Sonetul 5
Voi preamări în repetare zorii
Și soarele ivindu-se-n natură
Pe care-o-mbrățișează cu căldură
Aceea care i-ar simți fiorii,
S-ar lăuda ca de-un sărut pe gură
De parcă cel mai mândru dar al Florii
Suav parfum, surâs al Aurorii
Rămas pe buze-i sfântă băutură!
O, acest dar mi se cuvine mie
Ce-atât am plâns zădărnicind risipa:
El, de-ar veni, din nou aș da putere
Privirilor, și-n mare bucurie
L-aș câștiga și-aproape ar fi clipa
Să-ngenuncheze-n fața mea-n tăcere.
sonet de Louise Labe din Sonete (1957), traducere de Veronica Porumbacu
Adăugat de Simona Enache
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.