Chestiuni neexplicate (celor interesați)
E-o chestie ce nu s-a explicat
Și chiar de-a fost, nicicum clar și concis:
De ce un individ ce-a divorțat
Ajunge în infern, nu-n paradis?!
Pentru că cei ce s-au căsătorit
Și-au divorțat de două ori, sau trei,
În paradis e-un loc nepotrivit,
Venind cu-așa nărav și obicei;
Ca să te-nsori în rai, o dat' măcar,
Sau chiar să divorțezi, n-ar fi păcat...
Problema-i că, în raiul legendar,
Un popă nu găsești sau avocat!
poezie satirică de Valeriu Cercel
Adăugat de Valeriu Cercel

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.