mereu te-am căutat
şi nu te-am găsit...
tu ai stat printre oameni
sau dormind chircită
la subsuoara
unui înger de vin
eu printre morile de vise
din câmpia mea,
printre prunii pitici.

De nu vom putea fi împreună
am să te învelesc cu soarta
să nu-ţi fie frig,
am să te veghez cu viaţa
să nu-ţi fie frică în vis
de nimic.

Cred că ar trebui
să te ascund
ca să nu te găseşti,
până când lumina ochilor tăi
va înnopta definitiv,
braţele şi buzele
pecete îmi vor fi
pe umărul
sau pe sânul tău stâng,
vei sta cu tâmpla lipită
de sufletul meu,
şi-mi vei atârna de ochi ca o lacrimă,
te vei prelinge uşor pe obraz,
când cald, când sărat
când departe de mine
sau pe înserat.

Stropii de ploaie mă mângâie
aşa cum o făcea glasul tău.
Adorm... visez, mă înalţ.
Când ai vrut să mă săruţi pe furiş,
aşa, ca pentru ultima oară,
gândul tău a ţipat ca o pasăre spin
şi m-am trezit...

Ni s-a dat un dar divin,
îţi spun,
e tot ce ne-am dorit amândoi să fim,
iubeşte-ne iubito şi iartă,
sărută-ne şi nu ne părăsi...
niciodată.

Te voi iubi, să ştii,
mereu te voi iubi...
şi când vei fi nor,
ploaia din ochii tăi voi fi,
Soare după ploaie de vei fi
eu raza ta voi străluci,
în întuneric.

De vei vrea să pleci,
mă voi sparge în mii
şi mii de bucăţi
mă voi risipi şi mă voi lipi
de umbra trupului tău
iubirea mea amară
îngerii ne toarnă în pahare
polen de lună,
iubiţi, iubiţi se pare...
de o ghilotină.

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plus

Deodată m-am trezit cumva în plus,
Într-un castel pustiu şi fără nume
Cu porţile închise înspre lume
Şi zâmbetul speranţelor s-a dus.

Deodată mi se pare că trişezi,
Cuvinte goale iarăşi se complică,
Peceţi peste iluzii se aplică
Şi presupun că nici nu mă mai vezi.

Din lungile coloane s-au dedus
Doar nopţile ce nu aveau pereche,
Par insomnii într-o cetate veche,
Deodată m-am trezit cumva în plus.

poezie de Angelica Ioanovici din Cu tine
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa suprema

Clipa în care te-am cunoscut
Era darul nepreţuit pe care îl aşteptam,
Vocea care m-a trezit din visare
A fost sa fie dintotdeauna a ta.

Rugăciunea de dimineaţă şi de seara,
Lacrimile din ochi şi tresărirea din inima,
Pe toate acestea le trăiesc cu gândul la tine
Cea care mi-ai cucerit iremediabil întreaga fiinţă.

Regina mea bună, a sufletului meu crez
Te rog, te implor sa nu ma mai pierzi,
Sa fii dar aproape, de mine sa stii
Coroana credinţei pe viaţa-i vei fi.

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioran

de ce plângi, maestre,
şi priveşti printre ferestrele copacilor
lumea
care se-neacă într-un timp efemer?
lacrima ta e picur de lună
pe roua nopţilor de vară;
glsul tău- dangăt de clopot
ce bate
într-un oraş medieval
cu turle, ogive, creneluri şi ciori;
dorul tău- călător,
rătăcit pe neunde,
cerşind o clipa de fericire
printre mormintele cimitirelor
uitate de vreme;
chipul tău- mucenic răstignit
la răscruce de drumuri
cu ochii scoşi
de barbare cohorte de iluzii;
gândul tău,
pasăre rătăcită pe catarge-n derivă
într-o mare ce se zbuciumă;
vântul îţi suflâ-n oase
de necaz şi de vântoase;
din cavoul tău din stei
a rămas o rază caldă,
un suspin ce urcă-n zări
raza dulce-a dimineţii
care mi-a-nvrăjbit poeţii.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (14 mai 2010)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dincolo de moarte

Am creat din moarte poezie,
Iar din delir şi nebunie
Am născocit azi pe hârtie
Un flux mortal de nemurire.

Am suferit în adormire
Şi m-am născut în veşnicie,
Printre miresmele funebre
M-am rătăcit de mine.

Am rezistat prin a muri
Şi m-am născut pentru a fi,
Am născocit din frică
Mormintele de sticlă.

Am plâns cu moartea-n noapte
Şi m-am trezit departe,
Am căutat să mor
În iad să mă cobor.

Am căutat morminte
Punându-le în minte,
Am zăbovit la cruci
Citind cuvinte lungi.

Şi m-am pierdut de tine,
Plecai la cer, copile,
Pierzându-vă pe voi,
M-am rătăcit în nori.

Am întâlnit pe-ai mei
Şi pe străbunii tăi
Şi-o să vă scriu de ei
De-o să găsesc condei.

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer (2023)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am uitat

Am uitat de mine într-un vers
M-am ascuns într-o lacrimă
Şi-n cădere lentă m-am prelins
De sus în jos într-o sferă infimă.

Am uitat să trăiesc şi am adormit
Pe caldarâm, cu faţa în sus şi am visat
Într-un dor mereu nemărginit
Am pierdut, mai apoi şi ce-am sperat.

Am uitat să mai respir în zborul căzut
Şi în propria-mi nimicire am atins
C-un cuvânt, un tărâm nevăzut
Dar oarbă fiind, l-am pierdut şi s-a stins.

Am uitat să dispar dintr-un vis în zori
Şi am văzut o lacrimă ce m-a topit
Transformând clipa mea în vapori
Într-o frunză veştedă m-am risipit.

Am uitat că trebuie să mai şi gândesc
M-am ascuns într-o cochilie de melc
În secret, am abandonat tărâmul lumesc
M-am cuibărit în lună-n patul semicerc.

Am uitat de un vis, dar şi el m-a uitat
Prin firul vieţii ce mereu se-nnoadă
Mai am minutul ultim ce l-am aşteptat
Ce vis ar mai putea să se-ntrevadă?

poezie de Violeta Ionescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întânlire

primăvare
arborii se îndrăgostesc,
eu printre ei urc din ram în ram
spre comorile lui Avram.
acolo odată m-am întânlit cu tine,
dormeai cu tâmpla rezemată
de-o stea
şi-mi spuneai
c-ai visat că amândoi căzusem în timp,
tu o visătoare
ca o mirare,
eu, plin de candori,
rătăcit prin depărtări.

după ce am desfrunzit
copacii,
s-a făcut iarnă
şi sufletele noastre
s-au pierdut printre astre.

cu cât arborii erau mai mari
cu atât sufereau
inimile noastre de hoinari.
aproape de chindii
cerul în culori liliachii,
se-ntuneca
şi venea o tacere
ca o mângâiere.
bucuria mea era
că sunt al tău şi eşti a mea.
că sunt şi că eşti
călători printre poveşti.

aşteptăm o zi cu soare
eu un trubadur singuratic,
tu o femeie visătoare,
rătăcind ca doi trăzniti
printre astre şi printre sfinţi.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (17 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naşte din haosul nopţii, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viaţa,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri şi de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine şi se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineaţă
prin ochii mei ca nişte lasere albastre
şi-mi ucid dorul şi vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, că tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
şi voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele să treacă pe lângă norocul nostru,
căci el ne va da viaţă şi lumină şi dragoste
fă-i loc să alunece triumfător şi ridică-i,
precum egiptenii, alei de sfincşi, piramide şi obeliscuri,
stai dreaptă şi răstignită cu mâinile în sus
căci în capul tău vom construi Acheronul
cu cercuri şi tavane,
punându-ţi sufletul vertical ca o mare coloană dorică
pe care vom sprijini cerul cu toate bogăţiile lui.
vom face o lună galbenă din aur, vom face stele,
altare de dragoste în care vor cânta naiadele,
aezii şi preoţii sacerdoţi,
alunecăm şi noi prin timp ca nişte mimi
despărţind adevărul de minciună
printre pleoapele ochilor lui Dumnezeu.

ştiu, câteodată treci prin somn ca prin nişte inele
de logodnă aruncate de un bijutier nebun,
te visezi cu mine în doi, răcorindu-ne în zăpadă,
gonind pe drumul interjecţiilor cu jeepuri,
ai vrea să ne strângem în braţe,
ca frumoasele botticelliene, pline de graţie şi de poezie.
ţi-am promis că vom merge la Florenţa,
cu tot ce vreai tu, cu saloane, cu şerpi, cu gânduri,
vom ieşi din mit şi vom face o nuntă paradisiacă
la mormântul lui Dante.

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!