Când se întâlneau trăirile intense, lumea îşi stingea aglomeraţia fadă. Brusc, fără introduceri ample, fără final echivoc. Doar cuprinsul ne frământa trupul gol, şi sufletul plin de iubire până la suspin. Ajungeam la extaz doar regăsindu-mi rostul firesc în profunzimea ta nesfârşită. Şi apoi mă căutam din nou fără oprire...

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e şubredă, frumoasă şi efemeră. Alunecă în neant, printre degetele clipelor ca un fir subţire de nisip. Ne coboară în adâncuri de neputinţă, lăsându-ne goi printre suflete fragede, agonizând pe o muchie de vis pribeag. O dorim cu disperare, în lupta despărţirii veşnice de lutul trupului şi in rest... nu avem vreme de trăit demn şi plin de blândeţe. Timpul dragostei curge necontenit în cotidian, fără precizie, aruncându-ne brusc în poveşti cu final echivoc.

Andreea Palasescu (11 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte, căutam să mă cauţi necontenit. Să-ţi prind în firul alb, raze şi striviri de lună ascunsă. O să picure din ea lumină, hrănindu-ţi nevoia vie de strălucire şi apoi întânericul ne va îmbrăca goliciunile. Rând pe rând, cu tandreţe, lăsându-ne pradă lumii întinse peste amintiri şi prezent nenăscut. Poate ne vom asculta ore-n şir, delectându-ne sub mantia norilor. Chemările vor inunda văzduhul frenetic, fără timp de regrete. Şi atunci îmi va fi iar bine cu noi. Împreună fără resturi de vis netrăit. Doar cu rostul acela comun, iubindu-ne în tihnă rătăcirile.

Andreea Palasescu (23 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfrângea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu (8 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al tăcerilor curgea în ecouri simple de întuneric. Ne înţelegeam tacit, fără impedimente impuse, într-un acord subtil al gândurilor. Glasul estompat al orgoliilor oarbe se răsfârgea brutal într-o şoaptă tulburând fărâme de linişte şi firesc. Ne spuneam totul şi aglomeraţia trăirilor copleşitoare ne îmbrăţişa. Erau de prisos explicaţiile fade, visele stinse şi nopţile respirate intens printre suspin şi extaz. Îmi era inutil graiul plin de aglomeraţie şi cuvinte mici, stinghere prin insuficienţa lor. Pentru că noi ne trăiam cerul nedespărţit. Cu ploile lui de Mai, într-o palmă de fericire, înghesuiţi într-un singur suflet. Ne săruta viaţa pe creştet, sub umbra delicată a razelor calde de apus.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am presărat dor necuprins într-un buchet mic de rătăciri. Te-am aşteptat şi azi să pot privi iar lumea prin ochii tai. Eram doar pulbere de nori pe întinderea infinită a vieţii. Şi oamenii treceau în grabă, fără să înţeleagă rostul umilei noastre existenţe. Unii smulgeau din rădăcină speranţele şi umbreau cu tăcerile lor adânci, nemurirea. Erau buni şi răi din pricina suferinţelor şi poate a lipsei de împlinire care le brăzdase cumva sufletul. Voiam sa le fie linişte. Şi să-i iubească cineva, pe fiecare dupa rostul său atât cât te iubesc eu...

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te invit să ne bem emoţiile, pe înserat inspirându-le setea şi beţia oarbă. Fără principii clare, sorbind în tăcere întunericul vom gusta clipele goale, aromate cu ispită şi fior. Atingerea aceasta fierbinte, tăinuită la margine de nebunie îţi va brăzda trupul umed, ars de poftă şi geamăt. Are şi timpul fantezia lui. Ne apropie subtil, înlănţuind fără grabă sufletele flămânde. După căutare neîntreruptă se domină reciproc pe rând hrănindu-şi liniştea cu iubire. Se iartă, uitând de sine fără pretenţii şi contradicţie. Se cheamă neîntrerupt până vibrează sub aceiaşi emoţie firavă şi intensă. Asta nu-i mai mult decât egoism. Nu-i mai mult decât strigătul acelei tăceri împărţite cu dărnicie la final de vis. Ştiut doar de noi. Neîmpărţit cu străinii care în limita impusă de gând ne ştiu ca doi hoinari fără poveste. I-am păcălit...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi acum îmi miros încheieturile a fericire. O inspir cu putere, controlat în linistea gândurilor aglomerate. S-a impregnat în suflet printre suspin şi extaz lent, agonisit anevoie, dincolo de amintiri şi cuvinte fără noimă. Sunt ai mei oamenii frumoşi.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără oprire...!

Când sufletul îţi plânge, bag de seamă,
Că nimeni şi nimic nu-ţi este bun...
Trăieşti anxietate şi în teamă
Şi pe alocuri te crezi chiar şi nebun...!

Când zâmbetul nu se mai naşte pe-a ta faţă...
În inimă ai cioburi şi eşti frânt!
Iar viaţa ta, subţire ca o aţă,
Simţi că este ca o frunză-n vânt...

Şi în final, totul e despre iubire...
Nu te numeşti om de nu iubeşti!
Rămâi praf, nisip şi amintire
De nu ai depăşit ceea ce eşti!

Şi sunt îndrăgostită şi mă doare...
Când dragostea ce-o am nu îmi răspunde,
Când eu o strig, dar a mea chemare
În a sa inimă nu îi pătrunde...

Aş vrea să fiu iubită cât iubesc...!
Aşa eu definesc o fericire,
Pe care tot visez s-o întâlnesc...
Şi doar aşa e viaţă cu împlinire!...

Şi sunt evoluată întru toate...!
Şi mult crescută în toleranţă şi iubire,
Aş vrea să vezi şi tu asta, poate...
Şi-atunci mă vei iubi fără oprire...!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul până la decizii. Prea multe probabilităţi vândute fără scrupule, bătăilor de inimă resuscitate cu iubire. Sentiment care izvoreşte tot din adâncuri de sine, izbindu-se de aparenţe şi echivoc. Era necesar să mă învăţ pe de rost, cu asumare, într-o călătorie a mărturisirii acelor tăceri care ne aruncă adesea tocmai în mirajul cuvintelor.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog

Ieri chipul tău îl adoram, ca pe un înger preacurat
Şi printre vise-ţi căutam sărutul crud, nevinovat
Când sufletul mi-era ucis încet, încet de nepăsare
Tu te pierdeai iar în abis, lăsând în urmă a mea chemare.
Tot ieri îmbrăţişam tristeţea, şi-apoi plângeam în noaptea grea,
Când mă-ncălzeam doar cu tandreţea ascunsă în privirea ta.
Dar tu erai mult prea departe, în lumea ta absurdă, falsă
Doar vorbe reci dar şi deşarte ce-n suflet urme-adânci îmi lasă.

Dar astăzi plec. Şi n-am să-ntorc privirea înapoi,
Căci nu mai vreau tăcerea şi frigul dintre noi.
Azi plec din calea ta cu-n zâmbet cald şi viu
Imi văd de viaţa mea cu sufletul pustiu.
Tot azi mă faci uitată, când toate-s fără rost
Dar ştim că niciodată nu va mai fi ce-a fost...

poezie de Andreea Palasescu (23 iulie 2014)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis că te voi iubi. Răbdător, blând şi firesc, într-o frântură senină de hazard, cuprinsă în priviri fragede. Mereu nobil, fără clipe rătăcite în amurgul regretelor, fără tăceri umbrite de înţeles şi singurătate. O să ne dezbrace marea învolburată a tainelor şi vidul rece, cu şoapte rostite tardiv, îţi va îmbrăca trupul gol şi dulce într-o lungă îmbrăţişare.

Andreea Palasescu (7 mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al roţilor negre se pierdea în aglomeraţia de paşi şi urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârşită a cerului albastru. Soarele aţipise într-o geană de amurg şi aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în braţe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul şi zâmbetul ei, mereu tânăr şi viu m-a îmbujorat. Şi-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram sigură ca doar tu mi-ai fi înţeles tăcerea. Zgomotul murdărea şi oricum ce căutam să exprim era dincolo de marginea acelor gânduri vulnerabile, ca un abis surd, fascinant, exploziv. Să stau aşa pe vârfurile prea multor dorinţe îmbătându-mă cu şoaptele tale. Doar să laşi pericolul să mă pătrundă, adânc, întrerupt de braţe, fiori şi geamăt. Te iau cu mine. În suflet şi-n trupuri goale de trecut, flămânde, lacome. Să nu ştie nimeni din lumea asta hâdă, scindată definitiv, fără culori, vise şi visuri

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Sărută-mi umbra de pustiu celest şi noaptea ce-n apusuri se-nfiripă
Atinge-mi timpul de amar firesc şi visele cuminţi trăite-n pripă
Cuprinde-mi paşii mici rămaşi în zare şi gândul mi-l îmbracă-n primăveri
Dă amintirilor tribut uitare, firav şi taină peste mutele plăceri.
Sărută-mi gândul primenit de tine, la răsărit de clipă şi trecut
Aprinde-mi dorul în lumină vie şi oază de sublim necunoscut
Îmbracă-mi goliciunea caldă, cu fir de soare plin de strălucire
Veşmânt de vânt să ne adie, cu poftă de senin şi fericire.
Sărută-mi iarna alungată-n cremeni şi-n jar nestins de izbucniri
Să fim pentru o clipă gemeni, plini de păcate, bine şi simţiri
Opreşte-mi dulcele suspin, cu şoapta mării pe un ţărm uitat
Să ne găsească îmbrăţişati aprilie, cu trupul său de fum înmiresmat.
Sărută-mi dorul de a te avea şi teama nesfârşită de-a te pierde
Rămâi şi doar trăieşte-mă frumos, în Raiul nostru necuprins şi verde
Şi de vor ninge anii peste noi, cu-a lor povară şi robire
Tu rogu-te, sărută-mi viaţa cu iubire...

poezie de Andreea Palasescu (4 martie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La răscruce de vânt şi schimbare, s-a oprit să-şi odihnească inima mică. Mirosea a salcâm... mugurii de alb şi primăvară răsăreau din geana soarelui pe întinderea oglindită in flori de văzduh. Era furtună în priviri şi lumea se pierdea în atâtea frici şi adânc de întuneric. Ce era omul fără pace şi mângâieri, fără iubire şi angajament în regăsire de sine? Ce era omul fără recunoaşterea nimicului şi dorul de împlinire a menirii sale, în Mâna plină de Har a Lui Dumnezeu?

Andreea Palasescu (20 aprilie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemeţii

nu a mai nins de demult
în copilăria mea
mi s-a uscat sufletul
de-atâta aşteptare
şi buzele îmi sunt crăpate
gura amară
doar mama mai răzbate
din uitare
cu strachina aburindă plină cu lapte
şi cu felia groasă de pâine
în mâna cealaltă
apoi îmi mai aduc aminte
de plânsul mut
la căpătâiul ei
dar şi de îngerul rătăcit
în aşternuturile noastre

a venit şi timpul ca să mă smulg
din ideea de frunză din starea de plantă
în mormânt somnul meu alb nemeţii
unde visul şi rostul roţii
este acelaşi
în fiecare clipă a eternităţii
unde luna şi-a eliberat lupii pe tărâmul
celor o mie de vânturi
şi unde şeful trenului anunţă sec
capătul drumului

trupul tău devorat de o mie de vulturi
când tu mai întâi îţi desfăceai pulpele
apoi îţi deschideai încet încet sufletul

tu îmi spuneai că nu doar întunericul
este veşnic
mult mai rea şi nesfârşită este uitarea
carnea bătrână fără amintiri

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ne fură primăvarile cu miros de răsărit albastru şi stăm amândoi, într-o lacomă tăcere ascultându-ne cu atenţie gândurile. Un fior plantase cumva sămânţa acestei vieţi trecătoare la ţărm senin de inimă blândă. Simţeam pe tălpile goale amarul vremii şi cerul plin de frumos şi îndestulare. Puteam să alergăm în voie, fără temeri şi aşteptări zadarnice din poartă în poartă de suflet firav. Doar până ce vom fi săturaţi cu iubire şi bunătate, până ce se vor îngropa în veşnicie dezamăgirile, uitarea şi vanitatea oarbă. O să mă vindec. Rând pe rând, suspin şi freamăt şi-apoi promit vom sta la umbră de furie şi păcat sub un cireş înflorit. N-o să fie nici vânt, nici melancolie şi dacă printre respiraţii de şoaptă vom cădea la învoială cu timpul, nici urmă de regret. Cine ştie?

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi şi toamna

Fără mine, fără tine,
Fără zborul de albine,
Fără flori de liliac,
Fără, zâne în iatac,
Fără dorul călător,
Fără urmă de umor,
Trece vremea anodină
Doar cu galben şi rugină.

Un noiembrie grăbit
Zarea lumii a-mpânzit
Plin de ploi şi de vecernii
În pădurea cu vedenii,
Toată neagră in apus
Cu argintul zilei dus...
Doar argintul tău la tâmplă
Mi-e remediu şi zi sfântă!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu-i mai frumos decât demnitatea. Mi-am zis în sine, fără să fac haz de aspecte evidente, care trădau permanent contrariul. Nu ştiu ce căutam acolo, în bătaia schimbărilor, sub lupa amintirilor care hrăneau nemulţumirea pofticioasă, fără înfrânare şi egoism. Îmi plăcea rolul acesta de regulă neîncălcată, întruchiparea riguroasă a unui suflet cu ochelari de cal. De ce trebuia să fii tu excepţia?

Andreea Palasescu (16 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ştiut din aceea clipă, fără umbră de îndoială că nu mai era loc decât pentru mine. Egoism firesc, neînţeles, integrat definitiv într-o fărâmă de suflet ostenit, amalgam de emoţii intense, strivite de greutatea prea multor compromisuri. Un drum lung, anevoios, de străbătut cu tălpile goale şi-un crâmpei de răsărit în buzunarele rupte. Eram hotărâtă să-mi dau şansele irosite sistematic, cu răbdarea stranie atribuită, nu bunătăţii ci inepţiei. Consum inutil.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!