Frunza iubăreață
Nu sunt frunza nimănui,
Eu sunt frunza dorului,
A dorului și-a iubirii
Din inima omenirii.
Luminez pe unde trec,
Niciodată nu mă-nec,
Vântul mă poartă în zare,
Nu mă pune la-ncercare.
N-am aripi dar am lumină
În inima mea senină,
Merg cu ciocârlia-n zare
Lipită de-a ei cântare.
Cerul mai aduce frunze,
Mă prinde ușor în buze,
Apoi fluieră-a lui viers
De s-aude-n univers.
- Am o frunză iubăreață,
Este pătrunsă de viață,
De viață și de dor
În al soarelui pridvor.
Nu e frunza nimănui,
Este frunza cerului,
Se lipește omenește
De sufletul ce-o iubește!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu

Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.