Timpul mă strânge-n chingi de lut

Timpul mă strânge-n chingi de lut,
Genunchii-mi pune în pământ.
Pe firul vieţii nevăzut,
Mi-e tot mai trudnic să m-avânt.

Îmi bate crivăţul la geam,
Mai troieniţi sunt anii mei
Şi-ultimii cai, cu greu înham,
La nesfârşitele-odisei.

Aş vrea vecia să alung,
Ca pe-un blestem ce-a-mpovărat
Şi existenţa unui ciung
Şi-ologu-n mersu-i scâlciat.

Vedeţi?! Încă trăiesc şi-acum.
În viaţă ghearele-mi înfig.
Chiar de sub paşi rămâne scrum,
Mă-nvăluie năpraznic frig.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

mi-e frig
în cochilia
în care trăiesc
numărând
doi paşi înapoi
şi unul-nainte
aşa ca o rugă
sau poate blestem
de la unu până la şapte
mi-e teamă de frig
şi nevertebrate
încă respir
cu plămânii ce mi-au daţi
de Tine
Îţi mulţumesc
Doamne
pentru că sunt

poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, tempora...

Iubito, au ruginit castanii
Aşa trecut-au anii
Simt cum alunec în mreaja unui vers
O tempora, o mores

Trecut-a timpul verii
Au ruginit şi merii
Şi am ajuns în toamna vieţii
Cu gândul trist la anii tinereţii

Îmi pare rău, dragostea mea
Că anii au trecut
Şi nu ţi-am dat iubirea
Pe cât eu aş fi vrut

Se scutur frunzele în drum
Aş vrea ceva să ăţi mai spun
Mi-e sufletul o rană
Tu eşti fetiţa mea morgană

Şi-acum pe înserat
Pe geam stau splecat
Aş vrea să-ţi spun mai des
O tempora, o mores

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întreabă dorul meu de tine

Întreabă dorul meu de tine.
Sărutul meu e istovit,
Că din visare nu-şi revine,
Din clipa când m-ai părăsit.

În mintea mea, idei ciudate
Din amintiri te zămislesc.
Prin lacrimile-mi tremurate,
Abia de chipu-ţi desluşesc.

Cum parcă m-a-ngrozit tăcerea
Aş vrea pe nume să te strig,
Dar depărtarea de-ţi e vrerea,
Mă-nvăluie năpraznic frig.

Când gându-mi bate-n uşi închise,
Zdrelindu-mi zilele în timp,
Pe-altarul sufletelor ninse
Am mai jertfit un anotimp.

Întreabă dorul meu de tine.
Speranţa încă n-a murit.
Mai arde-o primăvară-n mine.
Iubirea mi-a înmugurit.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aud vuind al toamnei vânt

Aud vuind al toamnei vânt.
Copaci din frunze-ngână-un cânt.
Nu-i vesel cântul, e-un jelit,
Iar eu ascult pătruns de dor,
Visând la anul viitor
Când iarna se va fi sfârşit.

Parcă mi-e gândul chinuit
Când văd frunzişul răvăşit
Şi-n noaptea cu năpraznic frig,
În care ore greu mai bat,
Mi-e glasul stins şi sugrumat;
Nu pot tristeţea să îmi strig.

În piept se zbate un suspin
Ştiind că timpul, asasin,
Crengi nude-mi va lăsa în loc,
Gonindu-mi frunzele-n pustiu,
Iar păsări pleacă-ntr-un târziu,
Cât timp mai curge apa-n scoc.

poezie de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firul nevăzut

Mă leagă de tine un fir nevăzut
cu care mă tragi înspre tine, la cer,
şi încă nu ştiu ce să fac: vin sau sper
că pot să păşesc pe un alt început.

Mi-e teamă că tu, pe acolo, pe sus,
nu ştii că ţi-am fost şi, pesemne, -ai uitat
o viaţă din care te-ai rupt şi-ai plecat,
lăsându-mi tristeţe şi-un gust de apus.

Iar firul acela mă ţine acum
cu sufletul rece, cu frig şi zăpezi,
căci nu ştiu, de-acolo, tu poţi să veghezi,
sau nici nu mă vezi cum mă chinui pe drum?

Nu ştiu ce să fac. Dă-mi, te rog, doar un semn,
să pot să aleg: să îţi vin, ori să plec
pe drumul speranţei, să pot să-mi înec
amarul şi teama de noul îndemn.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul senectuţii

De glume bune încă mi-e aminte
Şi-oi râde până-n cel din urmă ceas.
Merg anii mei cu mine înainte,
Dar mă ţin tare şi-ncă nu mă las.

Rămase ascuţită a mea minte,
Stându-mi alături, când urc în Parnas.
De glume bune încă mi-e aminte
Şi-oi râde până-n cel din urmă ceas.

E drept că mai am, ici-colo, un dinte
Şi umblu doar cu ochelari pe nas,
Ba mă şi poticnesc printre cuvinte.
Şi chiar de sunt adesea în impas,
De glume bune încă mi-e aminte.

rondel de Mihaela Banu din Din volumul Paşi peste margine de timp (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca mâine-mi bate crivăţul în poartă

Ca mâine vine bruma şi presară
Tristeţi pe haina încă verde-crudă
A mai murit în noi o lungă vară
Păsări dispar în zarea lăcrimândă.

Azi-mâine vine îngheţul şi de frig
Pe umeri şuba-mi pare de hârtie;
A mai trecut un an şi pe răboj îl strig,
Că până-n primăvară e-o vecie...

De-mi bate crivăţul în poartă
Cu mici rafale de şrapnel,
N-am să mă las muşcat de soartă
Şi nici n-am să-i răspund defel...

Ca mâine-mi vine crivăţul la poartă.

poezie de George Ceauşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

Mi-e frig de frigul ţurţurilor care
Vor atârna plângând de crucea sa,
Când lacrimile noastre funerare,
În cinic scăzământ, se vor usca.

Mi-e frig de frigul cerului pe unde
Îşi joaca rolul ultim şi-i e greu,
Ca îl priveste însuşi Dumnezeu,
şi dintr-odata, prin schimbari
profunde,
Mi-e frig de frigul lui.
Mi-e frig de frigul meu.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bacoviană

Şiroaie de ploaie se scurg pe străzi
Lacrimi din cer pe geam poţi să vezi
O seară de toamnă în negru pictat
Felinarul din stradă e galben voalat

Umbre de oameni ce par a mai fi
Iubito, eu încă aştept să îmi vii
Am hainele ude şi ploaia nu trece
Melancolie, e trist, mi-e sufletul rece

Mă uit afară cum vântul tot bate
Copacii ce plâng la frunzele moarte
Un câine în zdrenţe ce latră a pustiu
Unde mă aflu, ce fac, chiar nu ştiu

Se aud sirene, mai trece o ambulanţă
Un drum poate fără de speranţă
Un biet suflet ce a trecut prin viaţă
Ca seara asta cu ploaie şi ceaţă
 
Departe se aude o voce ce strigă
Sunt doi beţivani ce trag de o sticlă
În urmă rămâne doar fum de ţigară
Sunt uzi până la piele, ce frig e afară

Pe-ntuneric păsări plutesc într-un zbor
Iubita mea în seara asta mi-e aşa de dor
La tine de aş mai putea s-ajung ca gândul
Prieten m-aş face chiar şi cu vântul

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ceva

Mi-e ceva între sete şi dor,
Simt c-aş vrea să trăiesc şi să mor,
Mi-e ceva între foame şi frig,
Să şoptesc îmi doresc şi să strig.

Amalgam de trăiri am în gând,
Mă trezesc ba râzând, ba plângând,
Mi-e ceva între tine şi tot;
Sunt chiar eu. Pot să spun: Nu mai pot!

poezie de Marius Robu (26 aprilie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul ...

Când crivăţul, pe aripi, povara iernii duce
Şi lanuri de zăpadă peste pământ aşterne,
Mă mir cum zarea-albastră steluţe albe cerne
Şi cuget despre soarta-mi ajunsă la răscruce.

Din patul singuratic ascult firave vreascuri,
Ce-şi spun a lor istorii prin limbi de foc trecute,
Până în miez de noapte, când gerul se ascute
Şi liniştea m-apasă cum struguri-s în teascuri.

Un orologiu bate din limbile-ngheţate.
Măsoară cu paşi repezi a iernii reci zvâcnire,
Înfrigurat şi singur nu-i timp de poticnire,
Că este-al nopţii paznic, stăpân peste cetate.

Sub genele-mi închise încet se-abate tihna
Şi urma zilei scurse îndată se va şterge.
Prin visele senine îngerii prind s-alerge
Şi-n adieri de aripi îmi voi găsi odihna.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă mă visez cu tine

Încă mă visez prin crânguri
Alergând după un vânt,
Simt sub paşi pietre în rânduri
Cum înţeapă din pământ.

Încă te visez strângându-mi
Mâna care fremătând
Tremură, prea mult plăcându-i
Să-ţi strâng clipele din gând.

Încă dorm cu dor de tine,
Mă trezesc cu ochii tăi,
Dimineţile sunt pline
Doar de mine prin odăi.

Încă sorb cafea amară,
Zahăr nu-i mai pun de mult
De când ai plecat în seară,
Timpul scurs îl tot frământ.

Încă mă visez cu tine,
Voi visa până-o să mor
Cum străbaţi bietele-mi rime,
Cum mi-e dor, cum te ador.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de poveste

E viu, e frumos, e plăcut, e pietate.
Magia pluteşte, Crăciunul, renaşte.
Arde candela, lerul soseşte,
Mi-e dor de colindă, mi-e dor de poveste!

E tot, e vis, e viaţă, e sfânt.
Anul se naşte, copilul eu sunt.
Veşnic va fi, un gând va rămâne,
Mi-e dor de mierea întinsă pe pâine!

E alb, e cer, e pur, e pământ.
Bunicii în mine de-aproape ei sunt
La bradul cu vise unde tresar,
Mi-e dor de voi fără hotar!

E sărbătoare, e zăpadă, e ger, e sublim.
Bradul ne cheamă sub vâsc să iubim
Când ninge pe anii primiţi în dar,
Mi-e dor de sărutul acela fugar!

E nou, e verde, e dulce, miroase,
Beteala divină se cerne pe case.
Ţurţuri cu stele şoptesc în neştire,
Mi-e dor de anii din amintire!

poezie de David Ionel Romulus (8 decembrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestem

Blestem este ce m-a ajuns
Şi-mi poartă sufletu-n derivă,
Căci m-am întors şi m-am tot dus,
În faţă-n spate, deopotrivă.

Încerc cumva să mă trezesc
Dintr-un coşmar făr' de sfârşit,
Mă lupt făr' ca să reuşesc,
Din zori şi până-n asfinţit.

Mă rog să îmi fie iertat
Răul făcut fără să vreau,
Dar parcă nu sunt ascultat
Şi-n loc să ies, m-avânt în hău.

O, tu, chinuitoare viaţă,
Mă ţi'ntr-un chin mistuitor,
M-arunci în acea deasă ceaţă,
Nu pot să ies, tu vrei să mor!

Chiar de nu merit pocăinţă,
Aş vrea să pot ca să îndrept,
Răul făcut din neştiintă,
Nu doar cu viaţa să dau piept.

Aş vrea să îmi dai dezlegare,
Să-nlături groaznicul coşmar,
Să pot privi în departare,
Să văd cum florile răsar.

poezie de Viorel Vasilescu din Poezii (2 decembrie 2013)
Adăugat de Viorel Vasilescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un semn

Trăiesc de la un timp
O mare incertitudine.
În liniştea sufletului meu
Mi-e frig şi mi-e frică.
Alung provocarea.
Tristeţi sfâşiate de clipe singure
Le sparg şi mă-ntreb:
Ce semn aştept, oare?

poezie de Aurelia Rânjea
Adăugat de Girel Barbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e portativul vieţii plin de note,
Dar partitura murmură-n surdină.
De nu mă năpădeau stranii marote,
Mi-era întreaga viaţă o grădină.

catren de Mihaela Banu (14 mai 2021)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e searbădă sub paşi cărarea

Când nu îmi eşti, mi-e tare greu, mi-e rece, frig şi mi-e urât,
Mi-i totul trist... m-apasă toate, simt că-mi lipseşte fericirea.
Simt cum m-afund şi cum mă sting... ca farul cel mai amărât,
Orbecăi cum orbecăieşte, un ins pierdut... pierzând menirea.
*
Când nu îmi eşti, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mă doare-o tristă melodie, mi-e timp nostalgic şi mă doare.
Simt că nu văd sub paşi cărarea... că drumul este mai îngust,
Orbecăi cum orbecăieşte... un ins răpus de-a ta... grandoare.
*
Când nu îmi eşti, îmi moare timpul şi-i timpul fără existenţă,
Mi-e cântecul cu note-amare, mi-e vremea gri şi-i dezolantă.
Mi-acopăr sufletul c-un giulgiu şi mă-nconjor... cu penitenţă,
Orbecăi cum orbecăieşte... pribeagu-n lumea-i... ambulantă.
*
Când nu îmi eşti, mi-e toamna fadă, fără culoare... fără gust,
Mi-e searbădă sub paşi cărarea, e drumul searbăd şi îngust.

poezie de Ion Apostu (23 septembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe marginea fântânii

Probabil că din praf se mai nasc încă stele
Evoluţia speciilor este încă posibilă...
Zeii totuşi au pierdut ceva teren
Au câştigat teren doar zeii-cimpanzeii!
Se trage încă clopotele la biserică
Nu totdeauna, dar se mai trage;
Colindătorii vor dispărea în curând
Pentru a lăsa mai mult loc pe metrul pătrat;
Copacii vor deveni mai subţiri şi mai rari
Pentru a lăsa mai mult cer senin;
Porumbeii vor exista la infinit
Se vor albi chiar, cu timpul;
(iată o întrebare pentru toată suflarea:
de ce porumbeii sunt nemuritori?!)
În general, schimbările vor fi minime
Din oameni tot oameni se vor naşte
Pe nisip vor rămâne urmele viitorilor paşi
Chiar dacă mai rare, mai adânci şi mai triste...

Mi-e dor de foşnetul pierdut al pădurii
Rezemat cum stau de marginea fântânii;
Vedeţi, toate astea le-am spus de pe marginea fântânii
Azi, martie 17, o mie nouă sute...

poezie de Mihail Mataringa (17 martie 1985)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori Isus o fi bătut în geam

şi din mărire
poate
nu i-am răspuns
că noi
avem atâta aur şi-atâta fericire
încât călcăm pe legi şi spânzurăm destine
de câte ori cuvântul l-am prins în cuie orb
şi-apoi cu nepăsare am tras la mal firescul
clădind pe slăbiciunea acelora ce rabdă
castele unde
sigur
păstrăm la loc de cinste
minciuna şi delirul acestei lumi bolnave
de câte ori securea n-am ridicat
dar uite
din verdele pădurii se-nalţă un blestem
şi cercul se închide
asemeni unui gând
ce ne învinge somnul
de câte ori Isus
n-o fi bătut la geam
în hainele sărace
voind să intre-n casă
nu pentru pâine sau
un loc de liniştire a trupului muncit
ci pentru o lucrare
atât de minunată
a inimilor care
din piatră par făcute
şi-acum
la geam
Isus
mai bate şi e frig
dar noi îndestulaţi
cu zâmbetul pe buze
ne numărăm avutul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De câte ori Isus o fi bătut în geam

şi din mărire
poate
nu i-am răspuns
că noi
avem atâta aur şi-atâta fericire
încât călcăm pe legi şi spânzurăm destine
de câte ori cuvântul l-am prins în cuie orb
şi-apoi cu nepăsare am tras la mal firescul
clădind pe slăbiciunea acelora ce rabdă
castele unde
sigur
păstrăm la loc de cinste
minciuna şi delirul acestei lumi bolnave
de câte ori securea n-am ridicat
dar uite
din verdele pădurii se-nalţă un blestem
şi cercul se închide
asemeni unui gând
ce ne învinge somnul
de câte ori Isus
n-o fi bătut la geam
în hainele sărace
voind să intre-n casă
nu pentru pâine sau
un loc de liniştire a trupului muncit
ci pentru o lucrare
atât de minunată
a inimilor care
din piatră par făcute
şi-acum
la geam
Isus
mai bate şi e frig
dar noi îndestulaţi
cu zâmbetul pe buze
ne numărăm avutul

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!