Periplul unui destin

Gânduri multe au cochetat cu pălăria timpului,
dar cu câteva dintre ele, defel, nu s-a asortat
şi totuşi, unul rebel s-a gătit cu jobenul răbdării,
întotdeauna, am simţit că destinul l-a escortat.

Paşii mi s-au încurcat prin deceniile fulgerate,
iar o putere ancestrală, necontenit, i-a protejat,
sufletul mi-a fost învăluit de un ecou-exortaţie,
un îndemn, ce-n clipe de răstrişte m-a-ncurajat.

Într-un târziu, paşii au ajuns pe drumul hărăzit,
steaua călăuză m-a pătruns cu lumina-i divină,
un cânt de harpă a dezmierdat sufletul neostoit
şi lumina a hrănit poemele-flori pe-a vieţii colină.

Am crezut, totdeauna, că drumul se va schimba,
periplul unui destin şi-a găsit odihna prin cuvânt;
lăuta din suflet, fereastră spre lume... chiar altar,
iar un pareu din poeme-mi va fi ultimul veşmânt.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Magia copilăriei

Gândurile mă poartă prin copilărie,
va rămâne cel mai regretat paradis
şi chiar de timpul aleargă-n veselie,
încerc să-l străbat, măcar, prin scris.

Mulţi ani s-au destrămat, în neştire,
făr' să ştiu când, timpul a îmbătrânit,
într-o zi am găsit în oglindă o privire,
era fetiţa cu ochii zglobii şi-a zâmbit.

Am simţit nostalgia curgând în vene,
emoţia a strâns, chiar inima-n chingi,
dar dincolo de trăirea ce pleacă-vine,
amintirile-s un copac cu multe crengi.

,, Copilăria-i singurul paradis pierdut''
pe care-l străbatem, primind energie,
dar fiind încorsetaţi de-al vieţii tumult,
mai rătăcim şi pierdem singura magie.

poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii timpului

Paşii timpului puşi în clepsidră
aduc lumina dintr-un vechi neştiut
şi ţin o bucurie ce-ai pus-o în lume
ca să pară totul un sfânt început.

Cocorii pun farmecul în vorbire
şi au proverbe culese de-un alizeu,
spun că vârsta nu moare niciodată
dar e greu să laşi în urmă un muzeu.

Paşii timpului ne spun când văd frunza
rătăcită sub privirea stelelor
că iubirile nu le păstreză nimeni
când anii opresc paşii candorilor.

Credeam lumea un stol de rândunele
învăluit de amintiri neuitate
iar când pleci laşi statui fără testamente
şi paşii adorm spre eternitate.

poezie de Constantin Rusu (18 septembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul de centru

Se-ascunde lumina-n vârtejuri de vânt
Să fie un far peste timpul trecut,
Adună o clipă tăcerea-n cuvânt
Când drumul o duce de unde-a-nceput,

Sălbatec o muşcă precum un şacal
Chiar frigul rămas la hotarul ascuns,
Rănită se-ntoarce cu ultimul val
Să fie scăpare din negrul pătruns,

Din drumul furtunii se-nalţă spre cer
Secunda rămasă să fie zăvor
Şi cercul se-nchide prin stele ce pier
Iar punctul de centru pătrunde în dor,

Lumina ne spală mereu de păcat
La capăt de lume să-i fim ziditori,
Iar drumul se-ntoarce de unde-a plecat
Şi cercul se-nchide din noapte în zori,

Se-ntoarce lumina-n vârtejuri de vânt
Să fie cărare prin ploaie şi ploi,
În punctul de centru devine cuvânt
Ce duce păcatul pe umerii goi.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

trec umbre tăcute şi mute
pe frunte gânduri opace
razele s-au ascuns într-un ţipăt
mi's ochii acoperiţi de ape
cuvântul se frânge şi plânge
sfărâmat între gânduri zălude
ce neagră e noaptea în care pleacă de la noi cocorii
pe pleoape se scurg amintiri
închisesem în palme nisipul
ecoul a ţipat, m-am trezit
nisipul se scurgea haotic din sparta clepsidră
la capăt aşteaptă tăcerea
din lut milenar fac o candelă
să-mi lumineze paşii către adieri eterne
printre frunzele uscate ale vieţii
atunci am găsit drumul spre necuprins

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua mea

Cu nostalgie pribegesc prin viaţa mea
Şi comori în ani adun în ea,
O salbă de argint sunt zilele trăite
Şi de diamant sunt clipele fericite.

Urc şi urc cu paşi mici şi uşori,
Pe o scară -naltă de mătase,
Câteodată am mai şi căzut,
Firele strâns mpletite m-au salvat,
Că prin al meu destin aşa mi-a fost dat.

Mă înalţ anevoios şi paşii -s număraţi,
Mult a fost, puţin a mai rămas,
La liman curând eu voi ajunge,
Al meu val în mare se va stinge
Şi în alt ţinut eu voi ajunge.

În urmă mai privesc din când în când,
Să cobor desigur nu mai pot
Şi aşa eu urc, tot urc, până la cer
Şi de acolo de sus aş vrea,
Să găsesc şi să ating steluţa mea.

Acum, la senectute, mă întreb firesc,
Voi reuşi eu oare vreodată să strălucesc
Şi lumină să aduc pe acest pământ
Prin a mea viaţă şi al meu cuvânt
Aşa cum sufletul îmi spune
Că nu sunt chiar oricine -n astă lume?

Sper şi tot sper că în al nouălea ceas,
Din timpul ce mi-a mai rămas,
Luminiţa ce la naştere mi-a fost dăruită,
Să se aprindă şi să strălucească
Aşa cum a vrut Pronia cerească,
Şi cu lauri fruntea să- mi împodobească.

poezie de Georgeta Ganea (6 noiembrie 2022)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din tot ce am...

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
simt clipele prin amintiri cum zboară
din câte-au fost, din câte-au mai rămas
duc mai departe-a timpului povară.
Şi nu mă plâng, şi nu regret nimic,
las timpului destinul să mi-l treacă –
din ieri, din azi, din mâine mă ridic
chiar dacă-ar fi să sap şi-n piatră seacă.

Ani grei s-au adunat în urma mea
tăcerile, mai lungi ca niciodată,
din gânduri îmi alungă piaza rea
şi calea dreaptă-n suflet mi-o arată.
Iar de mă-ntorc cu gândul în trecut,
cărările îmi par tot mai schimbate,
din tot ce am, din câte am avut,
în inimă-mi rămân doar nestemate.

Ridic cu ele-n cuget un altar,
pentru tăceri loc sfânt de întrupare
din vorbele arzânde ca un jar,
de strajă stând pe dune mişcătoare.
Chiar dacă toamna vieţii a sosit,
nu mă opresc din drum, merg înainte,
pornind tăcut din locul hărăzit,
mă-ndrept tot mai smerit spre cele sfinte.

poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe drumul vieţii

Desculţ şi fără de păcat,
Pe drumul vieţii-nsingurat,
Aleargă sufletul şi plânge...
Din el cad picuri albi de sânge...

Din el curg râuri de lumină...
Dar viaţa nu-i o zi senină!
Se pierde în mătăsuri fine,
Spre lumi visate şi virgine.

Pe valul cast, transcendentale
Poteci urcând, spre neuitare,
Suntem spirala ruptă-n mii
De suflete, spre-a ne hrăni...

Suntem vulcan ce clocoteşte
Şi ca un val în noapte creşte...
Maree măturând destinul,
Plaja de roze şi seninul...
...........................................

În inimile-nsângerate,
Acum, de creştineasca noapte,
Sunt drumul mântuirii mele...
Altar de vise, cânt de stele...

Şi-n pastorala uniune,
Când trup şi suflet ne unim,
Sunt plânsul de îngropăciune
Şi crucea lui Hristos. AMIN!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina a fost purtată de îngeri

Lumina m-a vizitat azi noapte
Mi-a relatat despre creaţie divină
Am răsuflat prin stele căzătoare
Lumina din lumina s-a risipit spre nori
Odată ce viaţa a fost dată.
Lumina a fost purtată de îngeri.
Nu încerca să-mi mulţumeşti!
Eu am ales libertatea deplină
Nu am făcut nimic forţat,
Ci din iubire pură, sinceră,
Şi adierea vântului îmi e vindecarea
Unui suflet ales de Divin.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între alb şi negru

Albă mi-a fost chemarea,
deschiderea mea spre viaţă,
alb mi-a fost şi destinul
trăindu-l sfios dar pur
printre oameni şi clipe,
dorind mereu
să las în urma mea
tot ce am mai bun.
Albă îmi era şi trăirea,
suflet deschis spre iubire
trasformat în negru cărbune
după ce dezamăgirile vieţii
l-au ars din temelii,
căutăndu-i rămăşiţele apoi
prin cenuşa şi scrum....
Apoi o lupta acerbă
între alb şi negru mereu,
puritate şi vise curate
zdruncinate de negrul din viaţă
lăsând în urmă un alb obosit
sângerând pe drumul vieţii
care este atât de greu.

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cânt Isus atâtea lacrimi

Doamne-ţi cânt a Ta privire
Şi umblarea pe pământ
Cânt Isus a Ta iubire
Şi-ţi mai cânt al Tău Cuvânt

Îţi cânt Doamne îndurarea
Mila Ta pentru oricine
O Isus îţi cânt salvarea
Ce-ai adus-o pentru mine

Glasul Tău Isus îl cânt
Paşii care i-ai făcut
Pentru noi Doamne încât
Din nou Isus ne-ai născut

Prin Cuvânt şi prin credinţă
Ne-ai salvat Doamne făptura
Pe palme de biruinţă
Ne-ai dat viaţa şi Scriptura

Umbra Ta Isus o cânt
Ce-a rămas în Nazaret
Şi Doamne al Tău Cuvânt
De Mesia şi Profet

Degetele Tale eu le cânt
Cu care ai vindecat
Pe atâţia pe pământ
Şi salvarea Ta le-ai dat

Îţi cânt Doamne-nvăţătura
Ce ne-ai dat-o scump Isus
Să-ţi dăm viaţa şi făptura
S-ajungem în ceruri sus

Îţi cânt Isus suferinţa
Ce-ai răbdat-o pentru noi
Ca să ne salvezi fiinţa
Să nu fim de Tine goi

Drumul Tău înspre Emaus
Cu ai Tăi ce l-ai făcut
Îl cânt Doamne în repaus
Domn al vieţii nevăzut

Şi mai cânt a Ta iubire
Ochii Tăi aprinşi de foc
Îţi cânt marea mântuire
C-ai murit în al meu loc

Ruga Ta din Ghetsimani
O Isus acum o cânt
Când Doamne atâţi duşmani
Te-au legat pe acest pământ

Cânt Isuse atâtea lacrimi
Pentru noi ce le-ai vărsat
Din mulţimile de patimi
S-avem sufletul curat

Ai Tăi picuri mari de sânge
Pentru noi ce s-au vărsat
Şi Fiinţa-ţi ce se frânge
O Isuse minunat

Eu le cânt şi înţeleg
Scump Isuse suferinţa
Căci sub ele eu alerg
Să-mi măreşti acum credinţa

Ale Tale vorbe eu le cânt
Spuse Doamne sus pe cruce
Chiar şi ultimul cuvânt
Iertare ce ne aduce

Cânt Viaţa Ta întreagă
Ce-ai trăit-o pentru noi
Oamenii să înţeleagă
Că îi vrei de ură goi

Slavă cinste şi onoare
Îţi aduc acum Isus
Pentru marea Ta salvare
Şi viaţa ce-ai adus
27-11-2021 M.

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Refugii interzise

Încotro azi omenire
Încotro dar te îndrepţi
Căutând spre fericire
Chiar cu paşii tăi răzleţi

Încotro dar te avânţi
În refugii interzise
Nu mai vrei oamenii sfinţi
Şi te scalzi doar în eclipse

Unde duce drumul tău
Drumul ce l-ai apucat
Părăsind pe Dumnezeu
Şi izvorul Lui curat

Dumnezeu a rânduit
Pentru om căsătoria
Un trai scump neprihănit
Să-nflorească omenia

În cinste şi-n curăţie
Oamenii ca să trăiască
Urmărind lumina vie
Până-n patria cerească

Omul să fie curat
Şi-năuntru şi-nafară
Un exemplu de urmat
Pururi cinstea să nu-i piară

Însă omul hazardat
A călcat legea vieţii
Şi-a ales ce e păcat
Chiar din zorii tinereţii

Omul nu vrea curăţia
Să fie un porumbel
Ci alege nebunia
Călcând al vieţii ţel

Un băiat de aici cu-o fată
A lor viaţă şi-o unesc
Să trăiască fără pată
Fiinţele îşi alipesc

Şi trăind în căsnicie
Ei copiii să şi-i crească
Viaţa lor în curăţie
Şi mai mult să înflorească

Nu păcatele murdare
Legea Sfântă a vieţii
Să ne fie aici cărare
Chiar din zorii tinereţii

Vrem ca toţi în curăţie
Viaţa noastră s-o trăim
Ea tezaur să ne fie
Prin Hristros curaţi să fim

Numai El este lumina
Sfinţenia pe pământ
Ce ne ajută-ntodeauna
Să trăim al Lui Cuvânt

Şi să fim lumini şi noi
Luminând viaţa-n jur
De lume să fim toţi goi
Veşnic cu sufletul pur
21-11-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşii se aud

de la patru dimineaţa
vin sau pleacă, vin
adăugit cu apă
în şuvoaie gâlgâie pe ţeavă
paşii se aud de genunchii
cu infiltraţii articulare
vin paşii din baie unde au dat
drumul şuvoaielor pe ţeavă

paşii merg de la est spre vest
şi de la sud spre baie

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul infinitului alb

Încrederea ta
m-a făcut să văd depărtarea
în albul ce ninge.
Ninge de patruzeci de zile
şi patruzeci de nopţi.
Te-am simţit pătrnzând
în sufletul meu
sfioasă stai
la începutul drumului tău,
drumul meu a ajuns la final,
finalul ultimului act
fără de întoarcere
deja zăresc casa Tatălui meu
acolo am să te aştept
într-un târziu
şi de-o potrivă vom fi.
În braţe albe
am să te port
spre albul infinit...
Noapte bună, iubire.

poezie de Sorin George Vidoe din Hohotul Alb
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Firave sentimente

O! Cât mă apasă,
cuvintele rostogolite-n urma ta
strivind firave sentimente
în vâlvătoarea nopţii
cu ochi trişti privesc în zare,
luna îmi pare acum umbrită
de lumina unui felinar
e târziu,
crâmpei de gânduri
se aşează-n suflet
aroma toamnei mă cuprinde,
viaţa este un mister
de necuprins
se aşterne zi de zi
cu acelaşi parfum
mi-a arătat drumul frumos al iubirii
prea târziu...
peste clipe nedesluşite
o lacrimă uitată se aşează,
când visele se frâng
se topesc iluzii,
dar renasc primăveri...

poezie de Maria Ciobotariu (2017)
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul de timpul vieţii

DORUL DE TIMPUL VIEŢII
(sonet timpului)

Prin timpul vieţii străbat cu soarta mea
Învăluită în ceaţă şi geruri,
Ce îmi înalţă sufletul spre ceruri,
Lângă străbuni o veşnicie să stea.

Voi duce dorul vieţii în eteruri,
Că-n colţ de suflet dăinuie iubirea
Şi făclie luminând amintirea
Din rodnice şi glorioase vremuri.

Pe podul către veşnicie trece
Convoiul sentimentelor duioase,
Ce-n Universul tainic mă petrece.

Din dor de viaţă cresc ramuri stufoase,
De laur, menite să îmi vindece
Spirit zburător spre zări luminoase.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Sonete dedicate (2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul vieţii

Intr-o inimă bogată
Un bagaj de viaţă strâns
Cu o lacrimă sărată
Am sters greul ce l-a dus

Este timpul libertăţii
Am luat tot ce-a rămas
Plec spre pajiştea dreptăţii
Nu am timp să fac popoas

Am încredere -n iubire
Când călătoresc spre ea
Simt cum zbor prin nemurire
Drumul vieţii călăuză -i inima

Este singurul final
Când perechea mi-am găsit
O lumină se zăreşte în fundal
Eşti aşa cum te-am gândit

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă...

dacă tu n-ai mai fi, eu nu aş fi
decât o adieră tristă în vânt
dimineţile vor fi tăcute şi pustii
nu mă întreba femeie azi nimic
voi rătăci în gol pe ţărmul tragic al unui suflet
ce a văzut odată, doar odată
o ielă dezbrăcată în poiană
poiana dorului, tărâmul norilor
jucai, dansai în jocul firii
eu te priveam, visam, trăiam
pierdut sunt acum
nu am cale, nu am drum
tu ai plecat, ai trecut
azi nu mai strâng la piept privirea
în mine a rămas durerea
risipită în petale de gânduri
pe aici, pe undeva, prin triste rânduri
călcând prin tristeţi, sufletul meu arde
mă apasă
tu azi eşti tu
eu nu sunt eu
dacă tu n-ai mai fi
aş fi o frunză moartă într-o glastră spartă
te-aş căuta în paşii dorului târziu
prin crângul blestemat al sorţii
am astupat ochii cu un munte
să nu plângă
am strâns în braţe marea
să nu curgă
căutam să ajung la tine
tu ai plecat
să aprinzi pe boltă stele
ce rece e noaptea şi crud e destinul
eu mor la ţărmul mării
mi-e atâta dor de tine
eu, barcă sfărâmată
legănată spre cer, de tragice valuri
soarele a apus obosit pe pământ
în mine acum niciun cânt
tu eşti steaua iubirii, a visării, a trăirii
te voi aştepta pe ţărm în fiecare noapte
să-ţi simt atingerea divină pe strunele durerii
cuvântul e lacrimă, e blestem
dacă tu ai pleca, aş fi nălucă în cer
învăluit în ceaţă
privesc valurile ce ţipă
cascade de gânduri
cad, se izbesc de mine
în ultima suflare a timpului rămas
strig, plâng
în obsesia unui vis ucis
plec la o întâlnire
ce nu va avea loc
în faţă o usă
ce nu există
e doar o părere
atunci de ce mă aştepţi dincolo...
răscolit de gânduri
te caut caut femeie în noapte
noaptea tăcerilor în lacrima durerilor
dacă tu ai pleca
zările vor fi moarte şi pustii
iar cerul se va stinge în mare
dar marea va mai fi vreodată mare
tu unde eşti, eu cine azi mai sunt
în ziua în care vei legăna luceferi
mă voi aşeza în palma ta
să simt atingerea luminii
visând la caii mei sălbatici
aici, în cer, nu pe pământ

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Dacă aş încerca să desenez vara... iubindu-te,
iubindu-te lin,
m-aş aşeza covor de flori albe şi vii,
flori de lumină, flori de foc...
în calea-ţi...
Aş culege clipe însorite din înălţimea cerului,
clipe compuse din tăceri, metafore, lacrimi de dor, cuvinte şi gânduri mocnite, calde...
împletindu-ţi şirag de suflet şi de lumină...
de nemine pentru tinele tău
crescut ca o rădăcină albă în mine...
în tine, în noi...
Paşii tăi vărateci prin sufletul meu sunt fluturii care dansează ameţitor...
înfăşurându-mi fiinţa în aripile curcubeice...
răspândind încântare şi tumult... descântec şi har...
Dacă aş desena vara iubindu-te...
te-aş zidi în sufletul meu...
pictându-ţi mirarea si suspinul dintre două clipe,
cu o atingere vie de mine peste tine...
colorând rostul tău, timpul tău, sufletul tău
în nuanţele calde ale unei povesti de iubire...
poveste neîntâmplatoare...
în care mi-as înveşmânta sufletul...
Înveşmântându-ne...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul prin iarna eternităţii

Suferinţa mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.

Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n şoapte,
la sfinţi ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.

Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în speraţe ruinate,
de-a fi binecuvântate.

Iarna vieţii greu mă ninge
şi lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.

Din foc recuperez scântei
şi-n razele ochilor mei
le pun cu viaţa stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.

Dar vânt rece îmi îngheaţă
viaţa-n ultima speranţă,
spulberând cenuşa sorţii
prin eternitatea morţii.

Suflet pe cărări albite
se-nalţă la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veşniciei scară.

Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniştit,
să-l scot în alt destin menit.

Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraş multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.

Cu lacrimi de gând le stropesc
şi-n suflet le adăpostesc,
prin a veşniciei ceaţă
să-mi amintească de viaţă.

Din speranţe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeţii Cetăţii,
la Poarta Divinităţii.

Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viaţă şi destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.

2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina Timpului (sonet)

TAINA TIMPULUI
(sonet temporal)

M-am străduit să ţin ritm accelerat
Cu timpul fugar, către neuitare,
Din vremea când lustruiam bănci şcolare
Cu antebraţe de elev premiat.

Zadarnică îmi este încercare,
Chiar dacă sunt campion la alergat
Şi multe competiţii am câştigat
În lupta cu viaţa prin destin ciudat.

El n-are somn, nici vreme de mâncare,
Cât străbate Pământul în lung şi-n lat,
Pentru recolte-n toamne roditoare.

În taină, spre infinit a fost setat,
De zeitate a tot creatoare,
Să fie ca un rebel însingurat.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu (13 martie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!