* * *
Copacii iarna se trezesc buimaci
sub cerul nopții găurit de stele.
în fiecare parcă a dormit un vraci
ce scârțâie din ramuri mărunțele.
sub gerul ăsta, ce poți ca să faci
spre a-mbuna pornirile rebele?
te-nchizi între cuvinte și le taci
și-asculți cum vântul cântă la cinele.
copacii iarna parcă nu-s copaci,
când se salută cu zăpezuri grele.
neobservându-și vrabia dintre craci,
privesc înspre iatac, printre perdele.
în rădăcini copacii se au dragi,
deși aci sub cer cată proptele.
poezie de Vasile Ionac
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Copacii
Primăvara,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai frumoase flori.
Vara,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai iubite fructe.
Toamna,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Cele mai dureroase frunze.
Iarna,
Vântul bate copacii
Până își pierd
Speranța.
Și mai bate copacii,
Din nou,
Până la muguri.
Și mai bate copacii,
Din nou,
Până la sevă.
Și mai bate copacii
Până-i doboară la pamânt.
poezie de Marieta Măglaș
Adăugat de Marieta Măglaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zăpezi eterne plâng
Privesc cum soarele sărută pământul
și mugurii pocnesc în ramuri
cum lacul își cântă anii
din flaut subțire de trestii.
Mă-ntreb de-i vis sau aievea
verdele ce-mbracă copacii
strania lumină parcă cântă
prin iarna secretă a timpului meu.
Văd râuri la vale curgând
spre fluvii grăbite spre mare
și-n liniștea nopții ascult
zăpezile eterne cum plâng.
poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Copacii
Copacii, toamna, de durere urlă!
Înfiorător de mari, de goi, de negri,
Par îngeri răzvrătiți blestemând cerul.
Ai auzit cum urlă, toamna, copacii?
Care bun arhanghel,
asurzitor și invizibil,
de Dumnezeu trimis,
le-a smuls plăpândele făpturi de pe ramuri?
Copacii urlă, cu brațele-ntinse, vânjoase,
spre Cerul pe care nu pot să-l apuce,
să-ș sfarme, să-l darme...
Copacii, toamna, sunt îngeri revoltați...
poezie clasică de Eugene Ionesco din Revista literară a Liceului "Sf. Sava" (1927)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Teatru III: Victimele datoriei. Amedeu. Tabloul" de Eugene Ionesco este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Copacii si gansacii
cade-o frunza, plang copacii
insa eu sunt bucuros
zboara gastele, gansacii
printre frunze.. ce frumos!
la scurt timp dispar copacii
si apar in locul lor
crengi pe care stau gansacii
dar nu-s frunze... ele mor.
fiindca nu mai sunt copacii
gastele fug in ograda
dupa ele si gansacii
fug ca focul de zapada.
dar unde s-au dus copacii?
nu sunt frunze sa m-atinga
acum stau ascunsi gansacii
fiindc-a inceput sa ninga.
dimineata.. nu-s copacii
dar mareti in locul lor
de se mira si gansacii
ceata cavalerilor.
inalti cum erau copacii
albi ca ingerii din cer
nu vor a iesi gansacii
insa eu sa vina.. sper.
ca sa vada ca copacii
peste crengi lumina au
mai mareti decat gansacii
care mult se laudau.
insa ce au fost copacii
vor mai fi ca-n orice an
si vor rascoli gansacii
orice frunza orice ram.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.
Taci!
Taci! Să auzim copacii înflorind,
În sunet dulce, parcă, de colind!
Deși nu-i iarnă, printre frunze cad
Ninsori ce-abundă de trăiri în alb!
Taci! Să auzim cum dintr-un mugur crud
Ies frunze mici, în foșnet, tremurând
Și cum se prind în marea înfrunzire,
Umplând cu verde, golul din privire...
Taci! Să auzim cum păsările-n zbor,
Se-ating orbește de senin, de nor
Și cum își poartă zborul înspre luncă
Și rând pe rând, tristețile-și aruncă.
Taci! Să auzim izvorul clipocind,
Prin mici tufișuri, apa, hohotind,
Iar printre firișoarele de iarbă,
Cum se strecoară o iubire albă...
poezie de Marilena Ion Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Venirea Primăverii
Copacii deșteptarea au sunat-o
Cu trâmbițe de flori peste livezi,
Și seva din pământ au arunat-o-
În hohotul de frunzulițe verzi!
Coroana cu lumini și-au îmbrăcat-o
Să-ți bucure ființa când îi vezi:
Copacii deșteptarea au sunat-o-
Cu trâmbițe de flori peste livezi!
Parcă din cer s-a coborât Erato
Și umblă visătoare prin livezi,
De-ți vine în neștire s-o urmezi-
S-asculți ce melodii au fermecat-o!
Copacii deșteptarea au sunat-o...!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu (11 martie 2016)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădurea-și numără copacii
S-ar răsuci-n morminte dacii
De-ar auzi despre ce zic.
Pădurea-și numără copacii,
Iar numărul e tot mai mic...
Ici, colo, câte-un brad visează
Că va ajunge pân' la cer.
Pădurea se tot micșorează
Și cântăreții, triști, îi pier.
Când cerul lacrima își varsă,
Că nu mai poate îndura
Să vadă cum pădurea-i ștearsă,
Copacii prind a lăcrima.
Pădurea-și numără copacii
Făcându-și loc în umbra lor,
Iar cântăreților, buimacii,
Le dă mult spațiu pentru zbor.
Ne mor copacii sub securea
Inconștienților avari
Care consideră pădurea
Un loc din care poți să cari
Din bogăția lumii, verde,
Și-n locul gol să nu plantezi.
Pădurea,-n viitor, se pierde,
Pe lângă ea, și noi, nu vezi?
poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Blocat în timp
Sunt în același loc în care lumina mea te-a întâlnit
Și-a ta lumina arzătoare pentru o clipă m-a privit.
De sus, lumina călătoare a soarelui ne-a încălzit,
Acum lumina-i o răcoare sub care cerul mi-e strivit.
Sunt în același loc în care copacii ne-au înconjurat,
Să nu ne vadă orișicare ce trec în lungul și curbat.
Sunt tot aici, cu amintirea ce mi-a rămas când ai plecat,
Copacii dorurilor noastre privesc spre mine, camuflat.
Sunt în același loc de veghe pe care îl păzesc cum știu,
În el e doar amărăciune și e tristețe și pustiu.
Pustiu-i cuibărit în mine cu tot ce are el mai viu,
În mână țin doar o hârtie pe care niciun rând nu-ți scriu.
Sunt în același loc în care copacii au îmbătrânit,
În bătrânețea lor neclară lumina nopții a albit.
Sunt în același loc în care aștept ceva în răsărit,
Să mă trezesc din somnul care cu visul lui m-a otrăvit.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de iarnă
Ești atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
și copacii opriți, din fuga crivățului...
Îmi tremură nările
și nici o mireasmă,
și nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheață,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Și nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolaru
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii -1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Frunzele plutesc!
Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viață, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!
Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult și cresc.
Crengile sunt acoperite și umbresc,
Frunzele așteaptă toamna, gândesc!
Toamna,
Cad frunzele și se veștejesc,
Copacii rămân și-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân și ele goale, așa e firesc!
Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, și încă plutesc...!
poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Parfum de primăvară
Un parfum de primăvară
Se simte peste dealuri și câmpii.
Natura reînvie iară,
Copacii ne salută parcă sunt vii.
Sus pe un ram o ciocănitoare
Caută un vierme mic.
Soarele cât e de soare!
Parcă e rușinos un pic.
Doi bătrâni stau pe o bancă
Și privesc în zare.
Văd cum vin stoluri de păsări
Și în sufletul lor e sărbătoare.
Parfumul acesta de primăvară
A pătruns și în inima mea.
Lumea îmi pare o comoară
Viață o floare de nu-mă-uita.
poezie de Vladimir Potlog (9 februarie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna suspină printre copacii știind că iarna o va înfășura în giulgiu de nea...
Elena Stan
Adăugat de Elena Stan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna...
Soarele și-ascute dinții, sub tălpi scârțâie zăpada,
Gerul iernii flori pictează și împodobește geamuri,
Cu steluțe de cleștar se inundă iar livada,
Pomii-n somn își țes inele tremurând ușor din ramuri...
Țurțurii par gene lungi care-atârnă pe la streșini,
Franjuri de cristal din care iarna plânge când e soare,
Candelabre transparente ca esența de rășini
Sau cercei modelul punk la urechi de domnișoare...
Fumul pe acoperișuri se învăluie, se zbate,
Semn că viața dăinuiește și în case arde focul
Iar prin curte, zgribulite, câteva înaripate
Boabele de prin zăpadă le tot caută cu ciocul...
S-a pornit viscol din nou, pe la dosuri cresc troiene,
Cerul pare acoperit cu o pânză întunecată
Și din nourii de plumb iarna cu zăpadă cerne,
Iar prin infinitul alb vântul colții și-i arată!...
Satul se cufundă-n noapte și se sting lumini la geamuri
Iar pe uliță nici urmă, nici copii cu sănii nu-s,
Vântul șuieră năprasnic și cu biciul dă în ramuri,
Nimeni nu îl mai aude. Satul doarme,... doarme dus!...
poezie de Ioana Gărgălie din Eu sunt copacul vieții mele
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cea dintâi seară
- Era de toate dezbrăcată,
Copacii totuși n-o vedeau,
Însă ar fi vrut să știe: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?
Și scaunul scotea scântei,
Când trupul gol îl atingea-
Boboc de jar, între femei,
Călca piciorul, vai, o stea!
- Priveam, de ceară parcă,
O mică rază, iată, în tufiș -
Noaptea era și ea o barcă,
Chiar printre stele: pâș-pâș!
- Îngenunchiat, zău, la piciorul
Ce-n mână parcă îmi vorbea,
Simțeam cutremurat că dorul
Mă duce-n hățuri: hăis și cea!
- Picioarele ca două aripi îs,
Și pieptul ți-l ating în joacă,
Când totul pare iată un surâs
Dumnezeu n-ar vrea să tacă!
De gheață și sărut, ea arde-
Și ochii se închid de dulce
O lacrimă ai vrea, bărbate,
Un pat, iubirea să se culce.
Iubito, ce-aș putea să fac?
Umbra raiului-i pe sânii tăi!
Am aruncat pielea de drac
Și te mângâi, iată, cu văpăi!
... Era de toate dezbrăcată,
Copacii parcă n-o vedeau-
Însă-ar fi vrut să știe: o fată
De ce nu fuge de Bau-Bau?
poezie celebră de Arthur Rimbaud din Poezii (1871), traducere de Costel Zăgan
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Le Bateau Ivre/ Corabia Beata" de Arthur Rimbaud este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Ora răzleață
E către seară. Zarea stă grămadă
Și goii arbori parcă vor să cadă.
Adorm și-n sus și-n jos, în lac,
Dormind și lacul parcă de un veac.
Străbuni, strămoși din zeci de neamuri,
Copacii au rămas doar trunchiuri între ramuri,
Giganți în ruină: un trecut,
Morți în picioare-ntregi, cum au crescut.
Nedeslușită, umbra te-mbie și te cere.
Singurătate, ceață și tăcere.
poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Pagini Alese - Versuri Proza" de Tudor Arghezi este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar E iarna și....
E iarnă și soare cu dinți,
Ce mușcă parcă din amurg,
Și pașii tăi de ieri, cuminți,
Acum în mine se tot scurg...
Azi între poduri pe alei,
Era mai pustiu ca oricând,
Doar vântul sufla printre tei
Și parcă la mine în gând..
Plecași și tot încremenise
Și vechiul ceas, neobosit
Întâia oară se oprise,
În urma ta, a amuțit...
Rămase numai iarna iar,
E frig și începu a ninge,
Și mai o noapte-n calendar
Iubito, fără tine plânge...
poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-au înnebunit copacii...
Au înnebunit copacii
Dezbrăcați acum spre iarnă,
Rezemați cu toți aracii,
Hainele pe jos le toarnă.
Ori s-au supărat pe mine,
Că-s și eu nebun ca ei,
Bântuit între ruine,
Liniștit cu un condei.
Poate vor să mă iubească
Printre crengile-aiurite,
Iar pe frunze să doinească,
Doruri multe-ntipărite.
Vor să mă-nvelească-n frunze,
Doina-n cânt să mi-o alinte,
Stelele să-mi fie muze,
Sub copaci îmi fac veșminte.
A înnebunit și frigul,
Ce îmi țese os cu os,
Zgribulit e pipirigul,
Broaștele se lasă jos...
Mi-au înnebunit toți pașii,
Clătinați prin dansuri șchioape,
Să învăț eu toți copacii?!...
Cum să sară țoape, țoape...
Las pădurea grobiană,
Dezbrăcată, necioplită,
Eu ma culc într-o poiană,
Doina-n cânt, îmi e jelită...
poezie de Viorel Daniel Pop
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna de basm
Fulgii dansează
la fereastra aburită
unduindu-și brațele-n văzduh
în pași de poezie
prin troiene de lumină
sub tăcerea dimineții
vântul sună
împletindu-și aripile
împodobite cu stele albe
copacii își scutură podoaba
peste clinchetul clopoțeilor
este iarna de basm
în glasuri de copii
se aude bucuria sărbătorilor
din ochii mei,
izvor de fericire
așez iubirea într-un vers
să lumineze
bradul de Crăciun.
poezie de Maria Ciobotariu (10 decembrie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
E iara iarna fiara, dar...
Iara... iarna... fiara... dar...
Inima si sufletul imi sunt de ceara
Acoperisuri plang cu lacrimi cristaline
Reci mi se plimba prin oase suspine
Acum de-amurgul de vara mi-e dor.
Ideile negre din suflet ma dor
Adanc ma scufund in gandurile-mi valuri
Ranite imi sunt sperante, idealuri
Natura ma simte, ma crede, ma iarta
Alb ma priveste in clipa desarta.
Fantastice triluri se-aduna si cresc,
Idile de iarna copacii soptesc
Ah si sperantele mele traiesc!
Razele lunii din somn ma trezesc
Abia de-acum voi sti sa iubesc!
Din nou spre lumina, spre soare, spre zi
Acolo, departe, iubiri voi gasi
Ramaneti in urma voi clipe pustii!
poezie de Anca Alexandra Radoi (29 ianuarie 2005)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vânt
Un vânt de cretă palid se întețește-n vale,
Orașul își întoarse fața de la noi,
Un frig la intersecții ne așteaptă-n cale,
Se desfrunzesc copacii, devin triști și goi.
Tu ești într-o deplină nemișcare,
Eu merg tot merg, dar parcă stau pe loc,
Nici nu mai știu ce loc doare mai tare
Copacii goi, sau pasul de pe loc.
Nici obosită nu-s, doar timpul ar febră
Și stropii lui atârnă-n aer și mă ard
Și pașii se grăbesc pe trecerea de zebră,
În ochii tăi e toamnă și frunzele tot cad.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!