Magia copilăriei

Gândurile mă poartă prin copilărie,
va rămâne cel mai regretat paradis
şi chiar de timpul aleargă-n veselie,
încerc să-l străbat, măcar, prin scris.

Mulţi ani s-au destrămat, în neştire,
făr' să ştiu când, timpul a îmbătrânit,
într-o zi am găsit în oglindă o privire,
era fetiţa cu ochii zglobii şi-a zâmbit.

Am simţit nostalgia curgând în vene,
emoţia a strâns, chiar inima-n chingi,
dar dincolo de trăirea ce pleacă-vine,
amintirile-s un copac cu multe crengi.

,, Copilăria-i singurul paradis pierdut''
pe care-l străbatem, primind energie,
dar fiind încorsetaţi de-al vieţii tumult,
mai rătăcim şi pierdem singura magie.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Periplul unui destin

Gânduri multe au cochetat cu pălăria timpului,
dar cu câteva dintre ele, defel, nu s-a asortat
şi totuşi, unul rebel s-a gătit cu jobenul răbdării,
întotdeauna, am simţit că destinul l-a escortat.

Paşii mi s-au încurcat prin deceniile fulgerate,
iar o putere ancestrală, necontenit, i-a protejat,
sufletul mi-a fost învăluit de un ecou-exortaţie,
un îndemn, ce-n clipe de răstrişte m-a-ncurajat.

Într-un târziu, paşii au ajuns pe drumul hărăzit,
steaua călăuză m-a pătruns cu lumina-i divină,
un cânt de harpă a dezmierdat sufletul neostoit
şi lumina a hrănit poemele-flori pe-a vieţii colină.

Am crezut, totdeauna, că drumul se va schimba,
periplul unui destin şi-a găsit odihna prin cuvânt;
lăuta din suflet, fereastră spre lume... chiar altar,
iar un pareu din poeme-mi va fi ultimul veşmânt.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem rătăcit

Am pierdut un poem, nu ştiu unde l-am pus,
Era dragoste-n el dar acum s-a ascuns,
Îl tot caut de zor, de-l găseşti, să mi-l dai
Aş fi vrut să-l recit, lângă mine să stai.

Hai... adu-mi-l te rog, am uitat tot ce-am scris,
Ce e-n el nu mai ştiu, le aştern ca prin vis
Şi de n-am să-l găsesc părţi, din viaţă-am pierdut,
Ascunsesem în el doar iubiri din trecut.

Nu aş vrea să le pierd chiar de altele vin,
Cele care au fost, n-au contat mai puţin,
Amintiri ce-am avut nu mai am fără el,
Îmi dispare trecutul, nu rămâne la fel.

Am pierdut un poem, poate-un alt am să scriu,
Tu ce faci? L-ai găsit? Ştiu că este târziu...
Chiar nu vrei să te laşi până nu-l vei găsi?
Înţeleg... dacă-l ai... poţi la mine veni.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul paradis

Viaţa nu a fost aruncată la întâmplare pe pământ,
e singurul paradis pe care-l cunosc până acum.

poezie de Camelia Opriţa din WordPress.com, Universul Iubiri din WordPress.com, Universul Iubirii
Adăugat de Maria Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Descântec

poate nu aţi observat până acum
dar mamele au tot timpul cuvintele la ele
noi le pierdem de prea multe ori
rămânând prizonierii muţi ai unor tăceri
abisale

de acolo ne salvează tot mamele
fireşte
fiindcă au învăţat descântece născute în alte lumi
iar atunci când ni le şoptesc la ureche
până şi timpul priveşte peste umăr
minunându-se de o asemenea magie

povestea merge întotdeauna mai departe
chiar dacă şi mamele
obosite de atâtea descântece şi de atâtea salvări
se retrag
la un moment dat
pentru a învăţa să vorbească tăcând

totuşi
eu cred că mamele devin descântece
după ce pleacă
iar tăcerile abisale prin care rătăcim
le aduc înapoi
ca pe o dezmierdare şoptită

Cristian Lisandru în Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (24 aprilie 2020)
Adăugat de crislis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de împrumut

Împrumută-mi visul, Criss,
Dă-mi-l aşa într-o doară,
Ca să văd a câta oară,
Mă înşeli chiar şi prin vis...

Să văd prin ce Paradis
Pasul tău de domnişoară
Şi-ochii-ţi verzi de căprioară
De-al meu nume s-au dezis!

Împrumută-mi visul, zeie,
Dăruieşte-mi-l o noapte,
Ca să văd cui, măi, femeie,

I-ai dat sfârcurile-ţi coapte...
Şi-apoi coapsa-ţi rotofeie,
Printre mângăieri şi şoapte!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo...

Am plecat spre cer, căci digul s-a rupt
Şi am sperat în visuri, chiar dincolo de credinţă,
Dincolo de zbor
Am creat valuri în ape tulburi
Am zâmbit pentru frumuseţea libertăţii cuvântului
Am pierdut trenul vieţii de două ori
Probabil că voi pierde tot ce nu mi-e de folos
Am să zbor cu visuri cu tot,
Dincolo de creaturile veacului 21.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

copilărie

Copilăria. Singurul paradis pierdut.

definiţie aforistică de Valeriu Butulescu din Noroi aurifer
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul mă strânge-n chingi de lut

Timpul mă strânge-n chingi de lut,
Genunchii-mi pune în pământ.
Pe firul vieţii nevăzut,
Mi-e tot mai trudnic să m-avânt.

Îmi bate crivăţul la geam,
Mai troieniţi sunt anii mei
Şi-ultimii cai, cu greu înham,
La nesfârşitele-odisei.

Aş vrea vecia să alung,
Ca pe-un blestem ce-a-mpovărat
Şi existenţa unui ciung
Şi-ologu-n mersu-i scâlciat.

Vedeţi?! Încă trăiesc şi-acum.
În viaţă ghearele-mi înfig.
Chiar de sub paşi rămâne scrum,
Mă-nvăluie năpraznic frig.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cânt de ploi pe flori de liliac

E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viaţa urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenuşa iernii... din eter.

În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieţii stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.

Povara florii, este iar... miros.
Blândeţea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăşi a învins.

Un flutur se hrăneşte din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine ştie câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,

Parcă s-a scurs un colţ de paradis.
De-atât frumos şi gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Şi cânt de ploi,,, pe flori de liliac.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tănase, Maria

Maria Tănase rămâne o solistă unică, prin interpretarea cântecelor în care a pus suflet până când s-a prăpădit.

definiţie de Gabriela Rusu Păsărin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept

citesc paşii mei prin oase de gheaţă
fulgul disperat ţipă prin geam la mine
nu agăţ ultima sărutare de cârligul vieţii
nu vreau uşa băncii să o tărăsc în neştire
şoseaua vieţii încă-mi este liberă
alerg plutind după tine
arunc îmbrăcămintea de trecut, în timpul din urmă
am luat cheutorea zilei de astăzi
şi într-o staţie de metrou, încerc prin privire
să o arunc numai spre tine
bluza neagră stă numai pe un umăr
atârnă golaş desupra rotundului aşteptării
ginşii mă lasă să văd pielea albă
de sus şi de jos de unde începe viaţa
neglijent privesc strada şi uit de zebră
ea mă obligă să-mi cântăresc, câteodată viaţa
acuz cu degetul ochiului meu care nu vede
seara, albul pătratului fără de cute
noaptea-mi este zbatere, fără sunete
te-aştept să-ţi văd marmura dezgolirii
lumânării drepte ce arde cioplită în vene
încerc să te aştept, ca să fiu iară cu tine

poezie de Viorel Muha (ianuarie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chestiuni neexplicate (celor interesaţi)

E-o chestie ce nu s-a explicat
Şi chiar de-a fost, nicicum clar şi concis:
De ce un individ ce-a divorţat
Ajunge în infern, nu-n paradis?!

Pentru că cei ce s-au căsătorit
Şi-au divorţat de două ori, sau trei,
În paradis e-un loc nepotrivit,
Venind cu-aşa nărav şi obicei;

Ca să te-nsori în rai, o dat' măcar,
Sau chiar să divorţezi, n-ar fi păcat...
Problema-i că, în raiul legendar,
Un popă nu găseşti sau avocat!

poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ochii tăi când am privit

În ochii tăi când am privit
Suflarea oftat a devenit
Inima mea bătea mai tare
Trupul fierbea de desfătare.
Clopotul soartei a bătut
Iubirea-n suflet s-a născut.
Valul iubirii s-a înălţat
Lumea în soare s-a scăldat.
Norii cei reci şi cenuşii
S-au spart şi s-au făcut fâşii.
Iar când iubirea m-a cuprins
Un curcubeu pe cer s-a întins.
În ochii tăi când am privit
Păsări cu drag au ciripit.

În ochii tăi când am privit
Spaţiul şi timpul au pierit
Şi într-o clipă am văzut
Un univers necunoscut.
Şi simt că-n Paradis trăiesc
În ochii tăi când eu privesc.

poezie de Faith Mattke, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

după poezia cu acelaşi titlu, de Irina Rambu

Timpul nebun aleargă în neştire,
Timpul consumă poveşti de iubire
Timpul curge încet la închisoare
Timpul zboară de eşti în Baleare.

Timpul este în Univers stăpân,
Timpul ia tot ce e rău sau e bun
Timpul de poţi să-l întorci o clipă,
Timpul, oh timpul, ce grea ispită.

Timpul e viaţă şi timpul e moarte
Timpul e un drum spre eternitate,
Timpul e haos şi timpul e-o stare,
Timpul calcă totu-n picioare!

poezie de Alex Dospian (iulie 2021)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbrăţişează-mi gândurile

Îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii
şi nu lăsa să se scuture toţi macii verii,
strecoară-i în sân să simt în vene viaţa.

Prinde-i şi-n păr... să-mi lumineze faţa,
suferinţa a-ndepărtat strălucirea privirii,
îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii.

Presară maci pe lungul drum al neuitării,
ca petalele sângerii să descânte ceaţa,
atinge-mi buzele să le-mprumut roşeaţa,
căci s-au mătuit sub arşiţa înstrăinării.

Îmbrăţişează-mi gândurile, dimineaţa,
când dureros pendula bate ora tăcerii!

rondel de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de timpul vieţii

DORUL DE TIMPUL VIEŢII
(sonet timpului)

Prin timpul vieţii străbat cu soarta mea
Învăluită în ceaţă şi geruri,
Ce îmi înalţă sufletul spre ceruri,
Lângă străbuni o veşnicie să stea.

Voi duce dorul vieţii în eteruri,
Că-n colţ de suflet dăinuie iubirea
Şi făclie luminând amintirea
Din rodnice şi glorioase vremuri.

Pe podul către veşnicie trece
Convoiul sentimentelor duioase,
Ce-n Universul tainic mă petrece.

Din dor de viaţă cresc ramuri stufoase,
De laur, menite să îmi vindece
Spirit zburător spre zări luminoase.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea să mă strecor prin una din uşile care au mai rămas întredeschise în urma mea, L-aş ruga pe Dumnezeu să-mi dea o singura zi, una de vară, pentru a mă pierde în (ne)cuprinsul ei cu inima pe care am avut-o fiind copil. Şi L-aş ruga să îmi dea puţin din priceperea omului adult, nu mult, doar atât cât să pot înţelege că locul numit copilărie, acela în care nu se moare, în care părinţii sunt tineri şi bunicii încă suficient de sprinteni – este singurul paradis pe care omul îl poate locui fără ca mai întâi să treacă prin moarte!

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă aş putea să mă strecor prin una din uşile care au mai rămas întredeschise în urma mea, L-aş ruga pe Dumnezeu să-mi dea o singura zi, una de vară, pentru a mă pierde în (ne)cuprinsul ei cu inima pe care am avut-o fiind copil. Şi L-aş ruga să îmi dea puţin din priceperea omului adult, nu mult, doar atât cât să pot înţelege că locul numit copilărie, acela în care nu se moare, în care părinţii sunt tineri şi bunicii încă suficient de sprinteni – este singurul paradis pe care omul îl poate locui fără ca, mai întâi, să treacă prin moarte.

citat din Cosmin Neidoni
Adăugat de seieinfach
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici nu ştiu de-a fost un om...

fel de fel de poezii s-au tot scris sau recitit,
fel de fel de poezii au pierit şi-au înflorit,
dar nici una nu-i în vers mai ritmată, mai lumină,
cum ne-a scris în timpul său Eminescu, stea divină
şi acum ca şi atunci, în iubirea-i neclintită,
ţara a cântat în rând, dragostea şi-a lui iubită

răsfoiesc acum pe rând poeziile-i alese,
câtă patimă a pus pe acest pământ de zestre,
câtă dragoste din el se revărsă şi ne cheamă,
când suntem mai abătuţi, când iubim, când timpu-i dramă
şi cum el a aranjat spaţiul, cerul şi natura,
de-l citesc mă simt înalt, mi se încleştează gura

nici nu ştiu de-a fost un om, cred c-a fost un Sfânt din mare,
cred c-a fost rană şi pom sau Luceafăr sau chiar Soare,
cred că ne-a fost dăruit să trezească din morminte,
pe cei mulţi şi prigoniţi, astăzi rupţi de cele sfinte
şi atunci ca şi acum versul său ascunde doruri
şi de ţară şi de crâng şi de flori şi păsări stoluri

trece timpul peste noi şi înghite nemurirea,
rând pe rând ne trecem goi în morminte cu iubirea,
numai el rămâne Sfânt şi veghează şi îndrumă,
mii lăstari ce au crescut, peste văi, prin munţi, sub lună
şi de sus, din infinit, raza lui încet coboară,
luminează peste timp, ea rămâne să ne doară

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scurg prin propria-mi clepsidră...

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi sunt total neputincios,
E clar că soarta este-o hidră,
Iar timpul prea alunecos.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi nu ştiu când va fi întoarsă,
Un gând adesea mă frământă,
Că nu primim a doua şansă.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Crezând că nu-i decât un vis,
Dar e realitate pură,
Pământul nefiind paradis.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Particulă, iubire, vers,
Doar gândul pur o să-mi rămână,
Pe undeva, prin Univers.

E legea scrisă în celulă,
Manualul vieţii pe Pământ,
Deasupra noastră-i o pendulă,
Ce se opreşte când şi când...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!