Eşti arborele...

Eşti arbore...
Sunt frunza ta
Şi-mi contenesc chemarea...
Sunt frunza ta
Şi nu am curajul să definesc...
iubirea dintre mine
şi fiinţa mea..
Sunt o frunză ca oricare alta
dar nu asemeni
Pentru că taina mă face să-mi
trag seva din tine.
Priveste în jurul tău şi vei vedea
Sute de frunze.. dar nu ca mine...
Un glas trist şi singur
se-aude de pe-o culme:
"Sunt singură dar sunt cu tine arbore"...
Frunza suspină, amorţeşte
dar sufletul nu moare!
Din cenuşa amorţelii,
frunza se va naşte
în primăvara următoare...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt frunză

o frunză stingheră
în palmă îmi cade
căderea ei mută mă doare mă
roade

pătrunde în carne să-mi
ardă de-a valma
şi mâna-ncleştată
şi ochiul şi
palma

iar moartea porneşte
să-mi cate ocol
mi-adulmecă
trupul nevolnic şi
gol

sunt una cu frunza
ce-n palmă o strâng
sunt una cu frunza
ce moare şi
plâng

şi-acum înţeleg ce
anume mă doare
sunt singur şi
veşted sunt frunza
ce moare

poezie de Sorin Olariu
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza iubăreaţă

Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului şi-a iubirii
Din inima omenirii.

Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.

N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.

Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde uşor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.

- Am o frunză iubăreaţă,
Este pătrunsă de viaţă,
De viaţă şi de dor
În al soarelui pridvor.

Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipeşte omeneşte
De sufletul ce-o iubeşte!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt turbat

Sunt clipe în viaţă când sufletul
Ca frunza în pom se odihneste
Vânt puternic strânge cu corsetul
Se adună usor dansează pluteşte

O adiere îl trezeste, îl poartă-n vânt
O zi două, trei, îl lasă şi poposeste
Din frunză, din vânt, se aude un cânt
Apoi mai aprig şi frumos se iubeşte

Cântă copacul, tu stai la o rădăcină
O viaţă tu ai dirijat, eşti un bărbat
Se leagănă în vânt frunza ce suspină
Nu eşti bărbat, eşti vântul turbat

Domol te-ai aşezat pe câmpul curat
Frunza singură să se învârtească
Vântule turbat, o vioară te-a alungat
Sufletul să hotărască, el să iubească.

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna vieţii

În toamna vieţii sunt frunza ce cade,
Acest ultim poet ce stă pe baricade
Iubind ca un nebun versul şi femeia,
Şi cuţitul ce taie cu nerv orhideea.

Iar totul îmi pare acum un Mordor,
Sunt sufletul trist şi mereu călator
La lăsarea serii neştiută de nimenea,
Sunt frunza ce cade, povara cea grea.

Poveşti apuse de viaţă sau dor,
În mine totul este un imens nor
Orhideea-i pe masă, printre suspine
Eu zac pe jos, şi cuţitul e-n mine!

poezie de Alex Dospian
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunza

o alintă, ea îl crede
îi şopteşte vorbe dulci
ea închide ochii galeş
ameţită de năluci

şi visează că-i pe malul
unui râu ascuns în munţi
unde-n piatră e scris verbul
stai... rămâi... unde te duci?

stai şi azi, rămâi şi mâine
te aştept, sunt însetat
eu stejarul... tu eşti frunza
fără care-aş fi uscat

ea îl crede şi suspină
după un vis demult pierdut
-tu stejarul, eu sunt frunza
te iubesc şi te ascult.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se leagănă frunza de nuc

Se leagănă frunza de nuc,
Norii negri se duc.
Se leagănă frunza de soc
Şi răsare steaua cea cu noroc.

Se leagănă frunza de plop
Şi lumea îmi pare un strop.
Se leagănă frunza de tei
Şi stropul se odihneşte în ochii tăi.

Bate vântul tot mai lin,
Se leagănă floarea de crin.
Se leagănă aşa uşor
Şi-mi aduce aminte de al meu dor.

poezie de Vladimir Potlog (23 iulie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Analogie

Tu eşti toamna cea frumoasă,
Eu sunt vara călduroasă,
Tu frunza cea ruginie,
Eu albastrul din făclie,
Tu eşti strugure şi must,
Eu sunt verdele arbust,
Tu eşti vişiniul copt,
Eu sunt soarele răscopt,
Tu eşti galbana gutuie,
Eu sunt calda veselie,
Dulce doamnă, îmi eşti grai
Şi alintul meu de rai,
Lacrimile zorilor
Şi iubita florilor,
Tu eşti frunza ruginie,
Draga mea melancolie!

poezie de Aurel Petre (27 iunie 2020)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opriţi această frunză

Atunci cand cade frunza pornita sa rastoarne
Intreaga roata a lumii si fiecare pom
O simt ca mi se rupe din sange si din carne
Si mi se face mila de lume si de om.

Si mi se face mila de mine si de tine
Si frunza care cade ma-nebuneste iar
Si –apoi de-atatea lacrimi imi e putin mai bine
Si mi se desfrunzeste pe trup un calendar.

Si nu se mai intampla nimic din cele sfinte
Doar frunza care cade in dulce hodoronc
Si nu mai am putere si nu mai am cuvinte
Si fiecare fibra rasuna ca un gong.

Opriti pe creanga frunza, destul cu-atata toamna,
Destul cu-atata ceata si oameni neciteti
Opriti aceasta frunza de foc ce ma condamna
Sa stiu masura scurtei mele vieti.

poezie celebră de Adrian Păunescu din "Manifest pentru mileniul trei", vol II, ed. Eminescu, Bucuresti, 1986
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pas in pas,frunza in frunza

Treci pe lângă mine tăcut
Uiţi ţinta. O atingi cu vârful buzei
Pas în pas, frunză în frunză aşterni…
Vânt de gând alunecă-n palmele mele
Să fi fost oare părere?
Sau poate o lumânare aprinsă,
Tăiată în clipa strălucirii?
O singură dată suflând s-a stins.
Repetabilă singurătate eu, lumina,
Tu, plecând pas în pas, frunză în frunză…

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te vreau aşa...

În faţa casei mele cresc
mulţi copaci cu frunze...
Las vântul să scuture norii
şi frunzele se pierd,
dar păstrez frunza iubirii
cu semnele chipului tău...

Pe aceeaşi frunză sunt
lacrimi... lacrimile visurilor
mele şi-a dragostei găsită
pe frunza copacilor goi...
Nu te-aş schimba cu nimeni...

Mi-eşti drag, atât de drag,
încât drumul meu spre tine
e plin de miresme ce m-atrag,
e mirosul liliacului primăvara...
Nu te teme, iubite, nu te-aş
schimba cu nimeni!

poezie de Miriam Nadia Dăbău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel în aşteptarea toamnei

Păleşte frunza din copaci,
Iar câte una s-a sfrijit
Şi nu mai sunt holde cu maci
Pe şesu-ntins şi însorit.

Gustar deodată s-a ivit,
Păstăi crapate pe araci,
Păleşte frunza din copaci
Şi câte una s-a sfrijit.

Eu, am un of nemărginit
Că nu avem ce pune-n saci
Din plaiul nostru pustiit,
Ţăranii noştri sunt săraci.

Păleşte frunza din copaci

rondel de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cadeca

Cadeca bruma peste frunză somnul meu,
Cadeca frunza pe pămant sub pasul meu
Zăpada se aşterne-apoi pe urma
ce-am lasat in urma mea.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies
Afară. Te caut pe alei.

Cadeca frunza pe o bancă pasul meu. Cadeca frunza pe pămant ca-n visul meu? Ba nu, aici zăpadă nu-i. Doar frig.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... intru
În cârciumă. Şi caut chipul tău pe chipul altor feţe.
Cadeca plumbul greu pe masă capul meu
Cad sticlele golite-n jurul meu.
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu esti aici deci trebuie să.... ies

Cadeca noaptea peste toate trupul meu
Cade o frunză peste mine, cad şi eu....
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jur nu eşti aici deci trebuie... nu pot să mă ridic - văd o lumină!!

Cadeca ploaia peste tine gândul meu
Cadeca fumul către cer sufletul meu
Deschid un ochi. Mă uit cu el în jos..... eşti lângă mine....

poezie de Cristian Sorin din nepublicata
Adăugat de Cristian Sorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt, nu sunt, tu ştii mai bine...

Sunt un trecător prin viaţă,
Ca şi alţii, ca şi tine,
Depăn firul meu de aţă,
Nu ştiu dacă mă mai tine.

Sunt actor şi joc o piesă,
Am un rol prestabilit,
Timpul strânge sub o presă
Cât mai am din ce-am trait.

Sunt un clovn râzând cu lacrimi,
Râd de mine cei din jur,
Unii văd în mine patimi,
Văd în mine omul şnur.

Sunt un om ca orişicare,
Aşa mi-aş dori să vezi,
Dăruiesc şi câte-o floare,
De ai timpul să mă crezi.

Sunt, nu sunt, tu ştii mai bine,
Ai un loc şi-n el m-aşezi,
Până când sătul de mine,
Voi dormi sub pomii verzi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt doar

Sunt doar un om, atât, un om,
Sunt trecător, sunt căutător,
Sunt într-o piesă un actor,
A unora şi-a tuturor.

Sunt ca şi alţii, bun sau rău,
Sunt suflet tainic, visător,
Sunt când în cer sau când în hău,
Sunt muritor şi sunt un dor.

Sunt pentru tine... de contează,
Sunt cum e timpul, sunt o frază,
Sunt ploaia rece sau o oază,
Sunt rimele care-mi dansează.

Sunt doar un om şi el e pom
Şi ea-i o floare, nu-i oricare,
Şi el e râu, curge spre vale,
Şi-aceeaşi piesă, râde, doare.

Sunt noaptea umbră sau visare,
Simt dimineaţa nor sau soare,
Sunt cum e roua de pe floare
Cu dulce-i rece... dulce oare?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Niprul furtunos

Pe Niprul furtunos, pe-o neagră stâncă,
Un tânăr arbore trăieşte;
Nici zi, nici noapte vântul n-are-astâmpăr
Şi fără milă-l chinuieşte,
Îi smulge frunza, spre pământ l-abate,
Dar apelor să-l dea, nicicum nu poate.

Aşa-i şi omul trist lovit de soartă;
Deşi dorinţele-i sunt mute,
Sub lună singur mohorât îşi poartă
Ruinele vieţii lui trecute;
Nădejdile-i silit să le gonească,
Iubind, să-i fie teamă să iubească!

poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Victor Felea
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând

Eşti frunza care cade lin în palma mea
Jertfită vântului rătăcitor;
Eşti ploaie albă de cireşi în floare
Ce mi se-anină-n firele de păr.
Eşti frunza care cade lin
Să-mi steie la picioare
Chemată de-al pământului ecou;
Eşti iarba-naltă unduind în soare
Ce-mbrăţişează moale trupul meu.
Şi când la rându-mi fi-voi frunză
Smulsă din ram
Căzând rotit...
A cui să fie mâna care mă va culege
În sfârşit?

poezie de Viorel Mitea (8 februarie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de toamnă

A mai trecut o vară şi atât de mult mă doare,
Că nu te-am întâlnit pe nicăieri pe unde-am fost,
Mă doare floarea, frunza veştejită care moare,
Şi lacrima ce vântul toamnei o usucă fără rost,

Mă doare frunza care-n zbor te-a mângâiat pe pleoape,
Şi salcia care se-apleacă trist în calea ta
Şi-aştept groparul cel de frunze să mă-ngroape,
Într-un mormânt de frunze, printre ploi, pe undeva,

Mă doare toamna-n care mi-e atât de dor de tine,
În care eu voi rătăci prin munţi şi văi adânci
Şi-am să mă rog ca să găseşti cărarea înspre mine,
Când eu voi fi căzut, vânat de vulturi printre stânci.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie

cine sunt eu?
apa pe care o beau
sunt eu?
carnea ce o mănânc
cartea citită
şcoala terminată
celulele mele sunt
materie originară
tot universul
o picătură în ocean
deci sunt oceanul
un câine, un tigru
o frunză, o floare
sunt eu în tine
eşti tu în mine
în femeie
e femeia în mine
copilul sunt eu
eu sunt copilul meu
în tatăl meu
în moşii şi strămoşii mei
ei sunt în mine
sunt
în voi
sunteţi
în mine

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel

- Adio, pică frunza
Şi-i galbenă ca tine, -
Rămâi, şi nu mai plânge,
Şi uită-mă pe mine.

Şi s-a pornit iubita
Şi s-a pierdut în zare –
Iar eu în golul toamnei
Chemam în aiurare...

- Mai stai de mă alintă
Cu mâna ta cea mică,
Şi spune-mi de ce-i toamnă
Şi frunza de ce pică...

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (5 octombrie 1916)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!