Am presărat dor necuprins într-un buchet mic de rătăciri. Te-am așteptat și azi să pot privi iar lumea prin ochii tai. Eram doar pulbere de nori pe întindere...
Am presărat dor necuprins într-un buchet mic de rătăciri. Te-am așteptat și azi să pot privi iar lumea prin ochii tai. Eram doar pulbere de nori pe întinderea infinită a vieții. Și oamenii treceau în grabă, fără să înțeleagă rostul umilei noastre existențe. Unii smulgeau din rădăcină speranțele și umbreau cu tăcerile lor adânci, nemurirea. Erau buni și răi din pricina suferințelor și poate a lipsei de împlinire care le brăzdase cumva sufletul. Voiam sa le fie liniște. Și să-i iubească cineva, pe fiecare dupa rostul său atât cât te iubesc eu...
Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.