Nemeţii

nu a mai nins de demult
în copilăria mea
mi s-a uscat sufletul
de-atâta aşteptare
şi buzele îmi sunt crăpate
gura amară
doar mama mai răzbate
din uitare
cu strachina aburindă plină cu lapte
şi cu felia groasă de pâine
în mâna cealaltă
apoi îmi mai aduc aminte
de plânsul mut
la căpătâiul ei
dar şi de îngerul rătăcit
în aşternuturile noastre

a venit şi timpul ca să mă smulg
din ideea de frunză din starea de plantă
în mormânt somnul meu alb nemeţii
unde visul şi rostul roţii
este acelaşi
în fiecare clipă a eternităţii
unde luna şi-a eliberat lupii pe tărâmul
celor o mie de vânturi
şi unde şeful trenului anunţă sec
capătul drumului

trupul tău devorat de o mie de vulturi
când tu mai întâi îţi desfăceai pulpele
apoi îţi deschideai încet încet sufletul

tu îmi spuneai că nu doar întunericul
este veşnic
mult mai rea şi nesfârşită este uitarea
carnea bătrână fără amintiri

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Triumful neputinţei asupra garofiţelor de câmp

desprinderea aripi din umăr cu mişcări de graţie pline de ciudă
balet mecanic cu statuete din lut şi rotiţe aurii din ceasul de humă
o umbră bolnăvicioasă de aer mă prinde din urmă
şleampăt mecanicul lumii păşeşte în lună
e abia miezul nopţii lupi alburii încep să mă urle
nu-ţi fie frică copile zeii sunt cu tine
uluit ca un mânz rătăcit în iarbă băiatul abia născut
îşi molfăie sfârcul de ţâţă printre sughiţuri fericit
cu gura plină rotundă

cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră
cum se umple strada cu mine apoi lumea întreagă
şi mi se face ciudă şi urlu şi sparg pahare lovindu-le de zid
nu-i aşa, nimic nu este cum pare doar perdele de fum
şi noi în închisoare moţăind sprijiniţi de un vis
cerşetori de lumină pierduţi în labirint
lacrimile ne cad în căuşul palmei ca într-o fântână

de ce când am să mor gândul îmi va fi mai degrabă la un vers
nu la o femeie nici la nemurire nici la îngeri
iar frica de moarte se va scrie de sine într-un poem
păsări negre cu ciocuri de sticlă îmi vor fi cuvintele
şi ele tot timpul or să zboare neobosite din suflet în suflet
aproape pe tăcute

sufletul o clepsidră unde timpul se scurge încet încet
de sus mă pândesc vrăbii vulturi în cirezi
ascunde-te copile ascunde-te în livezi
în răsuflarea cea din urmă în inima mea
urla răvăşită îngenunchiată în prag
cu braţele frânte mama şi-mi bântuie întruna liniştea mea

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gnoză

poate îmi scrii şi mie un poem, îţi zic
ceva ca o sămânţă
pe care să o sădeşti în mine pios
şi din care să răsare ziua de joi
altfel riscăm să rămână din noi
doar cenuşă cenuşă şi puroi

mai degrabă îţi cânt la pian
îmi zici şi tu să baţi toba
ca pe o tinichea
până când i se umflă
o gâlmă haioasă cu ţâfnă în gât
apoi îţi aprinzi o ţigară
şi tragi cu nesaţ fum după fum

sufletul tău este o casă fără ferestre
în care cineva mă sileşte
să dorm
şi unde nu vine nimeni
să-mi bată în perete
aşa că îl întorc cu grijă
ori de câte ori oftezi
din ochi îţi ţâşnesc vrăbii
sticloase şi verzi

sufletul meu un maidan bântuit
unde pasc două capre şi o gâscă
ştiu sigur chiar că are elice
şi că în fiecare dimineaţă
se învârte atât cât să nu se usuce
şi să pice trist pe asfalt

de atâta năucire îngerul meu
a început să ticăie tic tac
apoi din el s-a înălţat
cu zgomot şi lumină şi praf
o mare uluială în ritm de jazz

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua copilăriei

Plouă încet, plouă din zori.
Dar ce frumos este să zbori...
Printre picături de ploaie,
Copilăria este mult mai vioaie.

Învaţă mult şi multe de la natură,
Viaţa-i frumoasă, trecătoare şi dură.
Fii fericit mereu acolo unde eşti,
Nu înceta niciodată să zâmbeşti!

Indiferent de vârsta pe care o ai,
Copilăria este drumul către Rai.
Nu înceta să speri şi să iubeşti.
Bucură-te de viaţă cât mai trăieşti!

Prin starea de spirit întinereşti,
Nu uita că doar fizic îmbătrâneşti!
Sufletul rămâne aprins ca o făclie.
La mulţi şi minunaţi ani, copilărie!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 iunie 2021)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu sufletul suflecat

Păşim cu sufletul suflecat în mâini,
Îl hrănim cu pâinea sărutului,
Îi punem sare pe rana amintirilor
Şi visăm capătul drumului
Legat de umbra picioarelor.

Unde este asfinţitul soarelui?
Unde este zborul stelelor printre stele?
Unde este transferul sufletului în linişte
Şi liniştea în porumbelul
Ciugulind pâinea sărutului?

Cu sufletul suflecat păşim în amintire!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Veşnic pierdut

Parcă veşnic pierdut prin ţinuturi străine,
Blestemat să tot sper la un veşnic peisaj:
Unde nori coloraţi îmi cântă despre tine,
Folosindu-ţi surâsul pe post de mixaj...

Unde soarele veşnic e alături de lună,
Unde stelele toate dansează-n jurul lor,
Unde natura toată nu te crede nebună
Pentru că te grăbeşti s-ajungi în viitor...

Unde bezna există doar în basmele lunii,
Unde sufletul lumii nu face pe nebunul,
Unde dragostea ta nu depinde de unii,
Unde dragostea ta depinde doar de Unul...

Unde eu sunt acelea ce îţi urmează paşii,
Când păşim împreună pe aceeaşi cărare!
Unde timpul, nebunu', nu îşi păstrează aşii
Pentru-al nostru final lipsit de apărare...

Unde lumea şi pacea se-nţeleg de minune,
Unde nimeni nu ştie să trăiască-n trecut,
Unde tu şi cu mine trăim totul pe bune,
Unde nici eu nu sunt veşnic pierdut...

poezie de Andrei Ş.L. Evelin din Începuturi (26 mai 2018)
Adăugat de Andrei Ş.L. Evelin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul ploii la începuturi

- fantome şi ştime -

când ferestrele încep să plângă
una câte una pe bulevard
când orele zilei s-au împuţinat
şi vine întunericul din gânduri
îmi place să îmbrăţişez ploaia pe furiş
să o dezmierd să o mângâi pe oase
să o sărut să o împing pe spate
şi stropii ei nebuni ca nişte lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea şi sufletul bolnav
.
cu ploaia ce se prelinge încet
printre pietre
amintirile aşezate tainic
în uitare în adâncurile subţiri
vor ţâşni şi se vor înălţa
jumătate vis jumătate ştimă
ca şi cum un miop
ar răscoli pământul şi ochiul
cu mâna cârlig cu mopul lichid
ne-ar străpunge zâmbetul
cu foc cu lacrimi
de sânge de îngeri firavi
să-mi spele uitarea şi sufletul bolnav

hei, cine a pus ploaia în drum?

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Guvernatorul meu este sufletul meu. Sufletul meu nu are legi. Are propria sa direcţie, ştie unde merge, eu sunt un suflet într-un trup fizic. Eu sunt sufletul. Sufletul este divin, desăvârşit, atotputernic. Şi sufletul ştie Adevărul. Orice altceva este minciună, este falsitate. Sufletul este real, este adevărat. Doar îmi ascult sufletul, mă supun lui. Totul este atât de simplu. Nouă ne place să complicăm. Dar nu e nimic complicat. Doar ascultă sufletul.

Ghislaine Lanctot în Yoga Magazin, interviu (4 noiembrie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întâlneau trăirile intense, lumea îşi stingea aglomeraţia fadă. Brusc, fără introduceri ample, fără final echivoc. Doar cuprinsul ne frământa trupul gol, şi sufletul plin de iubire până la suspin. Ajungeam la extaz doar regăsindu-mi rostul firesc în profunzimea ta nesfârşită. Şi apoi mă căutam din nou fără oprire...

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre împrăştiate pe ai noştri pereţi

îţi sângerează sufletul şi tălpile
de atâta mers
şi umbrele îţi sunt tocite
de tenişi fioroşi
pe mine mă doare ploaia
şi plânsul tău fără rost

timpul desfoaie
petalele florilor
în somn
apoi părul tău cum pluteşte haotic
Doamne,
cât de frumoasă îmi eşti
şi câtă dorinţă ai strâns
la piept
bezna ne dezmiardă
ne mângâie tandru
buzele noastre arse de ploi
se caută
ca într-un dans ritualic
ne tot înălţăm pe rând
la cer
până obosim şi se face frig

îţi spun că vine iarna
şi că te părăsesc

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, MAMA!

Maica Pământ şi-a luat tributul
ce-i aparţine, din trupul omului.
Tatăl Ceresc a luat sufletul
şi l-a înălţat până la fericire.
Dar mamei, om, ce-i rămâne?
Durerea şi dorul fiinţei dragi?
Ce simte ea, de unde vine
şi pentru ce trăieşte pe acest Pământ?
Care este scopul durerii şi al tristeţii ei,
care este scopul împlinirii şi bucuriei ei,
care este scopul iubirii şi al fericirii ei,
de fapt care este scopul omului pe Pământ?
Totul este Pământ, apă şi vis,
Lumină... şi întuneric în timp,
Putere şi destin purtat de vânt
care se lasă uşor atacat de moarte.
Ce este moartea? O prietenă? Care ajută?!
Separă bucuria de tristeţe şi sufletul de corp
şi încearcă să le aşeze de unde au venit?
Dar femeia mamă cui aparţine, ea?!
Oare durerii şi morţii, sau eternităţii?

poezie de Constantina Gina Dumitrescu din revista "Uniunea Artelor"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La Revoluţie un glonţ rătăcit

La Revoluţie un glonţ rătăcit care m-ar fi căutat
Mi-ar fi curmat viaţa plină cu deşarte speranţe
Atunci drumul era clar şi limpede, drept şi cinstit
Astăzi suntem în mlaştină captivi fără orizont
Zările s-au întunecat, vântul e rece,
Lupii urlă în păduri necunoscute
Timpul nostru s-a scurs în clepsidra şansei
Am îmbătrânit odată cu drumul pierdut
Ne dor oasele şi bolile muscă din carnea trupului
Noi, revoluţionarii de la 89 nu mai luptăm pentru nimic
Am murit deja dar noi nu ştim
Speranţele au zburat ca şi cum n-au fost
Vorbim în jur şi nimeni nu ne înţelege
Încet, încet ne împinge drumul pe marginea prăpastiei
Nu mai e nevoie de soldaţii care au câştigat lupta
Ne fac trădători şi încurcăm ordinea
Să stai o clipa nemişcat încleştat în raţiunea gândurilor
Unde am fost pe drumul nostru şi unde am ajuns
Nu e bine
Şi-atunci mai bine,
La Revoluţie un glonţ rătăcit care m-ar fi căutat
Mi-ar fi curmat viaţa plină cu deşarte speranţe.

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine (în memoria soţiei )

Ştiu că viaţa-i trecătoare,
că trenul vieţii s-a oprit.
Că totul e în transformare,
plecăm de unde-am venit.
Fără întoarcere e drumul.
De-acolo nimeni nu vine.
De la lumânări doar fumul
este prieten cu tine.
Flori aduse la mormânt
cu parfumul lor plăcut,
De viaţa de pe pământ
doar aminte îţi aduc.
Fără tine Virgi,
inima-mi îngheaţă.
Fără tine Virgi,
viaţa nu mai este viaţă.
Nu mai este lună,
nu mai este soare.
Nu mai este gură
ca să plângă tare.
Nu mai este ziuă,
nu mai este noapte,
E doar întuneric
şi există moarte.
De azi,
pe scara vieţii noastre
nu mai urcăm împreună.
S-au uscat florile-n glastre,
nu ne mai ţinem de mână.
Fără tine,
viaţa ţine
cât un fir de aţă.
Tu erai liantul
care ne unea.
Erai briliantul
care strălucea.
Acea strălucire
veşnic a apus.
Despre a sa pieire
nimic nu e de spus.

poezie de Dumitru Delcă (26 septembrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eşti...?

sunt aici...
unde privirea ta îmi urmăreşte gestul
unde respiraţia ta îmi simte pulsul
unde umbra ta îmi urmăreşte paşii
şi acolo.....
acolo unde gândul tău îmi este umbră...
unde sufletul tău îmi este aer...
unde iubirea ta îmi este viaţă...
unde eşti tu iubita mea...

pretutindeni....

poezie de Silviu Petrache (6 februarie 2013)
Adăugat de Silviu Petrache
Comentează! | Votează! | Copiază!

L-am zărit

l-am zărit
se vorbea pe stradă de mine
l-am zărit cu mâinile atârnându-i din umeri
trist rătăcit speriat de lume
cu ploaia şiroindu-i pe ochi pe gură
cu mersul nesigur de om rănit
răpus de coarne de fier
şi târât de învingătorii
în straie de lână şi coifuri în glumă
în urma lui doar ură
cui îi pasă zic,
apoi urlu cu lupii la strungă,
cui?

prin mine
trec trenuri de umbră
batalioane desuete-n furtună
rupe crivăţul din mine hălci de sânge
treci şi tu iubito strada pe urmă
ca o nălucă fulgerând
glodul şi cioburi de lună

în cerul gurii
am senzaţia de tine
îţi zic
încă îţi mai simt
respiraţia lipită de mine
îmi e cald şi atât îmi e de bine
încât am uitat deja
că de fapt sunt singur
şi aproape de moarte
şi atât de departe de lume

e trupul lui s-a sinucis
uite, l-au aruncat în uitare
acolo unde luna
întretaie lumina cu umbra
şopteşte ferit de mine strada într-una

poezie de Petre Ioan Creţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Pe tărâmul satului meu,
Dumnezeu se odihneşte
În glasul greierilor ce cântă
Verdele memoriei noastre.

Creşte în fiecare an un stâlp
Cu un cuib de barza în vârf,
Unde femeile aduc ofrande
Pentru pântecul lor roditor.

La tărâmul satului meu
Sufletul şi-a spălat faţa de copil,
A împrumutat chipul părinţilor,
S-a aşezat pe prispa casei
Şi priveşte asfinţitul.

poezie de Tudorel Ciobotaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminile din ferestre mureau încet

la spectacolul de sfârşit de an
unde cardinalul are pălărie roz
şi degete subţiri pline de inele grele
la orgă cântau două contese îndelung apretate
la trompetă cântam doar eu
şi pentru asta îmi dădeau
în fiecare zi o masă caldă
şi mă bucuram şi mai veneam

cel mai greu îmi era
să urmăresc pompierul de serviciu
care pedala tot timpul prin faţa altarului
pe deja binecunoscuta
bicicletă roz
cu două dungi subţiri
şi fără ghidon

ca un făcut
luminile din ferestrele oraşului
mureau încet mureau de frig
mureau subit şi licuricii
stingheri, beţi chiori fără pereche
iar luna îşi strângea de zor
feţii frumoşi din tragica-i poveste
după care se arunca în ocean orbeşte
în lipsa ei
câinii lumii urlau a frică
mai toţi alergau înnebuniţi pe acoperişuri
fără să ştie de ce
amândoi leneveam ziua întreagă în pat
beam rachiuri tari şi ne salvam
unul pe altul de la moarte
clipă de clipă

toate femeile frumoase ale oraşului
sunt îndrăgostite deja
sau sunt prinse în filele clasoarelor de lux
de zmei voinici cu părul lung
şi tatuaje colorate pe fese
cei mai curajoşi proprietari de femei
le afişau în barurile cochete
cu scene înalte şi apă de izvor
mai întâi barmanul le lipea
pe frunte etichete
cu cod de bare şi termen de scadenţă
şi ele se învârteau
în piruete desuete
la mese ospătarii
serveau de zor crochete
felii de pâine neagră caviar
homari cu plete
sushi purcei de lapte la proţap
şi multă ceapă verde
şi usturoi pisat

cei mai mulţi dintre noi
umblam cu sângele gol
fără să ne pese
cu el şiroind pe ochi
pe piept pe buze
peste ghete
câţiva muream loviţi fără veste
de-o bănuială parşivă
dar pe cei mai mulţi
ne secera fără milă vinul
şi sforăiam sau vomam
fluturi la pieptul bogat
al frumoasei metrese
apoi ne prelingeam subtil
printre pietre
foşnitoare şi atât de cochete
cu picioare lungi
şi pantaloni cu manşete

poezie de Petre Ioan Creţu din Recviem pentru o roată bolnavă mintal
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Turistul vine să-şi bucure ochii; gânditorul găseşte o carte imensă unde fiecare stâncă este o scrisoare, unde fiecare lac este o frază, unde fiecare sat este un accent şi de unde iese un fum de amintiri de mii de ani vechime.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde fugi copilărie

Când prindeam o zi frumoasă,
Doamne, ce mai alergam!
Plecam adesea de-acasă,
Nici-o treabă nu aveam.

Câmpu-ntreg îl colindam
Printre lanuri de porumb.
Socoteală nu dădeam.
Ne bucuram aşa de mult!

Când era porumbu-n lapte
Uitam de masă, de tot.
Aprindeam focul în noapte
Să mâncăm porumbul copt.

Din cenuşă îl scoteam.
Ne făceam negri pe gură.
După ce ne săturam
Simţeam somnul cum ne fură.

Era noapte răcoroasă,
Stelele luceau pe cer,
Cam târziu veneam acasă,
Ne culcam pe lăvicer.

Încet, încet somnul venea
Fără vise, liniştit.
Cu grijă mama ne-nvelea
Când vedea c-am adormit.

Doamne, câtă bucurie
Era în viaţa de copii!
De ce pleci copilărie?
Oare la noi, mai revii?

Unde fugi copilărie?
Dece iei cu tine tot?
Dacă vrei îţi dăm simbrie
Numai să rămâi pe loc.

poezie de Dumitru Delcă (8 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dispariţie

Unde sunt cuvintele frumoase?
Dar unde eşti să ţi le ofer?
Relaţiile noastre foarte serioase
Uneori mă lasă mai stingher.

Am să ţes în jurul tău regrete
Le voi împleti cu salbe de dureri,
De buzele tale îmi e atât de sete
Dar unde eşti să mi le oferi?

Visătoare clipe în tăcere trec,
Timpul tot mai monoton se scurge
Doar în natură pot să-mi reculeg
Liniştea ce printre ierburi fuge.

Lăsaţi-mă în plină singurătate
Trist nu voi fi, doar gânditor
Voi fi mai mult în libertate
Mă voi lăsa să fiu cuprind uşor.

poezie de Mihai Leonte (16 martie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde? Când? De ce?

Unde se duc iubirile când pier
Şi unde pleacă îngerii să doarmă?
Unde se-ascunde oare, primăvara
Şi când dispare copilul din noi?
Cine ne-amână, iarna, răsăritul
Şi ne scurtează zilele pe rând?
Suntem fire de praf într-o clepsidră,
Sau vajnici luptători cu un destin?
De ce ne este trupul vulnerabil,
De ce ni-i sufletul aşa plăpând?
Unde-i Raiul, să mergem toţi acolo,
De ce-aşteptăm, mai întâi, să murim?

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!