EUGEN DORCESCU

ERMITAJ

Era un ermitaj. Atlantic schit.
Lângă ocean şi munte. Alb. În soare.
Un ermitaj ceresc. Şi-un eremit
Pe troiţa luminii răstignit,
Străpuns de lănci şi cuie de zenit,
Între azur de cer şi-azur de mare.

Eram şi eu? Eu, scribul preasmerit,
Transfigurat de trudnice asceze.
Etern învins, etern nebiruit.
Trecusem de-ale morţii metereze
Şi-acum, pe-aceeaşi cruce pironit,
Străluminat de sacre anamneze,
Eram nespus de viu, de fericit.
O, sfinte ierurgii şi epicleze!
Heruvi de vid, topiţi în vid şi-n mit,
Zburam, alături, scrib şi eremit,
Sub aura extaticei amieze.
Urcam din infinit în infinit
Şi iar din infinit în infinit,
Mânaţi de-un dor cumplit, neistovit,
Pierduţi în sorbul veşnicei Geneze.

Eugen Dorcescu în "Timişoara", nr. 31, 3 septembrie 2021, p. 6 (3 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Montségur

Eugen Dorcescu

Montségur

Mirelei-Ioana

Revăd, ca-n vis, natalul Montségur,
Biruitor în orişice înfrângeri.
Ce puri eram! Eram atât de puri,
Încât păream mai îngeri între îngeri.

Desprinşi de lume, rupţi de elemente,
De apă, de văzduh şi de pământ,
Ne-am fost iubit aievea-n trup şi-n gând
Şi-am ignorat vrăjmaşu-aşezământ
Al omenirii pururea demente.

Când am aflat că totu-i doar un joc
Şi sacrul munte însuşi e-o fantasmă,
Îţi aminteşti? Ne-am aruncat în foc,
Drept jertfă detestatului Moloch,
Şi-am renăscut în două flori de plasmă.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Vatra Veche", nr. 6, 2020 (27 aprilie 2020)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ioanitul

Eugen Dorcescu

Ioanitul

Bătrânul Cavaler se-ntoarce-acasă,
Frumos şi pur, la fel ca la-nceput.
Nici urmă n-a rămas din lănci şi scut.
Din strigătul de luptă – o grimasă.

Luna de jar şi soarele de fier,
Ritmând, îi luminează Infinitul.
Mustesc de vid şi zorii, şi-asfinţitul,
În vidul greu dintre pământ şi cer.

Aşa se pierde el, spre Împăratul
Pe care-o viaţă-ntreagă l-a slujit:
Frumos şi pur. Şi mult prea fericit.
O rană-i taie inima, de-a latul.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, Elegiile de la Carani, Editura Mirton, Timişoara, 2017 (18 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eugen Dorcescu, Nunc stans

EUGEN DORCESCU
NUNC STANS
(Inedită)

Ai vrea să-l ştii pe-acela care este,
Prin vârste, şi de-a pururi, fericit?
Îl vei afla-n cerdacul unui schit,
Topit, înmiresmat, desăvârşit,
În flori de fân şi-n adieri celeste.

Urcasem nesfârşite serpentine,
De jos, din aşezare, către cer,
Printre păduri de paltin şi de cer,
Sub lespedea tăcerilor alpine.

Sus, pe platou, ca într-un vis, şezum:
Arhaici călători, privind bătrânul
Călugăr ce-şi cosea, în vale, fânul
(Pe care-l taie, poate, şi acum).

E-acelaşi fân, e-acelaşi calm izvor.
E-acelaşi piept de cer, strivindu-şi munţii.
Şi-acelaşi sfinx de-azur scânteietor,
Ce mestecă, sub infinitul frunţii,
Un timp fără trecut şi viitor...
(09.12.1990)

"Timişoara", 12 august 2022, p. 1.

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Timişoara", Timişoara, 12 august 2022, pagina 1 (12 august 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pavilionul

Eugen Dorcescu

Pavilionul

Chilia mea e-un vechi pavilion
Deschis în patru zări, spre cer şi soare,
Spre-un rai de trandafiri şi spre-o cărare,
Ce duce la altar şi la amvon.

Aici, înveşnicit în priveghere,
Cu parcul plin de zvonuri împrejur,
Eu, scrib eteric în eterul pur,
Purtat pe-a înnoptării adiere,
Scriu psalmi de-argint pe-un pergament de-azur,
Mai dulci decât un "fagure de miere",
Ştiind că în curând voi fi augur
Şi domn peste-un imperiu de tăcere.

(5-8 iunie 2022. Parcul Dacia, Timişoara).

poezie de Eugen Dorcescu din ziarul "Timişoara", nr. 21, 10 iunie 2022, p. 1 (10 iunie 2022)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linia cuprinde un număr infinit de puncte; planul, un număr infinit de linii; volumul, un număr infinit de planuri; hipervolumul, un număr infinit de volume... Nu, hotărât lucru, nu acesta - more geométrico - este cel mai fericit mod de a-mi începe relatarea. Astăzi, a afirma veracitatea faptelor narate a ajuns să reprezinte convenţia oricărei povestiri fantastice; prezenta relatare este însă pe de-a-ntregul veridică.

începutul de la Cartea de nisip de Jorge Luis Borges (1975), traducere de Cristina Hăulică
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visele unui visător sunt infinite, un visător visează şi aspiră neîncetat la infinit şi absolut. Universul este infinit, alfabetul limbii române are 31 de litere. Plus şi minus formează cercul infinit. Lipsa limitărilor şi limitelor pe care ţi le impui, te duc cu un pas mai aproape de infinit. Arta exprimă infinitul.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome IX
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

om (vezi şi fiinţă umană)

Omul este un infinit în virtualitate, omul este făcut pentru infinit, dar nu este infinit în sine. Devine infinit în legătura cu Dumnezeu.

definiţie clasică de Dumitru Stăniloae
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să nu construim munţi de închipuire pe temelii deşarte, căci timpul trăirii noastre va fi deşetăciune printr-un punct infinit de mic, într-un ocean infinit de mare. Numai ceea ce facem cu mare iubire, va rămane sub semnul reîntoarcerii.

Viorel Muha (ianuarie 2008)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

C' est assez, Éternel...

Eugen Dorcescu

C'est assez, Éternel...

Nu mă mai simt în ţara mea acasă.
Nu sunt acasă nici printre străini.
Dă-mi Tu, Cel Veşnic, ţara luminoasă
În care fi-vom înşine lumini.

Aici, mânaţi de-al beznelor harapnic,
Huliţi de semeni, sfâşiaţi de câini,
Gustăm plângând din trupul sfintei pâini,
Dorindu-ne plecarea cât mai grabnic.

Şi eu, asemeni, pentru-a câta oară
Cuvintele profetului le spun?
Destul. Mă ia! Căci nu sunt eu mai bun
Decât strămoşii mei de-odinioară.

poezie de Eugen Dorcescu din Eugen Dorcescu, "Nirvana. Cea mai frumoasă poezie", Editura Eurostampa, Timişoara, 2015
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Infinit

În infinit
nu există ecou.
Nu există
răspuns.
Noi,
tocmai acest
lucru
îl uităm
rătăcind
mereu
prin infinit.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bod de dor şi infinit

Undeva, sub stei de piatră
stă un mag albit de vreme
cugetând la crugul lumii
scris în blândele-i poeme.

În adâncuri toarce luna,
Gândul nopţile despică,
şi, spre cerul plin cu doruri,
fruntea-i albă şi-o ridică.

Stă în scorbura-i bătrână
ca un pustnic de la schit
şi învârte lin mătănii,
bob de dor şi infinit

Vin izvoarele să-i cânte
despre vechi şi noi iubiri,
rătăcite-n salba vremii
şi-n zidiri de mănăstiri.

Nu mai sunt
decât o umbră
aşteptând
cuvânt iubit
şi învârt
în piept mătănii,
bob de dor
şi infinit

poezie de Leonid Iacob din Ţărmuri paralele (2009)
Adăugat de Leonid Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Templierul

EUGEN DORCESCU

TEMPLIERUL

Mi-am amintit cumplita "Dies Irae",
O zi de răzbunare. O, ce zi!
Cu trup cicatrizat în bătălii,
Mă îndreptam, la trap, spre-o mănăstire.

Pe drum, eu, brav oştean al lui Hristos,
Eu, lângă Crucea Domnului, străjer,
Am fost trecut prin sabie şi fier,
De oamenii lui Filip cel Frumos.

Amurgul, cheag de sânge vineţiu,
Şi soarele de spuză şi de scrum
Au preluat destinul meu postum.
Şi iată, peste vremi, sunt iarăşi viu.

poezie de Eugen Dorcescu din revista "Vatra Veche", nr. 2, 2020 (5 februarie 2020)
Adăugat de Eugen Dorcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi...

cel mai perfect model de infinit
şi cel mai infinit dintre perfecte
a fost fiinţa care m-a iubit
şi cognitivul disonanţelor directe

când veşniciile năşteau dintr-un simbol
iar golul mişuna de energii
noi doi eram un singur semn şi pol
dar totuşi doi. Şi oameni. Şi-nca vii...

poezie de Iurie Osoianu (5 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de călătorie

demult demult când râul era râu
nu curs de apă putred şi molâu
când fânul unduia până la brâu
când cerul era cer şi norul nor
când verdele sclipea ameţitor
când te-ntâlneai cu Domnul în pridvor
când te trezeai la ziuă cel dintâi
cu soarele zâmbind la căpătâi
cerându-ţi să-i vorbeşti şi să-l mângâi
când noaptea aţipind zăreai prin geam
cum cade luna-n ulmi din ram în ram
când te-nveleai în vis ca-ntr-un balsam
demult demult când drumul era drum
nu un infern de şanţuri şi de fum
când drumul lin şi alb şi vălurit
curgea din infinit în infinit
când erau taţi şi mame şi copii
nu simple acuplări ci căsnicii
când munţii revărsau păduri şi vii
când negura urca din văi tiptil
când te culca săgeata unui tril
demult demult pe când erai copil

poezie de Eugen Dorcescu din Drumul spre Tenerife (2009)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... nesimtit nesimtind ca oricum existam
intr-o tara fantoma cu iz de blestem
aruncata la maluri de ape pustii
cu hotare ghimpate ca viata de vii
apelam catre Tatal albastrului cer
sa ne ierte si cruce si cuie de fier
demonstrand infinit un tupeu infinit
ca oricum existam nesimtind nesimtit...

poezie de Iurie Osoianu (21 martie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind din prisma atomului, totul este infinit. Uneori între vorbe şi fapte există infinit.

aforism de Cînepă Ştefan din Dumnezeu este lumina conştiinţei noastre, Reflecţii Maxime Axiome IX
Adăugat de cinepa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii poartă pânze de soare pe feţe şi-n suflet un straniu amestec de-azur şi lentoare letală.

citat din Eugen Dorcescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus e izvorul

Din tristeţea cea mare,
Tu mergi pentru a recunoaşte,
Pe Isus cel etern, din care,
El învie şi viaţa din nou renaşte.

Noi spre infinit suntem nişte scântei,
Suntem dependenţi de ce este sfânt,
Isus e singur între dumnezei
Şi-nvie din morţi după al său cuvânt.

El este iubire şi nu este iad,
S-a chinuit pentru noi şi pentru cei ce mor
Şi ştie că e un chin pentru cei ce ard
Şi-un compromis pentru libertatea lor.

Omul e liber în viaţă s-aleagă,
Să spună tată celui ce merită,
Să judece şi să-nţeleagă,
Ca atitudinea să fie smerită.

Alege viaţa, alege drumul vieţii,
Nu poţi să fii etern, eşti doar ţărână,
Mai e un pic şi-n zorii dimineţii,
Cei ce-l iubesc pe Isus, or să rămână.

Acum alege viaţa, Isus e izvorul,
Să nu alegi păcatul şi blestemul
Şi ai să mori etern la domnul,
Soare şi flori să ai iubind pe domnul.

poezie de Eugenia Calancea (20 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am şti precis că toate lucrurile îşi au originea în acel punct infinit de mic, infinit de dens şi infinit de fierbinte, atunci toată filozofia lumii s-ar reduce şi ea la un singur cuvânt, infinit de adevărat, infinit de cuprinzător şi infinit de greu. Necazul e că sunt unii care se îndoiesc de existenţa primordială a acestui punct şi vin cu o mulţime de alte teorii, care mai de care mai fanteziste. Prin urmare, nu ştim nimic precis, lucru de care profită din plin marii filozofi ai lumii, care aduc apă la moara stricată a marilor savanţi, tot ai lumii, singurii care mai pot dormi noaptea cu sufletul împăcat fiind doar proştii şi indiferenţii.

Mihail Mataringa (6 noiembrie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sarmis (Avatar)

Dormeam. Se prelingea din trupul meu
Fluidul somn, împrospătând pământul
Ca o difuză negură. Şi eu
Spre trupul meu veneam, recunoscându-l.

Înaintam în negură. Eram
Fiinţa care-mi seamănă. Şi care
Se recunoaşte-n sine. Cum un ram
Îşi recunoaşte umbra plutitoare.

Şi-am tresărit simţindu-mă. În trup
Eram cu mine însumi împreună...
(Când m-am trezit, alăturea un lup
Se oglindea în râul alb şi-n lună).

poezie de Eugen Dorcescu din Epistole (1990)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!