Frunza
o alintă, ea îl crede
îi șoptește vorbe dulci
ea închide ochii galeș
amețită de năluci
și visează că-i pe malul
unui râu ascuns în munți
unde-n piatră e scris verbul
stai... rămâi... unde te duci?
stai și azi, rămâi și mâine
te aștept, sunt însetat
eu stejarul... tu ești frunza
fără care-aș fi uscat
ea îl crede și suspină
după un vis demult pierdut
-tu stejarul, eu sunt frunza
te iubesc și te ascult.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Doina Bonescu. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.