Periplul unui destin
Gânduri multe au cochetat cu pălăria timpului,
dar cu câteva dintre ele, defel, nu s-a asortat
și totuși, unul rebel s-a gătit cu jobenul răbdării,
întotdeauna, am simțit că destinul l-a escortat.
Pașii mi s-au încurcat prin deceniile fulgerate,
iar o putere ancestrală, necontenit, i-a protejat,
sufletul mi-a fost învăluit de un ecou-exortație,
un îndemn, ce-n clipe de răstriște m-a-ncurajat.
Într-un târziu, pașii au ajuns pe drumul hărăzit,
steaua călăuză m-a pătruns cu lumina-i divină,
un cânt de harpă a dezmierdat sufletul neostoit
și lumina a hrănit poemele-flori pe-a vieții colină.
Am crezut, totdeauna, că drumul se va schimba,
periplul unui destin și-a găsit odihna prin cuvânt;
lăuta din suflet, fereastră spre lume... chiar altar,
iar un pareu din poeme-mi va fi ultimul veșmânt.
poezie de Maria-Ileana Tănase
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Maria-Ileana Tănase. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.