Monolog
e atâta tăcere, atâta singurătate aici,
încât te întrebi:
cum de se mai leagă cuvintele?
ce le mai ține împreună? sensul?
el a dispărut demult.
el a dispărut odată cu oamenii care
l-ar fi putut înțelege.
am mai rămas numai eu,
vorbitorul din peșteră,
aș putea să vorbesc toată viața,
prețuind cuvintele, căutând sensul
în această singurătate de neînvins.
dar mi-e teamă, mi-e teamă de cuvintele mele
și de ceea ce ar putea deveni!
e de ajuns să le rostesc ca ele
să prindă consistență
și carnea lor, ce e carne din carnea ecourilor,
să se întărească.
cuvintele mele devin lilieci,
au pieliță și brațe întinse să mă ucidă,
sunt fără astâmpăr, sunt apăsătoare cuvintele mele,
de aceea mă ascund de ele tot mai mult
în inima peșterii.
poezie de Ionuț Ștefan Blesneag
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ionuț Ștefan Blesneag. [Caut pe Google] [Adaug data nașterii]
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.